Rt 37 din 15 oct. 2010 cu D.Pascu, A.stefanoiu, M.Ghetie, Brena si eu
Vezi GALERIE FOTO
Am primit invitatia amicilor de la Clubul de Speologie Montana din Baia Mare, vineri 17 octombrie, de a lua parte la o prospectare speologica salajana in Ileanda, avand drept obiectiv bancurile impresionante de conglomerate gresoase din flancul geografic drept al raului Somes. Din nefericire, sambata (18 sept.) dimineata a inceput sa ploua rece, mocaneste si impreuna cu I.Pop topo si I.Pop comisarul ne-am vazut pusi in situatia de a ne declina interesul. Speologii baimareni, carora li s-au alaturat si unii din Cluj-Napoca, au facut totusi deplasarea, iar in lunea urmatoare am primit de la Toni Minghiras detalii de orientare si acces, plus o schita turistica la care s-a adaugat si aceea privind cartarea si masurarea micii pesteri formata in diaclaza pitorestii formatiuni geologice multimilenare.
Ulterior, aflandu-ma in criza de idei turistice, am intentionat sa plec intr-acolo, amanand totul din cauza altor proiecte considerate prioritare sau de o mai mare de anvergura (de exemplu evadarea in Muntii Tibles, Lapus si apoi in Muntii Metaliferi si Trascau-zona a, totul devenind fezabil abia in mijlocul lunii octombrie.
Ileanda invaluita intr-o atmosfera tern cenusie
Meteorologic vorbind, in Maramures am beneficiat de un regal autumnal, spre deosebire de indelung plouat-frigurosul rest al tarii. Aveam uneori brume nocturne cu temperaturi de -2, -4 C dar soare generos peste zi si temperaturi de 12-16 C, adica nici vorba de vreo comparatie cu prima decada a lui octombrie 2009, atunci cand in Maramures a nins abundent, la 16 oct. infruntand (alaturi de I.Moldovan, D.Pascu si Brena ) troiene de 0,75-1 m din Pasul Gutai spre Creasta Cocosului, deplasarea pana in Poiana Boului, care presupune firesc circa o ora, necesitand in acele conditii dure mai bine de trei ore, dar cu ce dumnezeiasca rasplata peisagistico-fotografica !
Frontul atmosferic aducator de frig si ploi era anuntat pentru sambata si duminica, vremea rea persistand si in debutul saptamanii urmatoare. Fiindca stiam de la Toni M. ca obiectivul nostru este expus spre S-SV, am plecat din Baia Mare spre Dealul Mesteacan-Ileanda (soseaua nationala Baia Mare-Dej-Cluj Napoca) abia la ora 9,30, fara a banui ca ceata ne va perturba vizibilitatea incepand chiar de la coborarea dealului Recea spre lunca raului Lapus si in continuare, spre Somcuta Mare.
Nici vorba de o superba fotopanoramare dincolo de Dealul Mesteacan, spre Dealul Magurici si meandrele vaii Somesului in amonte spre Perii Vadului, ori in aval de Rastoci spre Letca, Ciocmani, ceata parsiva a inghitit absolut totul.
In Ileanda ceata invaluia localitatea conferindu-i o atmosfera tern-cenusie, desi era destula animatie pe-acolo, ca-ntr-o zi de targ. Am abandonat soseaua spre Dej inainte de Statia PECO, luand-o la stanga spre Rascol-Dolheni-Vima Mare, initial pe asfaltul ingust si admirand in stanga, sus pe un deal inconjurat de clasici pomi fructiferi uriasi, biserica reformata construita in 1890 la poalele Dealului Ciuha.
Monumentul istoric se afla in plin proces (salutar) de restaurare, deocamdata cu o sarpanta noua (am vizitat-o in urma cu vreo patru-cinci ani, fiind socat de starea mizerabila in care a ajuns, desi mi s-a parut o bijuterie de arhitectura transilvana, lipsa enoriasilor ducand la abandonarea ei).
Pe lunca vaii Ileanda
In scurta vreme, asfaltul s-a terminat, lasand locul unui drum de tara pietruit, din fericire recent nivelat cu autogrederul, altfel deplasarea noastra in amontele modestei vai Ileanda ( afluent al raului Somes cu obarsia in Vima Mare, la poalele SE ale Culmii Vimei) ne-ar fi pus reale probleme.
