Vezi GALERIE FOTO
Ne aflam doar la mijlocul lui “Brumarel” si se pare ca toamna tarzie, rece, umeda, neprietenoasa a facut “pact”, pentru cateva zile cu zapada. Asa se explica avertizarea meteo cod galben: precipitatii abundente, sub forma de ploi, lapovita, ninsori si temperaturi mult prea joase pentru aceasta perioada. Peste putin timp, pe canalele TV, au fost anuntate drumuri troienite, blocaje, accidente rutiere in Maramures, Bistrita-Nasaud – Pasul Tihuta si pe Valea Prahovei.
Clipa de ingenunchiere si ruga – Autor: Lucian Petru Goja
Zapada a atins repede, pe DN 18, spre Pasul Gutai si pe DJ 184, Cavnic – Pasul Neteda, peste 25 cm, dar la un post de radio s-a anuntat nea de peste 1,5 m in Muntii Apuseni, zona Bihor. Peste putin timp, Jurnalul National si Antenele voiculesciene ne-au informat ca zapada a ajuns de peste 50 cm pe partiile Roata si La Icoana, in Cavnic.
Arbori dezradacinati de povara ninsorii
Am crezut, initial, ca se exagereaza deliberat, in beneficiul patronilor de partii si instalatii de schi, mai ales cand am vazut dealurile si culmile din preajma Baii Mari ninse doar de un lat de palma, la altitudinea de 350 de metri sau mai sus, iar mai apoi splendid alb – argintate de nea in zona lor superioara.
Arborii deplin acoperiti de podoaba frunzelor verzi, doar de pe la 700-1.000 metri altitudine bronz-aurite sau ruginite, s-au frant sau au fost dezradacinati de povara ninsorii dintai, grele si umede. Multi s-au pravalit de-a curmezisul DN 18, blocandu-l, insa, din fericire, nu au facut victime. Politia rutiera a creat repede filtre, nepermitand accesul autoturismelor si autocamioanelor echipate inadecvat pe serpentinele Gutaiului.
Incitat, am propus amicilor de ture cateva variante turistice, care vizau Muntii Gutai ori ai Lapusului, abordati dinspre Pasul Gutai sau Neteda. Mi-au raspuns afirmativ si prompt doar doi dintre ei. Ma gandeam cu emotie la accesul din Baia Mare pana in Pasul Gutai, de-acolo-n colo spre tinta mai mult decat ambitios propusa, varful Secatura, mizand pe o nea pufoasa afunda de vreo 35-40 cm.
Sambata dimineata, am mai tras o ocheada pe net la prognoza meteo pentru Baia Sprie si Budesti : -4 C noaptea, 8 C peste zi, cer variabil, partial acoperit. E abia 6 dimineata si, facand revista presei, ma delectez audiind capodopera lirica “Aida” a lui Giuseppe Verdi, iar pe la ora 7.30 remarc inseninarea treptata de la E spre S – SV, in timp ce un plumburiu compact astupa orizontul de la V spre N.
Prin tunelul vegetal de pe Gutai
Am pornit din Baia Mare pe la ora 8,15, scrutand admirativ dealurile Out si Bulat, apoi Ignisul troienit, Mons Medius si-n perspectiva E – NE Gutaiul, la Creasta Cocosului spre Secatura – Gutaiul Doamnei – Trei Apostoli. Destul de uracioas se contureaza si varful Mogosa, precedat de cusma Ciontolaului (dealul Ascutit).
Circulatie dezolant de redusa, iar asta m-a determinat sa cred ca Gutaiul ar putea fi blocat. Din fericire, nu a fost, dar soseaua-n serpentine semana cu un nesfarsit tunel vegetal, din cauza fagilor si paltinilor coplesiti de nea, aplecati peste carosabil gata, gata sa se franga sau sa se smulga din radacini.
