 |
 |
Vezi GALERIE FOTO
Exista numerosi pasionati de natura si turism care insa, din anumite motive, nu (mai) pot face trasee montane solicitante. Pe de alta parte, in luna iunie vremea este adesea imprevizibila, dar si in aceste conditii exista posibilitatea evadarii in peisaj, optand pentru niste destinatii mai accesibile sau pentru niste trasee mai scurte si care pot oferi, la o adica, refugii naturale sau antropice, fiind foarte apropiate unor localitati. Din aceste considerente va propunem, de aceasta data, ca destinatie turistica, localitatea Mediesu Aurit din judetul Satu Mare, sugerand drept obiective o fosta balastiera din lunca malului drept al raului Somes, azi un excelent loc de agrement si pescuit sportiv, vestigiile castelului renascentist Lonyai si situl arheologic al cuptoarelor dacice pentru ars ceramica din Suculeu.
Abordarea se poate face din Baia Mare pe soseaua nationala care trece prin Seini si ducand catre Satu Mare, deviind din Iojib la stanga (4 km pe macadam desfundat) sau din Satu Mare, pe acceeasi sosea, trecand insa prin Livada – 21 km si, in continuare, spre Dumbrava pe o sosea ingusta, dar recent asfaltata si care trece pe langa situl cuptoarelor dacice ajungand in Mediesu Aurit (aproximativ 7 -8 km).
Nefiind vorba de un traseu turistic propriu-zis, nu exista un marcaj turistic, dar cu toate acestea obiectivele vizate sunt lesne reperabile, iazul-balastiera aflandu-se intre Iojib si Mediesu Aurit, foarte putin in stanga drumului, castelul renascentist in chiar centrul comunei si in apropierea primariei si a bisericilor, iar situl cuptoarelor dacice, la stanga nou asfaltatului drum si la cca 5, 5-6 km din Mediesu Aurit catre Dumbrava (la intrare sa, un vechi panou metalic albastru ofera destul de sumare si perimate informatii referitoare la sit).
Tarlale policrome
Pornim din Baia Mare la ora 8.00 dimineata, traind destul de repede placutul sentiment ca nu doar peisajele specific montane pot oferi incantare iubitorilor de natura. In timp ce in dreapta soselei spre Satu Mare se deruleaza dealurile impadurite, separate de afunde vai, dinspre Tautii Magheraus spre Seini, la stanga acesteia ni se ofera privirii, deloc insipide ori terne, policromele tarlale ocupate de fanate, holde de porumb, orz, grau sau, mai nou, cu rapita cultivata pentru semintele necesare obtinerii valorosului biodiesel, din lunca Somesului.
Turlele argintii ale bisericilor puncteaza centrul comunitatilor de dincoace si de dincolo de Somes. Privind in cunostinta de cauza, se poate usor repera chiar si uriasul arbore Sequoia gigantea din Ardusat, aflat in preajma ruinelor fostului conac baroc al familiei Degenfeld, facut una cu pamantul in ultimele decenii de catre bravii sateni de acolo. Privind spre dreapta, dupa varful Dealului Cetatii si al Dealului Comsa din Seini, ne atrag atentia Muntele Mic si Pietroasa, apoi frumoasele maguri vulcanice impadurite ale Muntilor Oasului, culminand cu varful Vascului ce domina spre nord Bixadul si Moiseniul.
Mult mai aproape, usor reperabil datorita releelor sale radio-TV-GSM, apare varful Jeleznicu Mare si, dupa o scurta inseuare, varful Jeleznicu Mic din imediata apropiare a lacului de acumulare Calinesti Oas si a marii asezari rurale omonime.
Din Iojib, cu foarte putin inainte de-a ajunge la monumentala biserica romano-catolica a diocezei infiintata la 1807, construita in 1875 de catre contele Karoly Gyorgy si episcopul de Satu Mare, dr. Schlauch Lorincz, cu contributia financiara a enoriasilor, arsa impreuna cu scoala in anul 1896, parasim soseaua spre Livada-Satu Mare luand-o la stanga. Curand asfaltul de odinioara lasa locul unui macadam desfundat si colbuit intens la trecerea oricarui mijloc de transport. Treptat se iese din Iojib spre vest.
Vestigii valoroase
Imediat, de-o parte si de alta a drumului, apar porumbistile intinse precum si holdele cu grau inca verzi ori cele cultivate cu orz , aflate in plina perioada de coacere si parguire. Altitudinea la care este situata comuna Mediesu Aurit este cuprinsa intre 115-160 m, aceasta aflandu-se pe malul drept si in lunca raului Somes si compunandu-se din Mediesul -Aurit – centru administrativ si satele Romanesti, Babasesti, Potau, Iojib, Medies-Raturi si Medies-Vii.
