Consult in prealabil accuweather.com, prognoza pentru Inau (temp. -7 C, vant 14 km/h, cer variabil, posibile ninsori slabe), satul pitit intr-o afunda depresiune de la poalele Satrei lui Pintea, pana-n curand greu accesibil auto doar din Borcut, suind serpentinele Dealului Ursoi pentru a depasi-n final Dealul Pietris, relativ recent fiind realizata cu fonduri U.E. frumoasa cale de comunicare (de circa 3 km) prin valea Tieiului, amonte, (tiei semnificand chei in limbajul lapusan) pana-n Inau.
Vezi galeria foto (click aici…)
La 8 dimineata plecam din Baia Mare spre Tg. Lapus.
O geana de senin insorit atarna deasupra depresiunii Tarii Lapusului avertizandu-ne ca de buni ani, acolo, e polul maramuresan al frigului venind din Tibles pentru a fi translat de curenti spre meandrele contorsionate ale Defileului Lapusului.
In Cernesti, pe la ora 8,45, localnicii deja se intorc de la biserica.
Perspectiva se largeste odata traversand Dealul Pietris. In stanga apare satul Borcut curtat de soarele, la dreapta Cufoaia, in umbra dar cu etern acceasi atmosfera de basm.
Inainte de podul peste valea Dobricel o luam la stanga, traversam Borcutul si luam relatii de la o veche cunostinta, ex brigadierul CAP de camp Man Pascu, privind accesibilitatea spre satul Inau prin valea Tieiului.
Lasam in dreapta fosta moara de apa a Ionului Florii si intram pe ingustul asfalt recent dat cu plugul si tratat cu antiderapant.
Valea formeaza aici mai degraba un stramt defileu, cu impresionante stancarii de pe care atarna acum superbe candelabre si draperii de gheata pe malul geografic drept si o cariera de calcare ceva mai inspre amonte, situata pe malul geografic stang, decat niste chei propriu-zise.
Multa vreme acest culoar natural, spectaculos si accidentat, fusese considerat trecatoarea salbaticiunilor dinspre bazinul Defileului Lapusului via Razoare si Cufoaia spre Satra Pintii.
Ca bun cunoscator al locurilor consider ca realizarea acestei cai de acces reprezinta un proiect infrastructural cu o reusita exemplara (comparabila cu drumurile SAPARD realizate din Copalnic si Copalnic Manastur spre Preluca Veche, Dealul Corbului, Preluca Noua, Aspra, Sahelbe, Intrerauri, Codru Butesei), in primul rand pentru comunitatile astfel mult mai accesibile dar si pentru agroturismul destul de putin prezent deocamdata in zona.
Intram in satul Inau.
Dincolo de paraginita fosta cooperativa rurala, asfaltul lasa loc drumurilor noroioase de carute si masini, inghetate tun, obligand la rularea incontrolabila, ca pe o cale ferata, in stanga, dupa o scurta inseuare, se iveste superba si armonioasa bisericuta de lemn, monument istoric din secolul XVII care, de fiecare data, mi se arata precum o zvelta caravela plutind magic pe culmea valului-damb cu pruni si stejari nodurosi.
Langa ea, mai spre nord, noua biserica, stridenta, labartata, anost-dizarmonica dar… evident, mai mare, cu mai multe turle argintate din tabla galvanizata.
De aici vedem si Satra lui Pintea (abruptul sudic).
Noi mai continuam cu masina pana-n apropierea confluentei Vai Mari (orientata aproximativ nord-sud) cu valea Talnicioara (orientata aproximativ est-vest si cu obarsia sub culmea dincolo de care suie drumul auto-forestier Dumbrava–Manastirea Satra).
Dupa confluare si primirea unor modesti afluenti in Inau, cursul de apa va purta inspre aval numele valea Tieiului.
Ora 9,30, soare cu dinti.
Ne luam rucsacii de tura, betele de trekking, traversam prin albia ingusta inghetata bocna Valea Mare, trecem printr-o traditionala gospodarie cu de toate si intram pe o ulicioara.