Halci imense de nea au cazut de pe coroanele arborilor, podind asfaltul de-un lat de palma. Asta s-a observat din ce in ce mai pregnant, dupa ce am trecut de fosta cariera, spre Mormantul lui Pintea Haiducul. Plugurile drumarilor si-au implinit nocturn si profesionist menirea, dar frezele nu au intrat in lucru. In unele curbe-n ac de par, arborii au blocat un sens de circulatie, dar realmente se putea circula atent, fara nicio problema (la intoarcere, frezele au degajat 100 % asfaltul, iar soarele a topit neaua ramasa, pe alocuri carosabilul uscandu-se cu superbe degajari de aburi).
Fagi invesmantati in chiciura, „sufocati” de greutatea zapezii
Codrul era atat de troienit incat panoramarea spre Biserica Vlaicului ori Turnul Ars a devenit imposibila, soarele insa, spre totala noastra surprindere, nu a pregetat sa-si faca aparitia, desfatandu-ne cu mirabile perspective, indeosebi spre Mogosa. Crenelurile parapetilor din andezite erau acoperite cu superbe caciuli imaculate de nea. Zapada de pe acestea depasea 60 cm, desi colegii o estimau zgarcit la aproximativ 40 cm (realitatea avea, insa, sa ne contrazica socant in Pasul Gutai).
Pe la ora 9, am poposit in Pasul Gutai si, circumspect priviti de drumarii care-si parcau utilajele dupa o lunga noapte de truda, latrati de bravii maidanezi ai Hanului Pintea Viteazul, ne-am echipat, in timp ce trageam ingrijorate ocheade taluzului de nea gros de peste trei metri si destul de afanat, peste care trebuia sa ne avantam pentru a accede spre traseul turistic marcat cu banda rosie. Soarele a pus in valoare, treptat, codrul intens drapat in alb-argintiu si a scos in relief monumentalitatea fagilor invesmantati in nea si chiciura.
“Daca ne grabim apucam apusul soarelui!…”
Aventura putea incepe asadar. Aproape nesperat de lejer, am trecut bariera lunga a troienelor adunate de pluguri, luand-o spre frumosul panou turistic informativ din debutul traseului. Abia ajunsi in preajma lui, am inceput sa privim nedumeriti la betele de trekking reglate la 1,20 m si inghitite variabil de la 0,8 la 1,0 m de troiene.
Huciul tanar, impovarat de nea, dar si arborii mari aplecati ori cu ramurile frante de neaua imensa si grea au blocat poteca marcata, asta obligandu-ne sa prindem un virtual culoar ceva mai la dreapta, conducand spre releul GSM. Avansam pas cu pas, fiecare gandindu-se probabil la logica abandonare. In acel ritm si cu astfel de eforturi nu aveam nicio sansa sa ajungem prea departe.
Hatru, Dinu P., unul dintre prieteni, a lansat o cugetare incurajatoare : „daca ne grabim apucam apusul soarelui!” Iancsi a ajuns la ambuscada crengilor de fag astupate de peste un metru de nea, ridicarea genunchilor parand de-a dreptul imposibila. Am trecut in fata, “buldozerind” la greu prin instabila nea ca o faina. A urmat un lung tunel vegetal troienit, prin care ne-am umilit, deplasandu-ne realmente de-a busilea, pana am vazut dantelaria superba, drapata cu nea si chiciura a releului GSM, apoi am taiat-o la stanga, spre culoarul potecii cu marcaj turistic banda rosie. Ura ! O urma proaspata suia promitator dar…era a vreunui supraveghetor al releului. Si noi, care am crezut pentru moment ca o fi fost a salvamontistilor baimareni…ce au spart inaintea noastra poteca spre Refugiul Salvamont din Poiana Boului, cel putin.
Soarele inaltat treptat la orizond nastea feerii datorate troienirii fagilor, dar, inainte de toate, datorita veritabilelor lor aripi uriase si atarnande de ingeri, verzi pudrate cu alb, aurii, mai rar ruginii si bordate cu alb. Alteori, privite „contre jour”, semanau cu neverosimile aripi icariene de plumb.
