Rt 9 din 21 03 10 cu V.Morosan, Brena si eu
Vezi GALERIE FOTO
Primavara a inceput sa-si intre cu adevarat in drepturi. Zile din ce in ce mai frumoase, iar cei cativa centimetri de nea recent cazuta s-au topit sub razele soarelui de martie. Weekendul se anunta cu temperaturi cuprinse intre 9-19 grade Celsius, ba chiar pana la 22, cu siguranta mai ridicate in sud. Din nefericire, insa, pentru partea de NV a tarii se prognozau reprize de averse. Tot din nefericire se anuntau si o suita de indisponibilitati turistice ale trupei noastre de baza.
Totusi, duminica la ora 8, intr-o promitatoare dimineata insorita de primavara, am pornit in echipa redusa pe soseaua ciuruita de gropi asfaltice spre Nistru (aproximativ 18 km), avand ca obiectiv Piatra Soimilor.
Pentru niciunul din noi nu constituia o premiera. Personal, am cutreierat prima oara ciupercarind intr-o toamna pe la poalele ei apoi, iarna, pe o zapada depasind cu mult 50 cm grosime, pe alocuri chiar 70 cm, impreuna cu I. Pop si D. Istvan am realizat un circuit mai amplu, cu retur pe la izvorul abundent iesind la lumina zilei din grohotele Poienii Baitenilor.
Spre culmea Pietrei Soimilor
Dupa ce am iesit din Tautii Magheraus lasand mai intai in dreapta, peste valea Nistrului, vechea horincie si mai apoi, pe stanga, fosta cabana silvica, am traversat podul de beton, parcand pe stanga soselei, intr-o poiana rectangulara folosita frecvent de catre picnicari.
Ne aflam la circa 300 m mai jos de vestitul ciurigau cu apa cautata nu doar de catre localnicii din zona, ci si de numerosi baimareni. Valea Nistrului curgea tumultuoasa la stanga soselei, in timp ce imediat in dreapta acesteia debuta piciorul vestic stancos al Pietrei Soimilor.
La doar 50-70 metri catre S se remarca un drum de TAF ce suia spre E pe o vaiuga, dupa care facea volta la stanga, conducand spre culmea Pietrei Soimilor pe care o acompania scurta vreme.
Am atacat direct piciorul cu codru de faget in care frecvent aveam sa intalnim stejari monumentali, multi dezradacinati de decenii, in varii stadii de putrefactie, dar cu sculpturale radacini, altii uscati pe picioare, unii franti dar statuari, amintind de niste enigmatice obeliscuri triumfaliste, putini vigurosi, impresionand prin vigoare si falnicie.
Scrutam atenti solul reavan, acoperit cu un bogat frunzis jilav si placut mirositor, sperand sa vedem branduse, calugari ori ghiocei dar…fara sansa.
Dealurile Sindilitu si Comorilor
In curand, drumul de TAF ce suia din dreapta a fost intersectat de o poteca veche, tot mai rar umblata, urmata de noi. Dincolo de culmea orientata V-E, spre stanga, au aparut stancariile andezitice negricioase si drapate cu muschi verzi,catifelati iar ceva mai tarziu, in dreapta, catre o vaiuga seaca, un petec de plantatie relativ tanara de molid.
Dincolo de vaiuga se contura o culme impadurita, paralela si-n final, dupa circa 1,5 km, convergand celei pe care ne deplasam, cu versantii V-NV-N acoperiti cu un strat gros de nea de-o palma.
Au aparut scurmaturile si dejectiile de mistreti, precum si amprentele trecerii lor in discontinuul strat de nea umeda. Nici vorba de iminenta innorare si semnele primei averse de ploaie ce ar fi trebuit sa survina, conform prognozei ANM, in jurul orei 10.
Poteca de culme suia paralel cu abruptul nordic din ce in ce mai accidentat si salbatic, separat de hornuri ori saritori. Spre V s-a ivit inconfundabila piramida triunghiulara a dealului Sindilitu, vast defrisata spre NE-E, iar la dreapta acesteia, complet impadurit cu foioase, dealul Comorilor ce separa hotarul Nistrului de cel a Cicarlaului.
Printr-o bresa, din coroanele codrului Pietrei Soimilor s-a putut vedea si un colt nordic din oglinda partial inghetata a lacului de agrement Nistru, iar in dreapta sa o mare si neregulata pajiste naturala acaparata de mestecanis tanar (pe locul fostului poligon de trageri pentru ceausistele garzi patriotice).
Imediat dupa aceea am putut vedea soseaua asfaltata ce suia spre buricul Nistrului, cateva vile, o stramutata in scop turistic casa taraneasca moroseneasca acoperita traditional cu paie patinate de ploi si zapezi, dar si o suita de gospodarii razlete, nespus de pitoresti.
Profilul lui „Mos Martin”
Spre N s-a ivit si abruptul SE stancos – spectaculos al Pietrei Handalului ( vizitata de noi in vara lui 2009 si anterior iarna, pe nea groasa, accesand-o dinspre valea Mintoasa si coborand in valea Boncatei).
Culmea Pietrei Soimilor devenea din ce in ce mai semeata, iar in peretele sau andezitic nordic, aproape rectiliniu, am putut admira mici grote in formare, ca rezultat al erodarilor si alterarilor exogene, minunate increngaturi serpuitoare de radacini, ciudate imbinari de stejari cu fagi, miraculosi ochi ca de paun sau fauni urmarindu-ne de pe trunchiurile pachidermice parca ale fagilor.
Un colt de stanca semana leit unui profil de Mos Martin,
Un colt de stanca semana leit unui profil de Mos Martin, drapat cu muschi verzi in loc de blana, iar o excrescenta tumorala a unui stejar trimitea la fiorosul cap de rinocer cu unicorn amenintator. Atentie distributiva sa ai, in rest doar sa dai frau liber imaginatiei.