Lasam la dreapta o alta gospodarie modesta dar cu toate cele de trebuinta, inclusiv sirurile ordonat asezate de lemne de foc crapate si puse la uscat pe prispa dar mai ales cu o minunat decorata usa din brad la sura.
Iesim intr-o ulita mai larga ce suie-n stanga si-n curand putem admira albastrul ultramarin al strabunei case a familei Horvat Ion din Inau nr. 86.
In fata ei si-a construit o casa mai aratoasa si mai mare, din caramida si BCA dar aceea e doar pentru oaspeti si sarbatori, el locuind alaturi de mama septuagenara in batrana si cocheta lor casuta.
Vizavi, peste ulicioara, locuieste un alt Horvat Ion, ex brigadier CAP de camp, o alta buna cunostinta de-a mea dar cu care nu ma intalnesc acum.
Ulita suie spre Prihod, larga si lunga culme cu fanata orientata nord-sud pe care urcam pentru a ajunge pe Satra Pintii.
Satui de hurducuiala si solicitarea inultila a gleznelor, abandonam ulita iesind in dreapta gardului viu din carpen, de multi ani neangrijit.
In cateva minute ajungem la ultima gospodarie de pe Prihod, admirand stupii de albine dar mai ales trei cosnite seculare, impletite din nuiele si lipite cu lut, folosite traditional la prinderea roiurilor de albine.
De acum incolo suntem pe culmea Prihodului timp de circa 2 ore, uneori mangaiati de soare, mai adesea de briza inghetata iar spre ceasul pranzului de o blajina fulguiala.
In urma putem admira Inaul si intrarea nordica spre valea Tieiului, la stanga ei si deasupra, pasunile poienilor inlantuite ale Dealului Pietris.
Departe, spre sud-sud-vest, Culmea Preluca taiata de valea Babii, valea Morii apoi Dealul Florii si-n fine Dealul Copalnic, alb-chelios.
Tg. Lapus e, ca foarte adesea, astupat de o densa cuvertura alba de neguri spre Damacuseni, valea Rohiei si Defileul Lapusului (debut) din Razoare.
In apropiere si-n dreapta apar ultimele doua gospodarii picturale din Inau, troienite, din valea Talnicioara (flanc geografic drept).
Culmea Prihod, pe care o parcurgem spre nord, cu Satra Pintii in fata, e acoperita cu un strat pufos de nea groasa de circa 20-25 cm si parcursa sinuos de urme de straf si sanii care au transportat busteni de fag si molid, ceea ce ne faciliteaza deplasarea.
In curand ne atrag atentia, itindu-si de sub plapuma de nea stelara capsoarele ocru-bej, infloescentele scaietilor, precursori ai policromelor imortele.
In afara de cativa pitigoi, o gaita, un uliu si urme rare de mistreti, iepuri si vulpi nu vedem nimic. Ciudat, deoarece sunt destule clai de fan in zona dar in preajma lor nicio urma de salbaticiune, precum odinioara cand aici realmente fusese un paradis faunistic.
Pe la ora 11,45 auzim in departare clopotele trase ale Manastirii Satra apoi, imediat, linistea divina ne-nvaluie, intrerupta fiind doar de un misterios vuiet generat de viscolirea zapezii prin fagetul piramidei-tinta, Satra lui Pintea.
Panta nu e mare dar e continua iar spre finalul culmii Prihod, de-acolo unde-n dreapta apare liziera plantatiie vechi de molid intercalat fagetului tanar, drumul pastoral serpuieste spre stanga si-n sus, printre tufe dense de alun. Un drum de sanie coboara de aici inspre stanga, spre nevazutul oricum Ciocotis.
Dupa 2 ore de la plecare suntem in ultima poiana de sub Satra Pintii.
Admiram cele doua picioare scurte, impresionante, terminate cu abrupturi vulcanice formate din dacite piroxenice (conform geologului D. Istvan) alterate, ocru-brun. Unul nord-sudic, cu o citadela stancoasa si un fel de detasat obelisc aproape falic, celalalt nord-estic-sud-estic, situat dincolo de un valcel abrupt terminat cu un impresionant con aluvionar pe care va trebui sa-l surmontam, acesta terminandu-se cu un spectaculos manunchi de stancarii.
