Ruta 54 din 14 noiembrie 2009 cu Costea Marin (Marin din Deal) , D. Pascu, A. Stefanoiu, M. Ghetie, Brena si eu
Ploile mocanesti ale toamnei tarzii au tinut-o lant pana in dupa-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie. Prognoza se anunta pesimista, iar zilele mohorate aveau „sa se incapataneze” sa persiste. Doar pentru cateva momente, norii lasau sa se intrevada raze timide si razlete de soare… Sambata s-a prefigurat, insa, inca de la primele ore ale diminetii, a fi una excelenta pentru turism.
Gospodarie autentica Lapus (c) Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
Vara trecuta, pe 23 august, am facut in premiera o iesire in dealul Corbului avandu-l drept ghid atunci pe Marin din Deal (Costea Marin) care ne-a condus in flancul drept al vaii Porcului, la Pestera Bursucilor din dealul lui Danila, investigata, masurata si cartata de un grup de speologi de la Clubul de Speologie Montana din Baia Mare.
Agreabilul nostru ghid local, pasionat agricultor si vanator, ne-a vorbit de o cascada aflata in treimea inferioara a vaii Porcului, despre Ghetar si o alta varianta de abordare decat cea stiuta si realizata deja de doua ori (de mine, Misu G. si Aurica St.) a Cetatii din Dealul Corbului.
Crampeie timid – pastelate de toamna tarzie
Asadar, am sunat vineri pe la pranz la familia Costea, anuntandu-ne intentia de a ajunge la ei in weekend pentru a bifa acele obiective turistice inedite. Am primit amabilul acord din partea stapanei casei, dupa care am stabilit cu ortacii ora plecarii pentru sambata dimineata, la ora 7.30.
Insa, cerul era noros, nici vorba de unul variabil, cu crampeie de senin si soare. Inca de la iesirea din Baia Mare spre Grosi, am constatat ca pastelurile toamnei s-au cam dus dupa o prima nea, doua-trei brume si o saptamana de ploi.
Doar plopii tremuratori, mestecenii, salciile si, arar, ciresii isi mai fluturau coamele galbene, portocalii ori rosii inflacarate ale tot mai despuiatului lor frunzis. Cu toate acestea, luncile tonic verzi si haturile curelelor ingustelor terase ofereau privitorului o frumusete de nedescris.
Nici urma de spectaculoasa mijire a soarelui suind pe tot mai desfundat – hatoposul drum al Sapardului, de la iesirea din Copalnic Manastur spre dealul Manasturului continuand apoi spre dealul Florii. Vizibilitatea era destul de buna, dar nebulozitatea conferea ceva sur-tern si absorbant peisajelor binecunoscute si frecvent admirate de noi, indiferent de anotimpuri.
Nici dincolo de dealul Florii, dupa bifurcatia stanga Preluca Veche, dreapta si in jos Dealul Corbului, nu s-a intrezarit mult dorita de noi schimbare… Prin urmare, panoramele spre Vima Mica, Rapa Vimei, Preluca Noua, dealul Pitigai si Aspra nu imbiau de loc la imortalizare.
Am strabatut serpuind descendent coama platoului cu pajistea saracacioasa dupa care, avand in stanga valea Morilor si inconfundabilul deal Paltinu, am intrat in Dealul Corbului. Am lasat in dreapta primele gospodarii cu specificele grajduri, suri, gabanase acoperite cu caciuli de paie patinate de decenii, ori secole.
Au urmat scurtele serpetine din dreptul fostei biraii (prima primarie a Prelucii Vechi), iar in dreapta am lasat pitoreasca gospodarie a familiei Florian care a gazduit vara asta ( 16-24 aug.) Tabara Nationala de Arte Preluca, Editia a II-a.
Inopinata intalnire cu familia de caprioare
Asfaltul gaunos s-a terminat aici, drumul vechi ce coboara spre scoala si bisericuta, in final spre fosta punte suspendata pe cabluri ( azi podul nou de beton ce face legatura Tarii Prelucilor cu Salnita, Vima Mica si Romanesti-Boiu Mare) era pietruit, dar argilos si foarte noroios.
Am oprit cu putin inainte de scoala, la o bifurcatie. Masina am parcat-o imediat in stanga, in ograda unei gospodarii pustii de vreo doi ani, admirand superbul covor de frunze moarte peste care s-a asternut un consistent strat de mere galbene, de nimeni dorite. Astfel de incantatoare si tipice imagini, eventual intr-o cromatica diferita datorata soiurilor traditionale, aveam sa mai admiram frecvent peste zi.
