Vezi GALERIE FOTO
Pana in 1990 existase o suita de marcaje turistic-profesioniste, verificate si omologate de comisii pertinente constituite din montaniarzi cu o solida si indelungata experienta, vizand abordarea/traversarea varfului Ignis (1307 m). In primul rand banda rosie de creasta principala face legatura spre est cu Muntii Gutai, apoi punct albastru, din Groape pe la Izvorul Neamtului-Ignis, triunghi rosu din Groape pe valea Jidovoaia – Biserica lui Spiridon si apoi pe la Arsita (Ciontolan) spre Varful lui Ilie – Ignis Est – Stana Morosenescu – Statiunea Izvoare, banda albastra din Statiunea Izvoare via Bouriste spre Ignis, triunghi albastru din Mara sat pe valea Crivii pana in Statiunea Izvoare.
Preambul
De mic copil am parcurs, precum alti numerosi turisti baimareni pasionati, toate aceste trasee turistice marcate, indiferent de anotimp, dar si o multime altele nemarcate, insa cu poteci bine conturate, initial pastorale, mai apoi silvico-cinegetice sau drumuri de caruta, cunoscute si practicate indeosebi de turistii ceva mai familiarizati cu acest deosebit de variat, generos ofertant peisagistic si geologic, masiv muntos de origine vulcanica. De exemplu, cel de pe valea Slipului via Culmea Comorilor – Ticlazau – Ignis Vest – Turnul lui Pintea, Ignis, racorduri din marcajul punct albastru spre monumentul naturii – coloanele de andezite bazaltoide – Lespezi, o veritabila Detunata spectaculoasa a Maramuresului. Altul spre Fantana Stanei, unul spre Piciorul Cerbului – Bouriste, pe la un fost refugiu din barne de brad, dar si din marcajul punct albastru in dreapta pe sub stancariile andezitice ale Ignisului Sud.
Acest traseu impresiona primavara foarte timpuriu, atunci cand crestetul Ignisului mai este consistent acoperit de calota groasa de nea, dar pe liziera sa superioara apar insulele nude cu cei dintai calugari infloriti. Atunci, de pe platoul alpin se scurg pe jgheaburile, hornurile si saritorile inalte de 10-40 m perdele, draperii, esarfe inspumate ori suav-diafane de ape cristaline cu mii de perle diamantate de gheata. E vremea iesirii ursilor din hibernare si mai la vale, prin zona Depozitului Fosilier Chiuzbaia si prin luncile vailor Plopilor si Jidovoaia, infloresc calcea calului si luscutele.
Despre marcajele turistice de dupa 1990
De ce acest preambul? Fiindca in traseele turistice parcurse dupa 1990, in speta cele morosenesti si osenesti, am trait neplacuta surpriza a descoperirii unor marcaje turistice facute strict pentru ca cineva sa se afle in treaba si „sa salte banu”, adica nefacute pe poteci – drumuri pastorale – silvice – forestiere, ci uneori direct pe scurtaturi accidentate, invadate de cioate, doboraturi de vant, balarii exuberante, nerespectandu-se standardele, de la simbolistica (banda, triunghi, cruce, punct) la culoare.
Mai concret, nerespectandu-se raportul standardizat dintre culoarea de baza si latimea albului, neutilizarea sabloanelor, astfel aparand marcaje turistice scurse si oribile. Apoi nemarcarea traseului din ambele sensuri de deplasare si la distanta care sa asigure vizibilitatea in conditii vitrege de deplasare, aparitia-disparitia subita a unui marcaj, uneori la fel de bizar continuata cu un alt simbol diferit, lucru foarte derutant in lipsa unei sageti lamuritoare. Toate acestea vin sa sublinieze diletantismul si crasa lipsa de responsabilitate a realizatorilor, dublata de neavizarea prealabila si neverificarea ulterioara prin parcurgerea traseelor marcate in ambele sensuri de catre echipe diferite, neomologarea lor in cele din urma. Riscul ratacirii cu harta si busola in mana fiind unul iminent chiar si pentru cei cu destula experienta in orientarea montana si asta fara ca cineva sa raspunda pentru asa ceva, ca sa nu mai vorbim de posibilele accidente si consecintele, uneori tragice, ale acestora.
