Traseu turistic nemarcat, realizabil intr-un circuit de circa 18-20 km si care poate fi parcurs in 6-8 ore
Obiective: valea Clitului cu eroziunile spectaculoase din bancurile de gresii, panorama de pe dealul Pietrosului
Nerecomandat dupa precipitatii abundente si periculos dupa averse torentiale
Zona fara izvoare, de asigurat rezerve hidrice din start
In sezonul cald exista numeroase locuri de campare cu cortul pe valea Clitului sau in poienile de sub varful Pietrosului
In sus, pe valea Clitului – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Plecam din Baia Mare la ora 7 dimineata.
Cer noros dar coborand dealul Mesteacan si acompaniind Somesul in aval, spre Rastoci–Letca–Ciocmani, avem parte de o frumoasa nastere a zilei.
Neguri dense plutesc pe malul opus, in zona Clit–Lozna–Cormenis, dar parca numai pentru a spori farmecul diminetii de februarie.
O cumatra vulpe ne atine calea la podul Ciocmani, nesinchisindu-se, urmarindu-ne atenta in timp ce vanam aquatice cadre foto inspre amonte.
Somesul e umflat de prematurele topiri, oribile escadrile de pet-uri plutesc, soarele isi imbaiaza sangeriile raze-n undele reci. E magnifica silueta a plopului urias din lunca inundabila, din stanga peretelui discontinuu de gresii multimilenar modelate exogen.
Departe, vag perceptibil, e Stanul Clitului cu peretele inalt (arie naturala protejata).
Nu peste mult orpim pentru a nemuri ciudatele gresii acaparate, tipic Salajului in aceasta zona, de manunchiuri verzi de ferigute dispuse pe branele stancariilor alaturi de boschetii bruni de iarba neagra (Caluna vulgaris). Urmatoarea halta o facem descoperind un ciopor de 21 magarusi, cativa pastori reghineni si o turma de 2500 oi, apartinand proprietarilor din Rasinarii Marginimii Sibiului, pascand pe malul Somesului.
La ora 8,50 (circa 75 km din Baia Mare) oprim la gura vaii Clitului.
Ne luam rucsacii de tura si betele de trekking, pornind in amontele vaii largi.
Stanul Clitului ramane tot mai in urma, peretele sau fiind expus spre nord.
Daca in stanga vaii, culmea impadurita prezinta succesive inseuari cu mici maguri decorate cu palcuri picturale de pini, versantul din dreapta (cel geografic stang al vaii Clitului) ne ofera chiar din start spectacolul impresionantelor vai inguste si afunde, de regula seci sau cu un modest fir de apa, dar mai ales al abri-urilor. Uneori solitare, altadata succedate-n cascade semanand cu niste mici alveole, ori cu imense portaluri putin afunde.
Si aici ferigutele si tufele de iarba neagra decoreaza stancariile dar lor li se adaugau, din ce in ce mai consistent, muschii verzi si lichenii aurii.
Un izvor, din pacate colmatat cu frunze de gorun, ramane pe dreapta. De remarcat si aici precaritatea surselor de apa, valea Clitului fiind una extrem de modesta ca debit, nu si ca spectacol-lectie de dizolvari si modelari profunde ale bancurilor uriase de gresii (tradand multimilenarele zone litorale putin afunde).
Valea serpuie, realizand impresionante meandre, la stanga drumului.
La un moment dat, in dreapta, un dig vechi pare a obtura gura vaii Corbului.
Noi continuam in sus pe valea Clitului si nu peste mult, la stanga, apare o cabana silvica in stare excelenta dar pustie.
Drumul auto-forestier conteneste in curand iar versantii se apropie, gresiile devin din ce in ce mai prezente ca si abri-urile dezvoltate in baza lor.
De-acum ne deplasam practic printr-un neasteptat defileu ai carui versanti estici sunt din ce in ce mai abrupti, inalti si gresosi, pe alocuri taiati de afunde valcele sau paraie modeste, in timp ce, cei vestici sunt ceva mai putin inclinati si stancosi.
Arboretul de faget e dominant in aceasta zona.
