Desi se spune despre Muntii Rodnei ca ar fi Fagarasii de nord-vest ai Romaniei, atunci cand pentru prima oara am suit pe Pop Ivan dinspre Capu Grosi, privind spre sud-vest catre culmea custuroasa a Muntelui lui Serban, scrutandu-i apoi apoi scrupulos abruptul salbatic (est-sud-est), ferestruit de paraie si valcele cu saritori, mi-am spus: acesta-i Fagarasul Maramuresului.
Pe valea Criva, la primul ghetar – Autor: Lucian Petru Goja
Am parcurs apoi in cateva randuri Muntele lui Serban spre/dinspre Pop Ivan pe culme (cu exceptionali mentori spirituali), depasind zona de fractura nordica a gnaieselor feldspatice.
De acolo am admirat stanele magic suspendate pe mici limbi terminate brusc pe balcoane etern verzi, de-asupra obarsiei dintre valea Criva si paraul Surii, mi-am intarit definitiv convingerea.
Sambata dimineata, la 5, pornim din Baia Mare spre Sighetu Marmatiei (1 ora si jumatate).
Continuam, apoi, spre Rona de Sus si dealul Hera, cel cu nume de zeita.
Defileul raului Viseu spre Bistra, Petrova si Leordina, sunt inghitite de neguri matinale.
Coboram in Petrova iar, la trecerea de nivel si inca cateva sute de metri dupa, negurile dense par saturate de un gaz acrisor-astringent-iritant.
E imposibil sa nu ne vina-n minte recentul accident chimic de langa Lvov-Ucraina (trenul cu 50 de vagoane de fosfor galben deraiat, cateva sparte, incendiate…tacerea autoritatilor ucrainiene, posibila minciuna a celor romane pentru a nu genera panica in nordul tarii, ca dupa Cernobal).
Din Petrova cotim stanga (6 km) catre Crasna Viseului.
Trecem prin traditionalul targ de week-end si sarbatori.
Lasam (pe dreapta) luciul apei unei foste balastiere cotropite pe un sfert de lintita, cu carduri de lisite plutinde spre malurile acaparate de papuris.
Trecem podul peste raul Viseu.
Drumul pietruit e excelent dar prafos.
Continuam prin pitoreasca Cransa Viseului, pe valea Frumuseaua (in amonte) care-n zona aval si-a taiat albia splendida in marne si gresii stratificate.
Admiram in trecere frumoasele gradini din fata gospodariilor muntenesti, mai ales fasolea cu flori rosii carmin si albe cocotata pe rude subtiri, lujerii florilor albe, roz, purpurii de pe langa garduri.
Depasim satul si iesim in lunca larga cu fanata si gospodarii rare.
In fata apar picioarele montane impadurite si abrupte ce-si trag originea din Muntele lui Serban, in dreapta Paltinu iar intre ele valea Frumuseaua cu defileul misterios.
122 km am parcurs pana la fosta cabana silvica Paltinu a Ocolului Silvic Ruscova (plus aproximativ 3 km de la Crasna Viseului la cabana Paltinu), strajuita de un frumos palc de arbori.
Se spune ca aici va fi in curand o manastire. De ce nu o baza pentru turismul montan?
Deocamdata e o traditionala stana, destul de promiscua, precum majoritatea celor de dupa 1990 in Maramures.
Ne luam rucsacii si la ora 8,10 pornim pe valea Frumuseaua (in amonte).
De-acum incolo, pret de 3 ore si 45 de minute, traseul presupune succesive traversari ale albiei nabadaioase.
Seceta prelunga a diminuat debitul Frumusauai.
Uneori, insa, traversarea pune probleme (nu si celor cu cizme de cauciuc).
Noroc cu betele de trecking, oricum murarea (partiala) vine repede dar …e vara.
O solitara Palaria sarpelui (Piciorul caprioarei) bej-pistruiata s-a aciuat la umbra unui taluz.
Izvoarele sunt decorate cu delicate Nu ma uita.
Ne deplasam pe un fost drum auto-forestier distrus de viiturile Frumusauai ce si-a sapat aici si inspre amonte albia in sisturi cristaline (micasisturi, gnaise feldspatice ori gnaise grafitoase, sur-negre conform geologi D. Istvan si A. Stefanoiu).
Depasim doua cariere de micasisturi sur-brune.
O poteca se catara pe Frumusaua (malul geografic drept). E folosita de turmele de oi si capre ce nu agreaza traversarile prin vadurile repezi.
Declansam vanatoarea foto incepand cu repezisurile inspumate, canioanele fierband, evantaiele cristaline de apa.
Dupa 1 ora si 10 minute de la debut ajungem la confluenta dintre valea Criva (stanga) cu valea Izvorul Pop Ivan–Rapa.
