Ruta 24 din 21 aprilie 2009 cu Papa, A. Stefanoiu, M. Ghetie, Brena si eu
Prognoza meteo anunta ploi in sud-sud-vest si vest a tarii, nimic alarmant pentru proiectul nostru care vizeaza un perimetru relativ restrans din zona Surduc (pe Somes, la circa 8 km de Jibou) si chiar pe la inceput, in partea de nord-vest a varfului Pietrosul Salajului, in valea Testioarei.
Plecam din Baia Mare spre dealul Mesteacan–Rastoci–Surduc abia dupa ora 7 dimineata, constatand grabnica adunare a norilor in timp ce valea Somesului se umbreste in curand, parand a ne zadarnici tentativele foto.
Fantezia infinita a Naturii – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Salba de localitati e aparent pustie la aceasta ora.
La intrarea in Surduc un indicator orientat spre stanga anunta 4 km pana in Solona. Drum larg, pietruit, prafos, acoperit cu criblura. O lunca larga la dreapta, cu o stana in plin muls de dimineata. De remarcat coliba adaptata sec. XXI, amenajata intr-o veche rulota autoturistica.
Soarele se reinstaleaza treptat. Valcele, rape aride, efemere cursuri de torente la stanga iar deasupra lor liziera stejarisului intercalat cu gorunet.
Solona e cocheta, asfaltata si curata, inviorata de pomii in plina floare.
De aici mai facem inca vreo 4 km de drum pietruit, prafos, acoperit cu criblura, pana-n Testioara unde oprim la rastignirea din bifurcatie. La stanga se desprinde o ulita modesta spre valea Testioarei, drumul pietruit continuand in dreapta, spre Valeni, vreo 4 km.
Ne luam rucsacii usori, traversam valea Testioara pe o punte subreda, lasam un grup de gospodarii la dreapta in timp ce spre stanga, dincolo de o faleza alb-sidefie a unui banc gresos caolinizat si punctata de cativa pini spontani, o borna silvica -IV/77– marcheaza valea Iezer (gura) pe care o vom urca mai tarziu pentru a ajunge la cele doua frumoase tauri de alunecare.
Ne deplasam pe ulita colbuita in amontele firavei vai Testioara, cu albia sinuos sapata-n gresii cu urme de carbune brun. O lunca ingusta in dreapta, padurea de stejar la stanga. Lunca se largeste treptat iar stejarisul din stanga isi contureaza liziera din ce in ce mai sus, dincolo de impresionanta pajiste acaparata de exuberante tufe de Caluna vulgaris, mai apoi apare primul abri-ceva mai scund si separat spre sud de urmatorul, folosit odinioara ca staul pentru circa 30 de mioare, de un valcel.
In zona lor, dar la dreapta vaii, apare un mare banc de gresii sure, alveolate pe alocuri, care ascundea in baza galeria unei foste galerii miniere pentru extragerea carbunelui brun (acum inchisa) iar mai spre sud un abri cu arcada semicirculara, inalt de circa 2 m si nu mai afund de 2,5-3 m, numai bun de adapost pe vreme rea.
Papa constata, nu doar aici ci si mai pe urma, teribila asemanare a reliefului, bancurilor greseoase si abriurilor spectaculoase, cu cele similare din zona Bailor Olanesti (VL). Personal ma aflu pentru a treia oara aici (prima data la 18 noiembrie 2007 cu D. Istvan si A. Stefanoiu iar a doua oara la 21 noiembrie 2007 cu familia Kelemen cand vizitaseram in premiera pentru noi Pestera lui Mihai, Taul Iezer Mic, ratat din neatentie la 18 noimebrie si Casa Talharilor din apropiere de Briglez).
Revenim la ulita, continuam vreo 200 m spre sud, dam de Paraul lui Mihai, gura, (pe malul sau sud si la stanga ulitei se remarca borna silvica IV/80 si imediat dupa aceea, la dreapta, apare gospodaria familiei Mariei Bara-leat 1931- din Valea Testioarei nr. 36, deja o veche cunostinta).
Parasim ulita parcurgand in suis lejer, spre est, Paraul lui Mihai (mal geografic drept).
