E duminica in miez de august. Neguri misterioase ne insotesc imediat dupa plecarea din Baia Mare la 6 dimineata. Din Recea o luam spre Satulung apoi spre Somcuta Mare, Valea Chioarului si pe serpentinele Mesteacanului.
Abia a trecut de 7 cand oprim la multiseculara biserica de lemn din Rastoci, recent restaurata, imediat dupa aceea e casuta desprinsa din povesti.
Uneori in stanga, printre santinelele si plopii malului drept ce alearga besmetic in goana masinii, apare oglinda Somesului.
Nu zarim niciunde gresiile Clitului si Loznei, nici dealurile Soimoseniului si Poienitei.
Pustie este acum exemplara cariera de calcare marmoreene de la Cuciulat.
In sutele de blocuri geometrice albe, bej sau cu ruginii-autumnale inserturi, decupate cu moderne fierastraie din aluvionara este roca mama milenar metamorfozata.
Suntem tentati sa vedem virtuale, michelangeliene, ori brancusiene, zamisliri artistice dar nu, acel mirabil si gigantic joc de puzzle inventat de-un absolut prozaic investitor, raman incremenite, asteptand incarcarea, transportul, si-o alta metamorfoza banala.
Unde sunt ascunse acum pesterile, grotele, izbucurile, ulitele din carsturi apartinand de Rastoci, Cuciulat, Letca, Babeni, avenul Cozlei, ori gresoasele intrupari legendare ale Mosului si Babei dintre Poienita si Somes Guruslau?
Intregul nostru orizont se limiteaza strict la luncile-nguste acaparate de miile de flori portocalii, butonate ori atarnand delicat precum niste suprapus-inegale seceri, alb-minaturalele trompetute ale florilor de volbura, vag imaginabilele siluete ale plopilor, carpenilor, jugastrilor.
Ajungem in Ciocmani.
Realizam primul salt peste Somesul adormit, ce refuza sa-si deconspire malurile picturale, uriasii plopi albi, tremuratori, din lunca inundabila ori zidurile discontinue ale flancului stang.
Mai apoi, continuam spre Surduc si Tihau.
Raman in stanga miserioase vai sapate-n gresii, cu grote devenite beciuri ori contemporane disco-baruri, terase invadate de codru, pitind grofesti mausolee, alteori nude, lasand vederii inspiratului calator geometrii riguroase ale unui bimilenar castru roman, de la santurile de aparare, la inierbatele circum valum-uri.
In dreapta, dincolo de holdele de porumb si in spatele cortinei bogate a salciilor si plopilor, din malul stang al Somesului pregatit sa-si sape amplele ciocane sinuoase dinaintea Piscuiului Ronei (sau dealul Rakoczi), e satul Turbuta cu multiseculara bisericuta de lemn.
Traversam Garbaul prin valea seaca a apoi una similara, valea Almasului.
Cotim la stanga, in loc sa mai parcurgem cei 8-9 km spre Jibou.
Lasam in urma localitatile Chechis, apoi Galgau Almasului, cu vestitele-i gresii si conglomerate gresoase din care s-a intrupat minunea naturii, Gradina Zmeilor.
Spre stanga ramane si Tihaul, pitit cuminte in flancul drept din valea Almasului.
Intram in Balan.
In dreapta, precum o splendida si neverosimila jucarie, e bisericuta multiseculara de lemn, lipita si-apoi spoita-n albastru pal, cu imbinari unice ale tamplariei si prispa ingusta sprijinita pe stalpi de stejar sumar ornamentati.
In apropiere e micul cimitir din fostul tintirim.
In fata bisericutei edificate pe la 1477 (ca si in urma cu doi ani) agreseaza vizual gramada de blocuri ceramice trase-n plastic, descarcate arogant de popa Trifan, cel care, la nici vreo 50 m spre sud, a inaltat noua biserica ce aduce a catedrala ortodoxa pagana, cu altarul orientat spre apus.
Nu oprim deocamdata, continuam spre Chendrea.
Ne aflam in cautarea vestitei Manastiri Adormirea Maicii Domnului spre care ne indruma amabili localnicii.
Cotim stanga si coboram usor.
Traversam apoi valea Almasului peste un pod de lemn.
