Ruta 23 din 18 aprilie 2009, in sambata de Pasti, cu A. Stefanoiu, M. Ghetie, Brena si eu
Intr-un Ajun de Craciun din urma cu vreo 3-4 ani in care amicii de ture turistice nu se dadeau nicicum scosi de prin caldura caminelor lor, amicul geolog D. Istvan, presedinte al Clubului de Speologie Montana din Baia Mare, imi sugerase abordarea in doi, din Letca inspre valea Purcaretu (amonte), trecand pe langa Cariera de calcare eocene Spria, apoi deviind pana la intrarea pesterii Moara lui Pocol (cu sifon, accesibila doar profesionistilor in domeniu), spre Izbucul Bulbucului, Gaura Vantului si Biserica Dracului din satul Purcaret, la retur oferindu-mi drept nesperat bonus o suita de tauri splendide, dezvoltate-n dolinele unei terase ce domina Letca, pe malul greografic drept al Somesului.
O lume apusa in palma lu’ dom’ profesor – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Suntem in sambata dinaintea Pastilor ortodoxe si greco-catolice si vreau sa le ofer ortacilor mei de drumetie o mica surpriza turistica nesolicitanta (personal reusesc sa ma racesc cobza cu cateva zile-nainte, acum de-abia pot sa respir) le propun investigarea zonei intr-un anotimp al reinvierii, prospetimii si imacularii generate de infloritul ciresilor, piersicilor, porumbarilor, prunilor si perilor.
Ne intalnim la 6,30 dimineata si plecam spre dealul Mesteacan–Rastoci–Lemniu, de acolo abandonam soseaua asfaltata ce continua spre Jibou si o luam in dreapta pe un drum pietruit dar bun, spre Toplita si-n final Purcaret.
Innorare matinala, formatiuni sure-plumburii la un moment dat inviorate de laviurile portocalii-sangerii ori liliachii tranzitorii si cu o indoielnica geana de speranta la stanga Mesteacanului si fotogenicului deal Magurici in timp ce de la Ileanda spre Rastoci–Letca–Cuciulat, valea Somesului e inecata intr-o imensa mare compact-laptoasa de neguri.
In curand rulam fascinati prin ceturile umede din care se desprind, magic, fantomaticele siluete ale salciilor monumentale ce flancheaza malurile Somesului.
Admiram apoi relativ recent restaurata biserica de lemn din Rastoci cu sarpanta si turla avantata dranitate, livezile clasice de pruni si meri, lizierele acaparate de tufele de porumbari ce par acum niste discontinue esarfe albe fluturande.
In Lemniu, o femeie sarmana varstnica, sprijinita-n carje, ne indica spre dreapta si inainte directia de urmat spre Toplita (cele vreo 3 ulite la un moment dat ivite-ntr-o raspantie pot altfel lesene sa ne deruteze).
Imediat rulam prin lunca unei modeste vai cu albia sapata-n calcare bej-ruginii apoi, inainte de intrarea in Toplita, privirile ne sunt atrase mai intai de ceturi diafane din care se nasc gingase siluete de salcii, floralele albe jerbe de ciresi si visini, abia definibilele contururi de case si gospodarii iar la dreapta, spre liziera huciului precedat de succesiv-ingustele terase recent curatate de vegetatia uscata prin deliberata lor incendiere, un mare grup de berze pasesc tantose, iesite la cautat melci, rame si broaste dupa ploita nocturna.
Habar nu aveau sarmanele ca ne interesa doar admirarea si nemurirea lor digitala si-atunci, circumspect-vigilente, se-naltara-n razant scurt zbor mutandu-se cateva zeci de metri mai departe, continuandu-si matinala plimbare si cautare a hranei.
Imediat ce intram in Toplita ne atrag atentia doua uriase valaua pentru adapat vite, acaparate de muschi verzi si alimentate din apele unui izbuc abundent ce-si colecteaza resursele subterane de pe terasele mai inalte ale Purcaretului (conf. geolog Vasile Todoran, viitoarea noastra gazda si o mai veche cunostinta). Alaturi se afla o statie de pompare a apei, iar in versantul calcaros se remarca deschiderea unei mici arcade a unei grote dezvoltata, pare-se, intr-o diaclaza.
In curand, la stanga, intr-o veritabila insula de livezi dominate de pruni si peri, pe malul drept al vaii cu obarsia prin satul Purcaret, se iveste silueta zvelta a Bisericii de lemn monument istoric din Toplita, datata 1864 (spre deosebire de satul Toplita atestat documentar 1416). O gospodarie solitara inaintea bisericii, un mormant vechi, inierbat si cu o mare cruce de stejar inclinata ca Turnul din Pisa, o alta gospodarie indaratul ei. La stanga, gata, gata sa cada, un panou de tabla ruginita pe care e mentionat Monument istoric. O placuta montata in zona exterioara altarului precizeaza acelasi lucru, in rest… crasa delasare, sarpanta partial distrusa si gaurita de intemperii si, de jur imprejur, un gard ruginit din plasa de sarma. Ambianta e acum inviorata doar de miile de inflorescente albe de traista ciobanului ivite-n pajistea grasa si umeda din jurul istoricului monument lasat prada distrugerii sale ireversibile.
Ne continuam deplasarea pe drumul lutos-pietruit si excelent in vremi fara ploi, iesind din Toplita. Lasam spre stanga varianta ramificata spre Letca (via tiganimea si jegul de nedescris din preajma carierei de calcare Spria) suim din ce in ce mai accentuat spre fagetul matur dincolo de la care vom accede-n oaza patriarhala de calm, liniste si prospetime a localitatii Purcaret, satul de bastina al militantului pentru Unire de la 1918 – Ilie Lazar, cel stabilit ulterior in Giulesti–Maramures.
Nu peste mult ajungem langa biserica de lemn, monument istoric ingrijit, strajuita de tei monumentali si partial imprejmuita cu un gard prefabricat din beton, azi sarbatoreste infrumusetata de pomii infloriti in jur.
Satul Purcaret pare a fi atestat documentar de prin 1698 iar biserica de lemn ceva mai tarziu, din 1740.
Un amabil satean ne indruma de aici spre casa geologului Vasile Todoran caruia vreau sa-i duc drept mica surpriza print-ul relatarilor celor 22 ture turistice realizate-n 2009 printre care si una la care am participat impreuna (cea din Prislopul Boiului–Maramures, la cariera de calcare cu fosile de melci si scoici din Eocen si Oligocen). Geologul locuieste aproape, la nr. 107 si e acasa, vazandu-si harnic de-ale gospodariei, pregatindu-se de iminenta sarbatoare a Pastelui.
Il intrebam daca exista posibilitatea jonctionarii auto din Purcaret spre valea Purcaretului, pana in drumul rural ce leaga Letca de Valisoara. Ne spune ca din nefericire nu, de la limita vestica a localitatii Purcaret, in coborare, si mai ales dincolo de Fantana Pascoii drumul pietruit fiind mocirlos, spalat de izvoare si cu denivelari serioase plus bolovani proeminenti.
Multe case din Purcaret sunt pustii. Unele doar iarna, altele tot anul, proprietarii fiind mutati in zone mai accesibile si cu oportunitati suplimentare, revenind in acest veritabil colt de rai din ce in ce mai rar. Cateva dintre acestea sunt admirabile prin armonia ahitecturala, prispele si verandele umbrite de ghirlande de vita de vie, cu stalpi supli din stejar, modest dar cu deosebit simt estetic ornamentati. Acum visinii, ciresii si perii in floare pot lasa gura casca orice vizitator. Subsolul calcaros al satului explica prezenta frecventa a dolinelor si ponoarelor dar si a catorva izbucuri. Aici, ca si in alte sate ale Podisului Somesan sau de-aiurea, batranele livezi, preponderent de pruni, cad tot mai adesea secerate de drujbe pentru a deveni lemn de foc, nelasand in loc decat cioatele din pajistea verde, acum debordand de floricele si versantii despuiati. Auzim pe alocuri talangi de oi behainde, suparate ca sunt obligate sa suporte de-acum incolo, dupa sacrificarea unora din miei si intarcarea celorlalti, triplul supliciu diurn al trecerii prin strunga si-al mulsului.
Ne despartim de Vasile Todoran si continuam spre marginea Purcaretului apoi, acolo unde ulita se-ngusteaza coborand vartos spre Fantana Pascoii, abandonam masina deplasandu-ne pe jos.
In curand, la liziera fagetului, apar uriasele flacari albe ale salbaticilor ciresi infloriti iar in dreapta (vest-nord-vest) si la circa 3 km departare, ne atrage atentia un alt Paradis salajan, satul Valisoara (fost Valea Rea multa vreme) de la poalele Prisnelului Valisoarei. La dreapta acestuia, dupa o sa afunda, apare mult mai arid si cu versantul sudic bej-ruginiu, Prisnelu Varaiului. Dincolo de ele se afla enclava paradisiaca a localitatii Fericea din Maramures iar catre est Varaiul si Durusa. Catre vest, anticipat de un impresionant codru de foioase dezvoltat pe o culme calcaroasa prelunga, se contureaza taramurile carstice ale Cozlei.
Fantana Pascoii e aproape, are ape putine si valauale-n cascada aproape golite. Intr-unul din ele o salamandra pluteste-ntre doua ape privindu-ne chioras in timp ce in pajistea din jur si pe taluzuri au mai ramas tardiv infloritele primule galben-pal. Dincolo, in padurea cu insule de poieni de pe valea Purcaretu (flanc geografic drept), atrag privirile numerosii ciresi salbatici abia infloriti.
In dreapta Fantanii Pascoii coboara-n serpetine vechiul drum de carute spre drumul pietruit Letca-Valisoara. Tot in dreapta dar ascuns in fagetul matur, se afla un izbuc ce-si varsa apele in valea Purcaretului.
Incendierea de primavara a spinilor, frunzisului, buruienilor si ierbii uscate si-a lasat urmele parjolului care a mistuit o multime de fagi tineri, altii, nu mai inalti de-o schioapa, au iesit la iveala inviorand cu verdele lor crud fostele cai traditionale de acces cu caruta la falezele de calcare exfoliate-n placi si aflate pe abruptul vestic al satului Purcaret, invadate de un aproape impenetrabil hatis de porumbari, paducei, macesi, muri, jugastri, paltini, curpeni vanjosi aducand a liane dar si niste arbori specifici locatiilor calcaroase, posibil cu origini mediteraneene, acum aflandu-se-n plina imbobocire, pe alocuri chiar in floare.
Un drum cu frunzisul incinerat se desprinde suind la stanga, continuand spre vest-sud-vest pe curba de nivel (pe acolo ne vom intoarce). Altul, mai bine conturat o vreme si tipic unui sleau de carute, e ceva mai jos si coboara o bucata de vreme dupa care se termina-n hatisul dens. De acolo trebuie sa mergem pe o poteca pastorala care ne va conduce la malul drept al modestului parau Bulbucul, la circa 50 m est si spre amonte conturandu-se izbucul prin care apele drenate din ponoarele si dolinele satului Purcaret ies la suprafata. Acum, spre deosebire de prima mea aflare aici, apele sunt curate, neimbacsite si neimputite de borhotul de mere si prune rezultat dupa fiertul horincii si barbar-inconstient deversat in carsturile subterane active.
De la izbuc facem o traversare ascendenta spre nord-vest prin hatis apoi pe o poteca ovin-capreasca, catre nord-nord-est, suim pe o limba de grohote din care zambesc fotogenic soarelui tot mai prezent minunatele corole portocalii aducand unor miniaturale flori ale soarelui. Albastrii-cerneala lujeri florali completeaza armonia primaverii alaturi de liliachii inflorescente de labiate, mugurii fagilor s-au desfasurat de la niste dense incretituri la deplin formatele deja frunze ornate pe margini cu cristalinele diamante ori perlele de apa ale trecutei ploi nocturne. Mai admiram niste paroase plante care-au acumulat intre firele verzi argintii lacrimile pure ale noptii dupa care observ potecuta oblica si abia perceptibila ce suie la sud-est spre faleza stratificatelor calcare.
Ne strecuram pe ea si ajungem in curand la baza falezei, nu mai inalta de circa 7-8 m. Dam mai intai peste Gaura Vatului, o pestera-tunel, posibila vizuina de viezure ori vulpe, cu diametrul nu mai mare de vreo 65-70 cm, dupa o portiune rectilinie de 3-4 m cotind dreapta.
Urmarim baza falezei spre sud apoi suim oblic si la stanga pe potecuta foarte ingusta, flancata de peretele calcaros accidentat la stanga si versantul prapastios drapat cu hatis de spini in dreapta iar la ora 10 poposim sub portalul scund al Bisericii Dracului, o grota modesta si cu un ingustat horn in tavanul pe care neghiobii si-au scris numele sau filosoficele mementouri existentialiste.
De aici perspectiva se deschide spre valea Purcaretului (flanc drept) dar si spre amfiteatrul minunat, cu abia inflorite livezi nesfarsite, al Valisoarei.
Vom reveni cu pantalonii si hanoracele umezite de frunzisul hatisului udat de ploaia noptii la grohotele- placi clincaind ciudat la atingere.
Continuam oblic la dreapta-n sus, in baza falezei de calcare, aici nu mai inalta de 4-5 m, si dam de o alta galerie marcata de speologi cu simbolul 400 V-CM. Nici aceasta nu e mai larga decat Gaura Vantului, fiind cel mult accesibila unui adolescent si dezvoltata-ntr-o diaclaza.
De-acum incolo ne deplasam aproximativ pe curba de nivel, profitand cat de cat de firavul, abia perceptibilul pe alocuri, ingust, culoar al fostului drum de carute prin care locuitorii din Purcaret isi transportasera odinioara de aici catre casa piatra necesara pentru constructii sau de ars in cuptoarele pentru var, dam peste un val de relief ceva mai inalt care ofera e splendida belvedere spre Cozla–Valisoara–Prisnelurile Valisoarei si Varaiului precum si spre obarsia vaii Purcaretului, ulterior iesim in faget si imediat dupa aceea la Fantana Pascoii.
De acolo suim spre satul Purcaret pe ulita mocirlos-calcaroasa si dupa un binevenit si meritat dres cu apa minerala, cafea, grapefruit si portocale neimbarcam plecand spre casa.
Ne oprim doar putin la geologul Vasile Todoran si lasandu-ne inmarmuriti la vederea extraordinarei sale colectii de coarne de cerb alaturi de geme si fosile, imortalizam o imensa scoica din familia Pectinidae, un schelet fosil de arici de mare dar si spectaculoase septarii policrome dezvoltate-n calcarele de apa dulce de Rona (de langa Jibou).
De-abia trecuse de amiaza dar aveam deja tolba plina de minunatele impresii si amintiri, pe de alta parte suntem convinsi ca trebuie sa revenim acasa la Vasile Todoran pentru a asista la o pertinenta si impresionanta lectie de geologie si paleontologie aplicata, evantual, alaturi de acesta si cativa studenti clujeni la geologie-geografie, fani si discipoli ai sai, sa aprofundam cunoasterea acestui mirific colt de Podis Somesan salajan.
Ne luam ramas bun de la Vasile Todoran, sora si cumnatul acestuia abia sositi intre timp de pe meleaguri bistritene si pornim spre Letca, admirand in trecere deplin insorita acum biserica-monument istoric din Purcaret, mai apoi splendida si vasta panorama deschisa spre est-sud-est, catre nevazuta deocamdata-n detaliu vale a Somesului.
Ne intristam la trecerea prin tigania si jegul menajer imens din preajma carierei Spria, mai apoi, din Letca spre Lemniu si-apoi Rastoci, bucurandu-ne la vederea ingustelor holde de grau flancate de fanatele debordand de mii si mii de flori portocalii de papadii iar dincolo de Somes, pe malul sau geografic stang, inventariem din priviri locurile unor precedente, de neuitat pentru noi, trasee turistice marcate de imensele faleze de gresii precum cea de la Valea Lesului.
Pe la ora 13,30 ajungem in Baia Mare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