Dupa circa doi km de drum pietruit si la aproximativ 200 m S de un loc acaparat de colibele unei mici comunitati de tigani, spre stanga si catre ingusta lunca a vaii Ileanda, se desprindea un drum de caruta prin pajistea usor descendenta.
Un reper excelent il constituia acolo un picior de deal impadurit preponderent cu fag, in zona sa de coborarea catre malul geografic drept al vaii Ileanda fiind gresos-denudat si bej, cu aspect de mica halda miniera.
Ne-am luat rucsacii usori, scriptul cu precizarile si schitele de orientare primite de la Toni, dupa care am traversat prin vadul minor valea Ileanda, optand pentru drumul de caruta ce se desprinde spre dreapta si in sus (adica prin dreapta acelei aparente halde bej, nu prin stanga, unde exista un alt drum de caruta).
O vreme am suit (100 m) de-a coasta spre NE, dupa care am urmat ascendentul sleau de caruta, pe alocuri afundat binisor intre maluri, ce trecea prin codrul matur pe directia NV. Drumul luto-argilos devenea probabil greu de urmat imediat dupa ploi din pricina TAF-urilor care l-au scurmat intens, in zona superioara creand uriase balti mocirloase, dar ne puteam deplasa de-o parte si alta sa, prin padure.
De la drumul pietruit, peste valea Ileanda si apoi pe acel sleau ascendent de caruta se parcurgeau circa 1,2-1,5 km, ajungandu-se in culmea dealului cu alura de platou. Imediat la stanga se deschidea orizontul catre o fosta pajiste punctata cu batrani pruni acaparati de licheni dantelati argintii, tufe de macesi si paducei debordand acum de fructele rubinii dar si un discontinuu huci de fag, carpen, lemn cainesc, jugastru.
Poiana, necosita si nepasunata probabil deja de ani de zile, era scurta pe directia SE-S dar se alungea considerabil, fiind separata de debuturile vagi de valcele dispuse de la NE-NV spre S-SV.
Deoarece ne aflam pentru prima oara acolo si beneficiam de o ceata mai mult decat deranjanta, nu puteam panorama spre inalta culme, partial golasa, in rest impadurita, a Dealului Ciuha, orientat aproximativ de la V spre E , darmite peste Ileanda, catre lunca Somesului.
Spectaculoasele arcuri gresoase
Colegii mei ( inspirati) au luat-o direct spre SV, dupa circa 150 m ajungand la virogile seci incipiente care se orienteaza spre nevazutul abri din Piatra Hantoii in timp ce eu am tatonat oblic spre V, pe langa liziera, dand peste succesive ,alte, debuturi de paraie-virogi seci, toate afluind la stanga, in vaiuga afunda si salbatica de la S de arcul gresos pitoresc.
Inainte ca ortacii mei sa ajunga deasupra haului vaiugii abriului, am incercat, fara sansa, sa aflu suplimentare repere de orientare sunandu-l pe Toni M. Apelandu-l apoi pe Mitica I. am aflat cele necesare exact in clipa in care Misu G. si Dinu P. mi-au strigat ca tocmai au dat peste obiectiv.
Am taiat-o peste doua-trei obarsii de paraie seci spalate intens de torente, dand intr-un vechi drum de caruta ce coboara prin stanga abriului spre S. Era in jurul pranzului, ceturile se disipau lenese sub razele violente ale soarelui care metamorfoza-ntr-un verde-auriu orbitor frunzisul fagilor si manunchiurile de ferigi, in timp ce gresiile gulerate ale impresionantului abri din Piatra Hantoii erau in continuare in umbra.
O poteca de salbaticiuni cobora pe langa bancul de gresii spre nisipurile fine din baza acestuia (bursucii erau in cursul saparii hibernalelor lor galerii in acele nisipuri).
Dupa un coboras de circa 20-25 m pe directia NE, in dreapta se remarca diaclaza inalta si intunecata in baza careia am observat portalul mic si triunghiular al pesterii prospectata recent de prietenii nostri.
Arcul abriului are o inaltime de 8-10 m in zona centrala, acolo unde trunchiul unui fag sinucigas se lanseaza peste buza prapastiei, si o lungime estimata de noi la 40-45 m.
