Luni noaptea ninsoare de-un lat de palma; marti dimineata ploaie dar soare dupa-amiaza, cu stresini plangande iar noaptea puzderie de stele si-o splendida semiluna; bezna deplina miercuri dimineata, pe la 7, imediat urmata de minunate laviuri sangerii spre orizontul dinspre rasarit.
O luam in molcom trap spre serpentinele Gutaiului, curate bec.
Remarcam putinatatea zapezii dupa ce doar cu doua zile-n urma televiziunile private innebunisera tara cu stirea inaccesibilitatii Pasului Gutai.
La dreapta se contureaza vag partiile Mogosa si Suior, in fata, Biserica Vlaicului, monumentala, aducand a uriasa coloana pudrata cu nea, unic loc de belvedere.
Biserica veche de lemn cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din satul Manastirea, comuna Giulesti – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Nu putem opri, ar fi fost o mitocanie adresata celorlalti participanti matinali la trafic, prin urmare tragem tare sa ajungem cat mai repede putin dincolo de pas, in dreptul extinsei defrisari de unde perspectiva se deschide catre Secatura si Creasta Cocosului, Muntii Gutai iar la stanga acestora spre mai indepartatii Munti ai Maramuresului continuandu-se cu Zakarpatya ucraineana.
In nici un sfert de ceas trecem de cumpana apelor.
Privesc inmarmurit noua facere a zilei. Purpura matinala vira-n sangeriu intunecat si aproape imediat in cenusiu-negricios, Creasta Cocosului parand in final conul unui vulcan de-asupra caruia mai persista vremelnic otravitoarea-i cenusa.
Putina zapada de pe la Masa Domnilor si obarsia vaii Izvorul Alb pare sur-albastrie.
Dantelatele culmi si varfuri ale Muntilor Maramuresului capata sub impactul soarelui nuante aurii si-apoi pal-galbui ca de miere.
Ma avant disperat, inghitind fotografic cadru dupa cadru.
O iau totusi repejor din loc cu speranta ca poate din Desesti, Harnicesti, sau mai apoi din Vadu Izei pana in Oncesti, soarele imi va oferi similare feerii scenografic demiurgice.
Mai nimic din asta nu se-ntampla dar… fortuit, ne multumim deocamdata cu ceea ce deja ne-a fost dat sa vedem.
La un moment dat, dincolo de culmea ce separa valea Marei de cea a vaii Cosaului, adica deasupra Corhai, Gruiului Lupului si Chicerei din Budesti, purpura zmeurie invalui cerul de la Sermetes pana spre varful Neteda din Muntii Lapusului.
Valea Izei a inghetat peste noapte dar asta a favorizat seninul si explozia soarelui de mai tarziu.
Imi termin treburile-n Oncesti si purcedem spre Bocicoiu Mare.
Mizam pe faptul ca poate dupa aceeavom putea admira in satul Tisa la nr. 231 micul, dar bogatul, muzeu etnografic, si nu numai, al fostilor invatatori Maria si Nicolaie Pipas (intentie inexplicabil ratata alaturi de o echipa de cineasti in august 2008, in preajma Adormirii Maicii Domnului).
Am vrut sa le solicit telefonic, in prealabil, acordul dar, intre timp, numarul se schimbase, trebuind sa apelez la deosebita amabilitate a unui localnic care ma indruma pe o ulita laterala orientata spre malul geografic stang al Tisei, in dreptul fostului conac grofesc strajuit de impresionanti pini si zade trebuind s-o iau la dreapta pana la cea de-a treia casa, inconfundabila de-altfel.
Gard inalt, din scandura vopsita-n rosu maroniu iar dincolo de el, pazita strasnic de un catel negru-flocos, sobra casa muzeu a sotilor Pipas, impresionand prin ferestrele cu jaluzele de lemn si turnulete simetrice.
Cautand soneria dam peste ingeniosul cablu cu clopotel la capat, actionat de la poarta cu ajutorul unei metalice maciulii argintii.
Asteptand semnele aparitiei gazdelor imi arunc avid ochii spre curtea cu inguste alei acoperite de putina nea, strajuite de interesante statuete din piatra si marmura, busturi, torsuri… sculptate-n maniera diferita, de la clasica la romantica sau chiar avangardist-brancusiana, ceea ce ma determina sa vibrez de emotie si speranta.
Dupa cateva minute se iveste Nicolaie Pipas caruia-i explic peste gard si succint motivul vizitei, in timp ce-si tarsea precaut pasii osteniti spre poarta.