In curand, la stanga, se iveste un impresionant banc de gresii cu mici abriuri in devenire, valcele firave si numeroase alveole, pe alocuri aducand a ciudat scrise pietre sau faguri imensi.
Remarcam aici, preponderent pe versantii expusi sudic si intercalat cu carpen, prezenta gorunului alaturi de stejarul cu scoarta intens rugoasa si brun-roscata pe alocuri si capacul ghindei ca un mic arici. Poteca pastorala, de mult nefolosita, pe care ne deplasam este precum niciunde altunde integral drapata cu muschi densi, verzi, argintii, in timp ce in albia aproape seaca a Paraului lui Mihai, gresos-aluvionara, au inflorit cateva palcuri de calcea calului portocalii.
Ne apropiem de Paraul lui Mihai – capat (care probabil nu are mai mult de 100-150 m lungime) si la stanga potecii bancurile ferestruite de gresii, total acoperite de muschi, acaparara versantul, inchizandu-l intr-un larg arc de cerc, de la nord spre sud.
Un mic abri suspendat, cu arcada protejata de un fag, precede impresionantul abri capabil sa adaposteasca pe vreme rea o turma de 300 de oi, impropriu botezat de localnici Pestera lui Mihai (cu o deschidere larga de 40-45 m, posibil chiar si peste peste, inalta de aproximativ 4-4,5 m si afunda de cam tot atata, in treimea sudica un rand de roci gresoase de diferite marimi tradand eroziunea activa consecutiva infiltratiilor si desprinderii bolovanilor din bolta). Vastitatea grotei aflata chiar la obarsia Paraului lui Mihai faciliteaza propagarea unui vag ecou.
Un abri ceva mai modest se contureaza-n continuare spre sud in timp ce spre vest, adica aferent malului geografic stang al Paraului lui Mihai (parcurs de mine cu familia Kelemen) bancurile de gresii sunt fractionate de hornuri si valcele cu saritori, abriurile din baza lor fiind fotogenice dar modeste.
Dupa ce admiram aceeste veritabile catedrale naturale, cu bolta parand a fi fost acoperita candva de fresce distruse-n milenii de infiltratii si intemperii, coboram la ulita, deviind pe la pietrele scrise (gresiile alveolate), ulterior vizitand gospodaria familiei Bara, fericita sa ne revada pe unii dintre noi, pozandu-ne, confirmandu-mi primirea fotografiilor pe care le trimisesem in finele lui noiembrie 2007.
Superba casa lor traditionala, cu prispa pe stalpi de stejar si fatada spoita catifelat, in ultramarin. Minunati piersicii, visinii si forsitia inflorite-naintea casei. Impresionant e cuptorul lipit cu lut si coserci artistic impletite din nuiele decojite, acum abandonate deasupra lui. Ospitalier, suntem serviti cu cafea, oua vopsite de Paste si prajituri apoi ne-am luat ramas bun promitand sa le trimit alte fotografii care sa le bucure batranetile betegite.
Reveniti la ulita coboram putin dupa care atacam in sus si la dreapta prin stejarisul inviorat de trecandele anemone, iesind repede la abriul-staul, traversam un valcel pe la liziera pentru a ajunge la primul abri, bicompartimentat, vazut dimineata de noi.
In coborare spre ulita admiram la sud crestetul retezat al Pietrosului Salajului (pe care fusesem deja de doua ori) apoi aproape, printre exuberantele tufe de Caluna vulgaris, primele exemplare de orhidee inflorite si fotografiate-n 2009 -poroinic- Dactylorhiza maculata – leopardin punctate ton in ton, catifelate, visiniu-violacee, iar pe un musuroi arid, un rebel greieras tuciuriu.
S-a facut foarte cald, motiv pentru care ne dregem cu apa minerala, grapefruit si portocala. Din gura vai Iezer o luam la dreapta-n amonete sau, in curand lasand de-o parte o halda de steril cu resturi de carbune brun, vizavi de aceasta albia cu putina apa strajuita de arimi impresionanti prin verticalitate.
