Ruta 32 din 4 -7 iunie 2009 cu bucurestenii dr. Vali Ganescu, ing. Radu Moroianu, ing. Bogdan Diaconu, student IV- Victor Max Moroianu, satmareanul dr. Iancsi Moldovan, respectiv din Baia Mare, jurnalistul Alec Portase, Brena si eu
Nu mai retin daca in 1962 (sau abia in 1965) parintii mei au reusit sa-si rupa de la gura pentru a cumpara primul nostru televizor (un Stasfurt) si in curand, multumita acestuia si TVR, am avut parte de multe seri agreabile de sambata urmarind Teleenciclopedia (lui Dumitru Udrescu, Adolf Oprescu si Ioan Ionel) dupa inconfundabilul generic muzical.
Atunci, privind cu sufletul la gura un reportaj despre Cheile Nerei filmat pe pelicula alb-negru, am simtit, alaturi de Papa si fratele meu Alex, nascandu-se-n noi visul ca odata si odata sa ajungem sa le parcurgem si noi (cu toata rezerva indusa de aflarea vestii ca pe-acolo pot fi intalnite vipere, viermi inelati mari si chiar si scorpioni).
Iata ca au trebuit sa se scurga 44 (sau poate chiar 47 de ani) pentru ca acel launtric imbold sa prinda contur in primavara acestui an (dupa ce in tot acest lung rastimp existential am avut sansa de-a talpui alaturi de Papa si Alex, adesea si cu sora noastra Grety, ulterior cu familia mea sau/si cu o multime de amici montaniarzi, realmente mii de km pe poteci si drumuri de munte).
Prima tentativa Cheile Nerei 2009 sugerata de catre Misu Ghetie pentru perioada Pastelui a clacat datorita costurilor de deplasare estimate ca fiind mari din pricina distantei de parcurs * (auto tur-retur aproximativ 1200 km) dar si din lipsa altor coechipieri, apoi a venit propunerea lui Radu Moroianu din Bucuresti (impreuna cu care, alaturi de fiul sau Max si dr.Vali Ganescu, odata si cu Ionica Pop, facusem doua trasee-circuit in Defileul Lapusului in primavara lui 2008), concretizarea ei infaptuindu-se de-aceasta data repede, in paralel cu acumularea progresiva a unui bogat material info-documentar prelevat de pe (alpi)net, revistele Muntii Carpati si Romania Pitoreasca, site-ul bogat al Parcului National Cheile Nerei-Beusnita si nu in ultimul rand dupa monografia montana Muntii Aninei (autor V. Sencu) adica nr. 17 din remarcabila info-documentara colectie Muntii Nostri.
Proiectul lui Radu Moroianu, Vali Ganescu si Max Moroianu (caruia li s-a adaugat Bogdan Diaconu) trebuia sa se intinda pe intervalul 4-8 iunie, adica un turism full time prilejuit de ziua libera de luni (dupa Rusalii) si avea specificate in agenda ambitioase obiective precum: Cheile Nerei, valea Beiului-Ochiul Beiului–Cascadele Beusnitei cu retur in Cheile Nerei traversand muntele de la cascade pe la Izvorul Tisiei in Bresnic, rezervatia mulinologica de pe valea Rudariei (localitatea Eftimie Murgu), Cheile Garlistei abordate din Anina si Cheile Carasului la final.
Joi, 4 iunie 2009 la 7 dimimineata plecam din Baia Mare alaturi de Alec Portase, din Satu Mare imbarcandu-l si pe Iancsi Moldovan, continuam spre Cluj Napoca via Zalau, din goana masinii admirand succesiv Muntii Codrului, mai apoi Mesesul si Podisul Somesan prin care realizaseram atatea si atatea trasee.
De pe Feleac spre Sebes ne incanta Cheile Turenilor si Cheile Turzii, mai apoi minunatiile impresionante ale calcarelor alb-argintii ale Muntilor Trascau. Din Hateg se deschisera alte orizonturi dragi, inzapezitele culmi si vai nordice ale Retezatului, mai apoi Muntii Tarcu si Godeanu (nebatuti pana acum de noi), Muntii Cernei in cele din urma, vazuti dupa Caransebes.
