Ruta 48 din 24 septembrie 2009 cu M. Ghetie, Fl.Chincea, Brena si eu
– Hai sa mergem pe la Muzeul Florean din Poiana Soarelui (Dealul Pietris) la cascada de pe valea Babei si-apoi la Poarta Pintii, cu retur prin Valea Arinilor, valea Morii si Magureni sau pe Prisnelu Valisoarei si Varaiului.
– Inca in zona primului traseu codrul e preponderent verde, nu au inceput sa apara deocamdata pastelurile calde, autumnale, asadar as inclina spre cea de-a doua sugestie.
Pornim din Baia Mare pe la ora 9 dimineata apoi, trecem de Somcuta Mare cadem prada ispitei la moara si brutaria din Buciumi unde ne luam pita fierbinte, infulecandu-le de parca abia am fi scapat din lagar.
Habar n-am daca pita mi-a stimulat nu doar papilele gustative ci si bruma de materie cenusie, important e faptul ca subit m-a strafulgerat un gand, propunandu-le colegilor de drumetie: hai sa mergem in Valisoara prin Letca (Salaj) si sa incercam returul prin Varai (Maramures) evitand astfel dublarea circuitului.
–Hai!
Raspunsul prompt nu ma surprinde in vreun fel si-n consecinta, in loc ca de la confluenta vaii Morii cu valea Barsaului s-o cotim in dreapta catre Varai, suim Dealul Mesteacan apoi urmarim la vale serpentinele, deviind spre Rastoci si acompaniind astfel o vreme valea Somesului Mare pe malul sau geografic stang.
Nu mai oprim, limitandu-ne la a readmira, a cata oara, biserica de lemn monument istoric recent restaurata, casuta ca de basm a sarmanei octogenare din Rastoci, acum cu o minunata glastra cu salvii rosii la o fereastra, numeroasele sterguri galben-portocalii de flori de topinamburi delimitand marginile holdelor cu cartofi, floarea soarelui, porumb, cuestele arid-calcaroase eocene din dreapta soselei…
Din Letca o luam la dreapta.
In stanga ramane biserica sa de lemn, monument istoric, foarte recent restaurata dar si bisericile noi cu turle argintii si nu dupa multa vreme drumul suie pe terasa Letcai spre Cozla.
In dreapta ramificatia duce spre cariera de calcare a Letcai, impresionanta vazuta fiind dinspre sud.
Dam de o noua bifurcatie, la dreapta spre Purcaret, la stanga si suim in lungul vaii Purcaretului, drumul ingust, pietruit si aproape inecat de codrul din jur, catre Valisoara (odinioara numita Valea Rea, dupa numele zonei de obarsie a vaii Purcaretului).
Valea Rea, foarte modesta, are o lunca pe masura, impanzita de tineri arini si salcii, pe malul sau drept avandu-si intrarea celebra formatiune carstica Moara lui Pocol (neaccesibila decat speologilor cu experienta datorita sifoanelor sale).
Ceva mai sus si in dreapta (versantul geografic stang) va apare mai apoi o impresionanta cuesta calcaroasa-Piatra Purcaretului– stratificata orizontal, ascunzand pesterile Gaura vantului si Moara Dracului.
Deasupra lor, mai spre est, e satul Purcaretu.
Spre surpriza noastra, la vreo 3 km amonte de Letca, pe firul vaii Rea, descoperim in stanga drumului un frumos helesteu aproape circular si cateva cabanute pitoresti de lemn, un gard inalt din plasa de sarma delimitand perimetrul acestei ingenioase amenajari piscicol-turistice private.
Helesteul (frumos umbrit de arboret) e suficient de mare pentru a atrage atentia prin oglinda-i stralucitoare de departe, chiar de pe culmea Prisnelului Valisoarei (661 m) si Prisnelul Varaiului (631 m).
Cam de pe la helesteu drumul suie din ce in ce mai avantat, pe alocuri fiind spalat de torente, iesind in final in vatra satului Valisoara si scotandu-ne la biserica zidita, spoita-n alb si cu turla argintie.
Un mic paienjenis de drumuri asigura de veacuri accesul spre putinele gospodarii (mai traiesc aici vreo 50 de suflete din cele 300 de-altadata), unele dintre ele au fost cumparate de salajenii cu dare de mana pentru a functiona ca modeste dar cochete case de vacanta ori refugii pentru pensionarii ahtiati dupa calm, liniste, arhaic.
Colegii mei sunt prima oara aici, eu am mai fost si altadata, de fapt de Varai ma leaga deosebite amintiri de mai bine de un deceniu.
