Sambata dimineata, la ora 5, pornim din Baia Mare spre Bistrita, cu gandul la superbele peisaje din Muntii Caliman. O taiem prin extraordinar dezvoltata urbe dupa 1989, cu o explozie si exuberanta arhitecturala de invidiat, adesea si cu deosebit bun gust. Admiram mai apoi splendidele gospodarii sasesc-transilvane din Livezi, casele vechi, inlantuite, cu porti solide si ferestrele ferecate-n traditionale jaluzele de lemn si cu sarpante solzoase de ardezie patinata de vremi.
Nu peste mult, in stanga, apare Magura Bargaielor, inseuata si cu relee in crestet.
Ne aflam in exceptionala Tara a Bargaielor. Remarcabila e soseaua nationala spre Vatra Dornei, cu toate scurtele portiuni aflate-n lucru.
Din Bistrita Bargaului cotim dreapt si traversam podul peste Bistrita (Ardeleana).
Avem de infruntat pana pe malul lacului de acumulare Colibita vreo 6 km de drum infernal. Soarele arde nemilos desi e dimineata si ne aflam intr-o zona depresionara montana cuprinsa intre dealul Pietrei la vest, Muntii Capul Pietricelii la nord-est, Muntii Caliman la est si sud.
Calvarul rutier tine circa 7 km, pana in coada lacului debordand pe malul est-nord-vest de case de vacanta, vile si pensiuni.
In stanga ramane impresionanta cariera de andezite Colibita.
Din Colibita sat continuam pe Bistrita (in amonte).
Lasam pe dreapta o punte metalica si la baza ei, pe fundatia de beton, debutul unei ”pleiade de marcaje turistice”. Nicio sageata nu ne indica obiectivul vizat, km si timpii medii de parcurs.
Un caraus si un padurar ne spun sa continuam spre amonte, lasand in stanga drumul forestier care acompaniaza spre valea Izvorul Lung (obarsii) .
Mergem pe un drum forestier pe alocuri framantat de TAF-uri si autocamione moderne. In dreapta ramane la un moment dat cladirea unei cazarme zugravita-n pastel de mascare.
De la doua perechi de turisti, excelenti cunoscatori ai zonei si foarte amabili, care urmeaza un traseu spre Refugiul Bistriciorul (marcaj triunghi albastru), luam alte relatii.
Nu peste mult, in fata noastra, apare varful Zurzugau cu piramida alpina semeata, usor de recunoscut datorita unui bulz stancos zoomorf, care iese in evidenta pe versantul nord-vestic. Mai apoi, la stanga lui si in plan secund, apare varful Bistriciorul cu portiunea de creasta vest-sud-vestica.
Noi continuam pe drumul forestier pana la confluenta dintre valea Colbul (nord-est) cu valea Tilimiul de Jos (conform hartii, denumita Irimie de Jos – conform panoului silvic plasat pe drumul ce conduce spre fosta cabana silvica de la Gura Dambului si in continuare spre Taul Zanelor – marcaj turistic punct albastru).
Aici asteptam echiparea colegilor, dupa care, la ora 10.30, incepem traseul turistic. Acompaniem marcajele turistice triunghi rosu si albastru din valea Colbul (in amonte).
In dreapta, la cel mult 150-200 m de confluenta vailor (extrem de modeste ca debit, desi in noaptea precedenta a plouat) ramane o fosta cabana cu etaj, fara sarpanta, care a apartinut candva de IPEG. In spatele ei descoperim excelente locatii pentru campare (in cazul unei furtuni devastatoare puteam folosi peste noapte drept adapost una din numeroasele incaperi de la parter).
Nu peste mult timp triunghiul albastru incepe sa suie subit, in dreapta.
Noi ne deplasam in continuare pe triunghi rosu, pe drumul auto-forestier. Lasam in urma un izvor (de facut provizii de apa!).
Un parau secatuit se iveste destul de repede la stanga.
Aici incepe urcusul accentuat.
Cu toata seceta teribila incepem sa culegem manatarci in timp ce doboraturile de vant impun devierea de la marcajul ce acompaniaza poteca abrupta.
Apar grohotele andezitice, din ce in ce mai mari, drapate cu muschi.