O luam pe valea Criva (in amonte).
Traversam albia la confluenta, intram in defileul ingust, umbrit si accidentat. Deplasarea e din ce in ce mai dificila, pitoreasca, fascinanta.
In scurta vreme ajungem la o zona de chei in care Criva si-a sapat si slefuit canioane multimilenare.
Intrebarea e ce sa nu fotografiezi?
Ceva mai sus, pe Criva (versantul geografic drept) apare o stancarie verticala, inalta de vreo 15 m, pe care apa lacrimata se prelinge-n perdea, generand o cascada picuratoare.
Acolo unde nu putem strabate de pe un mal pe altul sarim de pe covetile stancoase si bolovani peste cursul spectaculos.
Avem de depasit versanti abrupti, mustind de izvoare, acoperiti cu vegetatie luxurianta un habitat ideal pentru vipere.
Am facut o alegere excelenta a traseului care e placut, racoros, timp de 2 ore si 50 de minute cate ne trebuie pentru a evada din umbra defileului si a iesi in golul malurilor stancos-apropiate ale Crivei, la primul ghetar.
Un curent rece strabate din aval in timp ce spre amonte suie curentii calzi.
Imense calupuri, de zeci, poate sute de tone, de nea pravalite-n avalanse teribile in iarna 2005-2006 s-au transformat, prin autotasare si variatii termice, in gheata cristalina, alb-sidefiu-azurie din care picura apa.
Se pare ca in iarna 2006 avalansa a antrenat cantitati enorme de zapada de pe culmea Muntelui lui Serban si Pop Ivan, maturand valcelele est-sud-estice, acoperind valea Criva cu troiene inalte de 8-20 m, poate chiar mai mult.
Acoperirea ulterioara a zapezii cu cetina smulsa de furtuni, licheni, muschi, smocuri de iarba, sol etc. a rezolvat problema covorului termic protector.
Cu toate ca iarna 2006-2007 …nu a fost iarna, ghetarul a supravietuit, inclusiv teribilei arsite a lui iulie a.c..
Nu e exclus sa supravietuiasca, partial macar, pana la primele zapezi ale viitoarei ierni.
Intram printre uriasii calupi de gheata ce-mi amintesc de ceva similar vazut prin vara 1975 pe Valea Sambetei din Muntii Fagaras.
Acolo insa era nea tasata, arocament, resturi vegetale, de fapt o ditamaii padurea de molizi adunata de avalansa precum chibriturile intr-o cutie hiperbolizata.
Aici insa e gheata dura in care spitul vidia al betelor de trecking nu musca defel.
In dreapta, sub stancaria brun-roscata, se desfasoara un lung ghetar, inalt de circa 5-7 m, lung de vreo 50-60 m, gros de vreo 5-8 m, cu o superba bolta-galerie, larga de 4-5 m si inalta de vreo 3, sapata de un insignifiat paraias ce trece pe dedesubt.
La stanga (nord-nord-vest) apare o splendida cascada in evantai, ca un val de mireasa –Moara Surii – formata aproape de confluenta dintre paraul Surii cu valea Criva.
Desupra cascadei vedem un prag, maluri stancoase aproape verticale, ce tradeaza alte cascade posibile inspre amonte.
Ne destrabalam fotografic apoi continuam pe valea Criva (in amonte).
De-acum incolo drumul e un adevarat cosmar datorita celor 3-4 praguri succesive din arocament, trunchiuri, ramuri adunate in naturale indiguiri inalte de 2-3-4 m.
Invingem haosul creat de viituri si ajungem in cheile Crivei superioare.
Aici incepe un alt ghetar ce copleseste valea din mal in mal.
Apa a creat un culoar adanc, subteran, din care se degaja valatuci reci de aburi.
Un urias trunchi de molid, cu diametrul de peste 1,2 m blocheaza valea impreuna cu un fag ramuros. Peste acestea s-au tesut diabolic uriase cantitati de trunchiuri, ramuri bolovani blocand despicarea ghetarului spre sud-vest.
De aici mai avem pana la cascada Crivei cam 300 m dar…e nasol de tot si mai ales riscant al naibii.
Trebuie sa ne deplasam prin stanga ghetarului gros de 8-12 m dar crapat si cu Criva curgand pe dedesubt, o prabusire-n hau…
Topirile, ruperile, prabusirile, materia antrenata de furtuni si vijelii au generat aici aspectul unui ghetar autentic de Alpi, Anzi.
Ajungem in centrul ghetarului, acolo unde Criva face un cot la stanga, venind din amonte pe sub ghetar.
