O invazie a rușilor în Ucraina ar putea avea loc în acest weekend sau la începutul săptămânii viitoare. Este mesajul transmis, vineri, de Statele Unite, chiar în timp ce preşedintele Biden discuta cu liderii unor țări membre NATO, între care şi România.
Joe Biden are programată sâmbătă o discuţie telefonică cu omologul rus, la fel şi preşedintele Macron. Încearcă să-l convingă pe Putin să renunţe în ultimul ceas la ofensivă.
Moscova a catalogat ultimele anunțuri ale Vestului drept “dezinformări” și a precizat, din nou, că nu are de gând să invadeze Ucraina.
În cursul nopţii a crescut însă pe rețelele sociale numărul mesajelor neconfirmate care vorbeau despre schimburi de focuri între armata ucraineană şi rebelii pro-ruşi, dar şi despre mişcări de trupe ruseşti.
Potrivit Associated Press, Statele Unite ar urma să evacueze, sâmbătă, tot personalul ambasadei din Kiev, pe fondul unei iminente invazii ruseşti.