Ne aflam sub splendidele contraforturi andezitice verticale formate din lave polistratificate, sur-argintii si nu ne vine sa credem ca poteca o ia direct, pe niste trepte inalte zig-zagate, catre culme.
Dar pana acolo mai aveam de infruntat cursa cu obstacole si capcanele doboraturilor de vant.
In 2 ore si jumatate poposim pe Muntele Viisoara deasupra ”turnurilor gemene”. Abia peste cateva ore le vom admira dinspre Bistriciorul si Zurzugau, realizand ca e vorba de un veritabil perete stancos (lave racite in straturi orizontale, andezite cu amfiboli, conform geologilor D. Istavan si A. Stefanoiu).
Deasupra lor si spre stanga apare o lama verticala, exemplar stratificata, de lave, inalta de 7-8 m, nu mai groasa de 60-70 cm.
Dupa panoramarea partial obturata de molidisul matur spre varful Zurzugau si Bistriciorul, suim pe o culme ceva mai accesibila, doar pe alocuri blocata cu doboraturi.
La 3 ore de la plecare poposim intr-o frumoasa sa cu pajiste alpina si o stana cu o casoaie trainica, abandonata insa.
Suntem pe Muntele Viisoara, cu varful Dalbidanul (1648 m) la stanga.
Un urias cumulo-nimbus creste si ia forma unei ciuperci atomice amenintatoare, deasupra la valea Dorna si la stanga de varful Stracior.
Imediat auzim mormaiala tunetelor cum se apropie.
Totul pare de-acum sortit lamentabilului esec. Pacla perturba panoramarea spre Pasul Tihuta si Tara Dornelor.
S-a facut ora 13.30 si nu am parcurs 1/4 din tura propusa in varianta lunga a lui Mitica I.
Remarcam o succesiune de valaua (locuri din care se adapa animalele) cioplite-n molid, acum in devalmasie, amplasate deasupra stanei.
Langa ele descoperim, din fericire, excelentul sipot cristalin, rece gheata, de la care ne refacem proviziile de apa (timp de 2-3 ore nu mai exista izvoare in traseu!).
Ocolim prin stanga culmea cu molidis si amenajari inierbate, dupa care dam intr-un larg culoar decupat in jnepensul din ce in ce mai viguros, intercalat cu ienuperi.
In afara de stafiditele exemplare de Amanita muscaris si niste hribe tipice jnepenisurilor, nu dam peste alte ciuperci sau bureti.
Tunetele continuau sa mormaie, cerul sa se acopere cu nori, mai apoi simtim rafalele de vant si o data cu ele nelinistitoarea racoare.
Marcajul triunghi rosu face loc celui banda rosie, de culme principala. Din stanga, suie din valea Dorna, dinspre Refugiul Gruiului (se pare pe banda albastra), o trupa de montaniarzi.
Grohotele, pajistea alpina cu afin din doua varietati, dar mai ales merisorul (coacazele rosii, dupa cum le zic maramuresenii) substituiesc treptat jnepenisul in timp ce ne apropiem suind direct spre varful Stracior (1963 m), marcat cu o cruce metalica si o placa inox (amplasta chiar de cei care ne precedau, dupa 1990).
E ora 15.15.
Ne-au trebuit 4 ore si 45 de minte de la debut (explicabil tinand cont de zapuseala si de cei 1000 m diferenta de nivel).
Ajungem pe varf si facem cunostinta cu o familie de experimentati si foarte pasionati turisti cu varsta in jur de 60 de ani (+/-), insotiti de o alta, cu varsta de pana in 35, si aceasta de pasionati turisti montani.
Amabili, fericiti sa intalneasca baimareni in dragii lor Calimani, ne arata pe rand, cu toata pacla deranjanta, Piatra lui Orban spre sud-vest, la stanga lacului Colibita ce pare o minuscula balta, aproape varful Bistriciorul, Zurzugaul la sud-vest, Struniorul, Curmatura si varful Tihului, varful Ciungetu, Ruscii si Gruiu din inseuata si Calimani cu sinuoasa creasta principala est-sud-est-est, in final varful Pietrosul (2100 m), usor identificabil datorita unui tugui, ca o capita, aflat pe crestet.
Ne luam ramas bun si o luam repejor spre varful Bistriciorul (saua si apoi piciorul abrupt).