Almasul pare o penibila garla secatuita de insetatele carsturi si gresii, dar mai ales de crunta seceta.
Podelele de lemn desprinse din piroane par niste sinistre si imense clape ale unui total dezacordat pian bocanind sinistru, alarmant.
Malul stang e acaparat de salcii si tufe de soc, cel drept e sapat in multistratificate gresii.
Oprim pentru a admira saivanele saracacioase, acoperite cu vechi somoioage de stuf ori paie.
Parcurgem aproximativ 3 km de drum lutos, pietruit pe alocuri.
Suim usor spre est, lasam in dreapta o stana de capre si oi.
Serpiuim printre porumbisti inguste demarcate de haturi cu huci sau pruni apoi, in stanga drumului putin avantat si aflat spre sfarsit, apare gardul sfantului lacas amplasat in Balan (pe stravechiul hotar) si putin spre vest de vechea vatra a satului Chendrea.
Lucrurile aceste le aflam de la parintele-monah Teofil Iordache Laurentiu, staretul manastirii cu doar trei frati in ale sihastriei.
O poarta de lemn cu icoane sfinte trase-n sticla si un gard, pazesc lacasul adapostit intre dealuri cu huciuri, cu o micuta livada, alei acompaniate de siruri splendide de flori multicolore, o mica porumbiste si o gradinita pentru legume si cartofi.
Ciudate, stridente-ntr-un fel, par cele doua biserici cu turlele din tabla vopsite-n albastru ceresc, prima construita si sfintita-n 1996, a doua, din spatele ei, la 1861, din lemn, azi tratat in ulei ars si termoizolata cu spuma poliuretanica intre barne.
Pe poarta, un sumar script, stabileste inechivoc regulilele de vizitare in timp ce pe un mic panou e inscris numele lacasului ce abia de cateva zile, la 15 august, si-a praznuit hramul Adormirii Maicii Domnului.
Tanarul staret, prahovean la origini, fiind grabit de obligatiile-i duhovnicesti legate de savarsirea sfintei liturghii, aduce cheia si ne invita mai intai in vechea biserica oferindu-ne pe parcurs binevenitele informatii.
Manastirea a fost construita la 1475 pe amplasamentul vechiului catun Prislop ce apartine de Balan, dupa batalia de la Baia a lui Stefan cel Mare impotriva lui Matei Corvin castigata de primul.
Prima biserica a manastirii a fost aceea micuta pe care o vom revedea in Balan, pe nedrept umilita de uriasa hardughie catedralistica aplasata deplin neinspirat in istoricul sit.
Mutarea lacasului, tras de boi pe trunchiuri de lemn, a avut loc imediat dupa Revolutia din 1848, ocazie cu care toti cei ce au participat la gestul blasfemiator ar fi fost blestemati si ar fi murit grabnic.
Sfantul prestol (pristol) masa altarului, cioplita in calcar sur si infipta-n pardoseala de lut a bisericii, la mai bine de 2,5 m adancime, a ramas astfel afara, de nimic ocrotita. Un copil, suit in joaca deasupra-i, ar fi cazut si murit imediat. Abia in 1861 s-a luat decizia inaltarii altei biserici, sfanta masa fiind inclusa in altarul de azi, crestineste si traditional orientat catre rasarit.
Mai sunt chilia calugarilor, o mai mica chilie pentru oaspeti, cotete pentru pasari.
Bisericuta a fost renovata in anul 2000 fara a fi beneficiat de asistenta unui arhitect, asta explicand lipsa de unitate stilistic-ecumenic-decorativa interioara. Naosul bisericii are bolta semicirculara, din scanduri de brad nepictate.
Icoane sunt aduse de la Muntele Athos, trase-n foita de argint, precum si una mare, pictata-n ulei, facatoare, zice-se, de minuni, se adauga catapetesmei adusa de la o biserica apropiata desfiintata pe valea Almasului.
Putem admira aici icoane pe sticla de sorginte bizantina, altele auster-hieratice, de influenta slava, alaturi de unele specificele ritului romano-catolic, de inspiratie renascentista.