Prima oara suisem intr-o superba zi de iarna din Varai pe Cornu Plesii (639 m), zbenguindu-ne, tavalindu-ne prin neaua putina, aspra, irizata, precum niste candizi si inocenti copii, lasandu-ne obrajii ciupiti de gerul aspru al unui soare cu dinti.
Mai apoi (24 ianuarie 2006) am insotit membrii ai Clubului Speo Montana Baia Mare si avandu-l drept ghid pe localnicul Simion Chisiu, facand un circuit al Prisnelurilor, ultima oara suind pe cele doua Prisneluri cu Kelemen A. si M. din Fericea.
In Purcaret, la pasionatul de fosile geolog V. Todoran si pe urma la Gaura Vantului si Biserica Dracului, fusesem prima oara cu D. Istvan, intr-un Ajun de Craciun apoi in ultra timpuria primavara a acestui an cu M. Ghetie si A. Stefanoiu.
De la biserica Valisoarei o cotim la dreapta, avantandu-ne in sus si spre nord-est-est. Ne aflam repede deasupra bisericii, pe drumul pietruit care leaga Valisoara de Varai, bun pana in saua de dincolo de obarsia vaii Caselor apoi, coborand spre Varai, extrem de rau si accidentat, practicabil numai cu autoturisme 4 x 4 sau cu atelajele traditionale.
De aici ne luam rucsacii urmarind un sleau vechi de carute, inierbat, ce suie la stanga printr-o clasica livada de meri, peri, pruni si nuci, ajungand dupa circa 75 m in fata unei vechi gospodarii.
Casa e o ruina in care paianjenii nu pot astupa haul cascat in sarpanta prabusita nici ferestrele cu geamuri mici, colbuite. in casa au mai ramas cadrul dezaxat al unui vechi pat de lemn, un greban pentru fuior si lana, o covecioara de lemn pentru framantat paine si o covata mai mare, sparta, folosita odinioara pentru pus la saramura carnurile de porc, la Ignat, ori la imbaiat pruncii sau spalatul rufelor.
Inaintea casei, umbrit de un tanar nuc, e micul grajd, ceva mai bine conservat si construit pe o structura de stalpi de stejar intre care au fost fixate rude de lemn umplute apoi prin lipire cu lut amestecat cu paie si pleava (adica la fel cum se procedase cu milenii in urma de catre cei dintai locuitori ai acestor meleaguri sarace, parte a Podisului Somesan). Mai sus dam peste fanate necosite, inguste holde cultivate cu porumb si ravasite de crunta seceta a acestui an.
Urmele unui straf ne scot la deal (spre nord).
Iarba necosita, preponderent lucerna spontana, are peste 70-80 cm inaltime. Doar cativa peri salbatici ne rasfata cu umbra lor, tremurandu-si frivol banutii frunzelor aurii, sangerii, altele brune deja.
La stanga, departe, se vede deja platoul carstic al Stanului Cozlei iar in fata apare treptat cuesta ocru-ruginie de calcare eocene a Prisnelului Valisoarei.
Ne indreptam, din ce in ce mai dificil, prin iarba luxurianta, tufele de bozii debordand de negrii lor ciorchini cu margele negre antracit, lujerii obraznici de mur, macesi si paducei, spre zona vestica, cea mai impresionanta si inalta a cuestei.
Suntem in paradisul caprioarelor, il tradau culcusurile in care au inoptat dar si crotinele adultilor si iezilor din primavara. Chiar speram sa vedem, precum alteori, cateva exemplare dar inafara unor gaite care cotrobaie obraznice prin ungherele superioare ale stancariei, corbi si uli, nu vedem nimic.
Pentru a ajunge pe un mamelon nud si arid aflat la vest de cuesta si la circa 50 m, un ideal loc de belvedere spre Stanu Cozlei si spre culoarul vaii Dracului ce curge din Fericea spre Cheud (cu numerosi granati in albia accidentata si plina de bulboane pe care am parcurs-o in amonte cu amicii de la Clubul Montana, ghidati fiind de prof. A. Medve din Tranis -directorul Scolii Napradea) avem de traversat un dens hatas cu sangeri, corni, paducei, curpeni infloriti, noroc cu vechea poteca.
Spre vest si nord-vest vedem de aici culmile impadurite orientate spre flancul drept al Somesului. Ele fac parte din Muntii Ticaului (Dealul Prisaca, Dealul Morii, Dealul Mare-661 m) care au un substrat sistos-cristalin.