Remarcam rocile sure, cu aspect de mici lespezi cantand cristalin la derapajul bocancilor, andezite cu piroxeni si feldspati (conform geologilor D. Istvan si A. Stefanoiu).
La ora 16.00 ajungem pe varful Bistriciorul (1990 m) in timp ce bolta cerului este aproape integral acaparata de nori sur-negriciosi. In departare se aud bubuielile tunetelor suprapuse mugetului turboreactoarelor rare.
Cei de care abia ne-am despartit suiau in urma noastra, urmand sa coboare spre valea Dorna, la Refugiul Gruiului unde si-au lasat masinile.
De pe Bistriciorul putem vedea binisor Castelul Dracula din Pasul Tihuta, asezarea prospera Dornisoara, dar si lacul Colibita, ceva mai degajat de pacla.
Tocmai m-am intrebam cum de a scapat Parcul National Muntii Caliman de defrisarile barbare de dupa 1989, nevazand urmele parcheturilor de exploatare discontinue.
Lipsa exploatatiilor silvice mi se parea admirabila de-a dreptul pana cand, in stanga Bistriciorului, dam cu privirile de ditai muncelul si creasta secundara sud-est-sud-vestica (muresene) rase complet, pe toti versantii, abia imburuienati, inselator sur-verzi.
De-aici se desprinde marcajul banda galbena, spre Zurzugau, pe alocuri dublat de o veche si rara banda albastra.
Marcajul banda rosie o ia la stanga (est-sud-est-est), spre varful Pietros.
In dreapta (vest), sub versantii abrupti si cu prelungi torente de grohote marunte ai Bistriciorului, observam Refugiul Bistriciorul, cateva corturi in preajma si 2-3 fundatii ale unor constructii mici, daramate.
Grupul celor doua tinere familii intalnite pe la 10 dimineata ce suia pe valea Bistritei se apropiau acum dinspre Refugiul Bistriciorul spre varful cu acelasi nume, parcurgand un traseu neconventional, prin jnepenis.
Noi ne incepem coborarea si apoi lunga traversare urmata de suisul spre varful Zurzugau.
Aici micile si subtirile lespezi andezitice (lave racite in straturi subtiri) par si mai frecvente, la fel si merisoarele.
Dar si cerul devine amenintator in timp ce atmosfera era inabusit-umeda, deranjanta.
Pe la ora 16.40 ajungem in varful Zurzugau.
In dreapta varfului putem admira de-acum uriasul bulz, zurzugaul andezitic impresionant, dincolo de el, departe, lacul Colibita, neguros.
Doua sau trei varfuri impadurite cu molidis se inalta spre sud-vest-vest, separate de afunde inseuari pe care urma sa le depasim.
Facem un popas scurt pentru masa si rehidratare apoi o luam pe varful Zurzugau (culmea custuros-descendenta).
Golul alpin lasa locul molidisului intercalat cu jneapan si ienupar, mai apoi doar cu ienupar. Poteca de-abia are 40-50 cm latime iar schimbarile de directie sunt frecvente.
Deruteaza aici marcajele coexistente, de exemplu banda si punct galben, mai apoi punct albastru, inconsecvent.
Lipsesc cu desavarsire sagetile la schimbarea directiei. Constant, riguros si profesionist realizat (dar, practic, inutil orientarii) e marcajul patrat alb-rosu al limitei Parcului National Caliman.
Se insereaza treptat.
Ajungem intr-o poienita-raspantie. Unii colegi traiesc senzatia ca ne-am intors pe unde am urcat dimineta, dubland o portiune de traseu, mare eroare insa. Poteca urmeaza o zona descendent-accentuata prin molidis, cu afinis, zmeuris si cateva manatarci, mai apoi o ia de-a coasta, in dreapta culmii.
Potecuta dispare deplin. Ii descoperim continuarea la stanga culmii, printr-o limba de poiana cu pajiste.
Deasupra si sus la stanga, observam Piciorul Scurt cu crestetul rarit de vijelii iar in dreapta, sub acesta, apare drumul de TAF care ne-a condus spre Poiana Lunga.
Balega unui urs, cu seminte de zmeura, ne aminteste in tara cui umblam seara hai-hui.
