Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat trei cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din România, pentru a ajunge în Spațiul Schengen.
Miercuri, 19 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
În jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Dacia, județul Satu Mare, la 500 de metri de frontiera de stat, trei cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că este vorba despre cetățeni din Sudan, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani. Cei trei au intrat legal în România și sunt posesori de premise de ședere eliberate de IGI Bihor și vize de muncă pe teritoriul țării noastre. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenția de a ajunge în vestul Europei.
Cetățenii sudanezi vor fi preluaţi de către reprezentanţi din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult