Doi tineri băimăreni au ajuns să ceară ajutor poliţiştilor după ce au fost ţepuiţi de un necunoscut. Tinerii încercau să îşi vândă telefoanele mobile, însă în doar câteva zeci de minute au rămas şi fără obiecte dar şi fără bani. Cei doi au făcut public faptul că doresc să îşi vândă telefoanele, iar ulterior au stabilit întîlniri pe terasa unor localuri din municipiu cu posibilul cumpărător.
În ambele cazuri, necunoscutul ’’cumpărător’’ a studiat marfă şi le-a spus că ar dori să-i arate telefonul şi prietenei lui care se află în local. Însă, de îndată ce a primit acordul acestora a dispărut fără să fie observat de victime. În scurtă vreme tinerii şi-au dat seama că au fost păcăliţi şi s-au dus întins la poliţie pentru a reclamă cele întîmplate. Plângerile celor doi au fost înregistrate la interval de numai 30 de minute, iar prejudiciul estimat este de 1650 de lei, respectiv 900 de lei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare desfăşoară acum investigaţii, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de abuz de încredere, dar şi pentru identificarea persoanei/persoanelor bănuite de comiterea faptelor, respectiv pentru recuperarea prejudiciului.