Valea Clitului are o orientare nord-vest-sud-est.
Deplasarea prin albia ingusta, din ce in ce mai maloasa din pricina sedimentelor aluvionare, este din ce in ce mai problematica. Erodarile, modelarile exogene prin dizolvarea gresiilor acide, silicioase, devin tot mai spectaculoase.
Pereti inalti de 2-4 m, surplombati, cu nuclee constituind trovanti, apoi veritabili faguri uriasi sculptati multimilenar in roca, aduc a insirate chilii de sihastri. Pe alocuri eroziunile au creat mici pilieri iar gresiile au capatat aici aspect de perete de citadele medievale cu ambrazuri.
Cu siguranta daca galbenul ruginiu al gresiilor nu ar fi alternat cu zonele intunecate si apoi cu uriasele suprafete catifelate de muschi si licheni verzi-aurii, pitorescul de ansamblu ar fi avut de suferit.
In cele din urma valea Clitului capata aspectul unor chei, cu pereti semeti in dreapta, mai modesti, dar pe alocuri cu frumosi pilieri de gheata, la stanga.
Mitica Istvan ne indica la un moment dat locul de unde geologii salajeni si clujeni prelevasera probe pentru a vedea daca roca se preteaza exploatarii si industrializarii la Cluj, la Iris.
Suntem nevoiti sa ne improvizam, de multe ori, precare punti pentru a traversa meandrele namoloase, malurile gresoase la nivelul albiei fiind inclinate la 35-45 %, netede si alunecoase.
Doboraturi de vant frecvente, din ce in ce mai prezente dejectii de mistreti, nici urma de ghiocei sau alte floricele primavaratice.
Dupa circa o ora si jumatate ajungem la o bifurcatie de vai.
Cea principala continua spre sud-est si numita fiind, conform unor niste vanatori localnici, paraul Rosu (posibil datorita culorii gresiilor), alta, ceva mai modesta, orientandu-se spre sud-vest.
O poteca de vanatoare suie la stanga, fiind amenajata cu cateva trepte, conducand in final spre Picioru Ciungului, o alta suie la dreapta, spre vest, acolo fiind amenajate mai putine trepte dar si o zigzagata balustrata, continuand catre culmea-custura pe care ne vom intoarce dupa-amiaza, iesind la un loc de popas cu masa si banci din barne.
Colegii nostri o iau pe poteca din stanga. Eu prospectez putin valea vestica, revenim repede la cea principala si continu apoi inspre amontele ei. In curand sunt extraordinar rasplatit de uriasul perete, inalt de 25-50 m, excavat in baza de modestul parau si aducand a secera.
La scurta vreme il chem pe Misu care ramase la randu-i inmarmurit la vedrea grandioasei stanci surplombate. N-am vrut sa renunt, am insistat strigandu-mi ortacii dar ei suiau neabatuti spre culme.
Noi continuam inspre amonte, surmontam blocaje din doboraturi de vant apoi o luam la stanga pe o vaiuga.
Ajungem la doua abri-uri, unul orientat est-vest, celalalt cu aspect de grota sustinuta aparent de un gros piler de gheata, perpendicular pe primul.
Continuarea pe valcel este imposibila datorita versantilor stancosi, compacti si abrupti. Revenitm la valea Clitului dupa care atacam direct un versant inclinat, pe directia est.
Nu peste mult, vaiuga cu abri-ul cu pilier alb de gheata apare la stanga.
Noi o acompaniem spre amonte, descoperind un alt abri mai mare si, la circa 100 m mai sus de acesta, un al treilea pe care-l fotografiem.
Ajungem in culme, dand inainte peste gramezi de goruni taiati si lasati sa putrezeasca in loc sa fi fost folositi macar ca lemn de foc (o alta proba de risipa romaneasca inexplicabila) apoi un stand de vanatoare.
Nu peste mult timp ocolim pe curba de nivel obarsia unui parau ce suie pe Piciorul Ciungului cu rariste de goruni.