Ne deplasam pe un fost drum forestier ingust, ulterior mocirlos din pricina izvoarelor frecvente. In malul drept al vaii Iezer ramane o alta halda si ceva mai in amonte gura unei alte mine de carbuni.
La o mica confluenta dam peste bazinul construit din beton pentru captarea apei potabile necesara satului Testioara. De aici, privind la stanga-n sus, mai ales in perioadele fara vegetatie, atrage atentia un tanc stancos impresionant care domina confluenta accidentata a afluentilor vaii Iezer.
Drumul de TAF suie-n serpentina dreapta, lasand vederii bancuri de gresii impresionante, pe alocuri alveolate, alteori desprinse si prabusite-n valcele seci, acolo parand niste gigantice sarcofage antice.
Dupa un suis sutinut si circa 30 minute de la gura vaii Iezer ne aflam pe malul Taului Iezer Mare. La sud-vest de acesta se remarca (intre grohotele gresoase intunecate) o zona mocirlos-labirintica umbrita de tineri sau maturi arini.
In zona nordica taul e acaparat de papuris in timp ce diametral opus se observa o suita de araci paralel infipti probabil de catre pescari cu scopul de regularizare-filtrare a nivelului apei.
Acum, in plin soare al amiezii si cu fagetul verde crud scaldandu-se-n undele racoroase, taul produs prin alunecare si blocare e splendid.
Dandu-i ocol prin sud-est-nord speriem doua garlite (rate salbatice mari, gulerate cu alb-albastru) ce-si luara zborul orinetandu-se spre Taul Iezer Mic cu o forma elipsoidala, comparativ cu cel mare, circular-neregulat.
Taul Iezer Mic e in intregime acaparat la suprafata de un covor marunt, verde fistic, de lintita si sute de broaste verzi plonjeaza-n acea ciorba verde pe masura ce ma apropiu iar Brena decide sa-si faca baia de racorire si infrumusetare.
Pe malul taului mic mai facem o scurta rehidratare si vitaminizare dupa care coboram la gura vaaii Iezer si imediat dupa aceea la rastignirea din Testioara unde ne consumam merindele in vazul si admiratia trecatorilor curiosi frumos imbracati, de sarbatoare, salutandu-ne cu Hristos a inviat, noi raspunzandu-le Adevarat a inviat.
Pe la ora 13 suntem in Surduc, lasand sus, pe o terasa gresoasa, mausoleul devastat al grofului Jozsika, o luam la stanga conform indicatorului rutier spre Garbou (12 km) si-n continuare spre Dej, adica in amontele vaii Garbou care curge labartata in dreapta soselei.
La stanga raman sinsitrele constructii ale fostei exploatari de carbune Surduc, mai apoi un la fel de sinistru-dizordonat si promiscuu cartier de rromi. O culme gresoasa scunda, impadurita cu goruni si stejari se contureaza la stanga, intrerupta fiind doar la gura altei vai botezata (in vizibila criza de denumiri) tot Testioara si care curge de la est spre vest, avandu-si obarsia prin Cristoltel, acompaniata fiind inspre amonte de un drum auto-forestier. La sud de gura Testioarei, spre apropiatul dar nevazutul de aici sat Briglez, se contureaza in stanga asfaltului un deal impadurit cu stejar, gorun, fag si carpen, ceva mai inalt si cu o perceptibila ingusta terasa vestica. Acolo e Casa Talharilor, dupa unii Pestera lui Pintea Viteazu, ultimul nostru obiectiv pentru azi.
Pentru a-l aborda continuam pe soseaua spre Briglez–Garbou–Dej pana ce in dreapta se desprinde un drum pietruit ce duce spre o mica balastiera din valea Garbou (mal drept) iar la stanga se contureaza un parau sec si al carui mal stang e reprezentat spre final de un promontoriu gresos cu alura de citadela curtata-n largi volte de croncanitori corbi.
De aici o luam la stanga-n sus, initial prin poienita decorata de orhidee visiniu-violacee si mii de paralute, apoi pe malul geografic drept, din ce in ce mai abrupt, al paraului care in curand isi tradeaza aspectul de Y cu brate inegale.
