Vezi VIDEO
Un catel de usturoi, o mana de flori sau un descantec pot face minuni in cazul migrenelor, al reumatismului sau chiar atunci cand e vorba de dureri de dinti. In Maramuresul istoric, astfel de remedii sunt folosite de sute de ani. Oamenii locului le aplica foarte des, indiferent ca este vorba despre coconi sau batrani. Chiar daca aceste metode sunt considerate extrem de eficiente de gospodarii din mediul rural, medicii nu par sa fie de acord cu aceste tratamente.
Printre cele mai utilizate plante pentru leacurile babesti se numara sunatoarea, musetelul, rostopasca sau matraguna. Pentru avea efectul scontat, culegerea si pastrarea ingredientelor se fac conform unor ritualuri speciale. Bunaoara, cei care merg sa stranga plantele trebuie sa tina post si sa se roage pana gasesc frunzele, florile sau radacinile pe care le cauta.
“Ajuns acolo, se duce la planta si isi cere iertare zicand: «N-am venit sa-ti fac durere, am venit sa-mi dai putere, sanatate si iertare de pacate» si o rupe si nu o smulge. Este absolut interzis sa o smulga. Plantele smulse cu radacina trebuie sa fie rascumparate si, in locul radacinii, se pune ceva sfintit – paine sfintita de obicei”, relateaza etnologul Parasca Fat.
Specialistii in traditii si obiceiuri spun ca lecurile babesti sunt inca preferate in Maramuresul istoric fata de medicamentele din farmacii. In cazul durerilor acute, usturoiul e considerat un panaceu, iar pentru ca “reteta” sa nu dea gres, in momentul in care se face tratamentul traditional trebuie rostit si un descantec, insotit de o gestica anume, care, dupa cum relateaza batranii, iau durerea cu mana.
„Unde mergi mosutu’ pititelu’? Cu barba cat cotu’, cu pasu’ cat schiopu’, tu acolo nu mere, nu junghe nu dure. Ca eu cu lopata te-oi lovi, cu lingura te-oi trasni, in Marea Rosie te-oi arunca. Pui sa piei, pui sa raspiei. Ca roua de sfantu’ soare, ca stopitu’ in carare”, explica Parasca Fat modul in care boala e amenintata pentru a parasi corpul celui suferind.
Medicii, pe de alta parte, atrag atentia ca leacurile babesti pot crea probleme, mai ales daca sunt folosite pentru un diagnostic gresit. Ei spun ca, in trecut, aceste metode au fost des utilizate pentru ca medicamentele nu erau la indemana satenilor, dar ca in prezent e de preferat ca bolnavii sa se prezinte la cabinetele specializate atunci cand au probleme de sanatate.
“Oamenii trebuie sa stie ca atunci cand fac astfel de tratamente isi asuma anumite riscuri. Sunt o serie de substante toxice in aceste leacuri. Era obiceiul de a introduce un catel de usturoi in ureche atunci cand aveau dureri, dar sa stiti ca usturoiul este toxic si poate provoca arsuri locale si poate chiar arde timpanul si duce la surditate”, avertizeaza medicul baimarean Gheorghe Lascu.
Specialistii in medicina moderna recunosc insa ca pentru afectiunile usoare, cum sunt crampele sau racelile usoare, remediile naturiste pot fi de ajutor.
“Sunt tot felul de infuzii pentru dureri de masele, pentru dureri de stomac, de cap si unele pot fi bune, cand sunt administrate intr-o concentratie normala, dar altele, de o concentratie mai mare, cu prea multe ierburi, pot fi toxice. De aceea nu prea recomandam noi, medicii, aceste leacuri babesti”, a adaugat Lascu.
Sursa: Anca Popescu, Adina Timis