La sud, prima imagine a viitorului nostru obiectiv de atins, varful dealului Pietrosului (607 m), la est, pe la poale de molizi si pini, razletele gospodarii din Valea Loznei, mai departe, pe aceeasi directie, o culme precedata de poieni inlantuite dar si zone denudate prin exploatare forestiera.
Ne rehidratam cu ceai, cafea, fortificandu-ne cu arahide si stafide.
Culmea Ciungului e ingusta si acoperita cu un pitoresc mestecanis matur intercalat gorunilor, sub noi, poieni si valea Ciungului (obarsie), afluent al Vaii Loznei.
O caprioara speriata o taie pe deasupra vanatorilor si pe sub noi, suind in culmea pe care ne vom deplasa spre dealul Pietrosului, disparand repede intr-o plantatie tanara si densa de molid.
Au trecut 2 ore si 20 de minute de la plecare si nu banuim ca vanatoarea organizata in zona ne va afecta.
Ajungem intr-o sa, suntem interpelati de un vanator care ne roaga sa asteptam jumatate ora ca sa apara gonacii, abia dupa aceea sa suim spre dealul Pietrosului, evitand sa fim impuscati si sa le deranjam goana la mistreti.
Stam in sa pana la ora 12,30, pranzim, taifasuim, apoi continuam apoi spre sud, avand ca reper dealul Pietrosului in fata, tot mai aproape.
Coboram spre o inseuare de unde, profitand de un drum de carute, o luatm spre est, pana la o veche livada de pruni de unde avem prima panorama larga spre nord, de la satul Preluci catre Poienita, Pirosa, Soimuseni, Ciula, Cozla, Stanu Cozlei si la est de el Prisnelu Valisoarei si Varaiului apoi Cornu Plesii, acestea din urma usor identificabile dupa calcarele galbui ale cuestei vest-sud-vestice.
La nord-est, inzapezit, se iveste Ignisul, la vest de el, vag, varful Pietroasa cu lentila elipsoidala, iar la est Hudinul, Tiblesul si Muntii Rodnei.
De-aici, remarcam numeroase crotine de cervide tinere si adulte, auzim tot mai departe, spre vest, gonacii si cainii lor.
Suim direct spre sud, avand in fata un muncel spectaculos, cu alura de neck. Constatam ca era vorba nu de gresii ci de roci conglomerate. Evitam tuguiul abrupt, piramidal, prin sud-vest, trecem pe la obarsia vaii Hraii dupa care ne continuam urcusul direct, peste fostele terasari agricole de-odininoara, iar la ora 13,45 ajungem pe varful Pietros, aproape de stalpii-antene.
Spre deosebire de 18 noiembrie 2007, cand ajunsesem pe acest varf cu Aurica Stefanoiu si Mitica Istvan, venind dinspre Solona–Testioara, si cand un vant nebun si inghetat matura totul iar frigul favoriza vizibilitatea permitandu-ne sa reperam la nord Magura Simleului, la vest-nord-vest Muntii Vladeasa, la vest Mesesul si spre sud-vest Feleacul, acum un nor mare umbreste zona de vest, lasand vederii doar Mesesul.
In schimb am putut panorama-n voie de la Muntii Rodnei spre Tibles, apoi Muntii Lapusului (de la varful Hudin, Secu, Varatec, Prislop spre Neteda), varful Mogosa, Muntii Gutai, la stanga lor Ignisul, aparent in fata lui dealul Mesteacan si satul cu acelasi nume, varful Pietroasa… sub noi Valea Loznei iar de la nord-est spre nord-vest culmea calcarelor eocene incepand de la Cornu Plesii spre cele doua Prisneluri, Stanu Cozlei, in fata lor, catre sud, vetrele satelor frumos circumscrie, de la Purcaret la Valisoara, Ciula, Cozla, Soimuseni, Pirosa, Poienita si pe un plan inferior acestora, adica pe malul drept al Somesului, Letca, Cuciulat, Babeni.
Incercam sa reperam de aici viitorul nostru trek, culmea din stanga vaii Clitului, la vest de ea parcursul incipient al vaii Hraii si, la vest-nord-vest de aceasta, satul Testioara.