Mediesul Aurit este cunoscut din anul 1271 sub denumirea de Megyes ( megy in limba maghiara insemnand visin), iar din anul 1273 sub denumirea de Medies. Potrivit cercetarilor arheologice din localitate, vestigii valoroase privind istoria acestor locuri au facut ca ea sa fie cunoscuta inca de la sfarsitul secolului al XIX -lea. In anul 1903, Ioan Moldovan descoperea, aflandu-se la munca campului, 107 monede de argint.
Numeroase alte urme descoperite prin investigatiile arheologice atesta viata si activitatea oamenilor pe aceste locuri inca din Epoca fierului si Epoca bronzului, istoricii afirmand ca mediesenii sunt urmasii dacilor liber,i iar analizand cele cinci scrisori pontificale din 1377, cetatea Medies si satele care-i apartineau, erau locuite de romanii schismatici.
Un splendid luciu de apa
Continuandu-ne deplasare spre Mediesu Aurit, la stanga drumului se iveste un splendid luciu albastru de apa neregulat ce pare a fi un lac. El reprezinta, de fapt, amplasamentul unei foste mari balastiere din care se extrasese decenii la rand, prin excavare, pretiosul anrocament depus milenii de-a randul de catre raul Somes. In cativa ani doar, dupa sistarea activitatilor extractive specifice, malurile sale, initial hidoase si aride, au fost treptat acaparate de arbusti si salcami, iar pe malul apei au aparut structurile vegetale specifice zonelor lacustre, de genul papurei si a stufului.
Acum, zveltele siluete cu flori galben citrin ale lumanaricilor, cateva tufe purpurii de maci salbatici trecuti si ghirlandele taratoare roz, de osul iepurelui, sporesc frumusetea locurilor. Pescarii amatori au sosit inca din zori, altii, profitand de prelungitul weekend oferit de sarbatoarea Rusaliilor si a Sfintei Treimi, si-au instalat taberele in corturi si rulote incepand inca de vineri dupa-amiaza.
Satul e foarte aproape, lizierele inguste de salcami, foarte apreciate de hraparetele capre, ca si micile livezi de pomi fructiferi disimuland gospodariile marginase, ceva mai modeste dar ingrijite.
Cateva magazine moderne preced zona centrala a satului in care biserica calvina reformata -Aranyosmeggyes- care a fost construita in 1892, in peretii ei fiind zidite si pietrele cioplite din vechea biserica, construita inca de Zsuzsanna Báthori, se afla intr-un frumos scuar umbrit de arbori ornamentali in dreapta. Vizavi, spre vest, se afla impozanta biserica ortodoxa romana si la cativa zeci de metri si, mai la vest de ea, biserica greco-catolica.
Admirabila realizare a Renasterii transilvanene
Castelul Lonyai (1620-1657), al doilea obiectiv al excursiei, reprezinta o admirabila realizare a Renasterii transilvanene si se afla la stanga centrului rural, foarte putin inspre est de un fost conac si acarateturile sale de o arhitectura remarcabila si in care isi afla azi sediul primaria.
Daca denumirea localitatii isi are originea in fosta livada cu visini (Megyes/Medies) care se afla pe amplasamentul actualei scoli, denumirea de Aurit (Aranyos in limba maghiara) vine de la faptul ca o camera a castelului medieval fusese impodobita cu aur, de aici denumirea Mediesu-Aurit.
O poarta metalica se afla chiar la intrarea vestica, principala, a ruinelor stravechiului castel. De jur imprejurul sau exista o scapatata livada de pruni. Imediat dincolo de poarta de fier, de-o parte si de alta a fostului drum, azi inierbat si, practic, acaparat de balarii, se poate vedea vechiul sant de aparare, trapezoidal, afund de vreo 2-2,5 m si larg de aproximativ 3,5-4 m in zona superioara, azi complet uscat. Nimic nu mai aminteste de fostul pod mobil din lemn pe care strajerii cetatii il puteau ridica sau cobora, dupa imprejurari, limitad astfel accesul oricui in interiorul ei.
Nimic nu a mai ramas din tencuiala exterioara. Ferestrele distruse de intemperii si vremuri au lasat goale lacasurile din caramida, iar pentru a preveni surparea lor iminenta, acestea au fost consolidate cu grinzi de lemn dispuse-n cruce.