Din raspunsul sau aflu ca deocamdata casa muzeu nu e vizitabila, numeroase exponate de abia s-au reintors de la un eveniment expozitional bucurestean si deocamdata sunt ambalate.
Ne sugereaza sa revenim prin luna martie, atunci cand va fi si mai cald.
Plec spre Sighetu Marmatiei, incantat de soarele tot mai generos si ziua din ce in ce mai calda, de-adreptul primavaratica, absolut nimic neantincipand prognoza meteo care anuntase averse pentru cea de-a doua parte a zilei si temperaturi de 7-8 C.
Incheindu-mi profesionalele obligatii ne intrebam incotro s-o luam.
Imi aduc aminte de o retrasa si modesta bijuterie multiseculara din lemn vizitata de mine prima oara dupa 1990 si situata in marginea sudica a Giulestiului, pe malul geografic drept al raului Mara.
Urmam indicatorul rutier – Manastirea 1 km – deviem din DN 18 la stanga, coborand spre lunca raului Mara acaparata de zeci de clai de fan, siruri de arini si salcii. Dincolo de-acestea platoul alpin al Gutaiului se desfasoara precum un amplu cosor pirateresc, de la Creasta Cocosului spre varful Gutai si Trei Apostoli.
Traversam peste pod albia larga a raului Mara, aproape deplin cuprinsa-n groase gheturi.
Doar pe ici colo lasa vederii bolborosindele unde verzui-cristaline.
De departe turla dranitita a bisericii atrage atentia precum un far terestru.
Dupa pod continuam pe directia vechiului magazin satesc, putin inainte de-acesta deviind la stanga. Suim usor pe ulita cuirasata de gheata umed siroinda iar dupa vreo 30 m o luam la dreapta pe vechiul drum, acum troienit, ce suie spre biserica si micul tintirim cu morminte.
O total neinspirata stilistic (cred) poarta maramuresana a fost instalata la intrarea catre biserica in 2002, la foarte putina vreme dupa finalizarea restaurarii monumentului istoric.
Stiu de la prima-mi vizita ca la intrarea in biserica existase un scurt incris inramat, cu date legate de istoria edificiului, dau sa-l caut insa… degeaba.
Decid sa profit de soare si lumina din ce in ce mai propice pentru a reinventaria nebanuitele-i frumuseti, de la groasele laturoaie de lemn patinate de secole si imbinate in coada de randunica, consolidate cu scoabe de fier, la picturalele noduri uriase atacate de cari, apoi ferecatele ferestre cu drugi de fier simpli, sau maiestru inodati, unele cu niste interesante cloisone-uri din sticla turnata realizate nu in foita de plumb, precum occidentalele vitralii, ci-n mestesugite sipci rotunde de lemn, simtindu-ma oripilat la vederea nasaliei pentru dusul defunctilor la groapa, acum alipita peretelui sudic al bisericii.
Ajung din nou la intrare descoperind treptele plate din lespezi de gresii tocite de pasi iar mai sus si la stanga vagi, dar inca partial descifrabile, chipuri de sfinti greco-catolici de pe o seculara fresca cumplit distrusa de vremi iar in cele din urma, deasupra usii o simbolica heraldica nobila, o sulita cu flamura osteneasca si-un trident ale caror capete se-ntalneau in mica cruce sculptata.
O localnica ne spune ca crasnicul Vasile Burnar din Manastirea nr. 6, nu sta departe, motiv pentru care decidem sa incercam sa dam de el.
Coboram de la biserica, luand aminte la behaitul oitelor turcane in apropiatul tarc, sperand sa dam cu ochii de cei dintai mielusei.
Sub o poarta maramuresana frumos decorata intalnim o localnica ce ne indruma amabila spre casa dorita. Batandu-i la poarta, acesta se ofera sa ne permita vizitarea sfantului lacas, in timp ce o luam impreuna spre biserica relatandu-ne ceva de-a dreptul neverosimil.
Inaintea restaurarii dulgheriei si tamplariei (frescele pe lemn nu au fost deocamdata restaurate, fiind destul de afectate de secolele trecute prin afumare, praf si igrasie), probabil prin anul 1999-2000, niste straini de satul Manastirea fotografiasera si filmasera peste zi sfintele odoare, frescele, praporii, icoanele sculptate si cele pictate pe sticla, usile imparatesti minunat lucrate-n arama iar in noaptea urmatoare 22 de icoane, sfinte odoare si usile din arama inflorata ale altarului fusera furate de niste necunoscuti. Politia alertata imediat ar fi descoperit repede o parte din autori (rromi) si din cele furate dar mai bine de jumatate dintre acestea fusesera deja ilegal trecute peste granitele tarii, pana azi nicio lucrare nefiind redata sfantului lacas barbar jefuit, dupa nea Vasile Burnar o parte din icoanele sculptate furate aflandu-se azi peste deal, adica-n Baia Mare, la vreun muzeu.