“Actori” intr-o scena de basm hibernal
A trecut un ceas pana sa ajungem in minuscula cumpana de ape, situata la aproximativ 200-300 m est de Pasul Gutai. Mai aveam vreo 60-70 m pana la volta dreapta, spre poienita Partiei Doctorilor. Fascinati de imaculat, am fotografiat intr-o veselie dar….nu prea razbeam. Atunci, dindarat, am auzit glasuri si putin dupa aceea am zarit siluetele unei serioase cete de turisti bine echipati. Din nou am crezut ca sunt salvamontisti baimareni dar nu, era un grup de vreo 16 turisti bihoreni (intre 20-50 de ani) plecati din Oradea la 4,30 dimineata, cu gandul sa acceada la Creasta Cocosului si-n continuare varful Gutai, la Trei Apostoli. Coborau apoi spre Cavnic, unde avea sa-i recupereze microbuzul.
Surpriza si bucuria intalnirii a fost vizibila si reciproca. O vreme am mai buldozerit noi prin neaua neprihanita, constant groasa de 80 centimetri dar din fericire pufoasa, apoi au trecut ei in fata, capul de coarda permutandu-se periodic, conform elementarei reguli pentru astfel de ocazii.
Un ceas si jumatate ne-a luat pentru a ajunge doar in mirifica poienita a Partiei Doctorilor (in sezonul cald se fac din Pasul Gutai 11/4-11/2 ore pana sub Creasta Cocosului, 2 pana pe platoul Gutai). Dar ce rasplata pentru sisifica noastra truda! Fagii imensi si-au scuturat diafanii banuti ruginii ai frunzelor pe albul imaculat, pistruind astfel partial infinitul vesmant sacru al Naturii. Umbrele alungite se scurgeau neregulat, iar in fundal verzi – intunecatele verticale lumanari ale molizilor sobri inchideau cadrul de basm aievea.
La stanga, se contura usor descendenta poteca troienita spre care, din inaltul coroanelor, se prelingeau – grave – aripile grele de nea ale ramurilor cu frunze verzi, galbene, aurii ori bronz – ruginii. Soarele spargea uneori ritmica riguroasa a codrului de foioase, valorand trunchiurile mestecenilor tineri si conturand contrastant exuberantele coroane ale fagilor fata de strajerii molizilor.
La un moment dat, in umbra, s-au ivit culoarele partiilor de la Mogosa. Din fericire, poteca nu era blocata de doboraturi, iar o data cu ivirea marelui grup de turisti bihoreni datele problemei deplasarii au capatat optimiste conotatii. In doua ore, am ajuns la cea din urma draperie, ori cortina, ce ne despartea feeric de intrarea in scena de basm hibernal a Poienii Boului.
Dupa chinurile din Purgatoriu…descoperirea Paradisului
Brena, turista labradorita, partenera mea deja de 61/2 ani pe coclaurile tarii, inotase la greu prin nameti si-acum, visandu-se probabil urs polar sau o jucausa foca, glisa rasucindu-se acrobatic la vale, pe versant. Era soare, zari nemarginite cu prim planuri minunate, de fagi solitari, sulite intunecate de molizi, nebunesti viscoliri de nea catre Drumul Mariutii. Varful Hija de-abia se vedea din pricina curtenitoarelor sale neguri. Paradisul era aici, iar noi, dupa cumplita infruntare a Purgatoriului, am ajuns, iata, in el. Basmul pictural s-a intregit odata cu aparitia dantelariilor in alb, croite pe structura diafana a micilor tufe de fag, albastrul metalic al cerului de Maramures a aparut la orizont, acolo unde gratios – frivolii mesteceni se intreceau in picturalitate cu fagii si molizii rari.
Viscolul a lucrat naprasnic noaptea aici, mutand nametii si creand fotogenice acolade ori valuri, alteori insurmontabile dune de nea, groase cu mult peste un metru. De-acum ne deplasam pe curba de nivel, iar acolo unde viscolul a raschetat brutal neaua, iarba uscata, bej-ocru, aparea la suprafata dar…se iveau si praguri ale fostelor poteci pastorale ori valcele mici de traversat, cu subite afundari pana-n buric. Noroc cu betele de tura !