Si mai e o conditie elementara de avut in vedere, aceea ca nu toate traseele marcate turistic sunt practicabile in toate anotimpurile, de exemplu, cel parcurs in aceasta zi din Poienita de la baza Culmii Comorilor prin obarsia vaii Slipului – marcaj triunghi albastru – spre confluenta cu valea Firiza. O mare problema a acestui traseu o constituie si faptul ca in final, chiar ante racordarea sa la drumul auto-forestier de pe Slipului, trece taman prin fata pandarului-momitor de ursi.
Locul unde silvicii carau an de an pe la finele iernii hoituri, deseuri de abator, peste oceanic etc. pentru afluirea ursilor si „etic cinegetica” lor ucidere cu carabina cu luneta de la cel mult 30-50 m. Deplasarea turistilor prin astfel de momitoare poate fi perceputa de ursi ca si o concurentialitate la hrana, iar accidentele consecutive atacurilor sunt cel mai adesea profund-iremediabil distructive si fatale.
Prima eroare
„Hai sa mergem pana la Fantana Stanei ca sa vedem cum mai arata traseul, padurea, apoi mai vedem ce facem, poate iesim spre coada lacului Firiza in final, traversand succesiv Cornesita si Vidra sau… ne hotaram pe loc”, imi sugerase amicul Ionica Pop-Topo coborand recent dinspre Pietroasa si Tiganu catre Luna Ses-Negresti Oas. Eram curios sa refac acest traseu parcurs de vreo doua ori cu Papa si Jancsi Moldovan. Zis si facut. Plecam din Baia Mare la ora 8. In vreo 30 de minute depasim colanele andezitice ale Carierei Limpedea, suind spre Luncile Ferneziului, luand-o la dreapta spre albia vaii Firiza, aval de Barajul Berdu, acolo unde Ocolul Silvic Baia Mare are o rampa de afluire a bustenilor si un punct de prelucrare primara a lemnului.
Marcajul turistic triunghi albastru apare imediat pe stanga acestei bretele asfaltate, amplasat pe stalpii electrici de beton alaturi de C-ul albastru al marcajului pentru mountain bikeri. Abandonam Dacia 1310 la pod, traversam albia spectaculoasa, dar cu infim de putina apa a Firizei strajuita de arini, orientandu-ne pe drumul auto-forestier ce suie spre est. Curand dam de o raspantie cu un stalp de lemn cu marcaje turistice sageti.
Spre stanga sageata cu marcaj triunghi rosu indica – Spre Pepiniera 1,30 ore, spre dreapta si-n sus triunghi albastru – Spre Biserica lui Spiridon -1,30 ore. Ne uitam contrariati unul la celalalt, Biserica lui Spiridon, aia de-o stiu toti turistii si chiuzbaienii, e la multi kilometri distanta, in flancul stang geografic al obarsiei vaii Jidovoaia, la poalele Ciontolanului. Pana acolo in afara de kilometri e si o consistenta diferenta de nivel de surmontat in urcare, adica trebuie cateva ceasuri de talpuit alert. La coborarea pe triunghiul albastru din Poienita de la baza Culmii Comorilor pana la acest marcaj dubios ne-au trebuit mai bine de doua ore, ori din Poienita pana la Biserica lui Spiridon, in coborare usoara pe auto-forestier mai sunt circa 5 km, adica minim o ora de mers, total 3,30 ore, nicidecum 1,30, cum specifica sageata indicatoare. Daca nu cumva e vorba de… o cu totul alta biserica a lui Spiridon cunoscuta numai de autorul marcajului.
Greseala dupa greseala
Urmam drumul marcat cu triunghi rosu spre stanga, admirand modul profesionist de exploatare forestiera din zona, parchetele cu taieri la ras pe arii restranse, conforme legislatiei silvice, sunt frumos degajate de resturile lemnoase, ramurisul nevalorificabil fiind aliniat in corzi lungi numite martoane, menite sa nu afecteze scurgerile pe versanti si sa nu impieteze asupra deplasarii faunei. In nici 20 minute ajungem la o pepiniera. Sageata rosie indicase 1,30 ore pana la pepiniera! Pe drum in sus, acompaniind valea Berdu, de la aceasta pepiniera nu mai exista marcaj triunghi rosu, acesta fiind inlocuit pe neasteptate de punctul rosu. Pe un stalp cu marcaje turistice de la pepiniera si foarte aproape de nou amenajata cabana a padurarilor din locatia numita Casa Tiganului sau Campu Bumbului, apar doua sageti indicatoare cu punct rosu – stanga Baraj Firiza 2,30 ore.
Din nou ne uitam unul la altul mirati, barajul, adica indiguirea, e la nici 30 minute de acest loc, poate e vorba de coada lacului Firiza din zona aferenta Hidroconstructia SA, si nu de baraj. Ne intrebam retoric daca marcatorul nu face diferenta dintre baraj-dig si coada lacului sau daca nu o fi vreun strain… de limba romana?! Sageata din dreapta arata punct rosu – Fantana Stanei 2,30 ore. Timpul estimat se va adeveri a fi corect de aceasta data, dar disparitia subita a triunghiului rosu mai sus de pepiniera e cel putin dubioasa. Niciodata nu suisem la Fantana Stanei pe carosabilul auto–forestier lung, cu serpentine, ci pe poteca-drum de car stravechi, mai direct adica, intersectand meandrele drumului mult mai sus, dincolo de Pepiniera, Izvorul si Cabana Silvica Berdu, de-acolo suind pe un picior paralel cu siroirile grohotoase ale vaii Cornesita din platoul Fantanei Stanei.
Pentru a inregistra track-ul GPS, ne decidem sa urmam riguros drumul auto-forestier pietruit excelent si marcajul punct rosu. Ne oprim uneori doar pentru spectaculoasele retrospective catre Hijuta, Hija, Stramba, poienile Plestioarei, Ostra, Tocastru, in dreapta Ulmoasa cu o pajiste suind rectangulara o partie de schi spre crestetul sau si mai departe dragul nostru obiectiv turistic foarte recent abordat Pietroasa, continuand spre est cu stancariile Tiganu. Pe solul pietros, plouat recent, amprentele cervidelor de diferite talii sunt frecvente, fapt deosebit de imbucurator chit ca nu facem parte din tagma vanatorilor ori a braconierilor.
Intr-un camion se incarca meteri pentru foc proveniti din lucrari silvice de asanare, dar si din doboraturile vechi de vant. Dialogam putin cu padurarul care anterior se ocupase de zona Poiana lui Dumitru (acum acolo e fiul sau). La ora 9,47 suntem ajunsi in dreptul Izvorului Cabanei-Pepiniere Berdu, 628 metri altitudine. In dreapta, versantul aduce unei mici cariere de blocuri andezitice, fragmente de coloane bazaltoide si grohote de varii marimi folosite la amenajarea drumului. La stanga e poarta pepinierei si un megalit andezitic drapat masiv cu muschi, inclusiv marcajul punct rosu.
Imediat dupa poarta, in dreapta, troneaza un stalp totemic de stejar cu simboluri silvice ghinda/frunza de stejar, recomandarea nu faceti foc in padure, dar si ipocritul slogan silvic in plina epoca de turbata decimare a codrilor „In viitor cine va avea padure va avea aur”. De aia s-or fi belit sistematic muntii impaduriti ai Romaniei dupa 1990, cu flagranta complicitate a autoritatilor?
Verificarea marcajului pana la Fantana Stanei
Frumoasa cabanuta umbrita de un minunat palc protector de conifere, minunat cerul decorat de fotogenici nori, excelent izvorul din grohote, de la cabana. Aproape de el fundatia semicirculara de piatra invadata de muschi a vreunui fost pavilion silvic picnicaresc. Probabil la aceasta Pepiniera Berdu s-o fi referit timpul de 1,30 ore mentionat la primul marcaj, doar ca triunghiul rosu nu ajunge pana aici, ci doar pana la pepiniera mica si noua din avalul vaii. In continuare tinem meandrele drumului, auzind mugetele drujbelor si zgomotos-violenta doborare si prabusire a fagilor uriasi din zona apropiata Fantanii Stanei, dar si mai spre vest.