Avem de talpuit, nu gluma, asa ca o luam pe unde abia am urcat, ocolind obarsia vaii Hraii ne angajam pe o culme din dreapta ei, codrul insorit cu goruni si picturali mesteceni, urmele de mistreti si cervide, lipsa impuscaturilor vanatorilor, ne fac sa jubilam.
Si aici, ca in tura de pe Valea Lesului, relieful extraordinar de accidentat, frecventa culmilor nordice secundare, vaiugile interpuse acestora, ne deruteaza desi avem harta zonei, initial deplasandu-ne mult spre nord-vest.
La un moment dat constatam ca riscam sa coboram aiurea in valea Hraii, punem harta in situ si luam ca reper mereu vizibilul spre sud varful Pietrosului, tesit, trapezoidal ca Retezatul, efecutuam un traverseu catre est peste trei obarsii de afunde paraie, ajungand pe culmea cea buna.
Pentru a nu gresi, trebuie sa aveti in vedere ca de la nord de varful Pietrosului si obarsia vaii Hraii, culmea principala se orienteaza aproape neabatut pe directia sud-nord, suind insa in succesive trepte.
La un moment dat, in dreapta, se contureaza valea Clitului– zona superioara iar la vest cea a vaii Corbului (la gura careia ajunge exact la confluenta cu valea Clitului).
Ca reper putem avea borna silvica din beton III/ 174 (la care ajungem la ora 16) si mult mai tarziu masa cu banci vanatoresti.
Culmea, in portiunea nordica finala, ia aspectul unei custuri inseuate, pare ciudat faptul ca suim continuu, din varf in varf impadurit, de regula cu gorunet intercalat cu fag sau mesteceni minunati, la dreapta, dincolo de valea Clitului, remarcam paraie orientate est-vest, cu abri-uri si plantatii de conifere diferite ca marime.
Uneori culmea nu e mai larga de 1-1,5 m, important e ca in prima parte a sa e marcata silvic cu doua benzi rosii verticale, in final cu o singura banda rosie, apoi versantii vestici, spre valea Corbului, sunt ceva mai domoli in timp ce cei din dreapta, spre valea Clitului, sunt verticali sau inclinati la 65-85 %, practic inaccesibili datorita cuiraselor de gresii, numeroaselor faleze cu abri-uri in baza, vaiugilor spurcate si inspre aval blocate cu doboraturi de vant.
Incepe sa apuna soarele. Sticletii pe care i-am admirat suind dealul Pietrosului au lasat loc unui corb solitar si pitigoilor zglobii.
Abia acum auzim impuscaturi indepartate.
Acest perpetuu urcus spre nord ne pune pe ganduri. La un moment dat culmea incepe sa scada drastic in altitudine dar poteca veche, serpuind printre tufe de iarba neagra, e excelenta si la ora 16,50, adica dupa 8 ore de la debut, din care am mers efectiv 7, am ajuns la confluenta dintre valea Corbului cu valea Clitului, aici, pe niste busteni, odihnindu-se doi din cei vreo 20 de vanatori si gonaci, alaturi de doi mistreti de cca 70-90 kg, strasnic paziti de o catelusa, metis terrier-copoi ardelenesc.
Imediat ne regrupam pornind in aval, intalnind Suzuki-ul Directiei Sulvice Salaj care venea sa ridice prada-parte din cota de vanatoare, in timp ce alti vanatori inca nu coborasera din standurile din dreapta vaii Clitului.
Am tinut ca inainte de a ajunge la gura vaii Clitului sa urc circa 100 m stanga pentru ca, cu toata avansata inserare, sa imortalizez spectaculosul abri (primul de pe valea Clitului), de fapt doua inegale si suprapuse alveole dezvoltate-n gresii, ocazional peste ele curgand, in filiforma cascada, un insignifiant paraias.
Dupa ora 17,15 plecam spre Baia Mare, oprind dupa Clit pentru a surprinde un apus parca cu uriasi taciuni incinsi.
La ora 19 ajungem acasa, fericiti ca mai deslusiseram una din cele mai spectaculoase enigme turistice salajene.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
