Vezi GALERIE FOTO
Aiuritoare, din nou, prognoza ANM pentru debutul lunii mai. Sunt 14 grade Celsius dimineata devreme, 22 in Pasul Gutai la ora 14:00 si 28 in Baia Mare la ora 15:00, adica taman opusul zilelor reci si bogate-n precipitatii anuntate de meteorologi. Arsita, seceta, explozie florala intempestiva. Intalnirea si imbarcarea am convenit-o pentru ora 5:45, pentru plecarea spre Pasul Gutai. Senin. O dimineata splendida, deocamdata cu culmile si vaile degajate de neguri. Decorate cu albe si roz manuchiuri de flori taluzurile serpentinelor Gutaiului, proaspat inverzit.
La drum, dimineata devreme
Ora 6.35 – Pasul Gutai (29 km din Baia Mare). Ne luam rucsacurile usoare, betele de trekking, pornind spre Creasta Cocosului (marcaj turistic banda rosie). Remarcam oripilati debutul de traseu intens poluat menajer de autoturisti in zona locului de popas, inviorat partial de numeroasele exemplare inflorite de captalan – Petasites albus.
Apropiindu-ne de Partia Doctorilor, soarele, strecurat feeric prin faget, da farmec diminetii. Panoramele grandioase apar insa deasupra Vaii Mariutii, spre varful Mogosa, la nord-est de acesta si spre defuncta EM Suior, impresionand oblic-paralelele spinari impadurite si alternativ insorite sau umbrite. Pacla matinala isi face aparitia incepand din Poiana Boului, estompand orizonturile, indeosebi perspectivele spre varful Secatura si Creasta Cocosului. Scaldata in soare e Magura (1.126 m). E liniste. Uneori sparta de cantul cucilor. Nici urma de turisti la aceasta ora. Vor aparea spre pranz mai ales picnicarii, majoritatea suind cu autoturisme de tot felul prin incinta EM Suior, campand in preajma obarsiei Izvorului Alb, pe la Masa de Piatra, altii in zona Ocoale, Vagas sau la nord-vest de Taurile Chendroaiei.
Descrierea Secaturii
Sub Refugiul Salvamont atrag atentia niste imense tarcuri ca pentru oi sau vite. E vorba de fapt de abia instituitele plantatii de catre padurari, menite sa stavileasca eroziunea solului si alunecarile acestuia. Soarele se napusteste orbitor pe langa Laba de Iepure a Secaturii, filtrandu-se si furisandu-se printre coroanele verzi ale palcurilor de fagi. Pe la obarsia si pe malurile paraielor ce afluiesc in valea Izvorul Alb, portocaliile insule de calcea calului (Caltha palustris) dau tonul cromatic. Doar molidisul e sobru, verde intunecat. De la Sarita lui Pintea, privelistea se deschide generoasa spre Rausor, Mara, Culmea Pietrei, molidisurile alternand cu huciul de fag si paltin creand un superb pastel in tonuri indescriptibile de verde.
Iarna saraca-n precipitatii e tradata de zonele umede aflate la vest de Secatura, unde lipsesc ochiurile putin afunde de apa ale turbariilor si nu-s niciunde ratele salbatice aflate-n pasaj pe-aici, ca-n alte primaveri. Susura minunat paraul zglobiu din dreapta drumului, captat odinioara pentru a asigura o parte din apa tehnologica pentru EM Suior. De la prima turbarie abandonam Drumul mostenirii, marcat cu cruce rosie, care continua spre Taurile Chendroaiei, pe deasupra Taului Morarenilor spre Breb, Taurile Hoteni – Ocna Sugatag. Un fost drum al sarii de fapt, suind pe un fost drum de car ce iesea pe la poalele Secaturii in Arsita si Poiana Mlejnita, coborand in cele din urma in Cavnic. Urcam spre dreapta. Adie o racoroasa briza matinala, uneori cu rafalele accentuate.
La orele diminetii, stancariile Secaturii, impresionante, fotogenice, sunt in umbra, fiind puse-n valoarea de soare abia pe la ceasurile dupa-amiezii. Drumeagul inierbat lasa-n dreapta doua nivatii care, in anii cu ierni serioase si nea abundenta, lasau vederii dupa topiri frumoase luciuri circulare de apa. Sunt seci acum, cu vegetatia de turbarie abia rasarind si contrastand cromatic pajistii ocru-sure din jur, datorita dominatelor smocuri de parul porcului, Nardus stricta.
Atunci cand soarele opintit pe deasupra crestetului Secaturii incepe a lumina versantii sud-vestici ai acesteia, ies la iveala sinistrele efecte ale devastatorului incendiu din vara anului 2012, vizibil din Baia Mare si de mai departe, starnind fantezia creatoare a plasticienilor si fotografilor reuniti in Tabara de Arte de la Hoteni. Ienuperii, arinii alpini, vegetatia ierboasa, molizii, indeosebi cei mai scunzi si tineri, lastarisul de fag incinerat au lasat in loc solul ars, carbonizat, acoperit de o cenusa groasa si fina, amintind parca de cele din urma eruptii vulcanice ale Maramuresului.
Spre Arsita
In vremea incendiului, produs de neghiobia turistilor fripturisti, drumul de car a fost ras cu lama buldozerelor pe o latime de circa 3-3,5 m, creandu-se astfel o banda de protectie nuda de vegetatie, iar pe firele paraielor susurand modeste printre andeziticele grohote pot fi vazute locuri afundate de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pentru a lua apa necesara contracararii focului care a durat zile-n sir. Datorita acestei travee, focul nu s-a extins spre Suior si foarte apropiata plantatie matura de molid.
Sinistrul de ansamblu al Secaturii e partial compensat acum de braul de faget matur abia inverzit, verde-crud-galbui. In solul arid, nisipos pe alocuri, alteori acoperit cu un strat subtire de carbuni tuciurii, apar amprentele mari ale unui cerb, dar si ale micutelor copite de caprioare si iezi fatati in primavara asta.
Nu suim pe Secatura de-a coasta, pe langa mica grota folosita de pastori ca refugiu pe vreme rea, ci continuam spre est, spre Arsita (cu o zona umeda, izvoare) in a carei pajiste apar, alaturi de calcea calului, trecute branduse, traista ciobanului, frumoase exemplare de degetaruti – Soldanella hungarica. Spre nord, in amontele unui paraias afluent al vaii Mlejnita, debuteaza Jgheabul Mic acompaniat de poteca pastoral-turistica ce suie din Cavnic, trecand pe la Cabana Gutai, spre saua larga dintre Secatura (1392 m) si Gutaiul Doamnei (1394 m) – marcaj turistic triunghi rosu – neprofesionist, nestandardizat. La stanga, in faget, rasar primele turnuri andezitice sur-argintii, semete.
Efectele incendiului 
Nu peste mult, dupa ce poteca sare pe malul geografic stang al paraului, apar arborii, arbustii, vegetatia partial arsa, mai apoi aproape integral carbonizata. Izul reavan, tipic de codru primavaratic, mireasma eterata de ienupar si molid, sunt inlocuite de mirosul de taciune stins si cenusa, lut ars, iar colbul fin se ridica-n valuri antrenate de briza calda. Totul a ars spre Secatura si Gutaiul Doamnei, iar pompierii nu aveau nicio sansa de interventie in lipsa elicopterelor – avioanelor utilitare.
Surprinde la un moment dat aparitia gainatului proaspat de galinacee, ca de cocos de munte sau cocos de mesteacan, specii care apreciaza cetina, dar mai ales fructele ienuperilor, habitatul excelent disimulator realizat de acestia. La stanga ramane impresionanta citadela cu turnuri andezitice gemene ale abruptului estic al Secaturii. Poteca, la apropierea de sa, e greu deslusibila dupa incendiu, ea reaparand, ca si marcajul turistic, ceva mai tarziu, acolo unde ienuparisul si pajistea alpina neincinerate-si refac aparitia.
Cu siguranta va trebui sa treaca ani si ani pentru ca vegetatia ierboasa, si abia dupa cateva decenii, ienuperii si molizii, alaturi de arinii alpini sa-si faca aparitia in aceste veritabil desert de cenusa, desi acolo unde temperatura nu a fost teribila, sub vreascurile ienuperilor carbonizati, rasar oportunistele frunzulite pistruiate ale calugarilor, cocosei, maseaua ciutei – Erythronium dens canis, iar in insulele pajistii nearse, florile Pastilor – Anemone nemorosa, albe sau cu irizatii roz alaturi de degetaruti.