Ne apropiem de intrarea principala situata sub turnul central, in buna parte ruinat, iar deasupra intrarii remarcam o inscriptie cu prescurtari in limba latina, adica cea oficiala in acele vremi: ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSIS A FVNDAMENTIS EXTRVXIT, adica in traducere in limba romana – in anul Domnului 1630, marele Sigismund de Lonia, comitele Comitatului Crasnei a ridicat din temelii…
Desi deosebit de simple, o suita de decoratii daltuite-n piatra infrumuseteaza partea superioara a ferestrelor de pe fatada principala, vestica.
Inima regiunii
Castelul renascentist constituise candva inima intregii regiuni. El a fost construit, se pare, in forma pe care o are azi, si care marcheaza inceputul perioadei lui de glorie, in 1630. El existase, de fapt, deja de cateva secole.
Prospectiunile arheologice efectuate in timp confirma existenta unor fortificatii in acest loc inca din secolele IX-X, iar izvoarele cronicarilor mentioneaza in secolul XIII (1278) existenta unei vile Megyes, proprietate a lui Andras, fiul lui Jako din neamul Kaplyon. La inceputul secolului XVI, domeniul, impreuna cu castelul, apartineau familiei Bathory din Transilvania, cea care il cucerise in 1493 de la neamul Pok si care il stapanise vreme de un secol, pana cand prin succesiune ajunsese in posesia lui Sigismund Lonyai.
Acest nobil a adaptat castelul pretentiilor specifice epocii, el trebuind sa indeplineasca nu doar un rol de aparare, fiind echipat in acest scop corespunzator pentru a face fata asalturilor cu arme de foc, inclusiv tunuri, ci si sa raspunda concomitent necesitatilor de locuire luxoasa pe care le impunea statutul de familie nobiliara.
Turnul central, octogonal, de la intrare, avea initial trei etaje, pe el aflandu-se inscriptia in limba latina anterior mentionata, privind din curtea interioara se pot vedea cele trei aliniamnete ale fostelor grinzi de lemn ce sustinusera planseele. Crenelurile si drumurile strajilor existasera pe toate laturile castelului. La colturile acestuia se mai vad si azi vestigii ale vechilor turnuri construite ingenios in forma de pana si fiind menite sa faca sa ricoseze ghiulelele de tun.
Scari si tuneluri secrete
Planul castelului era organizat in jurul curtii interioare patrate care avea in centru o fantana. Aceasta nu se mai poate vedea azi, fiind probabil ascunsa in balarii si printre gramezile de moloz. La intrare, si in aripa de nord locuiau soldatii trupelor lui Sigismund, in timp ce pe latura sudica erau apartamentele nobilei sale familii. Corpurile de cladiri dinspre est si vest adaposteau grajdurile, bucataria si celelalte anexe.
Castelul avea doua etaje plus parterul. In zonele de est si vest, parterul era liber, dotat fiind cu porticuri cu coloane. Cursive si scari de lemn asigurau pe exterior circulatia intre etaje. In interior, in corpul de locuit al familiei, existase si o scara secreta de piatra, aceasta fiind ascunsa intr-unul din turnuri si coborand pana in pivnita. De acolo, niste tuneluri de asemenea secrete, faceau posibila fuga din castel pe timp de asediu. Intrarea descendenta spre un astfel de tunel secret se poate vedea in zona sud-estica a ruinelor castelului.
Camerele de locuit spatioase se insirau una dupa alta, fiind bogat ornamentate conform unor marturii din secolul al XVII-lea. Doua incaperi erau in special mentionate, cea botezata Camera paradisului (preferata Annei Lonyai, fiica lui Sigismund Lonyai), numita astfel datorita frescelor ce o impodobeau, si una prezentand scene cu nimfe, botezata Parnasus.
La moartea lui Sigismund Lonyai, castelul a revenit Annei, fiica sa casatorita cu Ioan Kemeny (1607-1662), principe al Transilvaniei, intre 1660 si 1662. Castelul a rezistat invaziei otomane din 1661, desi satul Mediesu Aurit a fost distrus. In 1670, Anna Lonyai, impreuna cu alti nobili locali, au pus la cale o ambuscada impotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare ce pradau constant satele aflate pe domeniile lor. Expeditia s-a soldat cu un real succes, insa cei care au pus-o la cale au fost pedepsiti de guvernatorul Transilvaniei Mihaly Apafy prin condamnarea la moarte si confiscarea tuturor bunurilor care le apartinusera.
Ramas in uitare
In anul 1707, in timpul revolutiei lui Gheorghe Rakoczy II, castelul a fost incendiat.
