Un inhalator care contine o substanta derivata din morfina, ce poate ajuta barbatii sa aiba o erectie in doar zece minute, ar putea fi folosit intr-un nou tratament impotriva impotentei, potrivit dailymail.co.uk.
Aparatul contine o substanta derivata din morfina – apomorfina -, care are ca efect stimularea receptorilor chimici din creier. Un studiu recent, publicat in Journal of Sexual Medicine, a aratat ca majoritatea din cei 600 de barbati care au testat inhalatorul cu aceasta substanta au putut avea o erectie in zece minute de la inhalare.
Desi este inca in faza de testare, inventia, asemanatoare unui inhalator pentru bolnavii de astm, ar putea fi utila pentru barbatii care sufera de disfunctii erectile, daca se va dovedi sigura si eficienta.
Medicamentele precum Viagra, Cialis si Levitra au revolutionat tratamentele impotriva impotentei in ultimii 10 ani. Insa in jur de 30% dintre barbatii care le folosesc vad doar o mica imbunatatire a activitatii sexuale – sau chiar niciun fel de schimbari. Pentru acestia, singura alternativa este injectarea unor anumite medicamente direct in penis sau folosirea unei pompe pentru a spori manual cantitatea de sange care ajunge in organul genital. Niciuna din aceste metode nu este foarte populara.
Chiar si in cazul barbatilor pentru care tratamentul cu Viagra si alte medicamente impotriva impotentei au efect, poate dura cel putin 40 de minute de la administrare pana la obtinerea unei erectii. Se estimeaza ca jumatate din barbatii de peste 40 de ani sufera de disfunctii erectile din cand in cand.
Cauzele pot varia de la diabet si deficiente hormonale la stres si depresie. Apomorfina a fost fabricata pentru a trata maladia Parkinson, insa cercetatorii au observat ca poate si sa sporeasca dorinta sexuala a unui barbat.
Vectura Ltd, compania care fabrica inhalatorul, spera ca intr-o buna zi acesta sa rivalizeze cu Viagra ca prim tratament impotriva impotentei.
Sursa: Mediafax