Ruta 7 din 31 ianuarie 2009 cu D. Istvan, M. Ghetie, I. Pop (Parcul Natural Muntii Maramuresului), I. Pop (Garda Nationala de Mediu – Maramures), Brena si eu
O parsiv acutizata artrita reumatismala humerala ma scosese-n weekendul anterior din consecventele demersuri turistice hibernale iar injectiile i.m. (cate 4 x/zi, cata placere!) substituira-n consecinta bucuriile spiritului cu cele ale trupului. Brrrrrrrrr!
Abia vineri seara scap de ultima serie de intepaturi benefice si-mi pregatesc rucsacul pentru asteptata tura de sambata, ultima zi a lui ianuarie.
Vezi galeria foto (click aici…)
Intalnirea are loc la ora 8 dimineata.
Plecam in directia Ferneziu–Firiza–Blidari–Pastravaria Pistruia (la 25 km de Baia Mare).
Cer posomorat, iminenta ninsoare slaba, frig neglijabil.
La 9,10, ajungem la limita sudica a Pastravariei Pistruia – proprietatea Regiei Nationale a Padurilor Romsilva – Directia Silvica Baia Mare (azi in delasare si-n abandonare dupa ce decenii la rand constituise un excelent reper piscicol, eficient si profitabil), ne luam rucsacii si cotim la stanga-n sus pe o ulicioara asfaltata ce acompaniaza-n amonte frumoasa dar micuta vale Criva (adica franta, intortocheata, din limba rusa).
Fanate cu livezi, vechi casute de varat, suri, fanare, toate frecvent substituite cu cochete casute, daca nu chiar ostentative viloaie, de vacanta. Dintr-o curte ne asalteaza amical, curtand-o sagalnic pe aparent impasibila Brena, un superb ciobanesc mioritic alb, doar cu o ureche neagra ce-i conferea un aer hatru, in varsta de sub un an dar realmente mare cat un vitel.
Ulita se curma repede, valea Criva ramane-n dreapta si tot mai jos.
De-acum ne deplasam pe un vechi sleau de carute ingustat, pe-alocuri ghetos si alunecos, alteori clisos-noroios.
De-o parte si alta aceleasi mici poieni cu fanate punctate de batrani meri si pruni dar si cu nuci.
In urma noastra, si peste incipienta vale Firiza, din neguri sure se-arata varful Chicera Mare (1048 m) impadurit dominant cu faget iar pe-alocuri cu sobre sulite verzi intunecate de molizi.
E-atat de sur-tern totul in jur incat cu greu ne lasam ispititi sa imortalizam o casa traditionala cu prispa de lemn ritmata-n national tricolor apoi, ceva mai sus si la stanga, o cocheta gospodarie munteneasca cu acareturi ce si-a schimbat destinatia in casa de vacanta.
Andezitele cu amfiboli (conform geologului D. Istvan, colegul nostru) reprezentate de rugosii bolovani proveniti din grohote si adunati de localnici din fanate pentru a fi aliniati pe la poalele fostelor garduri vii din carpen, de decenii ne mai taiate, flancheaza poteca larga.
Aici dam de primul marcaj turistic triunghi rosu, vechi de circa cinci decenii, pe care-l urmam pentru a ajunge-n Poiana Soci, prima noastra tinta de azi.
Conturul vopsit cu alb a fost macinat de vremi, doar rosul spalacit si deformat prin ingrosarea fagilor a mai ramas vizibil insa, doi dintre colegii nostri (I. Pop / D. Istvan) in urma cu 4-5 ani au realizat (inspirati si din fericire pentru noi) un premarcaj banda alba menit sa contureze vechiul traseu ce suia-n final pana pe varful Pietroasa.
Urmam fidel pe poteca sleau. La un moment dat suntem impresionati de frecventele aflorimente de gheata ivite pe franturile de ramuri aparute post condensare nocturna, aducand a imense colonii albe de mucegai sau ciudat penaj nemaivazut. Pe fagi, dar si pe mesteceni apar numeroase exemplare de iasca, adesea multietajate, cautarea cu privirea a coloniilor de Pleurotus sp. soldandu-se insa cu un inexplicabil esec.
In circa 45 de minute traversam o prima poienita (798 m conform GPS) aflata pe la apropiata obarsie a vaii Criva cu vale Sonioca Mare (situata mai la sud).
Traseul continua pe directia vest si-n curand ne conduce intr-o imensa si spectaculoasa padure dominata de mesteceni. Fantastice de-a dreptul alb-negrele trunchiuri poarta in varfuri delicat-fragile coroane.
