Ruta 37 din 20 iulie 2009 de Sf. Ilie Prooroc cu M. Ghetie, F.Chincea, Brena si eu
* Fond sonor la redactare Simfonia I-a (The Royal Philarmonic Orchestra – London-dirijor Yuri Simonov) si Simfonia nr. 5 in Do diez minor de G. Mahler interpretata de aceeasi orchestra dar cu Frank Shipway la pupitru.
Avertizare meteo de cod galben expirata in seara de 19 iulie.
Atipica deplin asadar sarbatoare a Sf. Ilie Prooroc, de regula tafnos, alergandu-si demential bidiviii tropaitori pe doagele cerului, aruncand spre pamant pumnale si sulite de fulgere in ropote de tunete, scaldand totul in strasnice averse de ploaie si grindina. Pare-se ca-n secolul XXI si-n conditiile incalzirii globale nici zeii nu-si mai pot tine riguros sacrele datini si obiceiuri celeste, dand frecvent in mintea zaluda a muritorilor de rand.
Plecam spre Coas (15 km sud de Baia Mare, atestat documentar din 1560 ca parte din Voievodatul lui Luca din Remetea, alaturi de Remetea Chioarului, Curtuiusul Mic, Coruia si Sacalaseni) pe la ora 9.
Lasam in dreapta noua biserica ortodoxa Sfanta Treime si Primaria iar la stanga, in dreptul raspantiei de drumuri spre Curtuius, Copalnic si Intrerauri, ramane superba biserica monument istoric din lemn ctitorita pe la 1730. Noi de aici ne orientam in dreapta spre Valea Caselor.
Abandonam repede asfaltul. Coboram pe un drum pietruit la modesta vale, acum cu nici un lat de palma de apa, si aia pe ici acolo, suind in amontele ei.
In stanga drumului (si pe Valea Caselor, mal stang, observam stutul unei foste sonde a I.P.E.G. Maramures care la forajul prospectiv daduse peste un insignifiant zacamant de carbune brun, sare si ape minerale sulfuroase si carbogazoase folosite empiric in cure interne dar si bai de localnici (precum apa minerala extrasa printr-un alt stut de sonda de pe aceeasi vale dar forata ceva mai inspre amonte).
De fapt in Coas, pe o alta vale, exista si azi izvoare minerale folosite de sateni in cure externe, antireumatismale, acolo fiind de multa vreme amenajate bai cu vane si cazan pentru incalzirea apei tamaduitoare.
Vom opri la apa minerala, pulsand ritmic, abia la intoarcere, ca si la biserica monument istoric de altfel.
Casele sunt rare dar gospodariile sunt frumos si riguros organizate cu toate cele de trebuinta unei deliberat asumate izolari.
La ora 9,40 abandonam fidela Dacie in dreptul ultimei case.
Aici ne atrage imediat atentia o closca tronand maiestuoasa pe o gramada de balegar scopt si protejandu-si puisorii potarnichii sub aripi; din cotet razbate grohaitul lenes al godacilor binisor trecuti de o jumatate de maja (50 kg).
Curtea rectangularta si inierbata pare a fi incinta unui strategic aranjat fort, cu casa trainica, destul de noua, sprijinindu-si tarnatul umbrit de ghirlande de vita hibrida de vie pe minunat ornamentatii stalpi de stejar, pe alocuri dubli.
In fata ei, la drum, se afla cotetele pentru gaini si porci, odinioara aici era si horincia, la dreapta grajdul continuand cu sura apoi un sopron in care e pitit cuptorul pentru paine; o multime de ustensile necesare exploatarii acestuia, de la lopata la cociorva dar mai ales o suita de tavi, vase si forme din tabla pentru copt mielul umplut, pasca de Pasti si cozonacii atarna pe peretii curati din scandura.
Gazda, o firava dar vioaie septuagenara cernita, tocmai pleca la biserica, in sat cand am ajuns noi. In urma cu vreo 7-8 ani, iarna, pe un ger aspru de -14, -17 C cand fusesem prima oara La Zugau in Defileul Cavnicului cu amicii de la Clubul de Speologie Montana Baia Mare il cunoscusem si pe gazdoiul robust si jovial care ne imbiase cu horinca de prune; se prapadise sarmanul la scurta vreme dupa aceea, rapus de apoplexie.
Ne luam rucsacii usori si betele de trekking continuand in amontele tot mai firavei vai cu malurile umbrite de o multime de corni plini de rod necopt, aluni, paducei, carpeni, sangeri…
Depasim o zona mocirloasa cu o multime de ogase.
In dreapta si-n sus duce o varianta pietruita de drum forestier. In fata (spre sud) dam de drumul auto-forestier excelent amenajat si pietruit in urma cu vreo 2-3 ani (cica realizat de Regia Nationala a Padurilor Romsilva–Directia Silvica Baia Mare cu fonduri SAPARD).
O borna indica km 0 iar un panou ne informeaza ca e vorba de drumul forestier valea Sclipova (aceasta nu e unica toponimie cu rezonanta ceha din zona).
Nu-l mai vazusem la precedentele-mi doua ture realizate in zona dar auzisem de el de la prietenii I. Pop si D. Maris. Era vorba de fapt de o ampla conexiune auto-forestiera ducand spre Poiana Sclipodi si de acolo la vest, catre Remecioara, la est spre Intrerauri iar la nord, ocolind prin dreapta varful Sclipodi, spre mai anterior amenajatul drum auto larg, pietruit, Coas-pod peste raul Cavnic– sat Intrerauri (9 km) din inima Tarii Chioarului (racordat la drumul SAPARD Copalnic–valea Domosa–Copalnic Deal–Preluca Noua–Aspra–Codrul Butesei-pod peste raul Lapus–Ciolt–Buteasa si Somcuta Mare ).
O batranica din Coas plecata din zori dupa ciuperci ne spune sa continuam pe drum. Eu stiu (din anterioarele ture) ca trebuie sa trecem peste vale la stanga (est) pentru a da de un sleau de carute ce ne va conduce printr-o succesiune de poieni, mai apoi prin gorunet si stejaris matur, in culme, spre varful Sclipodi si poiana Sclipodi.
Zis si facut! O luam hotarati la stanga-n sus. Dam repede de un vechi sleau de caruta strajuit de un huci dens dominat de aluni, corni si paducei. Drumul continua mai sus cu o poteca pastorala ce ne duce la o fosta coliba cu sarpanta ingenios incropita dintr-o capota de Trabant.
Poiana continua spre culme dar poteca recent batuta de oi si capre de-abia se vedea din luxuriantele lanuri valurite de ferigi inalte pana-n buric.
Dimineata o ceata si niste dubiosi-continui nori plumburii ne-au pus pe ganduri nitel vazandu-i dinspre Sacalaseni spanzurand pe deasupra Defileului Cavnicului si al Lapusului.
Soarele fierbinte invinge repede, aurind culmile si-apoi ne arde nemilos pe la ora 10,10 cand ajungem la gorunetul matur in dreptul bornei silvice IV/90. Aici dam de drumul auto-forestier ce suie dinspre Remecioara sau/si Coas traversand poiana Sclipodi.
Daca privim spre nord-vest vedem o mica parte din Coas, Magura Coasului cu o rapa stancoasa bej-sura si-ndarat o alta rapa cu roci sedimentare ocru-bej iar deasupra unei culmi orientata aproximativ sud-nord un crestet golas cu belvedere.
Suntem la circa 1,5-2 km nord de varful Sclipodi si poiana Sclipodi spre care ne indreptam dupa un scurt popas.
Folosim vechea poteca pastorala, evitand drumul forestier pentru a ne proteja de arsita tot mai prezenta.
In curand vedem spre est cheliosul varf Copalnic Deal si casele razletite spre Preluca Noua, mai apoi cele din satul Intrerauri dar si o gospodarie solitara aflata in aval mal drept de fosta punte suspendata pe cabluri inlocuita de vreo 5-6 ani cu podul de beton ce trece raul Cavnic pe la traditionala tabara a junilor artisti plastici de la Liceul de Arta din Baia Mare suind spre satucul Intrerauri.