O ultima volta stanga a drumului iese din culmea Prihod printr-un lastaris de fag dens.
De aici abia incepe distractia fiindca trebuie sa strabatem spre nord-est o zona deosebit de accidentata, presarata de grohote si frecventi bolovani paralelipipedici, desprinsi de fapt din falosii martori de eroziune din stanga.
Riscul prinderii bocancului/gleznei intre grohote e iminent, ca si derapajele imprevizibile accentuate o data cu panta. Aceasta depaseste 20-30% in locul in care trebuie sa depasim tangent-ascendent conul aluvionar prin neaua ajunsa la 40 cm grosime.
Zapada ajunge la circa 45% pe jgheabul torentului pietros si cu nea spalata ce suie spre sa, la stanga fiind strajuit de o suita de fagi tineri, in dreapta fiind niste arbori monumentali, preponderent fagi dar si carpeni si paltini. Un urias fag, inalt de peste 35 m, ramuros, cu trunchiul de peste 1 m diametru si o uriasa tumora bulbucata constituie de multa vreme un excelent reper.
Neaua amestecata cu chiciura are o crusta subtire, fiind bine asezata.
Nu acelasi lucru e spre zona superioara a jgheabului torential unde neaua pufoasa e numai buna pentru miniavalansele declansate de Brena (visandu-se poate urs polar si lasandu-se sa alunece indelung la vale).
O ora si 15 minute ne trebuiesc sa depasim in urcus grohotisul, conul aluvionar si apoi jgheabul torentului pana aproape de sa.
Inainte cu vreo 30 m de aceasta deviaza la dreapta, prinde un picior stancos care ne scoate dupa un parcurs total de 3 ore si 45 de minute de la debut pe varful Satra Pintii (1042 m) si la un minunat loc de belvedere.
De aici, plonjand cu privirea spre est, ne bucuram de grafica-n alb-sur a Manastirii Satra, o mare si absolut inutila de fapt ctitorie monahala ortodoxa, mai mereu pustie, pazita si intretinuta de un biet argat moldav dus cu duhul.
Impresioneaza de aici si panorama deschisa spre Dumbrava–Stoiceni si mai departe, apoi minunatul codru tanar de foioase intercalate cu plantatii mature de molid din stanga vaii Dumbrava.
Facem un scurt popas pentru a ne drege puterile cu un sandvis, cafea, ceai cu grapefruit si lamaie plus cate un mar delicios apoi gerul ne alunga la vale.
Ajutati de bete (personal fericit fiind si de trainicia si confortul oferit de bocancii Kayland Revolution incaltati a doua oara-n acest an), navalim realmente la vale, parcurgand in numai 20 minute ceea ce ne luase 11/4 ore pentru urcare.
In curand gustam dintr-o alta perspectiva splendorile panoramice oferite de culmea Prihod, soarele si gerul dupa-amiezii deschizand orizontul spre valea Bloajei–Ciocotis, Cernesti, Copalnic Manastur si partial spre Tg. Lapus, Culmea Breze–Alunis.
In doua ore ajungem la masina si pornim spre casa. Oprind insa putin pentru a admira si imortaliza arhitecturala bijuterie a bisericii de lemn Inau, crucile seculare daltuite-n piatra si alaturat acestora, o straveche troita-rastignire din piatra.
Antiderapantul si-a facut efectele pe carosabilul din valea Tieiului iar deplasarea spre Borcut e fara probleme, placuta, mai ales datorita crepuscularelor raze de soare ce-i matura stancariile din portiunea finala, sudica.
Tura montana splendida ne-a luat aproape 6 ore in care am strabatut per pedes vreo 15-17 km la care se adauga cate o ora si jumatate pentru deplasarea Baia Mare–Inau si la retur (adica vreo 55 km pe sens).
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