La dreapta, s-a conturat treptat Valea Mariutii si zona superioara a Suiorului, in timp ce in fata a aparut ca o nesperata, dar deplin meritata rasplata, Creasta Cocosului pudrata cu nea si invaluita de fotogenice neguri. Varful Secatura era coplesit de nebuloase intunecate, prevestitoare de nea. Bihorenii iesiti in soare si adapostiti de briza taioasa s-au regrupat, decizand sa continue o vreme pana la Refugiul Salvamont si apoi sa se-ntoarca la microbuzul ce-i astepta in Pasul Gutai.
Eram uzi de sudoare, dar fermecati de ceea ce ne era dat sa admiram aici, de la un molid tanar si solitar captusit cu nea si chiciura de-o palma, la tufele scunde si dantelate-n alb, de fag, solitari fagi imensi invesmantati in frunzisul dens – policrom – si acoperit cu nea, cerul albastru – otel pe care s-au ivit, manate de vantul aspru nord-vestic, albele pene de lebada ale norilor prevestitori de schimbare, sirul norilor grosi – bulbucati de la crestetul Mogosei spre Mons Medius si Baia-Sprie. Viscolul a sapat o curbilinie transee, lucrata parca-n relief cu spaclul si cutitul de un artist plastic contemporan.
Metamorfoze peisagistice
Mai bine de doua ore am trudit pana aici, alteori in atata rastimp ajungeam lejer la Creasta Cocosului, talpuind serios spre Gutaiul Doamnei – varful Gutai. Ne-am facut, insa, damblaua, iar soarele ne-a rasplatit cu una din cele mai splendide si de neuitat ture turistice. Ne-am dres cu cafea si ceai fierbinte, apoi am ciugulit cate ceva si, in final, infrigurati de sudoare, am luat-o-ndarat spre Pasul Gutai.
Dupa ora 13, trei tineri turisti baimareni se vedeau venind dinspre Partia Doctorilor. Se deplasau destul de lejer dupa ce, alaturi de inimosii bihoreni, sparsesem dimineata troienele. Un turist, dotat probabil cu schiuri de tura, a tatonat zona si Partia Doctorilor realizand o scurta coborare apoi, grabnic lamurit, si-a luat talpasita inapoi.
Soarele a inmuiat nitel zapada pe versantii sud-estici, aceasta devenind ceva mai grea si facilitand conturarea treptata a potecii, spre usurinta celor care aveau sa treaca altadata pe-acolo. Nici nu se putea compara revenirea noastra in Pasul Gutai, sub cosmarul spargerii potecii dimineata. Intre timp, si peisajul a suferit evidente schimbari, prin scuturarea zapazii de pe jerbele imense ale fagilor ori treptata disparitie a chiciurei de pe caciula infinita a fagetului.
Se putea deja admira la N-V alba calota compact-alba a varfului Plesca, iar in dreapta sa, culoarul Runcu-Tataru si-apoi pajistea intinsa si alba de deasupra Culmii Pietrei spre Iezerul Mare si-n continuare spre Piatra Iepii si Poiana Brustani.
Patru ceasuri a durat inubliabila noastra aventura din mijlocul unui capricios octombrie in Muntii Gutai si in care am fotografiat in draci indescriptibila “oferta”, incheiata, pare-se, cu minunatele efecte de draperie, veritabile omagii aduse artei daltuirii in marmura ale lui Phidias si Michelangelo sau ale unor delicate pasteluri antitetice albului neverosimil.
Dupa ora 14, am traversat din greu troienele adunate de utilaje-n Pasul Gutai, imbarcandu-ne pentru a valsa nonsalant si beti de frumusete spre Baia Mare, intrebandu-ne retoric cati oare dintre locuitorii urbei si-ar fi putut imagina ca, la doar 25 km, iarna-si intrase deplin si de-a dreptul fastuos, in drepturi. Pe de alta parte, am sperat ca, la vederea imaginilor alaturate, cei care au spus inconstienti „pas” invitatiei de a ne insoti, sa-si traga invidiosi cateva (virtuale) strasnice perechi de palme.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