In pronaos, alaturi de vase de lut debordand de minunate flori, remarcam furci traditionale de tors alaturi de vechile cruci patinate de secole ce au existat odinioara pe turla bisericii, icoane, articole etno-folclorice specifice zonei si o toaca din lemn de paltin, nefixata in exteriorul bisericii, ca in alte locuri, ci purtata in mana de monahul care avea s-o bata melodios-sacadat in ritualice ocazii.
Iesim pentru a vizita ce-a de-a doua biserica in care se slujeste azi, impodobita cu icoane, stergare, luminoasa si prietenoasa dupa care multumim parintelui.
O luam inapoi catre Chendrea.
Oprim la bisericuta monument din Balan exact in momentul in care, in fata catedralei, fatul tocmai batea toaca ruginita, de fier.
Mai apoi se pornesc clopotele trase-n turla, ce-si revarsa chemarile sacre la sfanta liturghie, deasupra comunitatii.
Soarele dogoritor ne blagoslovieste din plin imediat ce ajungem in Galgau Almasului.
Deviem la stanga si suim printre solarii irigate spre pensiunea turistica cu teren de handbal, fotbal si o scena acoperita, de sub Gradina Zmeilor.
Efectuam circuitul de vizitare pe deasupra gresiilor si conglomeratelor cuartoase de origine eocena, depuse in bancuri, cu verticale falii inchise despicand stratificarile fara deplasari (conform geologului A. Stefanoiu).
Daca departe, peste Galgau Almasului, spre est, negurile s-ar fi ridicat, Gradina Zmeilor ar fi fost inundata-n soarele fierbinte.
Ne proteja gorunetul de pe terasa inaltata la cca 25-30 m deasupra straniilor formatiuni in timp ce parcurgeam de la est la vest poteca serpuind deasupra buzei sudice a abruptului.
Incercam sa ne lamurim asupra geo-genezei acestor formatiuni.
Parcurgem integral gradina, admiram in plonjeu amfiteatrul spectaculos, dupa care coboram in partea vestica. Este cea mai activa, mai ales in sezoanele cu precipitatii, dovada stand cursul paraului ce antreneaza aluviuni alb-sure, caolinice, amestecate cu conglomerate fine sau grosiere, cuartoase dar si sistos-cristaline.
Intram in galeria rectilinie, probabil de prospectare, sapata-n gresii.
Admiram megaliticul triptic ce sugereaza trei ciudate personaje strans lipite si imbracate-n ciclopice mantii, aflate-n mut dialog.
Redescoperim turnul de sah, zmeii, zgripturoaicele, descarnatele degete, toate martori de eroziune treptat inghititi de huciul dominat de carpeni, aluni, muri si paducei, la poale cu colonii de feriga si, din nefericire, cu numeroase mizerii turistice iresponsabil diseminate.
In dreapta ramane halda caolinica si o terasa musuroios-mlastinoasa.
Colegul geolog imi revela geneza acestor minunatii, efectul miscarii de bascula a fundului marii eocene, despre transgresiuni si regresiuni succesive, depunerile litorale in cazul conglomeratelor, diferite de cele batiale, de profunzime, in cazul gresiilor (acolo se pot descoperi depozitele fosile de carbune).
Continuam spre Jibou.
In Var insa, in dreptul unei stancarii calcaroase din stanga soselei (la vreo 4 km de Jibou) cotim la dreapta.
Traversam calea ferata si mergem cateva sute de metri pe Somes (in amonte) pe un drum de tara.
Ajungem la capatul puntii suspendate pe cabluri de otel ce duce-n Turbuta.
Un pod plutitor, dezafectat, se afla la stanga puntii, amonte de insula ce separa in doua inegale brate Somesul.
Un altul e in amontele puntii, folosit de cei ce vor sa treaca cu autoturismele, tractoarele sau atelajele spre sat.
Trecem puntea cu privirile atintite spre Piscuiul Ronei (dealul Rakoczi) – abruptului vestic, cu goliciunea inierbata, pe alocuri arida.
Varful este marcat cu o cruce metalica neagra.
Ne deplasam apoi in avalul malului drept. Admiram o cabanuta din lemn recent construita, ca un cuib de vulturi atarnat de deasupra Somesului.
