Pe strada Unirii din Cicârlău, lucrătorii postului de poliție au oprit pentru control un autoturism, fiind identificată la volan o femeie de 44 de ani din Baia Mare. Testată cu aparatul etilotest, acesteia i-a rezultat o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din Târgu Lăpuș aflați în serviciul de patrulare au depistat la volanul unui autoturism, un bărbat de 31 de ani din comuna Lăpuș, având o concentrație rezultată în urma testării alcoolscopice de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat de 47 de ani a fost identificat de polițiștii Secției 3 Fărcașa, care a condus un autoturism cu o valoare în etilotest de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toți trei au fost conduși la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, iar polițiștii continuă cercetările.