TRASEE TURISTICE SATU MARE – Ratare la Pestera Dracului din Racsa Vii

Aflasem insa de multa vreme de o grota situata-n Racsa Vii si curios, il zgandarisem adesea pe Mitica Istvan sa o vizitam impreuna (in urma cu 24 de ani, la 9 septembrie 1985 acesta cartand-o si incluzand-o in nomenclatorul speologic romanesc), eventual ulterior completandu-ne deplasarea prin zona limitrofa unde el admirase niste interesante fosilizari de lemn in cuarturi.

Plecam din Baia Mare spre Seini dupa ora 8,30 dimineata, de-acolo continuand spre Viile Apei.
Deviem in dreptul impresionantei biserici (situata la circa 300 m, in centrul satului) spre dreapta din soseaua ce continua spre Negresti Oas.
Imediat ce ajungem la biserica o luam la stanga pe ulita asfaltata din Viile Apei orientandu-ne (spre nord) catre satul Racsa Vii ce pare in intregime pustiu.

Cer plumburiu, neguri umede si o discontinua mantie zdrentuita de nea pe campurile din jur, nu mai groasa de un deget. La stanga si-n sus Orasul Nou Vii, cu ingustele-i parcele terasate si cultivate traditional cu vita de vie, piersici, ciresi si pruni iar intre ele modestele gospodarii ale avanpostului Tarii Oasului-reper (relativ recent) obeliscul suplu al unei antene GSM.
La dreapta, impadurit cu foioase, dealul Tarda si-apoi Taul Lacului (fara tau si fara lac, dar cu o varianta de traseu nemarcat abordat de catre noi o data din Viile Apei spre varful Comja si de acolo La Eminescu).

Vedere spre Tarda din Racsa Vii

Parcurgem satul Racsa Vii pana dincolo de ultimele-i case pe o riscanta cuirasa de gheata plouata. Horincia ramane in dreapta.
Continuam spre Racsa (pe drumul nou, ingust, asfaltat). Dupa circa 300 m traversam modesta vale Egherului rezultata din apropiata confluenta a vaii Fantana Rosie (curge dinspre est spre vest) cu valea Holta (curge dinspre nord spre sud). Oprim si ne luam rucsacii usori si betele de tura.

Neavand o harta la noi fiindca Mitica mizase pe aducerile sale aminte, initial ne deplasam printr-o lunca umeda cu rare salcii, incantandu-ne cu caldul portocaliu al ramurilor, dar numerosi arini sobri si scortosi, inspre valea Fantana Rosie (amonte)
In curand, in versantul geografic drept al acesteia putem admira putin ramasele vii ingrijite din celebrele de odinioara.

Dupa vreo 400-500 m, Mitica realizeaza eroarea si decide s-o luam inapoi pentru a descoperi confluenta cu valea Holta iar de acolo sa pornim in amontele acesteia urmarindu-i printr-o similara lunca umeda, din fericire inghetata si acaparata de rogoz, mohor si balarii, meandrele largi si dese strajuite de salcii si arini, cu vii mici pe malul geografic drept.

Dupa circa 300 m, pe valea Holta (mal stang) se iveste un grajd din caramida si cu fundatie din bolovani gresosi, alaturi un fanar cu otava.
Urmarim spre nord valea Holta. In dreapta apare o livada de pruni ingrijita iar pe malul geografic drept al vaii se iveste o fosta proprietate cu urme de casa si livada scapatata inconjurata de arini si plopi solitari.
De aici lunca se largeste, spre stanga (vest) apare un versant nud, sub el drumul suind din Racsa Vii spre Racsa si mai departe inconfundabilul deal al Orasului Nou Vii.
La dreapta (est) este o padure de foioase continuata pe directia nord cu un fel de faleza acaparata de un deset teribil de spinos format din salcam, porumbele, paducel, maces, mur (in care se afla de fapt pestera Casa Dracului, dupa unii Casa Pintii, formata in Pannonian conform geologului Dumitru Istvan, in gresii si cu o dezvoltare de 14 m, denivelarea fiind de doar -0,5 m, in zona terminala cu o sala rezultata intr-o diaclaza si marita antropic in 1938 cu scopul de-a indeplini rolul de adapost militar amenajat de soldatii romani cu ocazia realizarii aliniamentului de aparare pe Somes). 

Reper pe valea Holta: grajdul si sura solitara

Derutati, in lipsa unei harti/schite corecte iar Mitica nereusind sa-si aminteasca reperele utile de la data cartarii (practic asa ceva nu prea exista in zona) privind locatia pesterii, continuam pe valea Holta in sus vreo 50 m.
Dam peste o captare de apa cu ghizd trainic din beton si revarsari usor feruginoase (de aici apa era condusa spre jgheaburile de adapare ale fostului CAP aflate la sud, in hotarul Viile Apei).
De aici incepem sa cercetam meticulos versantul vestic al dambului din dreapta, infruntand arbustii teposi si densi, scurta vreme folosind potecile oilor si caprelor… infundate adesea de ramurile salcamilor ori paduceilor vanjosi.
Ne deplasam riguros pe curbe de nivel, urmarind mai ales bolovanii in baza carora putea sa apara gura pesterii dar… n-a fost sa fie.
Mitica remarca prezenta rocilor andezitice in locul gresiilor in care s-a dezvoltat Casa Dracului, renuntam. Este clar ca avem nevoie de un localnic bun cunoscator al zonei, motiv pentru care Mitica propune sa-ncercam sa-l gasim.

El o ia la sud spre valea Fantana Rosie, orientat dupa mugetul unei drujbe, eu spre vest, spre culmea de pe care Orasu Nou Vii parea nespus de aproape.

Incepe sa ploua, motiv pentru care, dupa ce impreuna cu Misu si Aurica tatonam valea Holta inspre amonte, dincolo de padurea de salcam, pana la cele trei paraie ce-i formeaza obarsia (unul nordic principal, format sub un versant cu vii si modeste casute-colibe viticole, cu albia andezitic-bolovanoasa, altul nord estic iar al treilea estic, acestea din urma venind din padurea de foioase) ne regrupam la masina, pornind a doua oara spre Racsa Vii (prima data negasind vreun bastinas).

Racsa Vii turistica la ora amiezei

Trecem de horincie si prima casa din dreapta, oprim langa un zid/gard din bolovani andezitici imensi ce confereau gospodariei alura unei medievale citadele, alaturi fiind poarta casei lui nea Vasile Pui (nascut 1949, fost muncitor in Cariera Dealul Soarelui Seini apoi mecanic utilaj greu, azi cu copii imprastiati din Italia pana-n Portugalia, acum aflati pentru o luna-n concediu la parinti).
De-aceasta data insistand onomatopeic si claxonand, l-am facut sa iasa curios din casa, urmat de sotie, copii, nurori si nepoti, oferindu-se prompt sa ne conduca la Casa Dracului (desi sotia sa se intreba mirata cum de acorda atentie unor ciudati picati din cer, precum noi).

Pornim din nou spre confluenta vaii Holta cu valea Fantana Rosie iar de acolo-n amontele vaii Holta.
Trecem de grajdul cu sura si livada de pruni din dreapta, acolo unde lunca mlastinoasa se largeste, atacand imediat spre dreapta in suis lejer circa 50 m catre faleza acaparata de tufele dense de spini.

Nea Vasile fusese la pestera la varsta de 8-10 ani, nu si 50 de ani incoace, parea insa ca-si aduce perfect aminte locatia ei, motiv pentru care ne-am avantat pe urmele sale in acel tepos deset impenetrabil, ajugand repede aproape de culme, in dreptul unui mare bolovan gresos acaparat de muschi.
El afirma ca sub acel bolovan fusese intrarea in pestera iar portalul acesteia ar fi fost astupat. Pestera nefiind activa, in preajma neexistand vreun curs de parau, valcel cu torent temporar si nici sansa scurgerii unor colmatante aluviuni dinspre culme, nu puteam subscrie acestei opinii, motiv pentru care decidem sa mai cautam metodic prin hatasul stresant dar… fara nicio sansa.
Renuntam in cele din urma si ne intoarcem plouati, la propiu si la figurat, spre Racsa Vii.

Pe langa plopul fara sot, de trei ori am trecut. Degeaba

Aici, dupa o discutie cu sotia si-o nora, Vasile Pui conchide ca doar in acea faleza putea sa existe Casa Dracului dar pentru localizare avea stringenta nevoie de consultarea cu mai varstnicii sai vecini (deocamdata dusi la oras, cu treburi).

Ca un vrednic si ospitalier osan, Vasile Pui ne ofera spre degustare rodul rubiniu al micii sale vii amenajate pe spalieri dupa care, cu coada-ntre picioare, ne luam ramas bun, decisi sa revenim altadata si cu sansa, amintindu-ne de exemplu ca la Casa de Piatra (Casa Pintii) din Defileul Lapusului (la circa 1 km sud de dealul Paltinu– Preluca Veche), in primavara lui 2008 prima oara statusem taman deasupra ei fara a avea habar ca e acolo, abia dupa cateva zile dibuind-o si admirand-o rapid).

Ploua pe tot parcursul revenirii la Baia Mare, din fericire n-avuram parte si de polei. Seara, Mitica imi remise fisa speo a pesterii Casa Dracului, ocazie cu care ma lamuri ca a doua oara o cautaseram bine dar nu si suficient (doar daca nu cumva intrarea chiar s-a prabusit sau a fost deliberat astupata de catre cineva dupa 1985).

Din pacate dupa aceasta tura tolba foto-mi ramasese aproape vida dar, deloc paradoxal, si nereusitele de-acest gen fac parte din irezistibila fascinatie a turismului (speo)montan.
Sursa: Lucian Petru Goja