Sosea buna, chiar excelenta, din Satu Mare pana in Carasebes, ulterior o scurta portiune aflata in lucru si cu circulatie pe un singur fir pana pe la Iablanita, de acolo schimbandu-ne directia de mers (spre SV-V), lasand la stanga valea Rudariei cu cele 22 mori aferente parcului mulinologic, unic in Romania si nu-i exclus in intreaga lume, administrat de prestigiosul Muzeu Astra–Dumbrava Sibiului, pentru a accede (dupa 652 km) in Sopotu Nou si de acolo, de la primul pod de beton in dreapta 3 km (cu marcaj turistic banda rosie + o harta Parcul National Cheile Nerei) pana in Bresnic, la gospodaria extraordinar de amabilei si ospitalierei familii a lui Nicolae Voiu.
Tocmai fusese ridicat codul galben de avertizare meteo anuntat pentru averse in 21 judete ale Romaniei, inclusiv zona Banatului precum si avertizarea de cod galben pentru inundattii incluzand si Cheile Nerei. In continuare prognoza accuweather.com ne anuntase ca la 4/5 iunie vom avea ploaie, furtuna cu descarcari electrice la 5/6 iunie, ploi efemere la 6/7 iunie, furtuna la 7/8 iunie, asta noptile, peste zi cer senin sau variabil, partial noros cu temperaturi maxime de 26 C.
Traseu 1: Parcurgerea Cheilor Nerei in aval din Bresnic pana la Cantonul Damian, cu camparea la Pastravaria Beiului
Joi 4 iunie 2009 la ora 20, abia descinzand in debutul Cheilor Nerei, pe ploaia din ce in ce mai mocaneasca ce grabea pogorarea serii, am fost reperati de sotia lui Nicolae Voiu care-si chema barbatul ce pastea vitele-n lunca din apropiere pentru a ne da acordul camparii pe proprietatea lor, vizavi de gospodaria solitara din Driste (accesibila pe un alt drumeag dinspre Sopotu Nou, de la al doilea pod de beton si pe malul geografic stang al Nerei). Nea Nicolae, fost sofer umblat prin tara si cu stagiul militar satisfacut in Cluj, aparu repede. Fiindca ploaia se intetea si nu ne venea deloc cheful instalarii corturilor pe inoptate, am inceput sa evaluam toate variantele avute la indemana. Mai intai sopronul din deal care parea un excelent adapost in care cu izolirurile de poliuretan si sacii de dormit am fi putut inopta boiereste se dovedi a fi ocupat de un tractor si un plug. Un sopron lipit de grajd era ocupat de o caruta fara roti si o multime de unele agricole. Casa lor era prea mica, fara camere disponibile.Ramasese podul grajdului, ocupat cu scanduri si cherestea pe o jumatate si cu fan pe cealalta. Folia de polietilena a lui Alec, de circa 4 x 2,5 m intinsa peste fanul nivelat cu furca avea sa constituie baza culcusului nostru din cea dintai noapte. Intre timp sosira si colegii bucuresteni veniti dinspre Orsova–Herculane.
Dupa bun sosit, prezentarea celor necunoscuti si o cina scurta, ne-am intins ca pestii, unii langa altii, in sacii de dormit, Brena infundandu-se-n fanul gros. Ce daca traznea la o posta a iz caldut de balega proaspata si ce daca linistea noptii, sparta initial de latraturile celor vreo 5 caini metisi de copoi ardelenesc cu terrier ai gazdei fu perturbata mai apoi de caraitul vigilent al unei nevazute closte ce-si facuse cuibarul in pod, ulterior de scheunatul unor abia fatati pisoi, rafalele ploii estompand totul laolalta cu molcoma curgere a Nerei. La ora 1, 3 si 4 din noapte si-n cele din urma in zori, pe la ora 5, un cocos emasculat parca si cu un timbru strident- harsait isi trambita arogant si plin de sine deplin indoielnica barbatie punand astfel pecetea definitiv rustic-autentica asupra Bresnicului.