In dreapta drumului, versantul abrupt prezinta doua succesive siroiri de grohote cu originea la Fantana Stanei si mai sus, in liziera alpina a Ignisului, sunt obarsii firave ale vaii Cornesita. Pe drum, inspre nord-vest, pe culme, e improvizata o rampa de afluire a arborilor tractati intregi cu TAF-ul pentru debitare, incarcare, transport. Punctul rosu o ia cu vreo 30 m inainte de rampa, nesemnalat de vreo sageata, la dreapta pe un fost sleau de caruta. Si… dispare repede taman in locul in care sleaurile-drumurile de TAF se despletesc in trei.
Noi stim unde e Fantana Stanei, dar acum dorim sa tinem si sa verificam marcajul punct rosu pana la destinatie. Tatonam separandu-ne, eu il gasesc ceva mai la vale, spre sud-vest, Ionica mai sus, catre nord-est. Marcajul e rar, nerealizat pe ambele directii de deplasare si uneori punctul rosu lipseste, fiind prezent doar fondul circular alb. Intr-o curba-raspantie apar doua puncte rosii pe un fag, apoi pe o mare distanta nu se mai vede nimic. Derutant! Intuitiv tinem drumul de TAF ascendent, punctul rosu reapare si curand dupa aceea scurgerea de grohote, la stanga, pe un platou accidentat, e Fantana Stanei.
Pe fagi se remarca memorialistica scrijelita cu brisca de catre ciobani, fosti pacurari „la oi” in 1996, 1999 si august 2013, inscriptia alba CHEMUN (Chemarea Muntilor –a reputatului orientarist baimarean Racz Karoly ), un demi-marcaj punct alb si, surpriza, marcajul turistic banda albastra aparuta de niciunde si continuand oare-ncotro? Poposim la frumoasa fantanita, spurcata-n jur de jeguri turistico-pastorale (PET-uri, ambalaje, cutii de conserve) si Ionica-si suna un amic, mare iubitor de Ignis – Fantana Stanei. Acesta-i spune ca-si facuse un „marcaj privat” in zona (sic!), o banda albastra scurta oblica pensulata pe fagi, fara benzi laterale albe, dar nu stia nimic de banda turistica albastra, destinatia si orientarea ei.
De la inceput fuseseram siguri ca marcajul punct rosu de pe sagetile din zona cabanei padurarilor mint, nerealizand asa cum o cere simbolul standardizat, un circuit inchis pe la Fantana Stanei spre coada lacului Firiza. Teoretic, puteam sa o luam de-aici spre Piciorul Cerbului catre apropiatele poieni Testioara de Jos si Testioara de Sus, in final spre Bouriste si Ignis, dar preferam sa tatonam catre sud-est. Urmarim vreo 150 de metri un drum de TAF curbat ascendent spre dreapta, pe fagi aparand o vreme pensularile albastre ale marcajului „privat”, si in doua locuri o cruce rosie mica, non-turistica, apoi drumul se curma brusc. Spre sud versantul e acoperit de halucinante doboraturi de vant, zmeuris, ferigi si muri.
Se contureaza o potecuta pe care hotaram s-o urmam. E de cervide, discontinua datorita uriasilor fagi pravaliti pe versant, obligandu-ne la calarirea lor acrobatica. Bizar, in tot acest parcurs al traseului in afara unui exemplar otravitor de Boletus satanas nu dam peste nicio ciuperca comestibila, cu toate ca traversam versanti sudici si suntem dupa recente ploi soldate cu necesarul prag termic, iar solul adecvat ciupercilor e acoperit pe alocuri cu muschi, screada si afinis scund.
Urmand marcajul, curiosi unde duce traseul
Iesim „la plezneala”, pe Culmea Comorilor, de unde avem primele largi panorame spre Ignis Vest, zona Ticlazau si spectaculosul Turn al lui Pintea. Bucuria nesperata ne-o ofera cateva exemplare frumoase, albastre-lilachii, de branduse de toamna – Crocus banaticus. Avem de aici belvedere spre Ticlazau, Turnul lui Pintea, Lespezi, Piatra Dracului si-n plus catre Mogosa, Satra lui Pintea, Culmea Preluca… Subit, apare marcajul turistic banda albastra.
