Donald Trump a promis vineri „expulzări în masă” în Springfield, un mic oraş din statul Ohio unde i-a acuzat pe nedrept pe migranţii haitieni că mănâncă pisici, relatează AFP.
„Vom organiza expulzări în masă”, a declarat el la o conferinţă de presă, pretinzând că ignoră faptul că mulţi dintre aceşti migranţi au un permis de şedere.
Responsabili ai oraşului american Springfield au anunţat că au ordonat vineri evacuarea mai multor şcoli în contextul criticilor nefondate ale lui Donald Trump împotriva migranţilor haitieni din această comunitate.
Acest mic oraş din Ohio, stat în nord-estul ţării, este de luni în centrul unei polemici aprinse, lansată de dreapta radicală şi alimentată de Donald Trump, care susţine că migranţii haitieni atacă pisici sau câini pentru a-i mânca.