25 iulie 2009 cu Zoia, Anca, Brena si eu
Sambata, 25 iulie 2009. Prognozata schimbare a vremii. Dar oare cand, fiindca deja e cald pe la ora 8,30 – 9,00 dimineata cand o luam intr-un fel de preumblare peste Gutai catre Mara sat.
Au inflorit zburatoarele roz-violacee pe taluzuri si-n defrisari. Culegatorii rromi de zmeura si afine-si expun traditional, pe marginea DN 18, recolta parfumata. Ciupercile-s tot mai putine. Din pricina secetei prelungite nici nu au fost prea multe pana acum. Poate la toamna…
Pajistile de la nord-vestul platoului vulcanic Gutai vireaza treptat din tonic verde in ocru copt.
Vezi galeria foto (click aici…)
Ceva schimbare e vizibila totusi. Vizibiltatea e mult incetosata spre Muntii Maramuresului si Zakarpatya, au disparut contururile ferme ale culmilor si varfurilor scrutate avid in timp ce valsam descendent pe curbele-n ac de par ale Gutaiului.
Ce imputinate-s apele Rausorului (pe care cei mai multi il confunda cu Mara, cea cu care va conflua prin centrul fostului Cracesti, de cateva decenii rebotezatul sat Mara)!
Bolovanoasa albie, formata din andezite intens rulate si frecvente praguri transversale de gresii fine continuand spre falezele malului drept, de-abia mai are ceva apa.
Se innoreaza repede, mai intai picturalii norisori albi aglutineaza-n mirabile pielicele crete, buclate, ca de miel Karakul, migrande pe tot mai restransul azur. Apoi, in nici o jumatate de ceas, cerul se acopera cu sur-translucide nebuloase, brusc survine si o racoritoare, binefacatoare, briza.
Oprim in lunca invadata de puzderie de flori dar si destul de spurcata de ocazionalii picnicari – Homo sapiens var. Jegosus – ce lasasera-n urma vetre de foc, doze de bere, pet-uri si gunoaie menajere (abil cica) disimulate intre radacinile malului stang si lejer antrenabile la vale la cea dintai aversa mai consistenta.
O splendida insula de leguminoase roz pal atrage de departe atentia, li se alatura completand vegetalul covor ciulinii violacei, stelar-albele margarete, smocurile-sulite de pipirig, niste tonice plante cu inflorescente roz-visinii, alb-bej pamatufuri florale cu parfum dulceag ca de miere. Remarc imediat animatia insectelor, de la fluturi de cel putin trei-patru feluri la niste coleoptere verzi sidefii, croitori negri zebrati cu galben portocaliu, multime de cosasi, bondari, hematofagi tauni bazaitori si agresivi…
Unii din noi prefera plaja, ma rog, lenevirea in iarba pe un pled, fiindca soarele s-a cam dus in timp ce eu, incapabil de-a sta vreodata locului, ma dedau vanatorii foto-macro. Poate ca nu e cu nimic mai putin adrenalinica panda valsantelor volte imprevizibile ale unui fluture si-n final, cu ceva sansa, foto impuscarea lui decat o vanatoare de iepuri, capriori sau mistreti.
In principiu doar coordonatele de spatiu si timp difera, ca si marimea prazii si valoarea trofeului, dar asta e deja ceva discutabil. Mai e ceva, esential cred, in aceasta pasionanta cursa nevertebrate-om, faptul ca victima moare cataleptic doar virtual in timpull shooting-ului, metamorfozandu-se astfel in nemuritoare imagini, in realitate micuta fiinta luandu-si imprevizibil talpasita ori zborul.
Doar mai apoi realizez ca-n exuberanta pajiste mocirloasa cu pipirig, costreie, ciulini si scaieti ar putea salaslui vreo cumatra vipera si-atunci devin ceva mai atent dar plictisit, dupa o vreme ma trezesc jucand un fel de sotron, sarind din bolovan in bolovan de pe un mal pe celalalt al Rausorului, ba si ciupercaresc (din priviri) pe coasta fagetului abrupt, descoperind acolo albele palniute ale buretilor usturoi rasarite din ruginiul, gros, frunzis. Nici prin cap nu-mi trece sa-i culeg.
S-a innorat si racorit binisor si decidem sa ne adunam calabalacul coborand spre pastravaria Alex de la intrarea in Mara.
Descoperim aici repede placile mari, de gresii prelevate din albia Rausorului pentru a placa rustic-estetic aleile dintre acareturi sau de pe malurile helesteelor in cascada.
Trei exotice rate se odihnesc fotogenic pe un mal inierbat apoi, atunci cand cei dintai stropi ai ploii blajine ciupesc oglinda verzuie a apei, se lanseaza-ntr-o scurta croaziera atragand admirativele priviri ale musteriilor, nu putini.