Se vede putin din satul Cheud dar si satele Somes Odorheu si Inau de dincolo de Somes dispuse pe langa soseaua Benesat–Jibou.
Inteligent ar fi fost sa revenim la baza cornului sud-vestic al cuestei pentru a sui pe-acolo pe platoul Prisnelului Valisoarei. A facut-o la un moment dat, inspirat si prudent, Flaviu Ch. impreuna cu Misu G., dornici de aventura si sperand sa dam peste fosile de scoici, dupa ce am panoramat spre nord catre Fericea am suit oblic si-n sus peste grohotele din ce in ce mai marunte si instabile pe masura ce panta crescu la 30% si apoi catre 45%, ajungand la un moment data la baza straturilor orizontale de calcare alternand cu marne calcaroase.
Dam peste putine scoici nervuri radiale fosilizate, cateva valve fosilizate de lamelibranhiate si o singura urma de vierme preistoric marin, cilindrica.
Daca la plecarea din Baia Mare cerul se acoperise treptat cu nori, de paruse ca ploaia ne va veni de hac in traseu, treptat soarele iesi biruitor, azvarlindu-si asupra noastra pe la pranz sulitele sale de foc. Asta spori efortul parcurgerii integrale, pe la baza, a calcarelor de la nord la sud. Dupa o vreme renunta si Misu la calvarul surmontarii grohotelor parsive, asezonate cu o multime de arbusti teposi, iesind in pajiste.
Doar eu perseverez sado-masochist pe langa baza cuestei si-n sus (spre sud-est-est). Remarc o mica grota, posibila vizuina pentru salbaticiuni, trebuie sa traversez un valcel accidentat si pe urma sa surmontez acrobatic un pinten stancos blocat cu arbusti spinosi.
Asa mi-a trebuit, nimeni nu ma pusese, doar curiozitatea si imboldul testarii limitelor… nici macar nu mai vazusem alte scoici fosile.
Colegii mei sunt deja aproape ajunsi pe platou in timp ce eu mai am de suit serios pe o limba ingusta de grohote.
Efortul, soarele, spinii, sudoarea… dar ce panorama de acolo de sus, din apropierea bornei de beton plantata la cota 661 m altitudine a Prisnelului Valisoarei!
De aici spre est, adica pe platou si mai apoi prin codrul ce acopera culmea ingusta continuand catre inseuarea afunda ce precede suisul pe Prisnelul Varaiului, exista un oribil marcaj ce se vrea turistic (banda albastra- acesta merge in Varai, la Caminul Cultural, spre confluenta vaii Caselor cu paraul Baz) dar si o poteca pastorala serpuind la inceput printre balarii si arbusti, mai apoi orientandu-se spre versantul sud-est, printre fagi, paltini, jugastri, tei, corni si numeroase liane groase de curpeni. si aici sus pe platoul unde, zice-se, existase (prin secolele I-II dupa Chistos) un castru roman pe limesul roman, am remarcat printre coraliform-sangeriile numeroase exemplare de Euphorbia sp. (lapte cainesc), tufe parfumate de sovarv liliachiu (Origanum vulgare), gentiene (Gentiana asclepiadea) crotine de caprioare si iezi, alaturi de cele ale ovinelor si caprelor pasunate peste vara.
Superba e panorama plonjanta nordica spre Fericea dar si la nord-est, pe directia nevazutului de aici Curtuius Mare dar iarna, pe vreme senina si geroasa, se vad Pietroasa catre Tara Oasului, Ttiblesul, varful Breze si Alunis, Mesesul, Vladeasa, Ignisul, Gutaiul, Mogosa, Satra Pintii…
Dupa o rehidratare consistenta urmam culmea si poteca spre est, traversand Tamaita, coborand in saua scurta de unde am suit pe un fost, ingust si accidentat, sleau de carute pe Prisnelu Varaiului.
De aici avem o alta sansa de larga panoramare, de la Varai la Purcaret, valea Morii, Letca, Cozla.
Coboram apoi spre Varai avand in dreapta, sub noi (sud-sud-vest) cuesta Prisnelului Varaiului cu Padurea Scolii, dam de lanurile cultivate cu ovaz, cartofi, floarea soarelui si un palc de pruni.
La stanga se vedea culmea inseuata ce leaga Prisnelul Varaiului prin Obarseile Mari (loc traditional de stane si trecatoare spre Fericea) de Cornu Plesii, chelios-terasat spre sud-sud-vest, cu rapa milenarelor stratificari litorale orientata spre est.
