Cererea mondiala pentru aur a atins in 2014 cel mai scazut nivel din ultimii cinci ani, in conditiile in care achizitiile de bijuterii, monede si lingouri nu au reusit sa tina pasul cu nivelul ridicat din 2013, in special in China, unul din cei mai importanti consumatori mondiali, a anuntat Consiliului Mondial al Aurului (WGC), transmite Reuters.
Potrivit WGC, cererea mondiala de aur s-a redus anul trecut cu 4%, pana la 3.924 tone, cea mai scazuta valoare anuala inregistrata dupa 2009, comparativ cu nivelul de 4.087,6 tone inregistrat in 2013. Cu toate acestea, directorul de investitii de la WGC, Marcus Grubb, a apreciat ca acest trend descrescator al cererii de aur dupa 2011 ar urma sa se inverseze in 2015.
“In termeni de tonaj, ne asteptam ca piata sa creasca pana undeva intre 4.100 si 4.200 de tone pentru intregul an 2015. Ne asteptam la cresterea cererii din India si cred, de asemenea, ca vom vedea o imbunatatire semnificativa si in China”, a spus Grubb.
Sursa: Agerpres