Ruta 16 din 21 martie 09 cu Dinu Pascu, Aurelian stefanoiu, Brena si eu
Imediat dupa solsitiul de primavara, putin inainte de ora 8 dimineata, pornim spre Tautii Magheraus cu destinatia Nistru (circa 15 km pe asfalt).
Soarele a rasarit deja si scalda-n auriu varful Sindilitu cu versantii ramasi nedespuiati de minunatul faget argintat de chiciura, la poalele estice ale caruia e pitit lacul de agrement Nistru.
Parcam langa fostul sediu al E. M. Nistru, la Centrul de afaceri Nistru. Nu rezistam tentatiei de-a mai imortaliza odata cocheta bisericuta romano-catolica spoita-n alb-verde si cocotata pe un delusor de peste vale, inconjurata de pruni, ciresi si nuci iar acum inundata-n orbitoarea lumina reflectata de alb-argintia chiciura.
Triumful primaverii – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Pornim imediat in amontele vaii din stanga, cu albia ingusta si putin adanc sapata-n andezitele alterate brun-ruginii. In curand ,in malul geografic drept al acesteia, se iveste armatura de lemn a unei stravechi galerii surpate in timp ce in dreapta se contureaza un pinten de deal impadurit partial cu goruni, cu imense halde de steril galben-ruginiu spre poale si guri de rostogol iar catre culme cu transei afunde ramase dupa exploatarea filoanelor aurifere in abataje de suprafata.
Dupa nici macar vreun km ajungem la o alta halda mare de steril situata pe malul geografic stang al vaii. Partial taluzurile sale sunt fixate natural de catre radacinile oportunistilor mesteceni rasariti spontan si cativa piperniciti pini. Malurile vaii (crunt poluata fecaloid-menajer) sunt drapate de vreji de iulisca uscate, metamorfozate acum, datorita chiciurei, in splendide pene de pasari maiestre.
La stanga e ghetoul sarac dominat in buna parte de etnici rromi. Mari insule de conifere, plantate-n fagetul atotcuprinzator parca, in urma cu vreo 25-30 de ani la vest de vale sporesc pitorescul zonei.
O puzderie de maidanezi ne latra sarguinciosi fara a fi periculos de agresivi in timp ce lasam in dreapta o cladire mai mare, fosta administrativ-miniera, azi renovata si viu spoita-n galben-portocaliu, indaratul ei si dinspre nord-est afluieste valea Boncatei (sau Boncateu, total eronat marcata pe o harta topo 1:25.000 in locul vaii Jidovia conform I. Pop).
Noi continuam insa pe valea Jidovia (in amonte), adica inainte si pe directia nord-vest.
Treptat depasim bidonville-ul ale caror bude traditionale din scandura de brad, amintesc de contemporanele imbietoare cabine electorale de vot, sunt invariabil eco-strategic amplasate pe valea Jidovia (mal stang), continutul lor pur omenesc drenandu-se prin santuri sau jgheaburi metalice in apele putine ale sale. Ne intrebam care vor fi fiind imbietor-ravasitoarele izuri ambientale-n sezonul cald si secetos deoarece deocamdata neaua proaspata si gerul anihileaza orice emanatie domestica a civilizatiei sec. XXI din Nistru, parte integranta a Tautii Magheraus city deja de cativa ani.
Ne continuam deplasarea in amontele vaii Jidovia, de fapt un foarte modest parau cu albia sapata-n andezite dure sau in diferite stadii de alterare hidrotermala, urmand drumul fost tehnologic minier, ulterior auto-forestier. Atentia ne este atrasa de versantul impadurit si accidentat din stanga, pe intinse zone acaparat de tufe de afin verzi, despuiate de frunze din toamna trecuta.
In versantul din dreapta remarcam frecvent geologic-exemplare stratificari de racire a lavelor vulcanice, sectiunea verticala a acestora dand impresia unor fundatii sau zidarii meticuloase traditionale plamadite din piatra. Peste tot atarna sloi de gheata dar cei din albie, fixati pe ramurile doborate, ne incanta prin formele lor cristaline.
Lasam in dreapta o minicascada apoi, continuand pe drum, observam o suita de foste abataje surpate sau filoane exploatate la suprafata iar dupa circa o ora de mers la stanga se iveste o mare halda de steril in buna parte inierbata si acaparata de lastaris.
Ne aflam la prima mina de pe valea Jidovia, asa zis inchisa pe bani grei luati cu imprumut de la Banca Mondiala.
Un rand de boltari ziditi la intrare nu a putut rezista setei de fier vechi a amaratilor din zona ramasa fara nicio activitate socio-economica, fiind doborat in proportie de 45 %.
Din bolta galeriei atarna sinistrii colti ca de rechin ai numerosilor sloi. Tot ce e metal, valorificabil la centrele de preluare, a fost demontat sau taiat si furat.