Imediat ajungem la drumul ingust si pietros ce trece prin sa, venind din dreapta dinspre Valisoara (2 km, aproximativ) pentru a cobori la stanga spre Varai (2,5-3 km aproximativ).
Pentru a ne recupera masina o luam la dreapta.
In curand dam peste un izvor cu fantanita si apa tulbure- Fantana de sub Stan – mai apoi de un alt firicel de izvor. Facem o curba stanga pe la seaca obarsie a vaii Rea suind incet spre Valisoara.
Intorcand privirile vedem saua prin care am intrat pe drum iar la stanga si-n perspectiva ascendenta Prisnelul Varaiului, cuesta lui calcaroasa iar deasupra azurul cerului calatorit de albi si pitoresti, nori.
Un valau de adapat vite se iveste la dreapta, aproape de intrarea in Valisoara.
Livezile batrane de pruni, apoi vechile case si gospodarii reamenajate ca modeste case de vacanta ne anunta ca tocmai inchiseseram cercul. Imbarcati, o luam inapoi spre Varai, drumul punandu-ne probleme serioase numai in ultima sa portiune prin valea Caselor, inainte de-a ajunge-n vatra satului, datorita ogaselor, denivelarilor, bolovanilor.
Oprim dincolo de buricul satului cu case frumoase si numeroase flori la drum, prin curti ori pe prispe si la ferestre, in dreptul fostei cariere din care se extrasese piatra de var. Se considera insa ca varul facut aici cu secole-n urma sta la baza toponimiei satului Varai ci ungurescul var, insemnand cetate, numele anterior al localitatii fiind Varaj.
Imediat apare asfaltul ingust dar excelent ce ne conduce, paralel cu valea Barsau (modesta), spre soseaua Dej – Somcuta Mare – Baia Mare (la confluenta cu valea Morii).
Nu rezist tentatiei de-a arunca ocheade la stanga-n sus pe valea Gurile Scandurilor spre Joampele si Podutu Durusei si mai sus, spre Rapa si Stanu Rapii (573 m altitudine, o faleza de calcare eocene organogene conf. geologului A. Stefanoiu cu care fusesem pe-acolo la 5 februarie 2006).
Admir si imortalizez un car tras de vite Baltata Romaneasca, plin cu cartofi apoi nu mai opresc pana in Buciumi la nr. 4, la gospodaria prospera a palarierei Zina (Zenovia) Alb pe care dimineata n-o aflasem acasa.
Ne primeste extrem de calda, ospitaliera, zambitoare, fericita ca-i admiram nu doar nucile intinse-n curte la uscat, bucataria de vara pe fatada careia-si plasase ingenioasa rodul muncii sale, cateva palarii, ci si superbele glastre cu muscate, spalierul cu parfumati struguri de rosca si nova, rafturile din pivnita pline cu borcane cu dulceturi, compoturi, muraturi…
Ne invita in casa, acolo unde alaturi de sotul ei (plecat de 4 ani sa coasa palarii codrenesti, cu calota inalta si panglica maron sau chiorene, la fel de inalte dar cu un snur spiralat si funde din paie drept sofisticat decor, clopuri morosenesti, palarii de uz rustic gospodaresc sau estival etc., pe alte taramuri de unde nimeni nu s-a intors… deocamdata) a cusut mii de felurite palarii la masina straveche, folosind panglici de talas de plop aduse din Secuime iar pentru palariile boieresti codrenesti si chiorene paie aurii, mai rezistente, de grau.
Imediat se pune sa ne faca o mica demonstratie si in nici 10 minute, din degetele sale indemanatice iesi un clop morosenesc caruia-i lipsea doar panglica tricolora apoi si-l puse strengareste pe-o parte zambindu-ne fericita.
E tare ocupata, tocmai pregatind un mare lot de clopuri si palarii pe care spera sa le vanda in Baia Mare la targ, alaturi de alti vestiti creatori si mesteri populari maramureseni, in acest weekl end cu ocazia Sarbatorii Castanelor.
Inainte de-a ne lua ramas bun, tanti Zina ne conduce intr-o camera alaturata pentru a ne prezenta o mare colectie de palarii finisate, explicandu-ne originea si rostul fiecareia iar la final ne imbie cu strugurii sai deliciosi, culesi de noi direct de pe lugosul din curte si ne-a scos o galeata rece de apa din fantana din fundul ograzii, conchizand ca nici ca s-ar fi putut sa ne incheiem altfel, mai interesant, micul nostru circuit turistic din Podisul Somesan, la frontiera judetelor Maramures–Salaj.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
