Ne intalnim dupa 8,30 dimineata la iesirea din Baia Mare spre Baia Sprie apoi o luam spre Sisesti, Danesti, Surdesti, Cavnic. Preconizam sa vizitam cascadele prabusite pe versantii estici – sud-estici prapastiosi ai Pietrelor Soimului. Coboram pe un parau cascadat circa 100-150 m pe aglomeratele vulcanice surplombate, trecem pe la frumoasa grota, traditionalul loc de popas. Incheiem primul circuit al zilei in DJ 184 (Baia Mare-Cavnic-Budesti-Sighetu Marmatiei), pe malul drept al raului Cavnic, aproape de confluenta acestuia cu valea Tisei dominata de varful cu acelasi nume, impadurit cu faget spre vest si cu un frumos perete andezitic – Piatra Tisei – spre est. In continuare ne propunem sa urcam la Lacul Albastru de la poalele Mons Medius (dealul Minei) din Baia Sprie.
Lacul Albastru, Baia Sprie – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (clic aici…)
Ajungem vizavi de valea Tisei, la podul peste raul Cavnic. Ne luam rucsacii & betele de trekking ciumpadind per pedes apostolorum vreo 21/2-3 km spre orasul Cavnic, fost minier, tinzand spre atestarea turistica (inter)nationala.
Nu departe dupa halda de steril fixata prin inierbare, pe malul drept al raului Cavnic se ivi o cocheta dar ultra modesta casuta miniereasca traditionala, cu ditai parabolica sub streasina. Deasupra ei, pe versantul impadurit, zarim o solida gospodarie iar pe malul stang apar cateva pietre de capatai din vechiul cimitir evreiesc.
Nu peste mult, privim la stanga (vest) prin plutindele la joasa inaltime, stratificate magic, neguri. Avem cea dintai belvedere spre turnurile, ca niste uriase clai. Sunt Pietrele Soimului.
Privim la dreapta, spre poalele Hijii, unde se ivesc pluriterasatele gospodarii minieresti inconjurate de mici livezi de pruni, turla unei bisericute si mai apoi constructiile vechii flotatii pentru prelucrarea minereurilor neferoase.
Raul Cavnic curge acum la stanga soselei, sapandu-si cu multimilenara incapatanare si persuasivitate bifilara albie in durele andezituri. Din pacate apele sale mai sunt galben-ruginii dar spectaculoase iar despre poluarea menajera…
Dupa ce trecem de cel de-al doilea pod o luam printre blocuri la stanga, ne strecuram printre magazii pentru lemne de foc, garaje si cotete pentru oratanii. Dam intr-un drum ce suie in serpentine ramificate in trei, care ne conduce spre vesticele gospodarii cocotate pana aproape de liziera.
Privim incantati in urma pentru a admira orasul Cavnic dinspre zona centrala spre cea estica si nordica.
Suim spre Pasul Neteda, in timp ce imense lentile de neguri albe, ireale, plutesc peste urbe.
Nu peste mult apar molidisurile verzi-intunecate, cu o grafica sobra desi neaua recenta le pudrase cetina ramurilor, pe versantul sud-estic varfului Mogosa si dealul Berbinciorii.
Un marcaj recent cruce albastra, netrecut pe hartile din seria Gutinul turistic aferenta zonei, ne conduce pana la liziera prin pajistea cu smocuri de iarba uscata abia pleostita de neaua groasa de cel mult 5 cm, pe malul drept al Paraului lui Mihai.
Marcajul, constatam, acompaniaza Pietrele Soimului pe liziera, de la nord-est spre sud-est .
Ne apropiem de versant urmand liziera fagetului accidentat de frecventii megaliti din aglomerate vulcanice, unii stand nemiscati in fanata avand bizare infatisari zoomorfe (marmota-santinela, broasca sezand…).
Ocolim prin drepta cursul unui parau ce crease in pajiste un neregulat tau efemer, partial inghetat.
Nu peste mult timp admiram o grota mica, din blocuri imense prabusite, loc de refugiu pe vreme rea pentru pastori dupa care, dam de un drum infundat de TAF si urmatorul curs de parau.
Suim in amontele sau pentru a admira si fotografia o prima cascada.
Abordam direct albia bolovanoasa pana la un prag stancos inalt de vreo 2 m, inclinat la 60 grade si maturat de evantaiul de ape argintii pe mai bine de jumatate din suprafata, placat cu gheata imposibil de spart cu betele dotate cu varfuri vidia.
Daca as fi putut invinge pragul alunecos si lipsit de prize mai aveam de trecut 3 praguri facile pentru a ajunge sub cascada-horn.
Nu vreau sa renunt in ruptul capului si atunci ma anagajez pe malul drept, pe o cuirasa bolovanoasa acoperita cu sol inierbat si inghetat, extrem de alunecos.
Profit de prizele conferite de lastarii de fag pentru a ajunge la o stresina stancoasa pe sub care sper sa ajung in balconul cascadei.
Din pacate obstacolul stancos nu-mi permite deplasarea nici macar de-a busilea, riscand sa ma arunce in parau de la 6-7 m inaltime.
Vad insuficient de acolo suvoiul argintiu care spala hornul cilindric vertical…Daca aveam piolet, crampoane sau macar o cordelina…
Constat din nou ca e teribil de frustrant sa fii despartit de o fotogenica tinta de doar 3-4 m… insurmontabili!