Apa trece vuinda pe sub bolta precara, topinda, a efemerei catedrale de gheata din care siroiesc neostoit mari picaturi de apa cristalina si periodic se desprind bucati de gnaise (roca metamorfice cu structure sistoase, formata din feldspat, cuart si mica) ce te pot rani lesne sau chiar ucide.
Incercam sa depasim prin dreapta si deasupra ghetarului.
Un valcel abrupt-stancos blocheaza aceasta initiativa. Unica solutie pentru a continua spre cascada e hazardarea pe sub bolta incerta.
Traversam o accidentata limba abrupta de morena (gramada de pietris, nisip, sfaramaturi de stanci si argila, transportata de ghetari in alunecarea lor), strasnic murati de ploia ghetarului.
Prabusirea boltii ar fi sinonima cu incarcerarea intr-un loc de veci de gheata.
Iesim cu bine dar avem de traversat alt versant-morena mult mai instabil, abrupt, mazgos-malos.
Ajungem in albia-caldare de chei dar mai avem de suit peste cateva praguri joase, facile, apoi ultimul, de vreo 3,5 m.
S-au scurs 3 ore si 45 de minute de la debut si suntem in arsita amiezei, sub splendida cascada din valea Criva ce se prabuseste vertical de la vreo 20-22 m in stergar alb.
Deasupra vedem un prag si o cascada superioara in evantai.
Apa alb-argintie, un albastru petec de cer, verzi bretoane simetrice de molizi, vuiet de ape, racoroase brize dinspre cascada si ghetarul ramas in urma, la vreo 50-60 m, alterneaza cu valuri calde de aer ce suie din aval.
Coboram, riscand in sens invers.
Incercam sa evitam prin stanga bolta precarei catedrale de gheata, respinsi de-acelasi valcel stancos abrupt.
Totul e bine cind se termina cu bine!
Ajungem in centrul ghetarului apoi coboram.
Traversam Criva cu succesivele diguri haotice si nesigure.
Mai admiram o data ghetarul inferior, solitarul obelisc de gheata ce aduce a deget de urias, apoi cascada Moara Surii evidentiata de soarele trecut de amiaza apoi continuam prin arsita violenta.
La iesirea din chei si intrarea superioara in defileul Crivei ne regrupam si facem popasul pentru odihna si masa.
Vizavi e Criva cu malul stancos vertical, de micasisturi si gnaise feldspatice (similare masivului Cozia dupa cum ne spun geologi D. Istvan si A. Stefanoiu).
Acolo remarcam ceva cavitatii-grote.
Pe stanca observ o ciudatenie inaccesibila altfel decat foto-zoom, o minge sau un pepene de piatra catifelata cu muschi verzi.
Ne racorim in vale cu un nes frape si dupa vreo jumatate de ceas continuam pe Criva (in aval).
La un moment observam cuibul ingenios al unei mierle de apa (pescarus de munte –Cinclus cinclus).
Langa el rubiniile margele alungite, precum niste fructe de corn, de Pecetea lui Solomon.
Continuam coborarea pe Criva si admirand din alta perspectiva suvoaie, cascade, repezisuri, ce traverseaza scurte si umbroase chei, iesind la confluenta Crivei cu Izvorul Pop Ivan, imediat continuind in avalul vai Frumuseaua.
Un coleg o sterge inainte.
Dam peste el la 14,45. Se scalda precum un nazdravan prunc intr-o bulboana afunda.
De-acu incolo, pret de aproape un ceas, soarele ne plezneste din toate partile si ne aminteste ca traversam cea mai incinsa si secetoasa vara a Romaniei din ultimul secol.
Ajungem la Paltinu dupa ce am deviat pe langa stana la stanga in amontele unei vai cuminti aproximativ 300 m.
Pe malul stang al acesteia gasim borcut captat intr-un ghizd de beton, destul de slab mineralizat si putin carbogazos, acoperit cu o mica sarpanta din dranita.
Extraordinara tura!
La 15,30 am plecat spre Sighetu Marmatiei – Baia Mare.
Ajungem acasa la ora 18.
Oare in cate locatii montane din Romania, exceptand desigur Ghetarul Barsa, Scarisoara, Focul Viu din Parcul National Muntii Apuseni … mai exista ghetari pereni la altitudinea de doar 900-1000 m si expusi sud-sud-est ca pe valea Criva?
Pe de alta parte traseul, prin ineditul si salbaticia totala, constituie ceva unic, inegalabil nu dor in Marmures.
(In urma cu trei zile bravul montaniard-ghid Iulian Cozma ma racorise cu o splendida imagine de seara-noapte de la Balea Lac, acum speram sa-l racoresc la randu-mi, pana la amicala invidie, cu imagini reconfortante ale nebanuitilor ghetari maramureseni. Sac!).
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