La stanga e versantul afectat de furtuni fusese defrisat, in timp ce in fata e Muntele Chicera lui Pasare – poalele nordice (conform hartii, poate a lui Pasare, evident vreo porecla de cioban), impadurit cu molid intrerupt de limbi sure de grohote.
Aici remarcaram o zona decliva, cu poiana, obarsia aproape comuna cu valea Tilimiul de Sus, Tilimiul de Jos si, cea mai nord-vestica, valea Borcut (nascuta din preaplinul strecurat prin grohotele Taului Zanelor).
Banda galbena se termina.
Apare punctul galben ce alterneaza aleatoriu si confuz-derutant cu punct albastru (care stim ca ajunge la Taul Zanelor).
Aici dam peste un strasnic izvor nascut din grohote. Ne facem proviziile de apa pentru noapte.
Inserarea si ploita ne determina sa abandonam tentativa de a vizita Taul Zanelor.
Urmam spre dreapta drumul forestier (cel din stanga ne-ar fi condus intr-o jumatate de ceas la lac, dar deja nu ar mai fi fost lumina buna pentru fotografiere).
Ciupercarim in passing, pe la poalele molidisului dens si tanar de 14-17 ani.
Remarcam excelenta stare a drumului forestier, pe alocuri inierbat, apoi, in dreapta lui, o ingenioasa si trainica amenajare silvica, loc de refugiu si popas.
In cel putin doua locuri, pe versantul excavat pentru amenajarea drumului, observam aglomerate vulcanice cu aspect de brecii brun-negricioase.
Dupa o alta volta descendenta intram in linie dreapta spre Gura Dambului, locatia unor foste cabane silvice si forestiere, doua in ruina, altele deja ruinate, una trainica, etajata, frumoasa, recent abandonata, continuata cu un grajd pentru vite si dependinte.
Si aici, pe un vast con de dejectii, este amplast un frumos loc de popas-masa si refugiu, trainic, nou.
Mai avem de mers circa 1-1,5 km pana la masini dar sugeram sa inoptam aici, in loc de perimetrul IPEG, dezolant prin comparatie.
Cam la aceeasi solutie ajung si colegii nostri.
Ajungem la masini, ne imbarcam si intoarcem la Gura Dambului (din amontele vaii Irimie de Jos sau Tilimiul de Jos conform hartii), tinand de Ocolul Silvic Josenii Bargaului.
Este ora 20.30 si circuitul, apreciat de noi la aproximativ 20 km si o diferenta de nivel de mai bine de 1000 m, ne-a luat 10 ore.
Unii, fara antrenament, se simt nu obositi, ci extenuati de-a dreptul.
Ne felicitam c-am scapat de aversa, furtuna, descarcari electrice, gandindu-ne ingroziti ce s-ar fi intamplat daca asa ceva ne-ar fi surprins in pasajul obscur-accidentat de sub Zurzugau si apoi pana in Poiana Lunga.
Doamne fereste !
Ne spalam de sudoare, ne punem tricouri uscate, fara a scapa de atacul furibund al musculitelor ce ne-au agresasat toata ziua, dublate acum de obraznicii tantari.
Alec face si intretine apoi un focsor pentru atmosfera si contra ganganiilor, apoi am cinat povestind pana noaptea tarziu, admirand jocul de-a ascunselea, printre nori, al Lunii si mai ales continuele flash-uri violacee ale fulgerelor indepartate acompaniate de morocanoase bubuituri de tunet.
Asteptam dezlantuirea apocalipticului haos, simtindu-ne la adapost.
Trei se culca la parter, intr-o camera fara geamuri, partial obturata cu folie de polietilena la doua ferestre, dotata cu prici si un strat gros de paie, din nefericire transformata-n grajd pentru cai de ceva imbecil muncitor forestier.
Ceilalti, tot trei, dormim intr-o camera curata, de la etaj, cu fereastra si usa obturate cu duble straturi de polietilena groasa ce asigura un microclimat ideal.
Intr-un colt al camerei o folie polietilenica pusa-n trei ne sugereaza inechivoc locul de plasat izolirurile de poliuretan si sacii de dormit, folositi o vreme doar ca paturi.
Peste noapte, meteorologic prognozata furtuna violenta nu isi face aparitia.
Foto: Varful Bistriciorul, Muntii Caliman
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