Focul din lemne uscate de fag e aprins in cuptorul din caramida in care, in curand, se va rumeni pita de casa imbunatatita cu ou. Deocamdata aluatul zace in asteptarea framantatului la dreapta cuptorului. Surprind la un moment dat vajnica lui framantare de catre tanara bucatareasa dar mintea deja nu mai mi-e aici ci undeva cu multi ani in urma, la casa parinteasca, pe-atunci cand bunicile noastre framantau vartos aluatul dres cu cartofi, punandu-l pentru dospire in sacastaua (niste mici cosuri tronconice impletite din papura) acoperite cu sterguri de in si canepa tesute la razboiul din casa…Cum asteptam pe-atunci coacerea cucilor si cocutilor abil impletiti pentru noi, copiii, din asa zisul surplus de aluat. Uneori ramanea aluat si pentru copt pe vatra groase placinte (goale ori cu magiun gros si dulce din prune bistritene) pe care le devoram hulpavi diminetile, cu cate o cana de lapte de vaca integral si spuma cat degetul…
Castronasele aburinde de mamaliga, fiarta din malaiul obtinut de la mica moara a pastravariei, dreasa cu jumari si branza de oi ma trezeste din reverie. Ca si densele oblice ale ploii ce matura fagetul de peste Rausor. taranca batrana ce-si ofera prinosul de afine si zmeura in parcarea de vizavi nici macar nu se sinchseste de aceasta aversa, stand cuminte sub ciuful salciei ornamentale. Stie bine de ce, ba chiar simte ca nu-i o binefacatoare ploaie ci doar o glumita nevinovata de-a zeilor.
Apar si savurosii pastravi vargati de incinsul gratar dar, din nefericire, e uitata painea, pentru multi din autoturisti un fel de inedit si delicios desert.
Ce bine-i, imi spun, ca nu suntem niste capitalisti (bucuresteni) fiindca iata, nu trebuie sa ne pierdem jumatate de weekend ruland suduind, bara la bara, spre vreo statiune urbanizat-supraaglomerata de pe Valea Prahovei. Ca baimareni (sau maramureseni) avem atatea si atatea variante de evadare-n neagra salbaticie in cel mult 20-30 minute darmite la peste 50-100-150 km, incepand din Tara Codrului in Tara Chioarului ori Tara Lapusului sau Maramuresul Istoric.
Nu vrem sa dublam drumul pe care veniseram si-atunci alegem sa coboram prin salba satelor Mara, Desesti, Harnicesti, admirand inca o data impletitele din nuiele de alun garduri, portile masive de stejar, mai mult ori mai putin traditional sculptate, prispele decorate cu migaloase imbinari de stejar amintind de furca de tors ori fus, fanatele aflate la prima coasa si grabnicul adunat al capitelor pentru punerea lor in frumoase clai, alteori incarcarea in atelaje din ce in ce mai rar trase de cai, acestia fiind treptat inlocuiti de tractoarele de 400 ori 600 CP.
Deviem din Harnicesti spre Hoteni, aruncand de acolo nostalgice ocheade Crestei Cocosului, varfului Gutai si Apostolilor cu crestetele inghitite de negricioasele neguri valatucite. E pustie acum valea si locul Tanjelei de pe Mara (din Hoteni) dar pajistea decorata de o multime de frumosi arini negri si tufe de aluni are un deosebit pitoresc si vigoare. Ce splendid arata marea ciurda de vite si cai pascand deasupra Hoteniului, spre Ocna Sugatag!
Dupa aceea, o luam pe deasupra Breb-ului spre Budesti, holdele policrome, inguste, separate de haturi cu pruni, meri ori arini, par pictate intr-o maniera cubista de un anonim artist.
Suim spre Pasul Neteda, de-o parte si alta a asfaltului dam cu ochii de o multime de autoturisti. Unii si-au incropit mici si cochete casute de vacanta, altii culeg afine printre uriasele marghile (musuroaie).
Gata cu ploaia? Cine stie?! Apostolii insista sa pozeze-n tenebros-impresionant- amenintator. In Pasul Neteda si mai jos, La Icoana, alti rromi, adesea copii, isi ofera zmeura, afinele, hribele chilipirgiilor ce se-ndura de ei. Pustii, nude, buboase-s parca acum partiile de schi ale Cavnicului de pe dealul Roata.
Rulam in curand printr-o margine a fostului Fisculas, de la Surdesti spre Danesti, Sisesti, Baia Sprie, plouati binisor. Dar ploaia nu racoreste defel, ci amplifica, atmosfera nefireasca de jungla a sfarsitului de iulie. Poate ca seara, la noapte sau maine… Ce bine ar fi!
E seara. Imi redactez textul cu mintea la susurul de ape, flori, fluturi, rate exotice, pastravi, capite si clai de fan, taranci intorcandu-se din camp purtand pe umerii ascunsi sub cretele falduri ale iilor de in si canepa furci de lemn si greble, ascultand al doilea CD Edith Piaf si-apoi Florin Chilian, ternul contestatar nostalgic, tanguitor… ori artagos.
Ce zapuseala tembela!
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