O nea veche, groasa de aproximativ 18-25 cm acopera halda si drumul pe care ne vom continua deplasarea catre nord-est. Zapada mieilor, recent cazuta, nu e mai groasa de un deget.
Pe masura ce soarele suie tot mai sus pe cerul albastru otel si pur, doar accidental calatorit de vreun alb nor calator, gerul se-nmoaie.
Un caprior si soata lui ciugulesc muguri pe-un picior de padure drapat cu tufe de afin. Simtindu-ne, incep sa alerge sprintar fascinandu-ne cu salturie lor verticale ce amintesc de gazelele Thompson din savanele africane. Expunandu-si brun-roscata roba, dar mai ales albele fese cu mici cioturi de coada, vor parca sa ne incante cu gratia si delicatetea lor, neprecipitata lor alergare semanand zburdatului nazdravan-natangilor iezi de capra domestica sau neagra.
In curand, pe-acelasi mal geografic drept al cursului superior al vaii Jidovia, apare o halda si mai mare si mai recenta tinand de fosta galerie de ventilatie Jidovia si apropiata, la nici 10 m nord-est, galerie de mina. Ambele sunt la fel de eficient-profesionist inchise ecologic si devastate de catre hotii de fier vechi. Din galeria de ventilatie consolidata cu boltari de beton se degaja spre exterior un abur cald-morbid izvorat din maruntaiele pamantului. O pereche de palmare din piele si o salopeta abandonate la intrare tradeaza certa revenire a amatorului de fier vechi ce-si risca efectiv viata.
De-acum incolo in dreapta drumului ingustat si din ce in ce mai sustinut urcand spre culme, prin padurea de foioase apare o liziera ingusta a plantatiei de molid si douglas prin care a fost decupat lungul culoar al unei linii electrice de inalta tensiune, posibil de 220 KW, nefigurata pe harta topo.
Un porumbel gulerat ne impresioneaza cu cantul sau gutural si catifelat venind din inaltul unui monumental fag.
Neaua depaseste 20 cm, e inghetata tun si pudrata pe deasupra, adesea cu amprente de vulpe, la un moment dat mai tarziu cu mici urme de parsi.
Suim pe vagul drum de TAF spre nord, considerand ca acolo unde aparuse luminisul vast de deasupra culmii din dreapta (est-nord-est) vom da peste suita de tauri formate-n horhoaie (termen minieresc de sorginte moldoveneasca definind rupturi, afundari consecutive exploatarii filoanelor in abataje de suprafata sau produse prin surparea galeriilor de mina, ulterior aceste depresiuni fiind inundate de apa izvoarelor subterane, cea rezultata din topirea zapezii sau a ploilor) despre care aflasem in urma cu 3-4 ani de la D. Istvan si ceva mai recent de la I. Pop.
Ajungem la marcajul silvic IV/38 marcat cu rosu pe trunchiul unui fag monumental dar si clasic, pe o borna silvica amenajata din bolovani andezitici riguros claditi. In apropiere atrage atentia un urias musuroi de furnici inalt de aproape un metru, cu varful rascolit probabil de gheonoaiele prezente in zona, alaturi de gaite si corbi, daca nu cumva de un hamesit urs. Imediat ma lamuresc ca ceea ce sperasem a fi o zona intens accidentata si cu visatele tauri in horhoaie, luminoasa din cauza padurii rarite, este de fapt culoarul liniei de inalta tensiune larg de vreo 8-10 m, continuand spre est cu o densa plantatie de conifere, nu mai batrana de 15-20 de ani si aflata acum in plin proces tehnico-silvic de rarire.
Spre vest-nord-vest terenul e framantat si taiat spre sud de o suita de valcele in care vom remarca in curand mici scaldatori de mistreti si coltii vegetatiei renascande.
Privind spre sud vedeam de aici dosul Pietrei Handal (704 m), dealul Sindilitu (fata nord-estica), iazurile de decantare de la Bozanta si, hat departe, lantul podisului somesan cu varful Plesa, Prisnelu Varaiului si Valisoarei, Stanu Cozlei, o mare laptoasa si involburata de neguri acoperind total lunca Lapusului si-a Somesului.
De aici, derutat de aparitia liniei electrice netrecuta pe harta topo, il apelez pe I. Pop care incearca sa-mi sugereze directia in care sa cautam taurile dupa care continuam spre nord, la stanga liniei de inalta tensiune. Ajungem la drumul auto-forestier (netrecut de asemeni pe harta) ce suie din Nistru pe valea Boncatei indreptandu-se spre o sa de unde va cobori intr-o depresiune vasta la sud-vest de varful Arsita Mare.