Efectele prapaditorului incendiu se amplifica dupa depasirea seii dintre Secatura si Gutaiul Doamnei, deplasandu-ne spre Creasta Cocosului. Au inceput insa sa dispara lent efectele vastului incendiu propagat pe Jgheabul Mare spre culmea Gutaiului si versantii nordici ai Gutaiului Doamnei imediat dupa 1990, refacandu-se deocamdata vegetatia ierboasa, muschii, lichenii, ienuperii arsi parand azi niste bizare oase costale albe.
Soarele e din ce in ce mai puternic, evaporarea pe masura, pacla deranjanta si panoramarile spre varful Mogosa, Dealul Berbinciorii, culoarele vailor Suiorului, Mlejnita, Berbincioara, afluenti ai raului Cavnic, orasul Cavnic si mai departe spre Dealul Hija si Satra Pintii lipsite de spectaculozitatea specifica zilelor senine. Acelasi lucru e valabil panoramand spre Ignis (1307 m), Pietroasa (1200 m), Plesca (1292 m), zona Runcu – Tataru, Culmea Pietrei si platoul turbariei Iezerul Mare, dar si catre Statiunea Turistica Izvoare. Cu greu se pot deslusi culmile indepartate, neguros-estompate, ale Tiblesului, Muntilor Rodnei, Maramuresului si ai Zakarpatyei Ucrainei.
Rasare insa treptat superioara dantelarie stancoasa a Crestei Cocosului, spre nord, peste fasia arsa de ienuparis si molidis, apoi peste marea verde cu reflexe argintii a coniferelor alpine scapate de foc. Gata cu colbul cenusii si izul de vulcan in nari, eteratele miresme alpine luandu-le de acum locul. Inainte si spre dreapta se contureaza caldeira vulcanica a Gutaiului, de la Creasta Mica a Cocosului spre varful Gutai, Gutaiul Mic (Trei Apostoli) si pana la Magura Budestiului, iar ultimele insule albe de nea ii amplifica frumusetea alaturi de afinisul abia inverzit.
Depasim zona umeda cu izvoarele obarsiei Izvorului Alb, putin de deasupra cascadei Sarita, loc in care in copilarie Papa ne aratase „valauale” pentru adaparea indeosebi a cailor maramuresenilor, scosi la pascut si refacere dupa arat si semanat pana la primele prasile la cartofi si porumb, lasati liberi in pasunea alpina. In cateva locuri vom admira ultimii calugari infloriti si diamantati de picaturile nocturne de roua, agilele soparle de padure misunand prin iarba inca uscata, ori cate o broasca rosie de padure – Rana temporaria. Nu dam cu ochii de vipere insa.
Liniste pe Creasta Cocosului
Ajungem la Creasta Cocosului. Nu e nimeni in zona, niciun cort de-al turistilor sau alpinistilor pasionati de catarari. E liniste. Apoi grav croncanit de corbi zburand acrobatic, in tandem, demonstrativ parca. Abia deslusim intunecata oglinda triunghiulara flancata de arini a Taului Morarenilor (vizitat de mine in urma cu doua zile). Soarele scalda stancariile Crestei Mici a Cocosului si fagetul cu dantelate poienite din zona Cioncasului.
Facem un scurt popas, la finele caruia apar primii turisti, o familie de baimareni cunoscuta mie. Dupa ora 12, coborand pe poteca clasica spre izvoarele de sub Creasta Cocosului si admirand limbile inguste, dar groase, de nea topinda, dar si ultimele branduse, intalnim alti turisti. Unul dintre ei venise cu Duster-ul pana in poienita stalpului cu marcaje din debutul parapetului cu panouri informative, gata de prabusire. Acolo dam peste un grup mare de tineri, baieti si fete, suind. Din stanga, dinspre Masa de Piatra, se aude larma si, deplasandu-ne pe piciorul nord-vestic pentru a admira turbaria Taurile Chendroaiei, remarcam sub Secatura si cascada Sarita ditai parcarea auto „picnicaresc”. Fripturistii suie in continuare, cu masinile lor de toate felurile, doar fraierii optand pentru varianta pedestra dinspre Pasul Gutai.
