Grandmaster Flash si trupa sa Furious Five sunt primii artisti hip-hop care patrund in universul select al atator formatii legendare de muzica rock.
Rapper-ul Jay-Z, care este si presedintele casei de discuri Def Jam Records, a sustinut un scurt discurs in care a remarcat evolutia muzicii rap din zilele in care Grandmaster Flash si Furious Five au provocat lumea muzicala pentru prima oara cu piese cu mesaje sociale despre strazile New York-ului, asa cum este cazul celebrei piese ^The Message^.
O alta trupa ce a patruns in Rock and Roll Hall of Fame este Van Halen, insa la ceremonia organizata la New York nu au participat decat ultimul solist al trupei, Sammy Hagar si basistul Michael Anthony.
Liderul trupei, chitaristul Eddie Van Halen s-a internat intr-o clinica de reabilitare saptamana trecuta, la fel ca si fratele sau Alex. Fostul solist al trupei, David Lee Roth a refuzat sa se prezinte la ceremonie din cauza unei neintelegeri cu privire la melodiile care urmau sa fie interpretate.
La gala a existat insa si o reuniune fericita, trupa de rock alternativ REM primindu-si inapoi fostul baterist, Bill Berry, care a parasit formatia in 1997 dupa ce a suferit un anevrism cerebral pe scena cu doi ani mai devreme.
REM a fost primita in Rock and Roll Hall of Fame ca o recunoastere pentru trupa de garaj care a inceput in anii ^80 sa se faca auzita din ce in ce mai tare pe diferite posturi de radio studentesti underground si apoi a ajuns la faima mondiala cu hituri precum ”Losing My Religion” sau ”Everybody Hurts”.
Solistul Michael Stipe a povestit cu aceasta ocazie ce inseamna REM, un acronim folosit de obicei pentru ”rapid eye movement” (miscarile globilor oculari in somn in momentele de vis). Pentru bunica sa REM insemna ”remember every moment” (aminteste-ti fiecare clipa), iar solistul a sustinut ca in ceea ce-l priveste acesta este adevarata semnificatie a denumirii trupei sale.
Keith Richards, chitaristul trupei The Rolling Stones a prezentat momentul intrarii in Rock and Roll Hall of Fame a trupei The Ronettes, o formatie de fete din New York care au lansat hituri precum ”Be My Baby” sau ”Baby I Love You”.
Sursa: Alex Pintea