Ruta 46 din 10 septembrie 2009 cu D. Pascu, A. Stefanoiu, M. Ghetie, Brena si eu
La 9 februarie 2008 am parcurs pentru prima oara (cu M. Ghetie, D. Istvan, A. Stefanoiu, I. Pop, A. Portase) din aval inspre amonte nebanuit de spectaculoasa vale a Clitului din jud. Salaj, parte integranta a Podisului Somesan (vezi Ruta 9-2008), taiata afund, ca niste veritabile chei, in gresiile silicioase acide. Regretasem atunci lipsa unui trepied ca si a unui blitz exterior profesionist pentru a putea contracara putinatatea luminii datorata expunerii nord-sudica a malurilor stancoase si ingustimii vaii dar si datorita padurii de foioase de pe versanti, despuiata la acea vreme. Cel mai mare regret al nostru atunci fusese insa acela ca necunoscand zona nu incaltasem cizme de cauciuc ci bocanci, mare parte din traseu derulandu-se in lungul talvegului cu bogate aluviuni, pe alocuri mocirlos si din pricina izvoarelor.
La 9 septembrie 2009 imi zgandar partenerii de drumetii propunandu-le parcurgerea (pentru D. Pascu in premiera) tur-retur a vaii Clitului, atentionandu-i sa-si ia cizme de cauciuc. Mi se argumenteaza ca fusese seceta mare peste vara si in consecinta, ca niste fraieri, cadem in capcana (exceptie Aurica St.), incaltandu-ne din nou cu bocanci (de mentionat faptul ca indiferent de sezon si regimul de precipitatii valea Clitului, afund sapata in bancuri de gresii, va avea talvegul excesiv de umed, pe alocuri cu mari depozite aluvionare plus zone mustinde si mocirloase).
La ora 8,30 pornim din Baia Mare spre Mesteacan–Rastoci–Letca.
Vreme senina, cer partial decorat cu pufosi nori albi, temperatura peste zi urmand sa urce spre 26 C. Pe parcurs ne incanta panoramele spre valea Somesului, armoniile zvelte ale bisericii de lemn, monument istoric, din Rastoci (restaurata de doi ani), mai apoi insiratele cuesta formate din calcare eocene din dreapta soselei.
Din Letca, avizati de relativ recenta darea in exploatare a noului pod rutier, o cotim la stanga spre Lozna. In curand intalnim soseaua Rus–Ciocmani de pe malul geografic stang al Somesului, nesperat de buna, pe alocuri covorul asfaltic fiind absolut nou.
Deplasarea prin lunca Somesului ne ofera splendide zone cu papuris si stufaris, holde de porumb, lucerniere, mai toate bordate cu galben-portocaliul florilor de topinamburi inaltate de la 1 pana la doi metri si constituind insule vii de culoare si prospetime.
La dreapta, dincolo de Somes, vedem ca-n palma salba localitatilor dispuse pe doua niveluri, unele acompaniind valea si soseaua spre Surduc–Jibou, altele mai sus, aproape de culmea podisului terasat, parcelat si colorat intr-un nobil-rafinat bej-nisipiu autumnal.
O nesperata surpriza se iveste in Lozna, acolo unde biserica greco-catolica de lemn cu hramul Sfantul Dumitru si inaltata in anul 1813, fusese recent restaurata (ultima oara cand o vazusem sarpanta si peretii lipiti cu lut si spoiti cu albastru ultramarin erau in ruina iar urzicile dense si de peste 1,5 m inaltime blocau accesul in lacasul de cult).
Admiram spoiala proaspata, ferestrele de lemn inlocuite cu altele noi darc respectand stilistica primara, stalpii de stejar si arcadele de la intrare minunat ornamentate cu broderii daltuite-n lemn, o grinda cu sculpturi decorative geometrice, dense, armonia scufiei turlei sindriluite, sarpanta, poarta de lemn noua, rastignirea veche de alaturi, cu un Christ cioplit in lemn in maniera romano-catolica si vopsit cu alb si negru, curtea ingrijita, acoperita cu pietris din Somes.
Necontinuam drumul spre Clit si la un moment dat in stanga si sus se iveste bisericuta de lemn, din nefericire cu sarpanta si turla acoperite cu tabla galvanizata.
Apare dupa aceea impresionantul perete inalt format din gresii fine, pe alocuri surplombat ori cu inguste brane, al Stanului Clitului, ocru-bej, cu expunere nordica si mai mereu insuficient luminat, declarat arie naturala protejata.
In zona abruptului sau nord-estica e deschiderea vaii Clitului, acompaniata in amonte (spre sud) de un carosabil auto-forestier excelent.
De acolo insa ne luam rucsacii usori si incepem traseul turistic propriu zis.
