Joi, 25 noiembrie polițiștii din Baia Mare și cei din Groși, au identificat în trafic doi conducători auto care au condus comițând infracțiuni rutiere.
Primul, un bărbat de 51 de ani din Satu Mare, a fost identificat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Independenței din Baia Mare, în jurul orei 18.30.
Polițiștii au testat șoferul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cel de-al doilea, un tânăr de 19 ani din Groși, a fost identificat de polițiști conducând prin localitatea Groși, iar când polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului în cauză, conducătorul auto a accelerat neoprind la semnalele polițiștilor.
Autoturismul a fost urmărit de polițiști, iar pe strada Stejarului din localitate a fost identificat conducătorul acestuia.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult