Ruta 28 din 08 mai 2009 cu A. Stefanoiu
Noapte racoroasa, cu bruma dincolo de Carbunari si un de necuprins senin matinal. Plutinde diafan-lenese pacle de-alungul raului Cavnic pe la Copalnic Manastur. Argintii turle piramidale, ori baroc-bulbucate, de biserici fotogenic expuse la orizont din Grosi pana-n Rusor, Magureni si Cernesti. Minunate rimuri agro-cromatice extinse din lunci pana pe versantii cu multime de terase. Arare fumuri albicioase intrepatrunse ceturilor diminetii.
De cand n-am mai fost oare in Poiana Soarelui pentru a vizita-n tihna exponatele numeroaselor tabere anuale de sculptura care constituie azi inedita expozitie permanenta in aer liber a Muzeului Florean?
Muzeul Florean – Cand iti pierzi capul din pricina picioarelor – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Din drumul ce ma duce spre Tg. Lapus, dincolo de bifurcatia la stanga catre enclava satului Brebeni (vizitati-l, veti vedea ca merita!), o luam pe un drum auto-forestier la dreapta (circa 1,5 km). Reper, statueta-strajer reprezentand un meditativ copil daltuit in piatra. Acum, in debut de mai, in subetajul tinerei paduri de foioase cu o multime de impresionante, afunde si largi, doline ce tradeaza carsticele activitati, un nesfarsit covor de alb-globulare inflorescente de leurda, aducand intr-un fel celor mai finute de papadie, ne incanta nespus. De fapt un lat guler din aceste flori flancheaza laturile drumului care initial suie vag iar dupa o abia perceptibila cumpana a apelor, lasand la stanga o poiana umbroasa si alungita, coboara spre prima dintre Poenile Soarelui.
Abia a trecut de ora 7 diminata iar soarele, transformand argintia bruma subtire a noptii in mii si mii de minuscule diamante scalda liziera din dreapta, dincolo de abia perceptibilul paraias, lasand in profunda umbra liziera opusa. Aurii codobaturi penduleaza prin pajistea scunda punctata de poroinici liliachii (varietate de orhidee), mai apoi o gaita isterica tipa iar un cuc pribeag marcheaza cu cantu-i sacadat-reverberat invariabil trecanda vreme.
Nici urma acum de rulota ce adapostise altadata paznicul acestui inedit, veritabil, sanctuar al artei plastice contemporane. Poate ca Mecena (dl Florean) a realizat ca e destul de problematic sa te avanti pana aici, sau in cea de-a doua Poaiana a Soarelui situata ceva mai spre sud si mai sus, ca sa insfaci, incarci, cari vreuna dintre monumentalele lucrari sculptate in calcar, andezit, marmura, unele dintre ele in piatra si metal, tinand cont de considerabila lor masivitate si greutate.
Asadar paznic nu mai e si-atunci, realizand un pur arbitrar parcurs, poti inventaria in deplina solitudine lucrare dupa lucrare, bucurandu-te descoperind treptat fantezia, creativitatea, forta de sugestie si transpunere, subtilitatea si ingeniozitatea plasticianului, alteori fiind incapabil sa-i deslusesti tainele, poate fiindca acesta a fost mult prea inchistat, criptic pana la ermetic, sau pur si simplu fiindca nu poti rezona consonant cu genul, maniera…
Cat s-a investit ani de-a randul in Muzeul Florean din Poiana Soarelui – dealul Pietris pentru a se ajunge la mirabila stare actuala de fapt? Nu doar pecuniar-managerial vorbind, ci mai ales conceptual-creativ-artistic.
Probabil nici Mecena, nici sculptorii prezenti in fiecare tabara, altii doar la unele dintre ele, nu stiu cu-adevarat iar asta oricum nu are vreo importanta din moment ce contempoana minune s-a infaptuit. Dar cat de repede se uita, neglijeaza, periseaza si distruge totul din pricina trecerii timpului si mai ales din cauza non educatiei, crasei nesimtiri si a nemerniciei umane.
Conchisesem asta nu luand aminte la soclurile unora dintre lucrari macinate deja de variatiile meteo si trecerea anotimpurilor si mai ales numarand intamplator numeroasele vetre ale focurilor picnicaresti si dozele poleite pentru bere si asta nu la liziera din stanga, in apropierea mesei si bancilor de lemn unde se oficiaza vernisarea taberelor anuale ci peste tot in poiana.
Va puteti imagina atatand un foc de tabara intr-un muzeu de arta ori salonul modern al vreunei expozitii de arta contemporana pentru a praji slana ori carnati la frigare, sau picnicarind-gratarind ori halind hulpavi salam cu mustar inconjurati de exponate de arta? Pana unde oare pot merge mitocania si imbecilitatea umana?
Ma intrebam asta retoric in timp ce inventariez rand pe rand Sisifi, rubensiene madone despuiate si impudic-lasciv alungite la soare, pravaliti din ostilele ceruri Icari, etern adormiti lideri ai umanitatii, dintr-o data deveniti complet dispensabili si inutili, mistici solomonari, (des)compuse familii marmoreene, legendare chipuri ascetic-patriarhale, albe aripi desfasuarte de ingeri sau trecand contrariat pe langa alte exponate al caror talc si mesaj ma simt, cel putin in acest moment, incapabil sa-l descalcesc.
In tot acest timp trebuie sa fiu atent sa nu ravasesc in treaca gramezile de vreascuri si lemne pentru foc, cenusa vreunei vetre sau ad hoc incropita gramajoara spurcata de gunoi menajer.
Sa fi condus originala democratie romaneasca in doar doua decenii la acest familiarism desantat (de stupid people a la Silviu Brucan) care sterge arogant cu buretele linia minimei decente virtual trasata intre creator-opera de arta si privitor (consumatorul actului artistic) ori a ajuns creatia artistica precum fotbalul, agricultura ori politica la care se pricep toti deopotriva si-atunci e firesc sa se calce totul barbar in picioare?
Presati de timp si treburile curente nu mai avem ragazul necesar ca sa aruncam o privire de-aceasta data si-n urmatoarea poiana-expozitie.
Mai apoi, dincolo de dealul Pietrisului, ne revenim treptat din incontrolabila indignare admirand succesivele culmi montane impadurite dispuse in splendide planuri difuze, dinspre Borcut spre Stoiceni, Dumbrava, Minghet, Hudin si Tibles sau peste coplesitoarele spumos-albe neguri ce astupasera vremelnic Tg. Lapus, spre Rohia, Boiereni, Culmea Brezei iar mai in dreapta, catre Razoare si gura de Rai a debutului Defileului Lapusului.
Mai incolo ne trezim recunoscand din nou cat de minunate-s perspectivele dinspre Rogoz spre Libotin si abia vag intuibilele bijuterii arhaic-rurale din Costeni, Cupseni ori Ungureni de la poalele Satrei Pintii, in prim plan turlele sindriluite ale bisericilor monument istoric de lemn concurandu-le cu succes pe cele mai multe si-ngemanate de tabla.
Apoi, intre Rogoz si Lapusul Romanesc, rapoasele dealuri formate din sedentare stratificari trimitand imaginatia la multimilenarele faleze si litoraluri.
Ce lume de basm arhitectural traditional ne-astepa in continuare in Lapusul Romanesc si-apoi, la iesirea spre Baiut, cu exemplarele terasari ale raului Lapus, vaile afunde si spectaculoase ce duc in dreapta catre Manastirea Raoaia si salba celor trei mici baraje cu lacuri de acumulare, gustate locuri estivale de agrement nu doar pentru lapuseni.
Superbi sunt acum in debut de florar merii traditionali cu coroane mari si dezordonate aducand unor imense buchete de flori albe sau roz.in lunci se-aud talangile vitelor scoase la pascut alaturi de turmele de oi si capre, ceea ce impresioneaza insa sunt aparent nesfarsitii codri, in marea majoritate tineri, partial regenerati spontan dupa rapacele exploatari forestiere ale ultimelor decenii.
Cotim dreapta urmand indicatorul rutier – 4 km Poiana Botizii – si imediat, la confluenta dintre valea Poienii cu raul Lapus, putem admira o veche gospodarie lapusana traditionala.