Ma intai atacam din drum spre dreapta un valcel sec. La circa 100 m putem admira cel dintai abri care inchide vaiuga.
Deasupra lui torentele de dupa topiri si averse daltuisera o suita de trepte in bancul de gresii (parte integranta din Stanu Clitului, abruptul sa estic) in talveg.
In continuarea lui si la circa 20 m valcelul prezenta un alt abri, mai mic. De fapt stim din precedenta tura de-aici ca si din cele salajene in care relieful strabatut de noi era constituit pe baza bancurilor de gresii, ca frecvent firul paraielor, torentelor ori a valcelelor pot prezenta din amonte inspre aval cascade de 2-3 abri-uri, din ce in ce mai mari spre aval.
Reveniti la drum continuam in sus.
In dreapta avem zone cu blocuri gresoase slefuite de ploi si vant, drapate cu iarba neagra (Caluna vulgaris) inflorita, deasupra lor codrul de foioase dominat de goruni, spre culme de faget.
La stanga drumului, valea Clit, foarte modesta, cu impresionante si numeroase serpuiri prin lunca ingusta acoperita cu mohor, rogoz, pipirig si menta brosteasca, mai apoi invadata de lastaris de arin si salcie capreasca.
Culmea din stanga e dantelata si impadurita, cu rare zone nude, gresoase, spre liziera continuandu-se cu o pajistea valorificata de localnici prin pasunat. Nu lipsesc cimbrisorul si sovarvul (Origanum vulgare) de pe taluzurile aride.
In curand lasam deasupra drumului, la circa 3 m distanta, un izvor cu apa potabila rasarit intr-o cuveta la baza unui bloc de gresii iar dupa circa 1 km ne aflam la confluenta vaii Clitului cu valea Corbului (care vine dinspre vest-sud-vest si odinioara a fost obturata cu un baraj amenajat din arocament si cu stavilar care servise activitatilor forestiere si transportului meterilor pe firul vaii. Un fost schtrek, azi inierbat si partial distrus, se poate remarca pe valea Clitului; e ceea ce a mai ramas din infrastructura fostei cai ferate forestiere pe care se transporta lemnul exploatat in zona spre Clit–Surduc–Jibou, dupa afluirea lui, plutind pe apa pana la gura vaii Corbului, conform stravechii tehnici a haiturilor, nu si a plutaritului insa, fiind vorba de lemne scurte, de doar 1 m lungime).
La confluenta vaii Clitului cu valea Corbului lunca e ceva mai larga. Drumul continua spre sud-vest. La stanga se afla o padure tanara de gorun intercalata pe alocuri cu plantatii de pin rosu apoi, pe aceeasi parte, apare o cabana silvica in buna stare si spoita-n alb, posibil neutilizata de ceva vreme.
De acolo drumul se ingusteaza considerabil iar lunca vaii Clitului e integral acaparata de lastaris dens, meandrele inguste si afunde lasand loc uneori efemerelor stagnari cu baltiri. Ghirlande albastre cerneala, de ciucuri (Gentiana asclepiadea) infrumuseteaza liziera din dreapta, alternand uneori cu inflorescente roz, dulceag odorate, de odolean.
Au aparut galbiorii tomnateci dar seceta i-a deshidratat repede.Vedem si diferite specii de bureti necomestibili alaturi de rare ghebe. Amprentele mistretiilor se pot vedea in zonele maloase dar si pe versanti, in cautarea apei pentru adapare si scaldat. Blocurile de gresii incepura sa apara tot mai frecvent, constituind ambele maluri ale vaii.
In dreapta remarcaram doi trovanti in curs de formare, dezvoltati in gresii, iar in peretele din stanga abriuri-le etajate. Expunerea vaii ca si putinatatea luminii coroborate cu umiditatea permanenta favorizasera extinderea lichenilor suri pe stanci, mai apoi muschii verzi si compacti aveau sa captuseasca integral gresiile creand o lume de basm. Putinatatea apei, exceptand topirile si aversele, face ca apa vaii Clitului sa se prelinga mai degraba decat sa curga pe talvegul gresos acoperit cu fine aluviuni nisipoase de culoare bej galbui, modelandu-le, conferindu-le un aspect de blanita carliontata de miel Karakul. Peretele din dreapta prezinta un lung, dar putin dezvoltat, abri in baza iar la circa 3,5 m deasupra firului vaii se ivi o inlantuire de alveole cu aspect de fagure alungit. Vantul generase numeroase doboraturi pe care le evitam trecand pe langa ele, pe dedesubt sau pe deasupra lor. Cateva valcele si paraie modeste afluiesc spre valea Clitului dinspre est si vest iar pe acestea se pot vedea abriuri nu foarte mari dar interesante.