O plantatie matura de pini aflata spre sud-vest imi confirma faptul ca suntem pe directia cea buna. Intr-o rariste de goruni de-aici dadusem o singura data de vestitele Amanita caesarea, portocaliii bureti craiesti ce-ntrec in gust si savoare orice alte ciuperci comestibile. Cautarea acestora acum printre pernitele molatece de muschi fu total infructuoasa. De fapt ne surprinde lipsa oricaror alte ciuperci pana aici.
Drumul forestier coboara nitel spre o larga inseuare apoi, ocolind prin sud-est modestul varf Sclipodi impadurit cu stejar, ajunge-n poiana Sclipodi, vasta si neregulata, punctata cu tineri pini negri, unii de-o schioapa, altii de vreo 2-3 m inaltime, in rest pasune si tufe exuberante de mur.
In coltul de vest al poienii, la liziera, am dat peste stiutul loc de popas cu copertina, masa si banci amenajate de catre padurari dar si de borna silvica IV/99.
Un autoturism cu doi padurari vine dinspre Remecioara, coborand la stanga spre valea Sclipova si Coas (adica pe unde ne indrumase batranica ciupercareasa).
Vorbim cu ei si aflam cate ceva despre nou amenajatele drumuri largi, pietruite, cu santuri de scurgere taluzate, uneori betonate, excelente dar pe alocuri cu pante de pana la 12 %.
Dupa alt scurt popas, la ora 10,45 continuam putin pe drumul catre Remecioara (amenajat pe traseul fostului drum de carute de pe culmea sinuoasa).
Imediat apare o ramificatie ce cobora la stanga, spre raul Cavnic, probabil la vreo gospodarie izolata, cea cu fosta moara de apa din malul drept al acestuia.
In dreptul bornei silvice IV/111 apare o alta bifurcatie; drumul forestier pietruit suie spre vest, catre culmea ce duce in Remecioara iar spre sud-est se desprindea o poteca, o alta o ia spre raul Cavnic orientandu-se catre sud-vest. Aceasta din urma debuteaza chiar in curba, la un podet de beton, acompaniind in curand inspre aval un parau aproape sec si cu albia placata cu sisturi cristaline care realizeaza numeroase praguri, mici bulboane.
Poteca, blocata pe alocuri cu doboraturi de vant, urmareste in aval pe malul stang acest parau.
Atentie, dupa circa 200 m chiar in poteca dam de unicul izvor cu apa potabila din zona!
Poteca continua intalnind un alt valcel accidentat ce apare din stanga.
Terenul devine sistos-cristalin-accidentat dar poteca traverseaza lejer valcelele, scotandu-ne la ora 11,40 pe malul greografic drept al raului Cavnic la circa 30 m amonte de puntea suspendata pe cabluri de La Zugau (toponim derivand din limba maghiara, zugas insemnand vuiet). Aceasta constituise foarte multa vreme unica legatura dintre Coas si satucul chiorean Intrerauri.
Coboram la albia Cavnicului strajuita de aproape continue platose sistos-cristaline inclinate la 15-30% pe malul drept si cu pereti verticali discontinui, uneori ca niste diedri inalti de 5-10 m, pe cel stang.
Doi pescari (sau braconieri) tineri momesc cu musca clenii din bulboane lansand spectaculos in timp ce se deplaseaza inspre amonte.
Revenind la poteca dar aparent destul de subreda. La ora 11,45 si la cel mult 100 m aval de puntea de La Zugau, poposim pe mica plaja nisipoasa a estuarului raului Cavnic la confluenta cu raul Lapus, adica la Impreunarea Raurilor.
E din ce in ce mai cald, motiv pentru colegii mei se despoaie lansandu-se in undele reci ale Cavnicului, traversandu-l apoi, de la promontoriul nisipos al pescarilor urmand traversarea inot a confluentei, poposind pentru o binemeritata, desi scurta, plaja in amonte de impresionantul pinten stancos ce constituie debutul culmii impadurite cu foioase ce duce spre Berchezoaia.