Urmam drumul pietruit si in curand lasam in stanga stana in care oile si caprele au fost de mult trecute prin strunga si mulse, laptele inchegat iar casul scos in albe strecuri atarnate pentru scurs de-o barna a comarnicului. Si urda e deja spanzurata in strecuri pentru scurs iar pe vatra focului, in caldarea straveche de-arama, tocmai a dat in clocot jintita cu care, generosi, baciul si ajutorul lui, un baietan de vreo 15-16 ani, ne imbie. Aproape vizavi, pe valea Poienii (mal geografic stang), din infinit valurita mare verde a codrului de foioase se rascocoata cele doua mameloane de calcare in baza carora a fost descoperita Pestera cu oase (dezvoltata-ntr-o diaclaza-un marcaj turistic conduce pana la ea din Poiana Botizii, in avalul vaii Poienii si-apoi, peste o punte de lemn, la stanga si-n sus).
Traditionalele case si gospodarii muntenesti lapusene se-nmultesc de-o parte si alta a drumului si-a vaii.
De-aceasta data, constransi de timp, nu trecem pe la interesantele klippe penine formate-n mezozoicele maluri si-ntinse intr-un lung strat ce leaga Comarnicul Vaii Prahovei de Polonia, poate pana-n Austria, insa ne oprim sa admiram marnele rosii-violacee din talvegul vaii Poienii pe la capatul de sus al Poienii Botizii, la iesirea catre vestitul borviz aflat langa fostul sediu al IPEG, adica la vreo 2,5-3 km de sat.
Pana acolo ne facem plinul foto-imagistic cu case stravechi de lemn, latosi ciobanesti carpatini albi pazind modestele averi, totul decorat si parfumat de liliacul, gutuiul japonez, merii si ciresii, miile de papadii aflate in plina floare, caii murgi, izabeli, roibi sau suri pascand ori scaldandu-se-n ingusta lunca a vaii, admirand varful Paltinu ori chelia intinsa a varfului Secu.
Vizavi de fostul sediu administrativ al santierului IPEG Poiana Botizii, deasupra unui fost mic depozit pentru explozibil, a aparut de vreo 2-3 ani o cabanuta de lemn, nefinita inca.
Borvizul, care izbucneste ciclic la aproximativ 8-9 minute, gazele din strafunduri impingand intr-un violent suvoi inspumat apa minerala deosebit de placuta la gust, e adapostit intr-o ciuperca de lemn amplasata pe malul drept al vaii Poienii. Mai sus, la stanga drumului, dintre grohote sur-negricioase, apare o alta vana de apa minerala iar in aval de borvizul captat prin foraj geologic, pe malul stang al vaii, se remarca succesiv vreo trei izvoare minerale feruginoase.
De fapt si peste culmea dealului, in Baiut, pe valea Tocila, sunt cateva izvoare minerale apreciate de putinii turisti dar mai ales de catre localnici.
Asteptam cuminti, scrutand curiosi spre fundul cioatei de lemn prin care apele minerale vor erupe-n curand. Initial cateva bule sparg oglinda cristalina a apei precum cele dintr-un pahar de sampanie apoi, dupa vreo 7 minunte de la precedentul ciclu, bulele se-nmultesc iar apa minerala pare a fierbe dand in navalnic clocot si revarsandu-se tumultuoasa printr-un mic scoc, risipindu-se, precum atatea nationale comori (sub)terane pe apa sambetei, de-aceasta data cea a vaii Baiutului.
Privim in jur la pajistile decorate cu mii de flori de papadii intercalate cu alte mii si mii de paralute alb-roz sau traista ciobanului, sub lizierele in care lanurile ori insulele de ferigi tocmai isi descretesc in soare carliontii, printre ele flori zvelte, ciclamen-liliachii. Fagetul dominant genereaza un verde crud galbui-fistichiu ritmat pe alocuri de intunecatele sulite verzi ale brazilor sau molizilor maturi in timp ce, putin mai departe, de-abia se ingana la orizont gospodariile din Poienile Botizii cu bisericuta de lemn cocotata pe-o coasta de deal cu cimitirul in tintirim.
Suim pana langa ea si panoramam plonjant de-acolo spre satul intins de-a lungul vaii Poienii apoi plecam spre Baiut.
Evadand din Tara Lapusului via Strambu Baiut si valea Strambului catre pitorescul Cavnic, nu inainte de-a inspira profund si nesatiosi inca o data inconfundabilul iz al mangalului proaspat amestecat aerului tare de munte si fumului prelins din cele cateva bocserii.
Incumetati-va sa vizitati Tara Lapusului in debutul primaverii pentru a-i deslusi autenticele si treptat secabilele-i izvoare de autentic traditional pur si veti ramane cu amintiri de neuitat.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
