Traversarea neregulamentară poate curma într-o clipă viaţa unui pieton. Un accident de circulaţie, produs aseară, la ora 22.25, pe strada A. I. Cuza din Borşa, vine să confirme acest aspect.
Verificările poliţiştilor au relevat că un bărbat de 38 de ani, domiciliat în Săcel, care conducea un autoturism, s-a angajat în depăşirea unui autovehicul, iar la reintrarea pe banda iniţială de mers a acroşat un pieton, angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat sau semnalizat.
Impactul i-a fost fatal pietonului, în vârstă de 69 de ani. Corpul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările.