 |
 |
Vezi GALERIE FOTO
Dupa turele consistente din Parcul National Muntii Maramuresului, e dificil sa alegi un traseu incitant mai ales intr-o zona cu modeste cote de altitudine. Defileul Lapusului e insa de departe mereu capabil sa ofere, chiar si celor care-l cunosc ca in palma, noi si interesante surprize alaturi de privelisti de nedescris, mai ales abordandu-l in fastele ceasuri din preajma rasaritului de soare sau la orele crepusculului.
Cald, posibile averse cu descarcari electrice de la ora 12, in special dupa-amiaza, suna prognoza pentru weekend. Sambata dupa-masa, pe la orele 15.30-16.30, cerul e atat de noros-tenebros in zona Mocira, Coltau, Sacalaseni, Catalina, Ocolis incat o tornada devastatoare pare iminenta. Vine doar o restransa, cuminte si scurta aversa racoritoare si gata. Plouase insa ca lumea, aveam sa constatam asta duminica-n zori, pe Culmea Preluca si prin Preluca Veche, facand moale lutul rosietic dintre dolomiticele grohote de la sud de varful Paltinu, sporind debitul (de regula foarte modest ) vaii Curetiului, implicit al acvaticului stergar diafan al cascadei Pisatoarea, cel de-al doilea nostru obiectiv.
Stabilisem intalnirea si plecarea pentru ora 5.30, dar, ruland spre Grosi, ortacii mei si-au amintit de betele de trekking ramase acasa. A survenit returul la domiciliu, imperios necesar, coborarea si apoi urcarea in culme de la Cascada Pisatoarea, nu doar dupa o strasnica aversa, impunand acest indispensabil accesoriu. Aparent, cele vreo 20 minute de intarziere presupuse de corectia acestei omisiuni nu ar fi avut importanta, dar… in zori, dupa rasaritul soarelui, magia plutindelor neguri depinde teribil de temperatura, insolatie, evaporare si briza diminetii.
Spre Dealul Manasturului
Batranica Brena (11 ani in 7 august), ramasa in ultimele ture acasa din pricina schiopaturii datorata unei rebele artroze, e cu noi, bucuria (reciproca) de-a fi luat-o manifestandu-se conform ritualului bine stiut chiar inainte de iesirea din casa. Din capatul localitatii Copalnic Manastur, pe langa cimitir, suim la dreapta pe asfaltul ingust al drumului Sapardului ce continua apoi, din ce in ce mai desfundat, pietros, accidentat si spalat de ploi si torente, neintretinut, spre Dealul Manasturului – varful Florii (810 m) din Culmea Preluca. Panorama retro spre Copalnicul Manastur, abia deslusit din groasa patura de neguri laptoase, e minunata, ca si iminentul rasarit al soarelui la dreapta Satrei lui Pintea. Oprim dupa ce depasim saua Manasturului si imediat dupa ce suim avantat, ocolind prudenti o periculoasa groapa din carosabil marcata cu un par gros infipt in ea, admirand depresiunile nordice neguroase, pana spre Baia Mare – Mons Medius – Ignis.
Spre vest, pe culme, duce spre varful Pietrarului (687 m – traseu apreciat de mountain-bikerii care coboara de acolo vertiginos in centrul Copalnic Manasturului) un drum accesibil doar atelajelor si autovehiculelor de teren. Depasind varful Florii, admirand crangurile cu mesteceni si faget tanar, fanatele din poienile inlantuite, oprim ajungand in dreptul Dealului Magurenilor – 795 m.
Spectacol magnific in lungul Defileului Lapusului
Soarele de-abia a rasarit, deasupra lui proiectandu-si calda lumina ca de candela spre Valea Arinului, Piciorul Maschii, Rapa lui Filip. Spectacolul magnific al alb-denselor neguri se deruleaza insa in lungul Defileului Lapusului, de la Razoare spre Peteritea, Groape, Dealu Corbului, Vima Mica, Salnita… Umbrele magice depasesc 5-8 m lungime, poate mult peste, fotografic beneficiind de un veritabil regal mult visat. 
Coboram curbele calcaroase ale drumului ingust, intrand in Preluca Veche, minunata datorita disiparii gospodariilor sale pe paraie, vai, in nesfarsite livezi clasice de pomi fructiferi. La stanga ramane biserica greco-catolica pe langa care vom cobori in final spre Valea Arinului si de-acolo in Magureni. Continuam spre biserica ortodoxa si in final spre gospodaria vechilor mele cunostinte, lelea Marie si badea Niculaie Dunca (Preluca Veche nr. 87 – le-am facut si trimis fotografii cu alte ocazii, aveam s-o fac si azi, la intoarcere).