Un fost loc de popas silvic amenajat odinioara cu banci si masa din barne de lemn (partial distruse de vremi) marcheaza o bifurcatie de drumuri.
Il apelez din nou pe I. Pop, acesta sugerandu-mi sa cautam taurile din horhoaie la stanga si spre nord, in fagetul matur, nu in padurea tanara si densa, intercalata cu conifere care necesita o grabnica asanare.
Continuam asadar spre nord-vest si in scurt timp ne aflam in splendidul faget de la sud-est de impresionantul con perfect al varfului Fetisoarei (679 m, eronat trecut pe harta topo drept varful Priporul conform I. Pop).
Neaua este de pana la 30 cm grosime si cu prelungi umbre ale falnicilor fagi sur-argintii, soare. Aici dam peste memorialisticele inscrisuri cu brisca-n coaja de fag ale unui cioban aflat in zona in 2003 dar si de borna silvica IV/29 amplasata pe un fag dar si pe o exemplara borna silvica cladita din bolovani andezitici. H-ul silvic rosu se suprapunea aici pe directia nord-sud marcajului silvic – o dubla banda rosie destul de recent reinnoita. Aici ne-am bucurat sa descoperim la baza unei cioate de fag cu muschi violetele sulite de branduse sfidand plapuma groasa a neii.
Fiindca Ionica imi sugerase sa caut taurile in apropierea unei sei, continuam spre aceasta reintalnind la circa 100 m est de varful Fetisoarei drumul auto-forestier care cobora spre depresiunea sud-vestica a Arsitei Mari. Faget matur spre sud-sud-vest-vest de varful Fetisoarei (adica spre valea Mare-zona de obarsie, ce curge-nspre Ilba) padure tanara, densa, de foioase intercalate cu conifere si mesteceni spre nord-nord-est-est.
Considerand ca nu are sens sa coboram din sa la nord spre limita de judet Maramures–Satu Mare, o luam pe culme la dreapta (est).
Eu tatonez cateva sute de metri si spre nord-est, inotand prin neaua groasa de 40 cm si ajungand la o obarsia unor paraie ivite din mocirlele invadate acum de superbe manunchiuri sau si insule restranse de luscute (ghiocei bogati-Leucojum vernum) inconjurate de zapada.
Nici urma de horhoaie cu tauri insa, si-atunci revin pe culme la colegii mei.
Continuam pe culme spre est si dam peste niste urme de mistreti recente si una mai veche de urs dupa care, dezolati de evidenta ratare, o luam inapoi spre drumul auto-forestier troienit. Il umam la vale si dand peste o prima zona nivala mlastinoasa cu mii de luscute imbobocite sau inflorite.
Coborand pe drumul cu zapada groasa si urme vechi de TAF ajungem la o bifurcatie sud-est-sud-vestica, optand pentru cea de-a doua care ne conduce repede la locul de popas remarcat de noi la urcare.
De-aceasta data nu coboram pe unde am urcat, adica spre obarsia apropiata a vaii Jidovia, ci urmam drumul auto-forestier care ne conduce in largi serpentine spre valea Boncatei.
Aici, doi drujbasii raresc fagetul tanar in timp ce un abil sofer-mecanic de greifer pe un autocamion-platforma Mercedes cu remorci incarca trunchiurile subtiri pentru a le transporta spre Nistru–Baia Mare.
Versantii accidentati-abrupti, pe alocuri stancosi si cu vechi galerii miniere, unele inundate si surpate, altele inca sustinute de catre armaturile si bandajele din lemn de stejar, incorseteaza valea modesta acompaniata de drumul forestier pe care il urmam de-acum incolo.
Ajungem repede la confluenta vaii Boncatei–Jidovia si promiscuul bidonville de Nistru.
Nici muncitorii forestieri si nici rromii stabiliti aici de multa vreme habar nu au de toponimii iar harta topo editata aproximativ prin 1970 nu ne este de niciun folos in atingerea obiectivului. Dupa un scurt popas parcurgem cel din urma km de drum, incheindu-ne de altfel frumosul circuit hibernal (90 %) in buricul Nistrului.
In drum spre Tautii Magheraus admiram mii si mii de branduse zambind soarelui din micile lunci si fanate cu livezi, apoi Piatra Soimului de Nistru cu impresionantele-i stancarii, punand capat agreabilei noastre mici aventuri la ora 14 fiind absolut convinsi ca asa cum nu descoperiseram de la prima tentativa Groapa lui Cotoz si Taul Negru din Muntii Lapusului desi fusesem la 100-150 m de ele, Iezerul Mare de deasupra Culmii Pietrei-Desesti, fiind in turbaria sa din jur sau Casa Pintii din Defileul Lapusului, zona Preluca Veche, la proxima noastra revenire in Nistru aveam sa deslusim si taina taurilor din horhoaie ale Jidoviei.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