Ma retrag cu coada-ntre picioare si continuu pe sub versant. Pajistea cu fanata din stanga (est) se dezvolta treptat si in ea apar salase pentru varat, clai, staule apoi un mic saivan. Dincolo zarim firul bolovanos si cu debit mai mare al urmatorului parau pe care suim strecurandu-ne printre malurile impresionante.
Depasim cateva praguri peste bolovani si lemne antrenate de viituri, poposim la buza unui mic ochi de apa rezultat prin partiala blocare a albiei cu trunchiuri, avem deasupra noastra mirificul voal de mireasa, alb-argintiu diafan, al cascadei inalta de 8-10 m.
Lapovita face loc burnitei care ne inmoaie hanoracele.
Megalitii aglomerati si bolovanii negri se inmultesc conferind un plus de pitoresc zonei sudice de pe Pietrele Soimului.
Ajungem pe o culme apoi intr-o zona extrem de valurita in care ne impresioneaza veritabilii pereti vulcanici negri-ruginii ce aduc a medievale fortificatii (pe care e plasata crucea albastra turistica).
In dreapta apare o cabanuta pastorala si linia electrica de inalta tensiune care vine dinspre Negreia pe sub care am trecut urmarind firul principal al unui parau.
Apele scurse, ca dintr-un larg evantai, dinspre Pietrele Soimului, Mogosa si Arsita sud, se aduna aici dupa parcurgerea unei zone-palnie de argile alunecande.
Ajungem in zona nordica a unei foste culmi stancoase formata din aceleasi aglomerate vulcanice intunecate, ferestruita peste milenii de apele paraului.
Aici apa isi incepe sinucigasa aventura. Mai intai depaseste spre stanga un tobogan estic inclinat la 30 grade, vireaza scurt spre sud pentru ca apoi sa cada aproape la verticala, precum un argintiu stergar lat de un metru. Continua putin usor inclinat spre stanga pentru a se arunca vertical, sub impresionanta surplomba, la sud, urmeaza dupa aceea o lunga suita de repezisuri printre malurile abrupte impadurite cu faget, mai la poale cu carpen.
Noi trebuie sa depasim prin stanga caderea suvoiului de apa, pe-acolo unde natura a sapat un abrupt, dar accesibil, pasaj in spinarea stancoasa, ce ne conduce in cel mult 20 m spre intrarea in grota.
Panta accentuata, lipsa prizelor, posibilitatea alunecarii si accelerarii incontrolabile pe neaua uda, urmata de prabusirea/accidentrea in malul stang al paraului impun ocolirea stancariei prin stanga si apoi coborarea prin faget, pe la sud-est de ea, pana la intrarea in grota.
Aici, desi panta este aproape la fel de accentuata iar frunzisul ud si alunecos, presarat cu ramuri decojite, prezenta arborilor ne promite sansa limitarii deraparii involuntare. In final ne regrupam in grota captusita cu frunzis uscat. Tentativa de-a atata un mic foc la care sa ne uscam cat de cat esueaza lamentabil.
Dupa nelipsita sedinta foto si admirarea peretilor/boltei grotei cu frecvente concentrari spectaculoase de aglomerate sure, negre, ori ruginii, ne angajam in coborarea la sosea. Ajungem pe piciorul abrupt si lipsit de prize din versantul stang al paraului bolborosind vioi la cateva zeci de metri sub noi.
Iesim cu bine in pajistea de sub inmuiati de lapovita si ploaie, plecam spre Baia Sprie in timp ce pasionatii schiori baimareni/satmareni isi mana in tromba autoturismele spre partiile cu putina nea a Cavnicului, sparg negurile cu flash-urile farurilor.
Abia trecuti de centru -Primaria Baia Sprie– o cotim la stanga si in urcus sustinut pe ingustul drum pavat si acoperit de zapada flescaita, oprim la o raspantie.
De aici suim spre stanga pe un capat ingust de sosea.
Cotim imediat dreapta prin spatele unei vechi case din chirpici, ne angajam pe poteca larga de-un metru, flancata de-o parte si alta de un gard viu din carpen, deschis in cateva minute in arboretul de castani de la liziera stejarisului.
Privim spre est si putem admira cupola argintie a capelei iar la sud gemenele turnuri ale maretei catedrale romano-catolice din Baia Sprie dupa care negura disimula orasul definitiv.
Suim pe unul din numeroasele sleauri de carute, bolovanos-argilos si drapat cu frunzis.
Ajungem intr-o poienita cu un paraias ce dreneaza printre smocuri de pipirig o parte din apele lacului de prabusire a unor seculare galerii de mina. Imediat se ivesc frumosii pini negri rariti de furtuni.
Poteca se avanta-n ascendent parcurs de-aici.
Lasam pe dreapta un izvor colmatat cu frunzis si in 20 de minute poposim la Lacul Albastru, pe malul sudic. Oglinda apei e acum prinsa-n subtiri si sure gheturi, ici colo fisurate sub forma unor bizare plase de paianjeni.
Dam frau liber fotografiatului dupa care coboram pe unde am suit, imortalizam inca o data, din secularul ghistinis atacat de cancerul scoartei, minusculele gospodarii ivite ireal din voalurile de ceturi.
Bucla spre Lacul Albastru ne-a luat o ora.
Ziua de Boboteaza 2007 nu a avut nimic comun cu traditionalul ger gustat din plin in precedentii ani, dimpotriva, ne-am murat binisor sau, poate, Dumnezeu a decis sa ne boteze cu celest sfintitele-i ape de ploaie pentru a ne binecuvanta viitoarele intamplari turistice.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
