1 octombrie 2009, singur
Conform probabil uneia dintre numeroasele, nescrise, legi ale lui Murphy, indiscutabil, cele mai frumoase rasarituri (sau apusuri) se-ntampla atunci cand esti deplin nepregatit (fotografic) dar cu spiritul avid de frumos, insatiabil si larg deschis irepetabilului.
La asta ma gandeam deunazi in timp ce “mai treceam o data dealul” pe la Cavnic si Pasul Neteda pentru a descinde-n Maramuresul Istoric prin Budesti, coborand in lungul bolovanoasei si aproape secatei vai a Cosaului spre Sarbi si Calinesti, cotind-o de-acolo spre Valeni si-apoi, din Barsana, suind imperceptibil parca prin salba localitatilor ce-nsotesc valea ei catre obarsii.
La batoza lui Lorint din Sarbi, Valea Cosaului – Autor: Lucian Petru Goja
Dupa o prelunga seceta, norii acoperisera peste noapte cerul, mintind nerusinat a (stringent necesara) ploaie.
Totul pare doar menit sa-mi torpileze fotografic-ultramatinale sperante si ambitii desi, pentru a nu rata cumva nasterea zilei, plec cu noaptea-n cap si inarmat cu toate cele necesare captarii unor imagini reusite.
Nicio sansa insa si-atunci, incercand sa-nghit intelept, aproape filosofic, amarul hap, urmaresc carutele trase de cai scotand valatuci de aburi prin ectaziatele lor nari, cu o patura de fan sau otava asezata-ntre loitre si cu unu, doi, tarani asezati pe ea, zgribuliti de racoarea umeda a diminetii, inarmati cu drujbe si topoare, suind la padure dupa lemne de foc, m-am prins ca anotimpurile, ca si ciclurile vietii, se deruleaza ritmic si implacabil conform unui dat prescris, indiferent de grandoarea si splendoarea rasariturilor (sau apusurilor) si extrem de mult inafara cotidianelor circuri si balciuri penibile, politicianiste.
Despicate marunt si riguros asezate, aproape artistic, dinainte prispelor sau indaratul surilor, lemnele de fag, pregatite din vara pentru foc, semnaleaza iminenta iernii, fara disperare insa. taranii si tarancile, poarta sape pe umeri, cosuri din nuiele-n carca si saci de rafie in maini, se-ndreptau de la primele ceasuri ale zilei la scosul si adunatul cartofilor, pepenilor porcesti dolofani, fasolei ce suise pe-aracii de alun sau pe cocenii fosnitori de prorumb.
Altii isi ascut iute coasa pentru a se napusti asupra celei din urma otavi crude, de trifoi sau lucerna, urcand-o apoi repejor pe clencerii ramurosi sau lungile jirede, la uscat. Dealurile, luncile, debordeaza de clencerii soldateste aliniati alaturi de burduhanoasele clai, unele vechi, din anii trecuti.
Crapa incet a ziua cand un car tras de cai si incarcat cu snopi de ovaz opreste la batoza purtata de apa a lui Lorint din Sarbi, pentru a-i treiera. in liniste, insotitorii incep descarcarea snopilor, ingrijindu-se ca spicele sa nu se scuture de dulcea povara a boabelor ce-avaeu sa devina la iarna valorosul abrac pentru cai.
Nu departe, la horincia din capatul de jos al Sarbilor, spuza sur-argintie fierbinte din vatra si mirosul acru-dulce al borhotului de fructe fiert peste noapte, metamorfozat in imbatatoare horinca, tradeaza ancestralele indeletniciri bahice ale locurilor.
Aproape, de pe oglinda intunecata a micului helesteu privat pe deasupra caruia plutesc molcom stravezii neguri, speriate de ivirea mea, decolara subit, cu precipitate batai de aripi, vreo sase rate salbatice. Dupa o scurta si derutanta volta acestea aterizeaza neincrezatoare si macaind spre malul opus apoi, insotite de altele care inoptasera acolo, mai decoleaza o data sagetand spre orizontul pe care se conturara mai intai alunii si arinii negriciosi, turla bisericii din Calinesti si sarpantele catorva case, apoi deasupra tuturor acestora, dantelatele culmi nordice impadurite intretaiate de albele neguri plutinde peste vai.
Prispe cu cununi de ceapa, usturoi, salbe de pastai de fasole puse la uscat atrag irezistibil privirile alaturi de muscatele rosii si albe crescute in vechi oale emailate, rosii, albastre, albe. Dinaintea ferestrelor caselor, la ulita, troneaza inalte dalii, rosii, albe, liliachii, nu arareori mari palcuri de flori albastre-violacee tradand indispensabilul rustic de proaspat si frumos.
Nici urma de soare pana suim dealul Valeniului.
Privesc de aici indarat, peste amplul amfiteatru cu fanate si inguste holde terasate in cromatice degradeuri in tonuri galben-ocru-ruginii, zaresc spre dreapta, adormit, Ocna Sugatag-ul iar la stanga lui platoul vulcanic Gutai incepand dinspre Creasta Cocosului spre varful Gutai si Trei Apostoli, cu un prelung fular de albe neguri plutind de sub acestia pana sub varful Gutai.
Diametral opus soarele chior, ca la eclipsa, penetreaza o infim de scurta vreme nebuloasele dense aureolandu-le. Spre nord si est, deasupra Vaii Izei, dinspre Nanesti spre Barsana si-apoi in sus, spre Stramtura si Rozavlea, diverticulatele albe mari de neguri plutinde lasa vederii succesivele culmi impadurite, vastele panorame aducand unor nipone stampe.
O geana rosietica invioreaze holdele inguste de porumb din lunca Izei, la Barsana iar imediat dupa aceea apar si gospodariile dominate de impozanta biserica zidita, cu turla argintie, din buricul satului. De la pod, Iza privita-n amonte-si are putinele ape intunecat-violacee, ca-ntr-o scenografie futurista sau SF.
O cada de vreo 500 l, confectionata din doage de brad, zace la-nmuiat intr-o bulboana, pregatindu-se sa primeasca in curand parfumata tocatura marunta de mere abia culese, maturate o vreme-n gramezile din ograda, poate chiar ciupite nitel de primele brume ce-aveau sa vina.
Deasupra unei maguri impadurite cerul se-mpurpura lasand vederii valatucii creti de norisori aducand unei pielicele de miel Astrahan.
Asta e, urmeaza fascinantul rasarit, imi spun optimist pregatindu-mi emotionat foto arsenalul necesar nemuriririi clipei.
Inutil insa deoarece-n curand cenusiul plat si tern va inghiti subit totul, asa ca… continuu sa sofez sperand spre Stramtura.
Un nou pod de beton aparuse-n aceasta vara peste Iza dupa Stramtura, legand de civilizatie nestiuta de mine vale a Luncii. O batranica firava, purtand in desaga-i caroiata in alb-negru laptele cald si-abia muls, ducandu-l la centrul de preluare din Stramtura, pentru mai nimic (vorba sarmanei), apare la celalalt capat al podului. Timida, aranjandu-si faldurile cernitei zadii dinainte si naframa, ma lasa s-o fotografiez, zambindu-mi fericita atunci cand i-am aratat pe display propria-i imagine luminoasa dar ridata. Nu, din pacate n-am avut sansa s-o ajut sa ajunga unde-si propusese, ea intreptandu-se, conform unui riguros si de ani de zile respectat program, in sens opus.
Apropiindu-ma de Rozavlea admir jocul negurilor suinde, alteori pogorande invaluitoare peste dealuri si vai, penetrate de anemicele lumini ale zilei dar superba acuarela matinala, cu efilate siluete de plopi plutind verticale, ca niste chiparosi, se ivesc abia deasupra luncii satului Salta. Asta ma face sa deviez la un alt pod nou, din acest an amplasat peste albia Izei spre Salta, admirandu-i valea flancata de salcii si galben-portocaliile braie late de flori de topinamburi precum si afundatele-n apa, puse la inmuiat si umflat, grupuri de cazi din brad.
Peste tot zaresc meri incarcati de roade parguite, rosii, albe, verzui, galbui, carute trase de cai, mai rar lenesi si impozanti boi de rasa Baltata Romaneasca sau Bruna de Maramures, merg in camp ori in tarina, altele se-ntorc deja incarcate cu bostani, fan sau otava.
Precum intr-o mica vatra cu taciuni aprinsi, soarele se iveste pentru scurta vreme deasupra Cuhei (Bogdan Voda), irizand crepuscular sulita de lemn a bisericii monument istoric si facand sa straluceasca-ntr-un argintiu kitchos-strepezit turla apropiatului dom, coplesitor prin ostentativ-marlaneasca-i grandoare.