Ne-am luat rucsacii orientandu-ne pe ulita calcaros-argiloasa ce coboara-n dreapta pentru a traversa curand valea Porcului in treimea sa superioara. Imediat, ne-au atras atentia gratioasele palcuri de tineri mesteceni cu flamuri frunzoase galben-aurii, insulele de ferigi ruginii, spre S-V liziera fagetului, in care au aparut neasteptat nalucile minunate a doua caprioare precedate de un caprior.
Am trecut valea Porcului si am luat-o de-a coasta, spre S, iar in dreapta sus se ivea deja cimitirul din Dealul Corbului strajuit de o poarta monumentala de lemn si un palc de molizi. Drumul era mocirlos spre SE, fagetul era inlocuit de stejaris rar, iar la stanga sus a aparut o veche casa cu sura si grajd, pustie si cu sarpantele dranitate batute de ploi si zapezi.
Vizavi, peste valea Stanjerilor, s-au ivit razlete gospodarii, una izolata, a lui Sorin din Deal, si un gard ce imprejmuia un larg perimetru de coasta si huci in care un baimarean a populat 34 de mistreti si doua scroafe din rasa Mangalita (in mare parte aduse din Ungaria, spun localnicii).
Din varii unghiuri, am putut vedea mai apoi intunecatele siluete ale puternicelor grohaitoare cuirasate, care au arat in scurt timp cu raturile alungite aproape tot perimetrul imprejmuit, cautand larve si radacini). Drumul serpuia-n coborare, iar la stanga a aparut o bine organizata si dotata gospodarie, iar dupa ea, peste inseuata livada cu fanata, am putut admira (dincolo de valea Porcului) bisericuta din Dealul Corbului si un grup de gospodarii apropiate, mai apoi alte cateva gospodarii izolate si versanti cu mestecanisuri tinere si fundaluri de stejaris masiv.
La o turta de malai framantata cu lapte, acasa la Paulina si Simion…
Ultimele doua case aveam sa le intalnim pe buza sudica a Dealului Corbul, acolo unde drumul coboara vertiginos spre punte/ podul Salnitei (la stanga caruia se accede spre pitoreasca Custura Cetatelei). Drumul nostru trecea prin batrane livezi dominate de pruni si, la un moment dat, in dreapta, am dat de gospodaria lui Man Alexandru, a fiicei sale Paulina si a ginereului sau Giurgiu Simion (cu care am fost in august la apropiata Pestera a Bursucilor).
Mi-a atras atentia o cosnita traditionala pentru albine, lipita cu lut, un jug pentru vite si un covor rosietic de mere din soiul sovar. Fotografiindu-le, am starnit cainii gazdei ce au iesit la poarta, urmati imediat de Paulina care, deosebit de ospitaliera, ne-a imbiat cu niste delicioase si fierbinti turte de malai framantate cu lapte si coapte-n tigaie, ca si clatitele, pentru pranz ( aici, ca si-n tara Lapusului, pranzul semnificand micul dejun, masa de pranz numindu-se gustare).
…si la o delicioasa horinca de pere… puturoase, la gospodaria lui Marin
Ghidul nostru poreclit Marin din Deal isi are gospodaria aproape, putin mai sus si spre SE, intr-o clasica livada de pomi fructiferi. Am ajuns la el taman la finalul matinalei claci, in care gazdele noastre au tocat cu truda o multime de mere pentru borhot de horinca, ce avea sa fermenteze peste iarna, iar la inceputul primaverii urma sa fie fiert.
Am dat binete apoi, traditional, am fost serviti cu horinca de pere puturoase (stalnitoase), o licoare strasnica si cu un parfum si aroma indescriptibile, o veritabila bautura de leac, dupa care am fost reinvitati in casa, precum in august, insa am refuzat, constienti fiind de faptul ca ghidul nostru avea multe treburi programate pentru acea zi, iar noi il sustrageam de la ele.
Am pornit imediat spre „Sura”, coborand lejer in lungul ograzii familiei Costea. Am lasat in stanga sura batraneasca cu cusma de paie patinate, pigmentate cu numeroase pernite catifelat-verzi de muschi, o suita de burduhanoase clai de fan ( adunate pentru cele cinci vaci, doi cai, sapte mioare). Ne aflam pe un tot mai ingust promontoriu sistos-cristalin acoperit de fanata naturala in panta.
La stanga au aparut ruinele fostei gospodarii, mai jos si in dreapta, inca in stare buna, o bucatarie de vara a familiei Costea, mai apoi o scapatata livada de meri yonathan in care, pe unii pomi, merele rosii, extraordinar parfumate si cu o savoare minunata, aduceau a globuri ce impodobesc pomii de Craciun.