Din pacate lumina e de-a dreptul ostila, neindemnand la fotografiere. Altadata… poate.
Cam pe aici triunghiul turistic rosu si mai recentul premarcaj alb e acompaniat de un nou si neingrijit marcaj rosu-portocaliu, alteori verde-fistic-reflectorizant parca al (mountain) bikerilor.
Urme de mistreti, mai apoi si de cervide.
Traversam spre stanga o poiana rectangulara si afundata dupa care suim spre dreapta. De-acum apare-n fata si la stanga varful Frasineasa (1012 m) pe care-l ocolim prin nord-vest.
Dupa 2 ore de la debut ajungem intr-o mica poiana pe Valea Rosie (obarsie).
Traversam un canal rectiliniu si putin afund, partial colmatat, odinioara destinat conducerii apei tehnologice din valea Pistruia Mare la exploatarea miniera Frantiska situata pe Valea Rosie (Firiza).
Dupa 2 ore si jumatate de la plecare ajungem in poiana cu brazi a Frasinesei (941 m conform GPS), strajuita de jur imprejur de molizi monumentali intercalati cu fagi si frasini impresionanti.
De-aici continuam spre nord si in circa 10 minute dam la stanga de impresionanta Piatra Crutii, o uriasa aglomerare de megaliti andezitici pe sub grohotele estice ale caror poteca larga ne conduce-n sus spre Poiana Soci.
Sub poteca si-n dreapta remarcam o succesiune de (probabil efemere) izvoare afluind spre valea Pistruia Mare, cel mai mare si cu debit constant ne scapa vederii.
Urcusul se accentueaza si dupa 3 ore de la debut traversam Poiana Soci (1054 m conform GPS).
Marcajul rosu strident al (mountain) bikerilor indica aici imposibilitatea continuarii la stanga (pe culmea principala marcata pe harta, nu si-n teren, cu banda rosie, spre varful Tiganu si Pietroasa (1200 m).
Cerul e la fel de ostil-plumburiu, in plus solul e acoperit cu o nea grea si inghetata, afunda de peste 30 cm si care ne obliga, nefericit, la mersul sincopat al piticului schiop, adica un pas, cel mult doi pe deasupra urmat de unul afundat pana la genunchi.
Mitica ne arata-n stanga greu intuibila continuare a traseului de culme principala (vest) spre Tiganu–Pietroasa, ascunsa de plantatia exuberanta de molid.
Mergem cu dificultate si mai ales fara spor pe culmea principala (nord), situadu-ne practic pe limita judetelor Maramures/Satu Mare (Tara Oasului).
Depasim prin spate varful Soci (1058 m altitudine), impadurit.
Mitica ne atrage aici atentia asupra reliefului specific revararsarilor de lave andezitice, adica niste varfuri aplatizat-rotunjite, cu vai radiale marcate de grohote negricioase.
Deplasarea a scazut ca ritm din pricina zapezii parsive.
La un moment dat ne intrebam daca vom continua spre Poaiana Trestiei si Cioncasul Pistrui sau o vom lua indarat.
Dupa 4 ore de la plecare ne aflam intr-o mica sa marcata silvic cu borna III/19 si unde zapada nu are mai mult de 25 cm, fiind inghetata, presarata cu urme de mistreti mari, cerbi si… cea dintai urma mare de urs iesit la plimbarea hibernala de curatare (a neghiobilor turisti aflati prin habitatul sau probabil, ne spunem in sinistra gluma).
Urmele plantare sunt cam de marimea talpii nr. 45 a bocancilor mei, acoperindu-le riguros pe cele rotunde, palmare, dar ceea ce impresioneaza mai ales sunt urmele ghearelor lungi de peste 3 -4 cm.
Vigilenta Brena nu da niciun semnal de alarma iar asta ne spune ca ursul a trecut destul de multisor prin zona.
Ne situam la nord-vest de culmea principala (marcata de bikeri in rosu strident si verde fistic cu sageti in sus, respectiv in jos, pe varianta de retur), depasind succesiv cate un varf minor urmat de o inseuare vaga si-apoi un alt mic varf impadurit.
Nu observam spre sud intrarea catre poiana larga Cioncasul Mare. Continuam astfel (nedorit de fapt) spre varful Stanilor… varful Calamari… varful Rotundu.
Dupa 5 ore de mars, intr-o incipienta fulguiala si un frig umed brusc lasat peste padure, ne oprim la borna silvica III/20, harta si GPS-ul indicandu-ne ca ne aflam in hotarul Tarii Oasului.