Unul scurt sud-estic afluind printre uriase blocuri de gresii aducand a medievale donjoane, celalalt mult mai lung, vag sinuos si orientat spre est-nord-est, cu o succesiune de trei praguri uriase determinate de impresionantele bancuri de gresii in baza carora s-au erodat multimilenar diferite ca forma si marime abriuri.
Pe malul din dreapta (nordic si extrem de inclinat) spre culme se remarca intrarea intr-o pestera (observata de mine cu ocazia investigarii acestui parau la 21 noiembrie 2007).
Acum ne deplasam pana in dreptul Y-ului, observand ca numeroase exemplare de Pecetea lui Solomon imbobocisera, fiind gata sa infloreasca si ca in zona sunt deosebit de prezente lacramioarele imbobocite, si ele gata de inflorit in 2-3 zile pe abruptul sud-vestic.
Ne deplasam de-acum pe o curba de nivel, de la sud spre nord, avand in dreapta alveolatele bancuri de gresii dure ferestruite de valcele seci.
In curand trebuie sa urmarim precauti o potecuta nu mai larga de-un lat bun de palma si acoperita cu frunzis uscat de stejar si gorun.
La stanga potecii se iveste un superb pilier gresos decupat din banc, aducand unei uriase masele cu doua radacini.
Deasupra si in dreapta sa, decupata ciudat din gresii sur-albicioase, o alta formatiune tronconica sprijinita-ntr-un precar varf a carui erodare ar fi condus la prabusirea megalitului.
La nici 30 m nord de aceasta ne astepta Casa Talharilor, un banc de gresii a carui eroziune verticala a desprins un perete ferestruit vestic lasand o incapere nu mai larga de 50-60 cm si inalta de vreo 3 m.
In zona, spre nord si foarte aproape, se afla o mica pestera apoi o alta casa labirintica de gresii bej-ruginii si inca o pestera cartata de speologi.
Soarele dupa-amiezii timpurii, verdele crud al primaverii, mult mai numeroasele aici Peceti ale lui Solomon intercalate sutelor de lacramioare imbobocite generara o extraordinara buna dispozitie si meritata rasplata pentru alegerea acestor exceptionale destinatii turistice, de foarte putini stiute si prin urmare nepangarite.
Sub noi, la circa 150 m vest, valea Garbou straluceste orbitor in soare si mai aproape, la cel mult 100 m, vedem cureaua negricioasa a soselei. (Dupa tura alaturi de familia Kelemen la 21 noiembrie 2007 aflasem ca pestera marcata cu codul 04-401/ 8 se numeste Pestera cu Horn de langa Casa Talharilor iar 04-401/ 9 este Pestera Casa Talharilor. Prima are dezvoltarea de 26 m cu denivelare de – 4,5 m iar a doua are dezvoltarea de 28m cu denivelarea de + 1/ – 2 m. Cartate de catre Istvan Dumitru in 28.11.1988. Datele sunt luate din Cadastrul Pesterilor C.S. Montana Baia Mare de catre Traian-Toni -Minghiras).
Coboram versantul abrupt pana la un drum silvic amplasat pe o terasa impadurita si orientat nord-sud dupa care dam in limba poienei de langa sosea.
Aici ne imbarcam luand-o spre Surduc iar de acolo, pe langa bancurile de gresii cu alte galerii de mine de carbuni si mici halde anghitite de gorunet si stejaris dintre Surduc–Ciocmani.
Localitatile salajene (Cuciulat, Letca, Lemniu, Rastoci) par si acum cvasi pustii, rar poti zari localnici iesiti la stropit traditional, plimbare sau in vizita la prieteni sau rude.
La 15,30 ajungem la Baia Mare curmandu-ne astfel turismul pascal, fericit sa ascult un extraordinar concert Sarah Brightman care avusese loc la Catedrala Sf. Stefan din Viena si difuzat pe TVR Cultural iar dupa aceea, descarcand imaginile digitale, un impresionant CD al celui care a fost poate cel mai mare si talentat folkist roman, Vali Sterian.
Practic aceasta intamplare turistica necesitase 8 ore din care vreo 2 ore si jumatate de deplasare auto, restul de o deosebit de agreabila plimbare printre minunatiile geo-botanice ale primaverii salajene.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