Aflam de acelasi coleg ca aici, pe o stratificare de aproximativ 700 m, se pot vedea argile, gresii, calcare gresoase de la cele inferioare, la cele superioare, ba chiar si tufuri (pe care aveam sa le intalnim coborand spre sud dealul Rakoczi spre Turbuta, in sleaul afund sapat peste secole de carute si torente).
Un fel de faleza multimilenara suie in forma de secera, de la vest la est, delimitand spre nord (catre Jibou si Rona) golful geologicei mari eocene in care Somesul si-a desenat amplul ciocan in forma de S aplatizat.
La dreapta noastra ramane, in timp ce suim, pe un drumeag vag.
Admiram curpenii in floare sau cu motocei radiali verzi-sidefii, florile albastre intens si miez portocaliu, nestiute, alaturi de albastre varietati de salvii, scai, ciulini, paducei si muri.
Caldura umeda devine aproape de neinvins pe cand dam ocol pe la nord-est dealului impresionant.
Panoramam spre Somesul tarat la picioarele noastre, flancat de salcii si ritmice parcele cu porumb. Dincolo de ele, la nord-nord-vest, Jiboul apoi Somes Odorhei si in dreapta Somesului, deasupra surelor calcare de apa dulce, pe o splendida terasa aluvionara, e Rona.
Crapaturi afunde sinuoase marcheaza versantii arizi pe care paste turma de vreo suta de mioare si capre a lui Grigore Opris, hatrul pastor visat nastrusnic botanist ce ne arata niste balarii numindu-le…trandafiri.
Preferam varianta ocolitoare spre o sa precedata de peri padureti dar si peri cu fructe dulci-malaioase, nu mai mari decat pumnul unui copil.
De-aici, din varf, panorama circulara este si mai impresionanta, extinsa spre Porolissum-Moigrad, releele Mesesului si abia perceptibilele culmi impadurite ale Muntilor Vladeasa din Parcul National Muntii Apuseni.
Splendida este si panorama din Somes spre satul Var strajuit de pereti gresosi de calcare bej-ruginii, cu o impozanta biserica cu turla bulbucat argintie in partea inferioara.
O minunata lectie de geologie se contureaza insa la est-sud-est-sud, acolo unde spinarile dealurilor terasate si cultivate odinioara cu cereale si vii, sunt separate de vai afunde si aride, cu o alta serpuire a Somesului intre Surduc–Tihau–Turbuta si un fundal de dealuri succesive impadurite spre sud-sud-vest.
Coboram spre sud culmea Piscuiului Ronei.
Cautam inutil numuliti in zonele dezgolite.
Gasim scoici fosile din familia Ostreia si tufuri alb-bej.
Traversam o vale arida, aproape seaca apoi continuam coborarea spre Turbuta (zona sud-estica).
Ajungem in ulita satului si de aici, indrumati de sateni, la biserica monument istoric din lemn, mult mai scunda si modesta decum ni se infatisase de dincolo de Somes, dinspre Chechis–Tihau–Surduc.
Din pacate este inchisa, motiv pentru care ne intoarcem la puntea suspendata.
Urmam o poteca taiata-n lunca din dreapta Somesului, printre holde de porumb.
Admiram in dreapta si de jos in sus terasa inalta pe care se situeaza Turbuta.
Putin dupa ora 14 ne incheiem tura interesanta.
Pornim spre Benesat si stramtorile Ticaului. Admiram nostalgic Cozla cu minunatele abrupturi sedimentare, Piatra Cozlei, Prisnelul Valisoarei si Varaiul.
Urmeaza Benesatul cu dealurile aride si fotogenica biserica strajuita de stejari monumentali, iar spre final, pescarii insirati de-o parte si alta a Somesului, spre Chelinta si Ticau.
Ne trezim din reverie la auzul brutalelor alergari ale marfarelor prin defileu. Suntem intristati la revederea tot mai sumbrelor vestigii ale castelului grofesc din Ticau…
Ne consolidam opinia, formata si cu alte ocazii, ca judetul Salaj poate oferi nebanuite si interesante surprize turistice, de la peisagistic la geologic, speologic, istoric la arhitectural, traditional-etno-folcloric, cultural…
La ora 15, 30 suntem in Baia Mare.
Foto: Spectator in amfiteatrul Gradinii Zmeilor
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