In mod inexplicabil noua, acesta nu vine pe poteca bine conturata a traseului Valea Slipului – Ignis Vest si nici nu continua pe Culmea Comorilor. Deducem in consecinta ca el face doar scurtcircuitul dintre Culmea Comorilor si Fantana Stanei. Aberant! La fel de surprinzator si fara de veste sau vreo sageata indicatoare apare triunghiul albastru in dreapta culmii. Nici acesta nu vine de jos pe poteca traseului Vaii Slipului – Ignis Vest si nici nu continua spre Culmea Comorilor, ci o ia la vale spre dreapta pe versantul accidentat, cu cioate, doboraturi, balarii, bolovani vizand apropiata obarsie seaca a vaii Slipului. Pana sa ne dam insa seama, eu tatonez traseul clasic-nemarcat, pe culmea bolovanoasa, in timp ce Ionica face acelasi lucru spre est.
Din Poienita de la baza Culmii Comorilor, pentru a se orienta pe la poalele Lespezilor, traversand Limpedea si continuand spre pandarul ursilor din zona Fosilier Chiuzbaia (azi observatorul reamenajat e propietatea Clubului Speologic Montana- Baia Mare) si in final spre Jidovoia, respectiv Biserica lui Spiridon, marcajul turistic triunghi albastru ar fi trebuit sa urmeze acel parcurs, dar nu o face. Nu e niciun marcaj pe acel drum auto-forestier inierbat. Descumpaniti si contrariati, facem o scurta pauza de masa, dupa care tinem spre sud-vest triunghiul albastru, curiosi fiind sa vedem unde naiba ne va duce. 
Dupa ce scapam de obarsia accidentata a Slipului si de grohotele sale accidentate, remarcand o alta ciudatenie, aceea ca existand fagi tineri marcajul e amplasat jos, pe bolovanii din valea grohotoasa, adica invizibil iarna dupa depunerea primei zapezi. Apar impresionantele „sarcofage” megalitice de andezite-bazaltoide care sunt practic niste fragmente impresionante de coloane de lave vulcanice fin pluristratificate. Ele nu se afla in sit, ci s-au pravalit multimilenar pe versanti dinspre Lespezi – Ignis Vest – Turnul lui Pintea. Apar apoi diferite drumuri de TAF, derutante atunci cand marcajul triunghi albastru o ia la stanga, fiind greu remarcabil in lipsa unei sageti. Ajungem astfel la vechiul pandar pentru momirea/impuscarea ursilor amplasat la capatul drumului auto-forestier de pe Valea Slipului.
Pandarul e vizibil lasat prada paraginii, sarpanta sa fiind in parte smulsa de furtuni si distrusa. De-acum vom tine la vale drumul larg si rar umblat, pietruit si-n curs de partiala inierbare, traversand in serpentine largi frumoasa padure tanara de fag, paltin, plantatii de castan comestibil, molid si Prunus serotina, impropriu botezat malin american sau bitter, datorita fructelor sale sub forma de ciorchini negri apreciati de avifauna, cervide si indeosebi de catre ursi.
Concluzia
La ora 14,30, dupa parcurgerea in sase ore a 13,5 km si a unei diferente de altitudine de 671 m, vanand fotografic fluturi si admirand galbenele flori de Lysimachia punctata – Iarba de lungoare, iar intr-un loc ardeiasii rosu-carmin de Papalau – Physalis alkegi, ajungem la stalpul cu marcajele-sageti turistice triunghi rosu-triunghi albastru. Suntem deplin convinsi ca marcarea traseelor turistice dupa 1990 a devenit, in unele cazuri, o veritabila bataie de joc si un marlanesc afront adus pasionatilor de drumetii montane. Sau strict o afacere de gasca/familie iresponsabila, (co)finantata de administratiile publice judetene/locale si din fonduri comunitare, folosul lor in promovarea si dezvoltarea turismului clasic montan fiind cel putin unul indoielnic.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