Portalul grotei se afla in zona NE a abriului, aducand unei vizuine de salbaticiuni, fiind afunda de circa 10 m, din care accesibili speologilor doar cinci m, din pricina ingustarii progresive a fantei diaclazei.
Exceptandu-l pe Aurica St., care a preferat sa nu descinda in baza abriului, l-am admirat indeaproape, cautand eventuale grote si spre NV si V, nedescoperind nimic inafara unei alte, inguste, poteci de jivine suind vertiginos spre pasunea de deasupra, dupa care am iesit pe unde am coborat si ne-am deplasat spre N, catre sleaul de caruta pe care am venit.
Abia se facuse ora 13, negurile erau treptat mistuite de caldura soarelui din ce in ce mai prezent, pastelurile codrului erau puse in valoare si incet am putut deslusi intreg orizontul de la E spre V.
Vima Mare “disimulata” in livezile de pomi fructiferi
Dupa un scurt popas, ne-am intors spre valea Ilendei, la masina, imbarcandu-ne pentru a ne continua drumul spre Dolheni, depasind micul gispy land debordand de baieti si fetitie cu chipuri nespus de frumoase si zambitoare.
O vale cu drum de carute o lua la stanga (NV) spre Maleni. Pe la gura ei am admirat fagetul splendid pastelat si-n dreapta, o solitara casa spoita-n verde deschis, de un pitoresc aparte.
Drumul spre Dolheni era din ce in ce mai bolovanos desi a fost nivelat. In curand aveam sa reperam turla ascutita, visinie, a bisericii satului nespus de prosper, tinand cont de evidenta sa izolare, apoi am ajuns la o intersectie marcata de drumari cu placi de beton inscriptionate, fara indicatoare rutiere insa.
Drumul din stanga, ceva mai ingust si ascendent, mergea spre sasa ( ma intrebam de unde s-o fi tragand toponimia sasa din zona Vimelor ori cea din Apuseni, Bucium Sasa ?)
Noi ne-am continuat deplasarea spre dreapta, urmand in continuare spre amonte tot mai modesta vale Ileanda. La un moment dat, in fata, ne-a aparut inconfundabilul reper geomorfologic, conglomerat gresos, Malu (Rapa) Vimei apoi la dreapta drumului, indicatorul localitatii Vima Mare, practic disimulata in clasice livezi de pomi fructiferi, cu casele vechi, aflate in curs de naruire si demolare, treptat inlocuite de altele noi.
Nicio casa nu era lipsita de traditionala prispa cu spalier ori (si) bolta de vita-de-vie din soiuri hibride, cu ciorchini negri mici si cu frunzisul ars de primele brume. In stanga drumului, de pe fanatele traditional terasate, se aduna in capite cea din urma otava verde si matasoasa a lui 2010, in timp ce etajatele haturi erau acaparate de spini, tufe de sanger rosii-violacee, ciresi salbatici cu frunzis sangeriu, peri salbatici aurii….
Ajunsi in dreptul Malului Vimei ( vizitata metodic, de la SV spre NE, pana pe la obarsia vaii Vimei de catre Misu G., Brena si cu mine la 13 aug.2009) am admirat-o scaldata in soarele dupa- amiezei, am panoramat apoi spre Sasa, Salnita, Dealul Corbului, Aspra, Preluca Noua si Veche peste succesivele dealuri terasate cu inguste fanate verzi, holdele modeste cultivate cu porumb sau cartofi si punctate de siluetele rosii ale ciresilor ori galben-portocaliile, inalte, lumanari ale plopilor plantati de-a lungul drumului asfaltat spre Vima Mica.
Ne-am continuat drumul spre Peteritea, oprind la crucea dintre hotare pentru a mai admira o data pesrpectiva NV-N spre Tara Prelucilor si culoarul afund valurit al Defileului Lapusului dar si catre frumoasa enclava a Peteritei punctata de argintia sulita a bisericii de lemn, monument istoric.
In cele din urma, ne-am continuat drumul spre Razoare – Tg.Lapus-Dl.Pietris…Baia Mare, propunandu-ne ca in cel mai scurt timp, inainte de mistuirea fermecatoarelor culori calde ale toamnei, sa ajungem prin Tara Lapusului si Defileul Lapusului pe care l-am admirat doar cu un an in urma intr-o fasta si nevisata macar adevarata inflacarare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
