Carburanții ne ard la buzunare tot mai mult. Prețul benzinei premium se apropie tot mai mult de 7 lei pe litru, iar scumpirile vor continua, avertizează analiștii care trag un semnal de alarmă şi spun că aceste creşteri săptămânale nu sunt justificate.
În unele benzinării în Capitală, un litru de benzină premium se vinde chiar şi la 6,91de lei. În urmă cu o săptămână același produs costa 6.85 de lei, adică mai puțin.
Dacă ne uităm la evoluția prețurilor la nivel național vedem că acum 1 litru de benzină standard costă peste 6 lei, în timp ce 1 litru de motorină costă 5.84 de bani.
Un plin de benzină de 50 de litri ne costă acum cu 7 lei mai mult decât în a costa în urmă cu 30 de zile, în timp ce un plin de motorină s-a scumpit în aceeași perioadă cu 6.50 de bani.
Teoretic, de vină pentru aceste scumpiri, ar fi cotațiile barilului de petrol brand, cotații care sunt acum în creștere.
Această piață este una foarte volatilă, este posibil să vedem şi ieftiniri, totul depinde de evoluția valului 4 al pandemiei și anume dacă vom avea sau nu restricții de mișcare.
Întrebat dacă sunt justificate aceste majorări Adrian Negrescu, analist economic spune că aceste scumpiri nu sunt justificate, dar totul depinde de evoluția petrolului la nivel internațional.
„Ne uitam în piața românească vedem că întradevăr benzina și motorina se scumpesc cu un ritm mai mare decât crește prețul petrolului și asta arată că distribuitorii de la noi din țară încearcă să profite la rândul lor de pe urma acestui iureș al scumpirilor.
Preţul unui litru de benzină se apropie de 7 lei
Nu se justifică din punct de vedere economic absolut deloc aceste scumpiri săptămânale ale prețurilor carburanților care întradevăr pe zona de produse superioară, adică benzină premium, motorină premium ne ducem deja spre 7 lei în luna octombrie”, spune Adrian Negrescu, analist economic.
„România are niște autorități care nu își fac treaba”
„România are niște autorități care nu își fac treaba, cum se întâmplă la City Insurance cu ASF care a stat și a adormit în papuci așteptând ca această companie să intre practic în faliment, cum se întâmplă cu ANRE care trebuia să monitorizeze piață de energie gaze și curent electric, la fel se întâmplă şi pe zona asta de carburanți unde nu se uită ce fac acești distribuitori si companii care vând în România benzină şi motorină şi GPL că pare că si acesta s-a scumpit.
Cât mai continuă scumpirile
Ce este de făcut? Controale, calcule estimative legată de prețuri de ce se scumpește atât de mult la noi mai mult decât în alte țări și trebuie văzut de ce producătorii români de carburant, rafinăriile din România vând la prețuri internaționale.
De ce nu încercăm să ne protejăm economia, consumul intern prin niște prețuri pe măsura puterii de cumpărare din România. Se poate face acest lucru măcar un moratoriu ca şi la gaze și la curent pe un termen de 6 luni, în așa fel încât să nu mai alimentăm și mai mult inflația cum se întâmplă în acest moment”, a mai explicat Adrian Negrescu , analist economic.