Vezi VIDEO
Rochiile simple, cu dantela sau broderie manuala si accesoriile elegante, din sticla si cristale, acestea reprezinta trendul anului 2014 in materie de rochii de mireasa. Modelul variaza in functie de gusturi si siluete, iar la moda raman si clasicele rochii de printese, sirene, cele in stil grecesc sau rochiile in stil A-line, croite aproape de corp si care curg usor în forma literei A.
Albul nu mai este la moda in acest an, motiv pentru care, spun specialistii in domeniu, 90% dintre rochiile de mireasa din 2014 vor fi in ton ivoriu. Miresele pot opta fie pentru rochiile cumparate, fie pentru cele inchiriate, iar preturile difera considerabil. Pentru o rochie cumparata, miresele vor scoate din buzunare intre 2.000 si 6.000 lei, in timp ce pentru una inchiriata suma variaza intre 350 si 1.200 lei.
„In materie de rochii de mireasa, anul acesta se poarta rochiile tip printesa, cu broderie manuala si rochiile din dantela. Sunt si mirese care nu tin cont de moda si isi impun preferintele, optand, de exemplu, pentru rochiile sirena, cu trena, tot din broderie manuala. Voalurile sunt si ele in ton cu rochiile, cu broderii, cu perlute si cristale”, a declarat Gabriela Istrat, administratorul unui magazine cu rochii de mireasa.
In ceea ce priveste accesoriile, o necesitate a anului o reprezinta voalul brodat, confectionat din tulle, de lungime medie. Bijuteriile miresei au constituit intotdeauna o provocare, tocmai de aceea oferta de pe piata este una generoasa, osciland intre bijuteriile din perle, cristale Swarovski si sticla.
„In primul rand se poarta, asa cum stie toata lumea, ceea ce ne place. Apoi, daca mireasa prefera o rochie simpla, un accesoriu poate sa faca diferenta, astfel ca la gat sau la mana poate purta o bijuterie mai voluminoasa. Daca se merge pe o rochie de culoare crem, perlele merg foarte bine, desi miresele sunt superstitioase vizavi de perle. Se spune ca perlele sunt lacrimile zeilor, dar ceea ce avem noi sunt de fapt margele in forma de perle”, a declarat Rodica Sabadas, reprezentanta unei bijuterii din Baia Mare.
Indiferent de modele sau accesorii, miresele nu trebuie sa uite ca potrivit traditiei, in ziua cea mare, pentru a avea noroc, trebuie sa poarte ceva nou, ceva vechi, ceva albastru si ceva imprumutat.
Sursa: Tania Purcaru