In peretii de gresii se pot observa zone circulare de condensare, loc de formare al trovantilor.
Dupa vreo ora de la debut ne deplasam prin niste veritabile chei inguste (3-4 m) dezvoltate-n gresii, peretii inaltandu-se la 3-5-8-10 m fiind ferestruiti pe alocuri.
La un moment dat avem sansa ca superbe fascicole oblice de lumina sa se strecoare printre coroanele fagilor inviorand valea ba chiar aurind boltile abriurilor din dreapta.
Ajungem dupa alte 15 minute la cea mai ingusta zona a cheilor, acolo, simetric in peretii stancosi, descoperind 3-4 canale late de circa 25 cm, inalte de 3-4-6 m, afunde de pana la 15 cm, dovada ca aici existase un stavilar forestier, apa acumulata inspre amonte putand fi brusc deversata pentru a antrena meterii de lemn pana la rampa de incarcare in vagoneti CFF aflata la gura vaii Corbului.
Pe masura ce urcam pe vale, doboraturile noi de vant se inmultesc, adaugandu-se celor vechi aflate in diferite stadii de putrefactie si acaparare de catre frumoase exemplare de iasca ori bureti (vazand naturalul proces eco-bio, impresia generala a fost aceea ca asistam in direct la un proces de benefica dezintegrare reintegrativa).
Dupa o ora si jumatate de la debut ajungem la confluenta vaii Clitului (de aici inspre amonte aceasta numindu-se paraul Rosu) cu o vale ce afluieste dinspre vest-sud-vest.
Pe versantul din stanga se pot vedea treptele de lemn ale potecii vanatoresti care suie spre Piciorul Ciungului (atins de noi in 2008, de acolo abordand Dealul Pietros, revenind pe cumea intens inseuata din dreapta, descinzand in final vaii Clitului pe un picior abrupt-stancos la digul vaii Corbului).
Acum nu mai investigam valea din dreapta ci mergem vreo jumatate de ceas pe paraul Rosu (in amonte). Lasam in stanga mai intai o vaiuga cu cascade de abriuri dupa care, in dreapta, se iveste cel mai mare abri din zona, ca geogeneza diferit de altele, apa paraului contribuind profund la modelarea lui multimilenara. Pentru a-l aborda de la sud spre nord prin baza trebuie sa surmontam o multime de doboraturi de vant dar ceea ce ne fuse dat sa admiram imediat dupa aceea compensa cu desavarsire truda noastra. Acest abri are poate 60-70 m lungime, o forma de secera antica, un damb gresos, ca un dig (inspre est) cu fagi rari, inaltimea variind de la sud (25 m) spre nord (50 m).
De aici inspre sud paraul Rosu pare a fi mai putin spectaculos, malurile lui se apropie si mai mult iar doboraturile de fagi de pe versanti transforma orice tentativa de prospectare intr-un cosmar turistic dar incidenta abriurilor scade. Din acest motiv ne intoarcem in avalul paraului Rosu si-n continuare pe valea Clitului, profitand de schimbarea directiei si intensitatii luminii soarelui dupa-amiezii, filtrata prin faget, punand la bataie trepiedul si blitul exterior pentru a imortaliza cat mai fidel aceste minunatii peisagistice nebanuibile de catre cei care nu cutreiera metodic zona.
La ora 14, dupa ce admiraseram versantii impaduriti arborandu-si incipienta roba policroma a toamnei si cerul albastru cu puzderie de norisori albi, ajungem la masina cu tolba plina de imagini.
Pentru a nu dubla pe cat posibil traseul, din Clit o luam spre Ciocmani (admirand vitele odihnindu-se si rumegand la poalele Stanului Clitului, bivolii pascand in lunca Somesului, apoi inlantuitele bancuri de gresii, uneori cu forme bizare, in fapt niste ziduri spectaculos ferestruite de valcelele cu saritori, vai ori paraie cu abriuri).
De la podul peste Somes din Ciocmani panorama splendida se deschide (la stanga sus) spre Poienita marcata de vechea-i bisericuta de lemn, monument istoric, cu turla si sarpanta argintii.
Din dreptul carierei moderne de calcar din Cuciulat (spre dreapta) admiram peste Somes Stanu Clitului iar la stanga lui piramida varfului Pietros (607 m altitudine).
Ziua superb insorita, farmecul bine cunoscut noua al Podisului Somesan, salba localitatilor insirate pe malul geografic drept al Somesului spre Dealul Mesteacan si-apoi parcurgerea unei portiuni din Tara Chioarului catre Somcuta Mare, ne fac sa nici nu simtim scurgerea timpului iar la ora 15,30 suntem in Baia Mare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