Pe stancarii au inceput sa apara succesivele locuri de belvedere, unele suspendate parca-ntr-un incredibil echilibru fragil deasupra haului nordic aflat la 35-55 metri.
Panorame…
Pe masura ce ajungeam la ele, panoramele N-NE se largeau si astfel am putut identifica pe culmea orientata V-E care separa Tara Maramuresului de Tara Oasului (marcata turistic cu banda rosie spre varful Paltinu-Pietroasa – Poiana Soci…) varful cu Poiana Mestecenilor, ceva mai in dreapta, si pe un plan putin mai apropiat, tuguiat – inconfundabila Piatra Tisei de Nistru.
Lentila elipsoidala alba a varfului Pietroasa s-a observat ceva mai tarziu pe culmea principala si-n dreapta. Cam din capatul E al Pietrei Soimilor spre NE a aparut vagasul (culoarul) liniei electrice de inalta tensiune ce continua spre meleagurile osenesti ( pe acolo am inotat prin neaua pana-n buric cautand iarna, cu certa sansa, Poiana Baitenilor).
Era din ce in ce mai soare, mai cald, mai placut si frumos si, dupa un scurt popas in care ne-am lasat tandru rasfatati de blajinele mangaieri ale astrului zilei, admirand pe azurul nesfarsit al cerului primavaraticele concretiuni albe, ca de pielicele de mei Karakul, ale norilor fotogenici, ne-am deplasat spre zona finala a Pietrei Soimilor, acolo unde gravitationalele tractiuni pe directia N-NV au generat aparitia unor afunde nivatii, iar culmea lua aspectul unei spectaculoase custuri stancoase, andezitele oxidate prezentand un ciudat colorit brun-roscat de parca ar fi fost incinse-ntr-o imensa vatra de foc.
Am urmarit nivatiile si alunecarile de versant admirand fagii sculpturali cu trunchiuri cilindrice, fara noduri metri la rand sau cu impresionante radacini incolacite laocoonic si-apoi infipte temerar in solul stancos. In curand fagii s-au intercalat cu la fel de impresionantii mesteceni cu scoarte rugoase, alteori alb-cretoase, netede ori ciresii salbatici.
Fiindca doream sa admiram dintr-o alta perspectiva abruptul stancos al Pietrei Soimilor, am facut o volta stransa spre V, trebuind sa infruntam destula vreme haosul silvic generat de trunchiurile frante si coroanele doborate la pamant de neaua prematur cazuta in octombrie 2009 peste fagetul nedespuit inca de frunze.
Frivolul palc de anemone
Desi am ajuns pe un fel de terasa larga, mustind de neaua topinda sub soarele apropiindu-se de amiaza, n-am avut nici acolo sansa de a gasi ghiocei sau alte floricele specifice tranzitiei anotimpurilor, in schimb neaua era tot mai groasa.
Imediat am dat intr-o retea de drumuri de TAF care coborau ramificandu-se-n forma de lira spre soseaua asfaltata in apropierea careia, spre bucuria noastra, au aparut galben-portocaliile flori stelare de podbal, ici colo cate o brandusa, baltile din ce in ce mai mari de apa rezultata din topiri si-n cele din urma, aproape nesperat, un frivol palc de albe anemone (Floarea Pastelui, Anemone nemorosa).
Superba era albia vaii Nistru, flancata de malurile inca acoperite cu nea, minunate si numeroasele tufe de loza asteptand sa-si vireze de Florii catifelatii matisori alb-cenusii in aurii bulgari minusculi intens odorati dulceag, incarcati de polen si curtati de albine si zumzaitori bondari bicolori.
Picnicareala de inceput de primavara
Am putut sa mai facem o plimbare de circa 1,5 km suind la stanga spre lacul Nistru, revenind ulterior dar, sperand sa descoperim alte floricele de sezon, am luat-o la vale pe sosea, scrutand minutios versantii insoriti.
Numerosi autoturisti asteptau sa le vina randul ca sa-si umple PET-urile si bidoanele cu proaspata apa de izvor, in timp ce altii, si mai numerosi, s-au oprit in poiana-parcare unde ne-am lasat autorismul, adunand vreascuri, focarind, desfasurand mese, scaune pliante si picnicarind, copiii acestora adunand frumoase buchete de branduse albastre-liliachii.
Precum albinele iesite la urdinis din protectorul stup in prima lor evadare a zborului de curatare, asa si orasenii au uschit-o in grupuri spre binecunoscutele de ei locuri de picnic, odata cu cele dintai izbucniri veritabile ale mult asteptatei primaveri.
Satisfacuti de micul dar interesant-pitorescul nostru circuit turistic, am pornit spre Baia Mare, prea adesea asfalticele hartoape mioritice intrerupandu-ne mitocaneste dulcea si fireasca reverie.
Si daca sambata dupa-amiaza, ruland spre Sisesti-Cavnic-Valea Cosaului-Sighetu Marmatiei Tisa si mai tarziu indarat, prin Mara si serpentinele Gutaiului spre Baia Sprie, am putut remarca vestigiile iernii care mai pastra un cojoc de nea gros de circa 40 cm in zonele dosnice si pe partiile de schi Roata-Mogosa, respectiv sigur 50-60 cm pe culmile Muntilor Lapusului si-ale Gutaiului, dealurile impadurite peribaimarene, cu o altitudine de pana la 600 m si indeosebi cele expuse sudic, s-au despovarat aproape complet de nea, fageturile oferind vederii minunatele lor coroane conturate de vizibil crescanzii muguri nes-vioacei, semn ca nu mai era cale de-ntoarcere a anotimpurilor. Dar oare mai poti sa stii ?!
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