Lapusul intra maiestuos, dupa o pitoreasca flexare, in Impreunarea Raurilor, urmeaza apoi un cot sud-vest-vestic; malul stang al Lapusului scurgandu-si apele ceva mai calde si aproape dublate spre Balta Neagra, e stancos, cu aspect de pereti discontinui in timp ce malul drept e de asemenea stancos dar precum niste imense platose sau cuirase.
Atentie deosebita la vipere, frecvent intalnite in zona!
Dupa scalda si nelipsitul photo shooting realizat de pe un bastion stancos, ne deplasam inapoi la gura raului Cavnic.
Fluturi Coada randunicii zboara fascinandu-ne. Ii acompaniaza acrobatic fluturi catifelati maronii intunecati. Din nefericie inca din Coas ne-au luat urma diabolicii tauni uriasi (Stomoxis calcitrans) care aterizeaza pe noi intepandu-ne dureros chiar si prin pantaloni sau camasa.
La ora 12,30 o luam inapoi, traversam valcelele stancoase (atente pe vreme ploioasa sau iarna cand sunt ascunse de nea sau/si placate parsiv cu gheata!).
Dupa puntea de La Zugau suim la stanga pentru a ajunge la drumul Remecioarei, borna silvica IV/111 si-n poiana Sclipodi, la locul amenajat pentru popas.
In aceste locuri dam peste o multime de oite si bureti uturoi, trei galbiori, cativa plopsori cam trecuti, Amanita rubescens dar si Amanita phaloides, foarte otravitoare.
De-aceasta data nu mai continuam pe drumul pe care am venit dinspre nord ci urmam drumul auto-forestier cu serpentine ce coboara la stanga intersectand practic fostele sleauri de caruta pe care ajunsesem aici din Coas intaia data.
Codrul de stejari si goruni, ca si desetul de sangeri, corni si carpeni de pe flacurile drumului ne mai protejeaza o vreme de soarele incins.
In curand ajungem la panoul rutier de la km 0 al drumului vaii Sclipova dar din pacate acesta nu este deocamdata racordat drumului mai ingust de pe Valea Caselor, intreruperea impracticabila auto fiind de circa 150, cel mult 200 m lungime.
Vizitam acum frumoasa ultima gospodarie de pe Valea Caselor admirandu-i prispa umbrita de vita de vie cu o multime de ciorchini verzi, stalpii de stejar, o mata tarcata lenevind somnoroasa, minunata poarta larga a surii, din scandura de brad cu deosebit simt artistic decorata apoi ne imbarcam si plecam spre buricul satului.
Oprim la borvizul sulfuros si ultima oara la biserica de lemn, monument istoric.
Printre altele admirand alti minunati fluturi policromi dar si un fagure de obraznice viespi aciuate-n fereastra sfantului locas multisecular, uitat in favoarea celui nou, grandios dar nici pe departe atat de armonios si pitoresc.
Coasul pare acum pustiu, fiind sarbatoare lumea revenita de la biserica e probabil pitita la umbra prispelor, teraselor sau spalierilor cu vita de vie.
La ora 14,30 ajungem in Baia Mare, decisi ca in cel mai scurt timp sa aflam de traseele, destinatiile si conexiunile tuturor drumurilor nou realizate cu fonduri europene din flancul drept si stang al raului Cavnic si Lapusului.
Defel paradoxal, constat inca o data ca o descriere de traseu, sinonima cu o fasta reparcurgere a lui, in compania capodoperelor lui Gustav Mahler poate dura cel putin tot atata dar cu ce rasplata dumnezeiasca!
Incercati, nu e obligatoriu cu Mahler, poate fi facuta la fel de bine cu Mozart, Berlioz, Beethowen, Enescu, Respighi, Sravinsky… depinde cand si cu cine sunteti capabil sa reverberati sinergic evoluand, incredibil, spre atemporalul aspatial divin.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
