În urmă cu puțin timp pe strada Moldovei din Baia Mare s-a petrecut un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
Cele cinci persoane aflate în autoturisme sunt evaluate medical de echipajul de prim ajutor SMURD și echipajul SAJ, aflate la fața locului.
Patru dintre persoane urmează să fie transportate la spital, printre acestea și un minor, în vârstă de 5 ani.
ACTUALIZARE – Azi, 21 iunie, polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Accidentul s-a produs la intersecția bulevardului Republicii cu strada Moldovei din municipiu.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie de 47 de ani, care conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus din sens opus de un bărbat de 41 de ani, care intenționa să efectueze un viraj la stânga și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, conducătoarea auto de 47 de ani și doi pasageri din autoturismul acroșat au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.