Vineri, 5 iunie 2009, imediat dupa ora 5,30 aveam sa ne trezim in dimineata umeda, rece si noroasa dar cu un vioi concert pasaresc, coborand din pod, pregatindu-ne rucsacii pentru doua zile de traseu, luand micul dejun si la ora 8 pornind in avalul Nerei prin lunca cu livada, fanata, culturi de porumb si cartofi. La stanga curgea Nera acompaniata de salcii si arini, cu apele umflate si tulburi, in dreapta drumeagul de acces pentru putinii gospodari ce-si traiesc acolo peste generatii, izolati, austera existenta.
Pajistea era bogata si tipica zonelor de deal, din aceasta ne atrasera atentia zveltele siluete paroase-argintii cu inflorescente roz-liliachii aducand oarecum unor garoafe (Lychnis coronaria conform Roxana Ion), nevazute vreodata de noi niciunde. Li se alaturau numeroase flori galben-portocalii stelare, comune zonelor colinare, palcuri, uneori insule mari de flori albastre-cerneala nemaivazute. Lunca se largi treptat, in dreapta profilandu-se impresionantele stancarii alb-argintii Piatra Arsa si Sparturile aferente Poienii lui Trifu si Poienei Meliugului.
Era ora 9,10 (1,10 h de la start) cand, urmand o sageata si banda rosie la stanga, am traversat Nera peste puntea balanganitoare suspendata pe cabluri de otel, din fericire scandurile podelelor acesteia fiind acoperite cu un covor de cauciuc (o fosta banda transportoare). De remarcat ca la aceasta punte suspendata, spre deosebire de cele din Defileul Lapusului, cablul superior (de ancorare si sprijin al bratelor) e amplasat la o inaltime corespunzatoare, fiind astfel de o reala utilitate trecatorilor, conferind incredere. Trecerea am facut-o unul cate unul pentru a evita supraancarcarea si balansul excesiv. Brena a fost (ca de fiecare data) extrem de cuminte, traversand lejer podul aflat la cativa metri deasupra albiei cu ape mari, cafeniu-laptoase.
Dupa putin timp aveam sa ajungem la confluenta cu un parau pe care e amplasata Moara lui Untan, cu o mica roata dispusa in plan orizontal fata de suvoiul ingust dar puternic al apei. in apropiere puturam admira o splendida, desi micuta, cascada sarind peste depuneri bej-ocru de travertin (ora 9,15). De aici am ajuns intr-un cot al Nerei cu un perete vertical inexpugnabil (dincolo de care spre aval mal geografic stang se afla bijuteria lacustra dintr-un aven-Lacul Dracului). Poteca suie alert spre stanga, ploaia noptii si solul clisos generand destule derapaje deranjante tinand cont de volumul si greutatea rucsacilor (cu cort, izolir, sac de dormit, provizii pentru 2 zile, al meu avand 25 kg, daca nu si ceva peste). Pe langa poteca (ce ne conducea spre La Scaune unde am ajuns la ora 9,45 si in continuare spre belvederea suspendata undeva deasupra Laculului/Ochiului Dracului) flancata de arbusti precum sangeri, corni, soci, aluni, porumbari, macesi (varietati cu flori albe, roz sau liliachii-albastre), strugurii ursului (Arctstaphylosura urssi) arar ienuperi, ne-au atras atentia tufele intepatoare si labartate de Ruscus aculeatus (florile acestora apar chiar pe frunzele mici, ulterior fructele, niste margele rubinii, parand a decora centrul frunzei. Ceva mai incolo (la traversarea prin vad a Nerei catre Cantonul Damian) aveam sa intalnim o specie ierboasa de Ruscus hypoglossum (conform Roxana Ion) cu frunzele mai mari, dispuse simetric si de aceeasi forma ca si in cazul Pecetei lui Solomon (Polygonatum odoratum), dar cu acea frunzulita si fructe rubinii ivite din mijlocul frunzei. Numeroase exemplare de banutii lui Iuda strajuiau de asemeni poteca, la poalele tufelor de liliac salbatic (Siringa vulgaris) specifice zonei cu influente mediteraneene. Am mai identificat de acum incolo insule cu flori roz de osul iepurelui (Onalis spinosa), gusa porumbelului (Silene vulgaris), nalba (Malva sylvestris), o specie toxica cu floricele albe mici pe tulpinile ramificate, cu frunze semanand celor de ardeiesi (Vincetoxicum hirudinaria ) cunoscuta de mine din Maramures, matraguna (Atropa belladona), hrisca (Fagopyrum esculentum), macrisul iepurelui (Oxalis acetosella), papalai sau ardeiasi (Physalis alkegi), pochivnic (Asarum europaeum), rodul pamantului (Arum maculatum) aflat in perioada de fructificare, cu margele dense verzi in varful petiolului scurt (cunoscut din Muntii Padurea Craiului si din zona Padis–Focul Viu–Padurea Pierduta–Cheile Galbenei, intalnit in aceasta primavara si in Prislop, Maramures, pe carsturile malului geografic stang al Defileului Lapusului), la coacere acestea devenind intens portocalii. Un alt arbust e specific acestor calcare aride si insorite, nu mai inalt de 2-3 m, deosebit de ramuros, cu niste inflorescente lungi si delicate, roz-liliachii, amintind de ghirlandele din pene de strut ale dansatoarelor de cancan de la Moulin Rouge. Acesti arbusti, solitari sau reuniti in mici grupuri, se pot vedea lesne de departe datorita coloritului inflorescentelor lor, niste pamatufuri uriase, ivite din marea de verde a codrilor de foioase (stejari, artari, jugastri, ulmi, ciresi salbatici, tei numerosi, frasini, paltini, fagi, carpeni) neagresati prin activitati de exploatatii forestiere (precum in Maramures, Suceava, Bistrita-Nasaud sau aferent Muntilor Apuseni–Padurea Craiului). De remarcat extraordinar de masiva prezenta a iederei (Hedera helix) exuberant si acaparator-opresiv catarata pe trunchiurile multor specii arboricole foioase, aproape sufocandu-le. Sa nu uit nici de exemplarele numeroase, acoperind pe mari suprafete versantii, de leurda aflata acum in curs de fructificare (mai ales in zona cascadelor Beusnitei si spre Cornetu Inalt), spanzul (Heleborus purpurescens) cunoscut de mine din Defileul Lapusului dar si din Borsa, de pe versantii suind spre Cearcanu (Parcul Natural Muntii Maramuresului), stirigoaie (Veratrum album), crucea voinicului/albastrea (Hepatica nobilis), crinul de padure (Lilium martagon) admirat prima oara in Muntii Gutai, pe urma in Parcul National Muntii Rodnei si Muntii Lapusului, aici aflat acum la finalul infloririi si degajand un iz dulce-cadaveric. Ciulini liliachii sau cu bej-galbene pamatufuri aveam sa admiram in poienitele cu fanate alaturi de exuberante exemplare de degetar galben (Digitalis grandiflora), ciucure (Campanula granulata), numerosi clopotei uriasi (Campanula persicifloria) sau mai modesti si mai micuti (Campanula patula), curpen de padure (Clematis alba) izolate sau dispuse in grupuri intinse exemplare de coada soricelului (Achileia millefolia), parfumat si extrem de raspandit cimbrisor (Thymus serpylum), pe la liziere si-n locurile intens umede-coada calului (Equisetum arvense), o variata paleta de specii si varietati de feriga dar si angelica (Angelica archangelica), salvie cu flori albastre ca cerneala, o orhidee cunoscuta anterior din Muntii Gutai–Ignis–Lapusului si Rodnei -Gymnodenia conoprea-cu flori roz-liliachii, aflata deja la finalul infloririi iar in cheile propriuzise, pe brane si stancarii sau flancand si decorand absolut unicele prispe practicate de minerii-turisti ai Aninei, pare-se dupa 1920, niste scaieti extraordinari prin coloritul lor intens visiniu (pe care ii stiam din Cheile Turzii, rezervatia Scarita–Belioara, Cheile Posagai, Runcului si Pociovalistei din P. N. Muntii Apuseni). Intr-un singur loc, pe o prispa arida si insorita am admirat un manunchi de garofite scunde si albe (Dianthus trifasciculatus sau poate Dianthus banaticus, nefiind botanist nestiind care dintre acestea.), in fanatele inalte in schimb admirand numeroase garofite cu flori rosii-ciclamen (Dianthus carthusianorum).