Il intreb pe nea Vasile de istoricul bisericii si despre acea pagina A4 dactilografiata si inramata pe care n-o vad niciunde acum. Nu stie mai nimic dar imi sugereaza sa ma uit la un inscris oficial de pe la 1909 aflat in biserica, aproape de pristol, acesta facea insa referire la donatia unei sfinte carti bisericesti greco-catolica.
In biserica si in prezent (spre deosebire de marea majoritate a bisericilor maramuresene, monument istoric, din lemn) doi preoti oficiaza slujbe duminica si la sarbatori, in doua etape, una pentru enoriasii greco catolici si-apoi alta, pentru cei ortodocsi.
Admiram fresce splendide sau fragmente ale acestora, un candelabru ciudat nemaivazut vreodata de mine cu ciucuri de lemn viu colorati, trimitand intr-un fel la policromele obiecte de cult amerindiene, carti sfinte, o veche si migalos ornamentata cadelnita pentru ars parfumata tamaie, prapori mai vechi si mai noi, icoane sculptate si inadecvat (naiv, ordinar) restaurate, icoane pe sticla incadrate de sterguri inflorate, tesute din in si canepa.
Pasim in tot acest timp peste pardoseaua acoperita cu covoare de iuta ce-ascund sub ele uriase placi de gresie. Incepem sa resimtim tot mai acut frigul inchistat in biserica inchisa peste saptamana iar la iesirea-n fata ei pe neaua lata de-o palma agresata de soare, ne bucura subit de minunata-i caldura.
Abia ajuns acasa aveam sa aflu (cautand pe net) una, alta despre Giulesti si fosta-i Manastire.
Comuna Giulesti este o fosta resedinta a cneazului Gyula, fiul lui Dragos care a constituit o locoteneta regala semnalata pe la 1317 inaintea venirii lui Bogdan I in Moldova; in 1364 localitatea avea drept preot-primul atestat in Maramures- pe Mirizle, fiul lui Gyula.
Prima varianta a bisericii de piatra ar fi aparut in 1509, in 1888 fiind sfintita biserica de piatra in forma actuala din centrul Giulestiului.
Biserica veche de lemn cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din satul Manastirea, comuna Giulesti, se afla pe locul fostului lacas monahal care fiintase acolo pe la 1560, fiind desfiintat insa prin 1860, in timpul imparatului Josif al II-lea.
Arhaica bisericuta poseda un clopot datat 1679, ascuns in turla de lemn, actionat fiind cu doua franghii ce dau in pronaos si un monument funerar din piatra datat 1712.
Frescele pe lemn sunt atribuite lui Gheorghe, zugrav din Desesti si datate 1783.
Un singur perete, cel de la intrare, a fost pictat si la exterior, asta amintind de traditiile monahale moldave.
Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, care existase aici a fost mutata la Manastirea Bixad din Tara Oasului.
Multumindu-i amabilului crasnic pornim spre Baia Mare.
Oprim putin la iesirea din Mara pentru o mamaliga traditionala cu branza de oi si smantana si la un pastrav cu mujdei si mamaliguta, la frumosul han edificat in stil rustic autentic (Pastravaria Alex – telefon: 0262-372686 sau 0262-372785).
Suntem impresionati la vederea numeroaselor articole casnice traditionale, cergi, perini si sterguri minunat brodate, mobilierului masiv din lemn de brad, helestee, moara pe apa la care se macina porumbul pentru a deveni malaiul necesar in bucatarie, cuptorul pentru copt pita, ratele exotice, lespezile treptelor si aleei pornind din soseau catre Sighetu Marmatiei pentru a ajunge la cel mai recent construit restaurant din lemn in stil morosenesc.
Dialogand cu intreprinzatorul proprietar aflam de intentiile sale privind completarea arboretului cu specii ornamentale locale, amenajarea unei punti peste raul Mara pentru accesul turistilor inspre o poienita cu belvedere hat departe, spre Vadu Izei, inainte de toate dorinta sa de-a atinge cele mai exigente deziderate privind satisfacerea gusturilor si cerintelor clientilor, de la cele culinare la acelea privind indrumarea lor catre Creasta Cocosului si Taul Chendroii, Taul Morarenilor, Piatra Tisei de Mara, Iezerul Mare, baile si strandurile din Ocna Sugatag, Tanjaua de la Hoteni…
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
