Franta a redevenit, iarna trecuta, prima destinatie la nivel mondial a iubitorilor de schi, depasind cu putin Statele Unite, anunta AFP, citand date publicate de organismul „Domenii de schi din Franta”, care reuneste 238 de operatori din acest sector.
Pistele de schi din Franta, din muntii Alpi, Pirinei, Vosgi si din Masivul Central, au inregistrat 53,9 milioane de ‘zile-schior’ in sezonul 2014-2015, cu 2,7% mai putin decat in iarna precedenta, dar au devansat zonele consacrate acestui sport din SUA, care au totalizat 53,6 milioane de ‘zile schior’, in scadere cu 5,2 % prin comparatie cu anul anterior.
Aceasta situatie se explica si prin deficitul istoric de zapada din vestul SUA, unde numarul turistilor a fost cel mai scazut din anii 1970 pana in prezent. Pe locul al treilea s-a situat Austria, cu 51,8 milioane de ‘zile-schior’, cu 2% peste nivelul din 2013-2014.
Aceste statistici se realizeaza de la sfarsitul anilor 1970 si sunt, in general, dominate de SUA. Franta a mai condus acest top doar in alte trei sezoane (2008-2009, 2010 – 2011 si 2012-2013).
Sursa: Agerpres