Aproape trei milioane de elevi şi copii de grădiniță se întorc de astăzi la cursuri şi este pentru prima dată când elevii revin la şcoală atât de repede după vacanţa de vară.
Noul an școlar vine cu schimbări majore.
Printre cele mai importante modificări se numără înlocuirea semestrelor cu module, eliminarea tezelor, iar elevii vor avea o singură medie pe an.
Prima noutate pentru elevii mai mari, anul acesta, va fi vacanța din perioada 22-30 octombrie 2022. Până acum, de vacanța de o săptămână din toamnă beneficiau doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare.
O altă vacanță „nouă” va fi cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar.
Structura anului școlar 2022 – 2023
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.