Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump a revenit, sâmbătă, la Butler, în Pennsylvania, unde a fost victima unei tentative de asasinat, adunând o mulţime numeroasă în acest stat cu o lună înainte de alegerile din 5 noiembrie, relatează Reuters.
„Aşa cum spuneam”, a afirmat Trump când a apărut pe scenă, pretinzând că reia discursul care a fost întrerupt când a fost atins la ureche de un glonţ pe 13 iulie.
„Acum 12 săptămâni, chiar aici, un asasin a încercat să mă reducă la tăcere pe mine şi mişcarea noastră. Acest monstru vicios (…) a fost aproape de a reuşi, dar mâna Providenţei l-a împiedicat să facă acest lucru”, a declarat fostul preşedinte în faţa unei mulţimi entuziaste. „Nu voi renunţa niciodată, nu voi ceda niciodată”, a asigurat el mulţimea.
În mijlocul discursului, Trump a chemat pe scenă un aliat puternic, Elon Musk, CEO al Tesla şi proprietar al platformei de social media X. A fost prima sa prezenţă la un eveniment de campanie al lui Trump de când l-a susţinut pe fostul preşedinte după 13 iulie.
Musk a sărit literalmente pe scenă cu braţele ridicate.
„Adevăratul test al caracterului cuiva este modul în care se comportă sub presiune”, a spus Musk, numind alegerile o «situaţie în care Trump trebuie să câştige» şi îndemnând mulţimea să se înscrie la vot.