Ruinele sale au fost cumparate, in 1732, de familia Wesselenyi, iar apoi de catre familia Teleki, in posesia careia s-au aflat pe tot parcursul secolului XIX.
Se afirma ca, in 1920, castelul a fost cumparat de regele Carol al II-lea. In 1940-41, castelul a fost restaurat spre a deveni spital militar german, ulterior roman, dar in 1945 el a fost distrus de trupele sovietice prietene. De atunci, castelul a ramas in paragina si uitare. in anii 1970, lucrarile de consolidare a castelului au constat in punerea unor zabrele de lemn la ferestre, turnarea unor centuri de beton cu rol de frinare a prabusirilor inerente si zidirea tunelurilor.
Reprezentatii Muzeului Judetean Satu Mare au declarat, la un moment dat, ca acesta se afla in proprietatea comunei Mediesu Aurit, deci primaria ar trebui sa aiba grija de el. In ultimii 15 ani, nu s-a mai efectuat nicio lucrare de salvare a edificiului renascentist, ultimul proiect al Ministerului Culturii fiind blocat in anul 1997.
Habitatul reptilelor si rozatoarelor
In anul 2002, urmasii regelui Carol al II-lea au depus o cerere de retrocedare in natura a imobilului in conformitate cu prevederile Legii 10/2001, aceasta insa a ramas nesolutionata pana in prezent, dosarul de retrocedare fiind redirectionat catre Muzeul Judetean. Precum in numeroase alte locuri cu un istoric fastuos, intre timp satenii din Mediesu Aurit au trecut la discreta valorificare a pietrei si caramizii trainice din temelia si zidurile castelului.
Balariile si urzicile exuberant crescute, depasind frecvent un metru in inaltime, constituie habitatul ideal al reptilelor si rozatoarelor, iar lipsa macar a banalelor poteci de acces descurajeaza turistii aflati in zona sa se hazardeze prin sau in jurul impozantului odinioara castel. Mereu este invocata lipsa alocatiilor bugetare, in speta cele disponibilizate de la Ministerul Culturii si Cultelor, uitandu-se, de fapt, ca lucrari minime precum cositul buruienilor si stransul gunoaielor menajere le-ar putea face localnicii care beneficiaza de ajutoare sociale ori cei legal obligati sa faca activitati in folosul comunitatii, pentru asta insa e nevoie de ochiul de cerber al gospodarului, al primarului adica, dar ce o fi aia si oare cu ce se mananca ?
Dupa ce admiram din aproape toate perspectivele si unghiurile zidurile, turnurile, cu alte cuvinte ruinele impresionante, dar si tare triste ale vechiului castel bland mangaiate de soare, incercand sa ne imaginam crampeie cotidiene, cvasibanale ori altele pline de viata, bunastare si veselie din preajma fastuoaselor aniversari si petreceri de la curte, ne indreptam spre centrul satului, oprindu-ne in dreptul bisericii reformate construita de nobila Susana Bathory, de sorginte din Seini, apoi la biserica ortodoxa, construita in 1892 ca si cea reformata si in fine, la cea greco-catolica, in apropierea lor aflandu-se monumentul dedicat participantilor din localitate la revolutia din anul 1848.
Cuptoarele dacice
In hotarul de vest al localitatii, catre Somes, se iveste liziera padurii cu rezonanta istorica, locul de refugiu pentru talhari si curutii lui Rakoczi Ferenc II in vremurile de mult apuse.
Ne imbarcam, dupa care trecem pe langa cele trei biserici si ,ocolind-o pe cea greco-catolica, ne angajam pe nou asfaltatul drum (in cadrul unui mai amplu proiect de amenajare a infrastructurii comunale, in valoare de 2 mililioane euro, comunitatea locala beneficiind de o finantare a UE, aceasta incluzand lucrari de aductiune a apei potabile si a canalizarii apelor menajere si pluviale) orientat catre NV ce face legatura cu satul Dumbrava.
In trecere, admiram gospodariile tipice zonelor de ses, casele noi, altele cu un specific traditional inconfundabil, desi nu sunt mai vechi de anii 1960-1963. Dupa parcurgerea prin camp deschis a circa 5,5-6 km, imediat dupa o rastignire de piatra ce apare in dreapta drumului, vom poposi la situl arheologic devenit celebru dupa descoperirea celor dintai cuptoare dacice destinate producerii si arderii ceramicii gospodaresti si a celei ritualice. 
