Județul Maramureș este prezent la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, acolo unde toți participanții promovează frumusețea locurilor, datinile și obiceiurile ancestrale. O echipă complexă a Consiliului Județean Maramureș formată din consilieri ai Serviciului Relații Publice, dar și reprezentanți ai instituțiilor din subordine și ai Centrelor de Informare Turistică din județ se află, în aceste zile, la Romexpo, București, pentru a vorbi și a arăta tot ce are Maramureș mai special și mai atractiv pentru turiști.
După deschiderea oficială a evenimentului care i-a avut ca invitați de onoare și vorbitori pe viceprim-ministrul Viorel Ștefan, ministrul Turismului, Bogdan Trif, Mohammad Murad, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Sorin Dencescu, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții din Republica Moldova și Mihai Dărăban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, oficialitățile au trecut pe la standurile județelor expozante. La standul Maramureșului, unul dintre primii vizitatori a fost ministrul Turismului, Bogdan Trif, care i-a avut alături pe secretarii de stat Bogdan Tomoiagă și Cristina Tărteață.
Animația și buna-dispoziție au făcut casă bună la standul pregătit de reprezentanții județului Maramureș, iar dansul și veselia au fost întreținute la mare artă de reprezentanții Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”.
Maramureșul a fost ”vedetă” încă de la primele ore ale dimineții, imagini de la standul pregătit de reprezentanții județului fiind difuzate pe posturile centrale de televiziune. Un moment special a fost și dansul comun susținut de ansamblurile folclorice din Maramureș și Bistrița-Năsăud, unde muzica a fost asigurată de artistul maramureșean Florin Gherman, iar vizitatorii au aplaudat momentul la scenă deschisă.