Coboram spre nord-est in depresiunea turbariei Taurile Chendroaiei, dandu-i ocol pe la poalele Crestei Cocosului, cautand unghiuri foto inedite. Dam astfel peste un turist insotit de un urias ciobanesc carpatin, baltat alb-negru, campat peste noapte-n apropiere, in cort. Descindem pe langa un parau, afluent al vaii Hopsia, care coboara spre Rausor in sat Mara, acompaniata de poteca turistica marcata cu cruce albastra, deplasandu-ne peste elasticul fund de blid intors al turbariei spre taul cel mare.
Ne atrag atentia primele exemplare imbobocite ori inflorite de barba mosului (bumbacarita), dar si cele roz, mititele, asemanatoare celor de merisor si afin, de rachitele – Vaccinium oxycoccus. E prea devreme insa pentru a vedea si coloniile sangerii translucid-cleioase ale plantei insectivore roua cerului – Drosera rotundifolia.
Creasta Cocosului scaldata-n undele albastru intunecate, cu intinse colonii de alge verzi ca niste braduleti spre margini. Iesim la Drumul mostenirii, urmarindu-l spre sud-est in timp ce doi moto bikeri, echipati precum niste bravi cavaleri ai Apocalipsei, trec vertiginos si-nvaluiti de praf pe langa noi, indreptandu-se pe drumul auto-forestier spre serpentinele soselei Cavnic-Budesti, iesind in aceasta la circa 2,5 kilometri de Pasul Neteda. Traversam o zona a pasunii Vagas, spre Ocoale (marcat de saivanul pentru oi si vite), admirand paraiele susurande dintre grohote si care vor aflui in valea Sesuri, si-n final in Rausor, spre Mara sat. In pajistea ciuruita de galeriile soarecilor, la umbra unor tufisuri de fag, apare o cumatra, vanjoasa si foarte sprintena, vipera comuna – Vipera berus, care nu are defel chef de-o poza.
Turistii „picnicari”
Urmeaza un barait ca de moto-deltaplan sau avion utilitar mic, dupa care apare un ATV condus de un barbat tinand in lesa un Rottweiler asudat, gafaind. „Picnicarii” se-ndesesc la trecerea noastra pe la vest de Creasta Cocosului, printre ei sunt si unii cu bebelusi fragezi, neprotejati de soarele agresiv de dupa-amiaza, carati in rucsacuri speciali ori in hurducate carucioare. Ne uitam la sandalele femeilor, barbatilor, la gleznele si pulpele lor descoperite, atragandu-le atentia asupra prezentei viperelor care, precum ei, prefera zonele umbroase.
Daca la un moment dat se adunasera cativa nori, dand impresia unor muguri de posibile averse dupa-amiaza, treptat cerul se degaja si soarele arde nemilos in timp ce depasim Sarita Pintii si apoi Poiana Boului. De-aici incolo ne va proteja fagetul prin care poteca spre Pasul Gutai pare aleea unui frumos parc. Turistii continua sa se-ndrepte spre Creasta Cocosului sau, majoritatea lor, spre poalele vestice ale acesteia si ale Secaturii desi e aproape ora 14. De-atata lumina si lume pana si cucii au decis sa-si intrerupa cantul, reverberat in ecouri de faget.
Un circuit de opt ore
Cu putin inainte de ora 14 ajungem in Pasul Gutai asaltat de numeroase autoturisme, ne imbarcam si valsand cuminti, fara nicio graba pe buclele-n ac de par ale Gutaiului, admirand partiile de schi ale Mogosei si ultimele lor pete albe de nea, coboram spre Baia Mare, amintindu-ne de crinii de padure ce vor inflori, ca in alti ani, dupa prima decada a lui iunie. Cam atunci ne vom indrepta conform traditiei turistice spre caldarile alpine si culmi ale Muntilor Rodnei la boschetii cu rododendroni, gentiane, primule, oite, refacand trasee in care imi fusese demn, inegalabil mentor turistic, ca si-n traseul de azi, inubliabilul vreodata Papa.
Circuitul ne-a luat opt ceasuri, din care doua pentru a ajunge, ori a ne retrage, cu autoturismul in Pasul Gutai, iar sase pentru traseul propriu-zis (circa 13-15 km) realizat savurand din plin consecintele iresponsabilitatii semenilor, dar mai ales frumusetile specifice acestor locuri in toiul primaverii.
Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