Spre sud-est molizii ne impresioneaza prin marimea si impenetrabilitatea lor in timp ce-n rest fagetul domina codrul destul de tanar.
Pana acum abia ne-am dres puterile cu miez de nuca, mandarine si ceai, acum insa e cazul sa ne fortificam consumandu-ne merindele in timp ce gerul ne anchilozeaza pe nebanuite mainile.
Problema e ca s-a facut ora 14 si… habar n-avem cam pe unde si mai ales cat ne va trebui ca sa ajungem la Pastravaria Pistruia.
Din fericire pentru noi nu continuam pe culme spre varful Stanilor (daca am fi facut-o si abia dupa aceea am fi luat-o spre sud, catre valea Pistruia Mica (obarsie), am fi fost obligati sa ne deplasam la vale direct prin accidentatul talveg, surmontand caderile de panta, repezisurile numeroase, bulboanele si gheturile stresante pentru a ajunge-n final la capatul superior al drumului auto-forestier ce suie, doar de vreo 2 ani, in amontele vaii Pistruia Mica).
In final, inspirati, de pe culmea principala marcata cu H silvic rosu pe jumatate si portocaliu pe cealalta jumatate si borna silvica III/20 decidem s-o luam direct spre sud, initial pe sub molizii mareti. Speram sa dam de serpetinele de TAF.
In curand remarcand in dreapta obarsia unei vai cu grohote. Aici dam peste cea de-a doua urma barosana de urs care traversase probabil vale Pistruia Mica venind dinspre stancariile cu numeroase barloguri ale varfului Bulzului (1051 m).
In prima portiune coboram prin stanga vaii, din ce in ce la bolovanoasa si labartata, mai apoi pe malul sau drept. Dupa circa 45 de minute dam in confluenta acesteia cu valea Pistruia Mica, taman la capatul drumului auto-forestier troienit, neumblat si marcat cu borna km 3.
De-acum incolo, fulguiti, ne continuam strania deplasare-n stilul sincopat al piticului schiop si luam aminte la marcajele din dreapta rambleului pe care sunt inscrise de drumarii constructori distantele, intersectand a treia oara o urma mare (dar la fel de veche) de urs.
Observam ciudatele piroclastite de culoare ruginiu-violacee apoi paraiele si izvoarele afluind dinspre nord in valea Pistruia Mica (unul amenajat cu o rupere de panta-baraj din barne de lemn).
Coboram catre confluenta cu valea Pistruia Mare avand spre stanga abruptul nord-vestic accidentat al Bulzului.
In zona unde-n dreapta drumul auto-forestier face-o bucla de 180 grade lasand vederii o rampa de afluire a bustenilor si o frumoasa, si relativ recent construita, cabanuta silvica, scurtcicuitam spre stanga, printr-o poienita plantata cu molid, iesind in final mult mai jos in calea de acces auto-forestiera. De-acolo in circa 10 minute depasim confluenta celor doua vaii a Pistruii, Mare si Mica.
Cerul, daca mai era cumva posibil, devine si mai plumburiu iar din culmea impadurita pe care nu demult o strabatuseram navalesc inspre noi impenetrabilele plapume groase de neguri indisolubil amalgamate cu norii purtatori de ninsoare.
Valea Pistruia capata de-acum forta, debit, vigoare si spectaculozitate, numeroase repezisuri, alb-stralucitoare fuioare-nspumate, bolovanii negri amplificau insa bezna, taindu-ne nemilos avantul foto-reportericesc.
Un drum forestier afluieste din stanga, venind dinspre valea Calamari pe la sud de varful Bulzului.
Stratul de nea se diminueaza repejor inlesnindu-ne deplasarea…. vine vorba, fiindca cuirasele de gheata ascunse sub milimetrul zapezii proaspat depuse ne pune de-acum incolo constante probleme de deplasare cu sporita atentie.
Dupa aproape 8 ore de mars in care la o prima evaluare am strabatut cu certitudine 20 km, lasam in dreapta un dig de beton – rupere de panta – apoi imediat un altul cu o impresionanta, dar artificiala, cadere de circa 3 m de apa a vaii Pistruia, accedem in zona cu casute de vacanta din perimetrul Pastravariei Pistruia.
La ora 17 ne incheiem aceasta aventura, etapa per pedes, luand-o-nspre Baia Mare odata cu lasarea intunericului si ivirea clipocinzilor magici licurici galben-portocalii ai iluminatului public din Firiza, Lunci, Ferneziu.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