Cinci dintre ele, apartinand dacilor liberi, fiind azi inconjurate de un rectangular gard din placi de beton, incluzand un sitem de canale afunde destinate drenarii apei freatice si tuburi pentru captarea acesteia, protejate fiind prin acoperirea cu sarpante din azbociment, se pot vizita in hotarul comunei, la punctul numit Suculeu din situl arheologic A 025.
Dintr-un articol scris in Informatia satmareana de catre Iosif Tiproc si publicat la data de 25 aprilie 2010, putem afla ca in zona a existat un adevarat complex industrial antic. Autorul articolului ne informeaza si ca Robert Gindele – sef sectie la Muzeul Judetean Satu Mare, impreuna cu doi specialisti din Bucuresti, au facut timp de cateva zile investigatii pe campul arheologic de la cuptoarele dacice aflat in raza comunei Mediesu Aurit, la granita cu satul Dumbrava (ce apartine de orasul Livada).
Cei doi specialisti din capitala au fost Catalin Petru Constantin de la Universitatea din Bucuresti si Stefan Constantin – inginer IT. Scopul acestor cercetari la fata locului a fost acela de a descoperi alte cuptoare si urme ramase dupa dacii liberi care au locuit pe aceste meleaguri in urma cu optsprezece-nouasprezece secole. Dupa cum se stie, in zona amintita au fost descoperite nu numai cuptoare dacice, ci si urme ale civilizatiei dacice care dateaza din anii 100–350 d.Ch.
Cei trei specialisti au actionat de aceasta data utilizand un gradiometru, un fel de tomograf al solului, prin care se pot distinge obiectele aflate in pamant pana la adancimea de 2 m.
Specialistii bucuresteni au fost la Suculeu si in anul 2009, reusind sa identifice un numar de 21 de cuptoare dacice, pe care le-au trasat pe o harta unde sunt mentionate si anumite locuri care puteau fi locuinte ale bastinasilor care au trait aici in acele vremuri stravechi.
In anul 2010 acesti cercetatori au mai gasit alte 10 cuptoare noi, existand posibilitatea ca numarul lor sa fie, in realitate, cu mult mai mare. Robert Gindele din cadrul Muzeului JudeTean Satu Mare si Petre Constantin din Bucuresti au facut masuratori geomagnetice pe o raza insumand aproximativ 8 hectare si au identificat, in total, circa 150 de cuptoare dacice.
Unicat in Europa Centrala
Conform specialistilor, cuptoarele de la Mediesu Aurit reprezinta un unicat in Europa Centrala, avand dimensiuni care depasesc uneori diametrul de 200 de centimetri. Aceste cuptoare sunt legate in principal de productia vaselor pentru conservarea si transportul proviziilor si care aveau o piata de desfacere importanta. Specialistii coordonati de catre arheologul satmarean Gindele aveau sa opineze ca alaturi de cercetarile geomagnetice este necesara executarea sapaturilor arheologice prin care putem sa obtinem informatii privind inceputul si sfarsitul asezarii de la Mediesu Aurit-Suculeu si privind tehnica de constructie si de folosire a cuptoarelor.
Daca cercetarile vor demonstra aceasta presupunere, vom avea in fata cel mai mare centru de productie ceramica din zonele neocupate de romani din toata Europa Centrala.
Conservarea cuptoarelor, care ar putea fi protejate in viitor cu o cupola de sticla, a fost inclusa intr-un proiect cultural-istoric transfrontalier. Deocamdata insa, situl este foarte necorespunzator semnalat, in raport cu excelenta noua cale de acces dinspre Mediesu Aurit, respectiv satul Dumbrava, iar panoul informativ este deja foarte sumar si total neactualizat in raport cu prestigioasele descoperiri arheologice realizate in perioada 2009 -2010.
Desi o plasa de sarma plus usi dotate cu lacate inchid fiecare cuptor dacic conservat si oferit vizitarii turistilor, un cuptor apropiat de intrarea in sit a fost agresat de persoane needucate, fara ca deocamdata sa fie distrus si ireversibil vandalizat.
Admirand dintr-o diferita perspectiva magurile valurite ale Muntilor Oasului ori intinsele spre sud, vest si nord campii manoase din lunca Somesului, am plecat pe-acolo pe unde veniseram, catre Baia Mare, scapand doar cu o glumita de aversa calduta, efemera.
Cei pasionati de istorie mai pot vizita in apropiere multiseculara biserica reformata din Livada, cu o admirabila arhitectura, in timp ce dornicii de plaja, scaldat si pescuit, dar si de sporturi nautice au la dispozitie amenajarile pentru agrement relativ recente din fostele mari balastiere din flancul drept al Somesului, aflate in localitatile Apa si Iojib.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