Imediat insa cenusiul plat, estompant, se reinstaleaza obsedant, parand a nimici definitiv ziua. Incerc atunci marea cu degetul traversand dinspre Valea Izei, din Bogdan Voda, spre Bocicoel, dealul inalt, terasat, de regula imagistic mai mult decat interesant, ajugand pe valea Viseului, imediat sub Viseu de Jos, spre Leordina.
Nicio sansa insa. Doar o mica rasplata se iveste apropiindu-ma de halta Bocicoel, de-acolo putand scruta peste raul Viseu spre fata de deal impadurit cu faget vag ruginit si la poale cu o micuta si cocheta bisericuta de lemn (privata).
Soarele pare a se juca (evident, nu doar cu mine) strecurandu-se pentru foarte scurta vreme si penetrand nebuloasele straniu, ca la eclipsa, imediat insa totul cazand prada ternului, precum in eternul nostru cotidian.
Dar ce atmosfera ireala, ca de basm, genereaza casutele de lemn si cu o mare gramada de mere abia culese sub tarnat, cu cuptorul pentru paine si fanarul cu acoperis mobil alaturi, totul dominat de silueta falnica a vreunui nuc auriu-ruginiu si spalierul cu vita de vie debordand de ciorchinii negrilor struguri hibrizi! Sau cum sa nu admiri verva si indemanarea taranilor iesiti din zori la dislocatul sirelor de cartofi cu stravechiul lor plug tras de cai, unul tinand bidivii de capastru, altul manevrand indemanatic, dindaratul lor, coarnele plugului ?
Verii Pascu din Nanesti se opresc amuzati, volubili si prietenosi, remarcand ca-i fotografiasem de departe apoi, apropiindu-ma, vazand ca focalizez sirele cu cartofii frumosi, unii chiar uriasi, albi si sanatosi, abia scosi de plug din tarana nisipos-arida, ma imbiara generos insistand sa-mi culeg o plasa zdravana din cei mai mari si frumosi, pentru acasa.
Le multumesc din suflet, refuzandu-i, gandindu-ma la truda lor neostoita, seceta potrivnica a verii si vesnic precarele lor resurse existentiale, promitandu-le sa le trimit fotografii cat mai curand.intre timp, invidiosi, vecinii lor incercau sa-mi atraga atentia sau le spuneau bascalios subiectilor o sa vidieti disara la OTV-eu !
Am admirat pe urma, nu doar in Oncesti pe Sub Cetate (una bimilenara dacica si aproape de aceasta una medievala, vizitata de mine in anii anteriori cu ortacii de drumetii) nou aparutele pe Valea Izei pensiuni agroturistice, unele complet construite din barne de molid, cu impresionante porti monumentale si bogat decorate, confectionate din stejar patinat cu bait, asteptandu-si (cam in van) oaspetii cu sute de flori de muscate la ferestre, pe prispele lungi sau cu trandafiri si dalii la intrare, uneori chiar si cu acel clencer plin cu oale si cratite policrome atarnate-n coarne (obicei traditional pe Valea Marei, prin Giulesti, adoptat intr-o maniera de reclama kitchoasa la multe pensiuni din Maramuresul Istoric).
Soarele se impune mult mai tarziu, abia dupa ce aveam “sa trec dealul” invers, adica din Istoricul Maramures catre Baia Mare, de aceasta data peste Gutai, in timp ce valatucii straveziilor neguri roira impresionat in jurul Crestei Cocosului, multi autoturisti clicaind in draci cu ajutorul foto-sapunierelor din dreptul fostului Izvor al lui Pintea Viteazul si peste Izvorul Alb.
Cu toata potrivnicia soarelui sau a zeilor adunasem in cateva ceasuri matinale niscaiva imagini in tolba si acestea, indiferent de subiect ori locatie, erau capabile sa-mi intareasca crezul ca ciclurile vietii, ca si anotimpurile, se scurg implacabil, deplin indiferente, fata de maruntele sobolanisme politicianiste sau oportunist-veroasa colcaiala institutionala de zi cu zi.
Macar si pentru asta merita sa evadezi din stupid-previzibilul cotidian pentru a plonja cateva clipe in aparent adormita, in realitate solid asezata-n ancestrale matrice ale vietii, lume rurala.
Poftiti asadar in Maramures pentru a va convinge singuri, cu siguranta nu veti avea ce regreta.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