Un gard din sarma ghimpata limita accesul vitelor spre E-SE, adica spre stancariile pitoresti ale Surii din Dealul Corbului care e de fapt un abrupt stancos sistos -cristalin puternic tectonizat, ce producea un clivaj pe falie, pe directia E-V, larg de aproximativ 3 m si afund de vreo 5 -7 m, ce semanau cu o scurta ulita de piatra, botezat in desalatura, drapata cu licheni de piatra verzi-argintii, dar mai ales cu muschi verzi-catifelati.
De la Mese de Cetate spre Ghetar
De aici, privind catre SV peste vuindele ape lutoase ale raului Lapus, am putut admira Stanu Dracului, un grup de stancarii aflate pe malul geografic stang al vaii, in hotarul Salnitei si foarte aproape de poiana cu gospodaria padurarului poreclit Cristea din Deal.
La NE de Stanu Dracului, pe acelasi versant dar pe un plan inferior, se putea vedea piciorul stancos orientat SE-NV ce coboara „La mese”. Vizavi, dar pe malul geografic drept, trona peretele stancos discontinuu, sistos-cristalin si tectonizat, al „Cetatii”. Lapusul, in curgerea-i multimilenara, a spart practic stancaria dura, separand astfel custura terminata cu belvederea numita „La Mese”, „de Cetate”
.
Ne-am strecurat peste sarma ghimpata, incepand calvarul dificilei coborari spre „Ghetar”. In acest scop, am coborat spre NV pe un versant inclinat – bolovanos, orientandu-ne catre un parau sec, apoi am schimbat directia coborand usor spre SE. Relieful a devenit din ce in ce mai accidentat, deplasarea presupunand un spor de atentie, sisturile inclinate, umezite de ploi si drapate cu muschi sau ascunse sub groase si umede frunze, fiind teribil de alunecoase, adesea si instabile.
Exceptandu-l pe abil-sprintenul Marin din Deal, ceilalti profitam de betele de trekking din dotare, dar, cu toate acestea, in ultima portiune in care aveam sa ajungem la Ghetar, lasand in dreapta un veritabil perete sistos-cristalin aurit pe alocuri de licheni, doi colegi aveau sa abandoneze.
Lapusul vuia la circa 100 m S de Ghetar si doar la cateva sute de metri in amonte de Cetate. La dreapta Ghetarului, s-a conturat modesta dar accidentata albie a paraului Ghetarului, in timp ce Sura a ramas undeva sus, la stanga.
Denumirea de Ghetar au dat-o localnicii din Dealul Corbului, inspirati fiind de curentii de aer reci-inghetati primavara si vara ( chiar si acum), dar calzi iarna, degajati din numeroasele suflante subterante. Probabil activitatea tectonica a creat aici un veritabil sistem de galerii subterane (unele dintre ele fiind vizuine), prin care curentii de aer antrenati printre bolovanii si lespezile de piatra ies la suprafata, variind temperatura vara/iarna. Ferigutele cu radacina dulce decorau multe din stancariile din jur.
Pasajul de-a coasta peste paraul Ghetarului spre Cetate ar fi fost dificil si riscant, motiv pentru care Marin din Deal ne-a propus o varianta mai buna, suind initial accentuat spre NE-E , adica pe sub desalatura surii, iesind in final la abruptul SE al Surii, la un spectaculos perete stratificat pe orizontala si decorat cu licheni si muschi de piatra, dar si cu fotogenice smocuri de Nardus stricta (parul porcului). Aici am asteptat regruparea colegilor ramasi in urma, in timp ce ghidul nostru ne minuna, prezentandu-ne toponimiile zonei .
Jos si la stanga ”Colacul” (de la bucla pe care o face Lapusul intalnind in acest loc rocile dure), un promontoriu cu fanata pe care a existat odinioara gospodaria lui Ionu Tomii. Dincolo de el, valea Porcului si cascada ce precede confluenta cu Lapusul. Sub noi, traversand dinspre Colac un valcel sec si-n continuare piciorul custuros descins la SE de sura , fosta cale de acces pentru carute botezata „Drumul lui Lati”.
Puteam admira de aici, printre coroanele stejarilor robusti si peste Rau, vatra Vimei Mici si biserica, Rapa Vimei si mult mai aproape biserica din vale, a Salnitei, cea mare, alba si cu turle argintii.
Ocolind prin NE-N, pe brane inguste ori pe versantul abrupt, peretii Surei, am iesit pe platou, in livada de meri yonathan, dupa care am taiat-o oblic la stanga si-n sus, traversand obarsia paraului Ghetarului (pe care Marin din Deal spera sa-si amenajeze o data un helesteu, valorificad astfel nesecatele izvoare de la poalele unui restrans palc de stejari si fagi unde-si paste vara caii).