Pentru noi cei veniti din nord-vestul tarii o supriza au constituit-o numeroasele hribe bej-amronii aparute in padurile racoroase dupa producerea recentului prag termic si abundentele ploi, alaturi de Amanita rubescens, Amanita phaloides (deosebit de toxica), Amanita pantherina (cu calota gri-sidefie), oite si galbiori.
Din (ne)fericire nu am intalnit in traseu nicio vipera, in schimb am dat peste un asa numit popular sarpe de sticla (maroniu sticlos, cu capul si coada boante, de fapt fiind vorba de o soparla fara membre, de circa 30 cm lungime si cu un diametru de aproximativ 8-10 mm). Pentru prima data in experienta-mi turistica destul de vasta mi-a fost dat sa vad aici niste viermi inelari cu lungimi variind de la 5 pana la circa 10-12 cm si diametrul de 3-5 mm, brun-rosietici, aparent chitinosi, iar intr-o gaoace de stanca situata pe verticala unei prispe, o uriasa broasca raioasa ciudat catarata acolo, la circa 1,5 m de la sol, pentru a prinde nitica racoare umeda. Melcii mari cu cochilii, alaturi de altii mai mici si numerosi limacsi bruni sau albastrii, lasciv-lipiciosi, erau vizibili la tot pasul.
La Scaune banda rosie care continua peste Culmea Lacului spre Lacul Dracului (¼ ore, timp aiurea estimat cel putin pt. revenire tinand cont de lungimea si mai ales inclinatia potecii, lutos-alunecoasa-n ultima sa portiune; *recomad returul La Scaune obligatoriu pe acelasi traseu) dar si in avalul Cheilor Nerei, intalneste marcajul cruce albastra ce conduce spre Carbunari in circa 11/2 ore. Remarc aici ca de La Scaune pana la Cantonul Damian sunt indicate 3,40 ore de parcurs iar de la Cantonul lui Damian pana La Scaune 6 ore (acest timp fiind de fapt mult mai aproape de necesarul real -noua ne-au trebuit 6,40 ore, posibil fiindca nu am respectat marcajul de la Lacul Dracului, revenind La Scaune pe o varianta pastorala brutala, solicitanta).
Dupa 2 ore de la plecare, trecand prin varful cu o larga belvedere spre E, catre amontele Nerei dar indeosebi catre stancariile Poienii Meliugului si a Trifului, coboram poteca ingusta, acaparata aproape integral de agasantii arbusti de tot felul, mai apoi abrupta in fagetul matur si-n final clisos-alunecoasa, pentru a ajunge la taul format intr-un aven cotat la 15 m adancime si botezat ingenios Lacul sau Ochiul Dracului, neregulat ca forma si cu numeroase grote ingemanate spre E-SE si chiar cu o comunicare a uneia dintre ele cu oglinda verde-smarald a apei in care se reflectau mirabil calcarele bej-sure intens foietate si ondulate tectonic. Interesant mi s-a parut faptul ca nivelul oglinzii taului, desi se afla la doar circa 35 m distanta de cursul Nerei, e dispus cu cel putin 1,5-2,5 m deasupra acestuia, asta determinandu-ma sa cred ca nu exista in prezent o comunicare intre ele.
Aici, derutati de prezenta marcajului banda rosie putin si in aval de Lacul Dracului si crezand ca acesta va avea o varianta de acompaniere a Nerei pe malul geografic stang, in loc sa ne intoarcem simplu si in aprox. ½ ora pe unde coborasem La Scaune, am continuat pe o poteca destul de vaga si de pe langa firul vaii, ulterior oblic si la stanga-n sus. Poteca odinioara pastorala deveni treptat foarte greu vizibila si abrupta, traversand succesiv mici tancuri si saritori strecurandu-se ascendent printre arbustii densi perie, dupa o vreme ajungand intr-o culme de unde, dupa o aiuristica hazardare inutila, ne-am trezit reajungand in poteca marcata cu banda rosie si cruce albastra, suind la belvedere si poposind La Scaune pe la ora 11,30. Aici ne-am dres cu grapefruit, ciocolata si apa dupa care am continuat pe banda rosie, la ora 12,20 ajungand in dreptul gospodariei din Poiana lui Vogiun situata pe malul geografic drept al Nerei (un afis empiric anunta turistii ca de-acolo se poate cumpara lapte, branzeturi si miere de albine). Nera prezinta aici o zona calma in care se oglindesc siluetele maretelor salcii, accesul pe malul opus facandu-se ceva mai in aval pesto o alta punte supendata (* cei neinteresati de shopping agro eco-bio nu vor abandona aici malul stang al Nerei).
La ora 13 ajungeam la Grota Boilor, facil identificabila datorita celor doua portaluri ale sale ce aduc unor orbite goale si circulare asimetric dispuse in peretele calcaros. De remarcat aici prezenta liliecilor dar din pacate si a inscrisurilor realizate cu taciuni de carbuni pe peretii grotei lasate drept piedici in calea uitarii (in)umanei prostii si netrebniciei de catre unii pseudoturisti. Pana aici ne impresionase curatenia traseului, arareori putand vedea cate un ambalaj, o doza de suc, bere sau pet-uri. De necrezut de curata ni se paru si Nera pe tot parcursul cheilor, de pe malurile sale lipsind zdrentele ori mizeriile casnice de tot felul, pet-urile etc. (exceptie in vreo 2-3 coturi ale vaii unde viiturile adunasera astfel de obiecte) atat de stridente si deranjante pe marea majoritate a cursurilor romanesti de ape (nu doar a celor de munte).
Cam de pe aici au inceput sa apara prispele si mai apoi scurtele tuneluri daltuite-n peretii inexpugnabili. Practic prispele sunt niste demi tuneluri cu o baza larga de 45-120 cm, inaltimea de aproximativ 200 cm, deschise spre albia Nerei, aflandu-se la o inaltime de circa 2-4-5 m deasupra apei (in functie de zona si nivelul cursului Nerei). in marea majoritate a traseului parcurs de noi pe prispe dupa Grota Boilor pana la traversarea albiei spre Cantonul Damian, deplasarea e sigura si facila (nu si daca roca e udata de ploaie, lapovita, ninsoare, respectiv cu pojghita de gheata, in aceste situatii devenind alunecoasa si nesigura ). Doua exceptii vin insa sa ne ofere sarea si piperul adrenalinic al acestui parcurs. Mai intai cel mai dezagreabil pasaj delicat produs prin spalarea si surparea prispei de numeroasele viituri, in consecinta acolo ivindu-se o nefericita discontinuitate a potecii, larga de circa 70-80 cm, posibil chiar mai mult, in acest loc fiind amplasate 3 trunchiuri uscate si rotunde instabile, unul contorsionat schimbandu-si pozitia la orice atingere cu bocancul, capetele lor nefiind prin nimic fixate pentru ca sa nu derapeze-n Nera care curge la circa 3-4 m dedesubt, avand acolo o adancime de cam tot atata plus nevazutele stancarii, o alunecare si prabusirea in acest loc putand avea consecinte deosebit de grave. Colac peste pupaza, peretele calcaros nu are protuberante utilizabile ca prize pentru maini iar surmontarea zonei cu un rucsac mare si greu …Aici, estimand ca Brena nu va trece, am decis sa nu mai continuu, cautand inutil o varianta de suntare a obstacolului ivit traversand spre dreapta si apoi la stanga cursul Nerei (asa ceva fiind practic imposibil, vadul fiind afund si cu repezisuri periculoase). Simtind ca voi compromite nepermis idealurile celor 6 colegi mi-am luat inima-n dinti. Colegii imi preluara rucsacul, altii fixara capetele asa zisei punti miscatoare si subreda iar traversarea mi s-a parut subit a fi fost doar un fleac dar….nu puteam sa nu ma intreb in fiece clipa ce similare dragalesenii ne asteptau in continuare. Brena (labradorita mea super experimentata turistic de 7 ani de cand facem trasee montane impreuna in toate sezoanele) nici habar n-am cum ajunsese deja langa mine gudurandu-se.
La urmatorul pasaj pe deasupra albiei Nerei, cu prispa aproape integral surpata, desi nu-mi radea defel inima de bucurie, nu am mai simtit acel nod in gat si-n vintre, asta fiindca in peretele de calcar existau doua prize solide si rugoase, excelente pentru maini si chiar daca spatele cu rucsacul greu si masiv atarnau deasupra vaii, sentimentul meu era unul de deplina siguranta. Probabil ca in aceste doua zone periculos expuse, tinand cont si de imposibilitatea concreta a acordarii vreunui elementar prim ajutor in caz de pravalire a vreunui turist in Nera, A.P.N. Cheile Nerei–Beusnita impreuna cu O.N.G.-urile care administreaza minunata zona, vor amenaja cat mai curand asigurarea traversarilor prin pitonare-amplasarea de cabluri (ca ceva mai in aval La Carlige) sau amenajarea simpla a unor podete riguros fixate si dotate cu balustrade.
De acum incolo parcursul deveni mult mai spectaculos, cheile stramtandu-se iar poteca suind mult fata de cursul Nerei pentru ca apoi sa coboare peste niste stancarii si bolovani (cu atentie zona poate fi depasita fara nicio problema…exceptand betele mele de trekking din dural care s-au distrus succesiv, unul ramanand fara varf si rondela printre grohote, rupandu-l pe-al doilea la o alta traversare a unei zone bolovanoase) spre cursul accidentat si blocat partial cu uriasi megaliti ai acesteia. Aici un munte de calcar dispus perpendicular pare a bloca Nera, prispa perfect decupata si trainica ivindu-se de departe trecind pe sub o frumoasa surplomba. Aici au aparut cele doua caiace, primul cu doi turisti, al doilea cu unul singur, haios tragandu-si dupa el pet-ul de bere tinut la rece cu o cordelina, fotografiind, alteori filmand, viteza si aspectul Nerei rezervandu-le o paradisiaca de-a dreptul plutire lina si nu-i exclus ca la Cantonul Damian, sau mult mai in aval de confluenta Nerei cu valea Beiului, dupa Sasca Montana, sa-i fi asteptat cineva ca sa-i imbarce in vreun SUV baban. Nu-i invidiam, sau poate ca invidia era una nevinovat-reciproca, fiecare varianta de parcurs a Cheilor Nerei avandu-si avantajele si perspectivele sale unice.
Banda rosie si o sageata obligau imediat la traversarea albiei direct prin vad pentru a continua spre Cantonul Damian. Bogdan si Max intinsera aici o cordelina de-a latul Nerei dupa ce anterior tatonasera, echipati fiind in slip si cu bete de trekking, nivelul apei si profilul (destul de bolovanos si alunecos) albiei apoi am traversat cu totii pe rand dupa ce in prealabil ne despuiaseram si facuseram glume unii pe seama altora. Noroc ca nu eram in perioada de viitura chiar daca in precedentele zile plouase suficient de mult.
Era ora 15,30, adica aveam deja 7 ore si jumatate scurse de la plecare si habar n-aveam ca urmau inca mai bine de 5 ore de tras spre locul ales de noi pentru campare. Reechipandu-ne, am facut o pauza de ajustare si fortifiere dupa care ne-am continuat traseul din malul drept al Nerei, ajungand repede La Carlige (o prispa intens spalata si afectata de viituri, cu poteca extrem de ingusta, ajungand la 35-45 cm, pe deasupra inclinata spre Nera afunda si tumultuoasa insa sigura si facil de surmontat datorita pitonarii si asigurarii cu cabluri de otel protejate binisor cu o teaca de plastic). As mai remarca faptul ca prispele Nerei continua si pe malul sau geografic stang, fara a -mi putea da seama insa pana unde anume sunt practicabile turistic, pe de alta parte mi se pare admirabila marcarea cu indicatoare albe si de departe vizibile a izvoarelor cu apa potabila din chei.
In curand (ora 17,40 ) aveam sa descindem la Cantonul Damian (pustiu), intr-o splendida poiana-lunca din dreapta Nerei in care vine dinspre Potoc un drum auto-forestier si turistic ingust (intalnirea a doua autoturisme venind din sens opus fiind deplin nedorita, neexistand locuri de refugiu). Fiindca trecusera 9,40 ore de la plecare iar rucsacii grei ne storceau umerii si puterile, o clipa furam tentati sa campam aici, locul fiind unul extrem de agreat de turisti/picnicari si nu e defel de mirare deoarece spre V-NV, peste Nera, se inalta niste splendori stancos-calcaroase indescriptibile, acum minunat puse-n valoare de soarele inserarii. Ar fi fost insa o grava eroare fiindca cei vreo 10 km ramasi de parcurs de aici pana la Camping– Pastravaria Beiului ar fi atarnat crunt in bugetul de efort-km-timpi ramasi pentru etapa urmatoare.
Continuam asadar resemnati pe drumul auto-forestier (ramificat la un moment dat spre dreapta dar blocat de o bariera silvica, ducand spre valea si Fata Lindinii), ajungand dupa circa 5 km la confluenta vaii Nerei cu valea Beiului, la podul si capatul drumului asfaltat ce suie dinspre Potoc, continuand de aici alti 5 km pe un drum auto-forestier pietruit in amontele extraordinarei vai a Beiului (cu succesive repezisuri, bulboane, marmite, impresionand prin puritatea apei si mai ales culoarea acesteia, verde-smarald). Era deja mult prea putina lumina pentru fotografiat si venea noaptea plus ploaia peste noi, rezumandu-ne intristati sa admiram doar in passing cascada Vaioaga, destul de apropiata de Cantonul–Pastravaria Beiului. Aici am intalnit primii auto-turisti, picnicari, tineri si tinere, echipati disco-bulevardier si iesiti la promenada.
La ora 20, dupa 25 km parcursi (conform trek GPS) si 12 ore incheiate, din care pauza nu a depasit un ceas, admirand barajul si iazul-pastravarie (evident cu ape pure si de un incredibil turcoaz) am ajuns la campingul de langa Pastravaria Beiului. Lume multa, autoturisti, manelisti, picnicari galagiosi… plus 10 RON/cort (in schimb oferindu-se doua bude de lemn ingemanate si inclinate ca Turnul din Pissa si un robinet cu apa potabila, langa cantonul silvic, adica la circa 50 m. Pe noi nu a venit insa nimeni sa ne taxeze, ceea ce ni s-a parut curios cel putin). Am numarat 25 de corturi din care 4 ale noastre, instalate-n tromba datorita tunetelor si picaturilor mari ale ploii care nu pregetara sa vina peste noi dinspre masivul si impresionantul dealul Cetatii, cu pereti alb-suri dispusi pe vreo 2-3 niveluri de altitudine si inconjurati de marea nelipsita de verde, cu un plus consistent pentru numerosii tei ce-si tradau prezenta prin frunzisul catifelat-verde-argintiu intors. Un grup de corturi delimitase un marisor perimetru folosind candele si faclii plasate pe pari de alun.Acestea aveau sa fie in curand aprinse pentru a contura atmosfera de penibil balci turistic balcano-mioritic. Nimeni nu canta imnul turistic aferent sloganului eleno-udrean Romania, the land of choice in schimb nu lipseau cantarile de mahala, betie si inima albastra atat de savurate de unii, generos difuzate-n toate zarile la maximum de decibeli spre disperarea altora.
Urma sa participam involuntar si pasiv la fotbalul campenesc de circumstanta, jocurile de societate, cantarile cu prinderi in cerc pentru copii/elevi ajunsi aici intr-o scurta tabara de Rusalii (cine oare vor fi substituind azi soimii patriei, pionierii si utecistii inimosi si neanfricati de odinioara?) iar in ciuperca alaturata, o alta activitate de educatie, cultura si societate avansata, demna de secolul XXI, clontitul semintelor de floarea soarelui si bautul pe nerasuflate si saturate de bere sau numeroase alte feluri de licori bahice astfel incat in zori, sculandu-ne pe la 6 si fiindca din cer se cernea o ploita, vrand sa ne impachetam campamentul si bagajele protejati de rotonda-ciuperca, intrand acolo am crezut ca ne aflam pe un stadion de fotbal, la vreun targ campenesc sau pur si simplu in vreun grajd promiscuu. Dar de ce sa fim carcotasi atata vreme cat lumea parea ca se distrase bine ?!
Fiind obositi, filmul ni s-a rupt repede dupa cina, ploaia serii, cuminte si blajina, nefacand decat sa ne adoarma bustean mai repede.
CITESTE SI:
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
