Printre raniti se afla si soferita care a provocat accidentul de circulatie. Acesta a obtinut permisul de conducere cu numai patru zile in urma. Simona David (31 ani), din Baia Sprie, conducea un Volkswagen Golf, care s-a facut praf in urma impactului.
Victimele se aflau in aceeasi masina si se indreptau spre Baia Mare. Conducatoarea auto nu a acordat prioritate de trecere unui tractor care venea dinspre Coltirea, a scapat autoturismul de sub control, care a izbit in plin capul de pod peste raul Somes.
Martorii au precizat ca putin a lipsit ca autovehiculul sa nu zboare direct in apa. Cei care au asistat la incident au aratat ca soferita si-a pierdut cumpatul si in loc sa franeze, cel mai probabil a apasat pedala de acceleratie.
Soferul tractorului, Ioan Murean, a declarat ca femeia avea viteza cand a intrat in intersectie. ”Eu eram pe drum prioritar. Am vazut-o ca vine tare si am reusit sa franez. Nu m-a lovit, dar cred ca s-a pierdut la volan."
La locul accidentului au fost trimise doua ambulante, care i-au transportat pe raniti la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare. In starea cea mai grava se afla un pasager care se afla pe bancheta din spate si a carui identitate nu a fost stabilita.
Politistii au precizat ca barbatul, in varsta de aproximativ 50 de ani, poate fi un autostopist. Soferita si o prietena a acesteia, Camelia Udrici, aflata pe scaunul din dreapta, au suferit leziuni mai usoare, fiind salvate de airbag-uri si centura de siguranta.
Comisarul Ioan Cirtiu de la Politia Ulmeni a declarat ca din primele cercetari a reiesit ca accidentul s-a produs pe fondul lipsei de experienta a conducatoarei auto.
Sursa: Vasile Dale