Ajunsi in culmea acaparata de arbusti de porumbele si ferigi ale familiei jurnalistului baimarean Farcas, am inceput sa coboram spre SV, lasand in stanga o mica poiana elipsoidala (prin care am cutreierat prima oara cu Misu G.). Am ajuns pe custura stancoasa parcursa de un vechi drum pastoral, avand la dreapta din ce in ce mai afunda si accidentata vale a Stanjerilor, iar in fata Cetatea.
Despuierea de frunzis a padurii dominata de stejar marea considerabil sansele de scrutare spre rau, mai apoi spre peretii impresionanti (NE) ai Cetatii, a portiunii lor SV ( cea mai inalta), stancaria La Mese din stanga si de peste superba bucla-n forma de U a Lapusului, dar si spre varful Tipaului, o claie stancos – impadurita aflata dincolo de Cetate, dupa o inseuare scurta, pe malul drept al vaii, iar in dreapta ei si mai sus spre culmea din hotarul Salnitei, catre Stanu Dracului.
De la Cetate, privind spre V-NV se vedea o sura periferica a Asprei si gospodaria prospera, dar izolata, a invatatorului Bodea (pe unde am abordat de fiecare data anterior Cetatea, optand astfel pentru cea mai dura si dificila varianta de acces lipsita de poteci).
Valea Rea a Retezatului sau Taurul cel de Piatra
O poteca pastorala coboara prin daratul Cetatii (vest) spre inseuarea sudica, suind apoi spre varful Tipaului care, ne spuse ghidul nostru care stie pe dinafara aceste locuri, adesea cutreierandu-le ca vanator, prezenta o poienita alungita spre Rau.
La NV se auzeau de aici curgand si impreunandu-se valea Stanjerilor cu valea Rea. Pe culmea accidentata si impadurita care le separa, exista o zona cu placi stancoase instabile, amintind de grano-dioritele haotice din Valea Rea a Retezatului, numita de localnici „Taurul cel de Piatra”.
De la el spre V, adica spre malul stang al vaii Rea, am admirat odinioara, primavara cu Misu G., o nebanuibila scurgere violenta de ape, in cascade si repezisuri, pravalite peste talvegul format din grohote negricioase.
Privind de pe meterezele stancoase ale Cetatii spre E , in amonte de bucla in U si la stanga de custura stancoasa botezata La Mese, Lapusul are o afundare ce depaseste trei metri, locatia numindu-se Balta Mesteacanului.
Ce pacat ca zeilor nu le-a pasat de noi si nu ne-a oferit macar un dram de soare ! Si ce pacat ca nu am ajuns aici macar in urma cu 10-14 zile, adica la inflacararea codrilor si pe cand apele Lapusului nu erau ocru-lutoase si involburate, ci verzi-argintii !
Dar totusi, ce bine era ca ne aflam aici (eu pentru a treia oara, Misu si Aurica a doua oara, Dinu P. in premiera iar ghidul nostru…probabil nici nu-si mai amintea de cate ori) pentru a privi fascinati ( de la vreo 150 m inaltime) succesivele bucle-n U ale raului ce ferestruise sisturile cristaline inchise de mult precum o strasnica poarta.
Despartirea de Marin din Deal – calauza noastra
Dupa un scurt popas, am intors pe custura spre valea Stanjerilor, apoi la dreapta-n sus, lasand spre stanga doua gospodarii si mult mai sus, in culmea dintre valea Stanjerilor si valea Rea, gospodaria lui Sorin din Deal si imprejmuirea de vreo 14 ha pentru mistreti.
Un vechi drum de carute, orientat treptat spre E-NE-N, ne-a condus spre casa lui Marin din Deal. La poarta, ne-am luat ramas bun de la el, bucurosi ca ne-a aratat niste locuri minunate si ne-a dezvaluit nebanuite toponimii, constienti fiind ca l-am sustras de la gopodarestile-i treburi ( adusul cu tractorul a lemnelor de foc din Secatura, transportul fainii de prorumb….si cate si mai cate, fiindca viata in dealul Corbului e una grea, solicitanta, iar truda nesfarsita nelasand loc revelatiilor peisagistice).
Ne-am continuat drumul pe unde am venit dimineata, intorcandu-ne la masina, in timp ce spre SV si V cerul parea ca se degajeaza vag, lasand vederii inguste strasuri azurii. Nimic nu mai avea sa se-ntample in cei circa 40 km parcursi peste Culmea Preluca si dealul Florii catre Copalnic Manastur si Baia Mare… Doar mestecenii, plopii tremuratori si ciresii salbatici pareau a avea acum, la ceasurile dupa-amiezei, imputinatul lor frunzis ceva mai viu colorat. Dar poate era doar o amagire…
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