In dreapta mai ramane o casa noua, prospera, precedata de o mica si foarte cocheta gradinita cu flori. Imediat dupa aceea, la poalele sud-estice ale varfului Paltinul (cu radio releu), intre pruni, e o rastignire, langa ea doi bolovani dolomitici uriasi, iar in rambleul stancos, pe suprafata dolomitelor, se remarca cateva impresionante macro-cristale de pegmatite cu turmalina neagra (conform geologilor Aurel Stefanoiu si Dumitru Istvan) de grosimea unui trabuc havanez. Fidelul Suzuki Jimny ramane parcat la capatul Piciorului Maschii. Se face cald pe masura ce soarele suie pe bolta si odata cu el briza cald-umeda dinspre Valea Arinului si Groape.
Ne luam rucsacurile usoare, betele de trekking si o taiem pe un drum de car spre vest – nord – vest. La stanga raman gospodariile superioare de pe Piciorul Maschii, Vidra si obarsia Branistei (care descinde prin succesive, frumoase, doua cascade in zona Dambul P…i si Ochiul Gropitei).
Regal de flori si plante
Trebuie sa suim usor spre dreapta, trecand printr-o lucerniera abia otavita si cu numerosi „clenceri” plini de fan proaspat, aliniati riguros soldateste, taind vreo doua haturi. Astfel incepand regalul paradisiac prin fanatele in plina floare debordand de margarete, coada soricelului, minuscule, albastru intens flori de amareala, sanziene galbene, o holda invadata de rapita salbatica, haturi cu tardiv infloriti macesi apoi specii mai aparte, adaptate zonelor colinare, precum Melampyrum arvense – graul prepelitei (miazanoapte), Veronica orchidea sau Veronica spicata.
Coborand din Valea Arinului spre Magureni, pe rambleul drumului pietros, vedem o specie ierboasa de soc, aflata acum in plina inflorire si curtata masiv de carabusi verzi sidefii si bizare efemeride inaripate. Lasam in urma parcelele de pasunat demarcate de numeroasele garduri electrice. Imediat ajungem la stana de oi si capre dupa care ne incepem lunga coborare pe fata sudica a Paltinului, avand la stanga obarsia vaii Curetiului, iar in dreapta si ceva mai departe vaile Socilor, Morilor si esticele gospodarii din Dealul Corbului si biserica veche de lemn.
Panorama insorita se largeste spre Preluca Noua, Dealul Pitigaii, Aspra, Codru Butesei, iar la sud, peste nevazuta Piatra Cerbului si Defileul Lapusului astupate de negurile groase si valatucit plutinde, spre Vima Mica, Culmea Vimei (vf. Branistei – 745 m, vf. Malului – 694 m, vf. Vimei – 777 m, Dealul Paltinisului si spectaculoasa Rapa Vimei). Grosul negurilor fotogenice se-nghesuie insa dinspre Razoare spre Groape, Peteritea si gura vaii Hijului.
De-acum apar pretutindeni ienuperii incarcati de minusculele lor bobite verzi si eterat aromate, paduceii invaluiti de impresionantele liane ale curpenilor, dar si vegetatie aprinsa (paducei, ienuperi) de pastori. Grohotele dolomitice par aglutinate de muschii bizari ce par niste pernite sure, catifelate, insulele de Sedum acre si Sempervivum sp., lichenii de piatra variati si care abunda alaturi de scaii teposi si indeosebi varietatile scunde de Lapte cainesc – Euphorbia sp. rezistente la seceta si arsita.
Deasupra Pietrei Cerbului
Dimineata e minunata si, in cea mai mare parte a circuitului, o premiera pentru colegii mei. In debutul Culmii Pietrei care coboara spre gura vaii Vimei lasand la stanga Piatra Scrisa, iar ceva mai jos Casa de Piatra, o pestera nu mai afunda de vreo 13 m, formata-n dolomite, sub ea doi pereti verticali admirabili de pe Piatra Cerbului ori Custura Vimei, o luam costis la stanga pe un fost drumeag de car, inierbat si flancat de ienuperi, traversand o limba de faget ilegal devastat forestier.
Ajungem astfel deasupra Pietrei Cerbului si a celei de-a doua bucle-n U a Lapusului, dupa prima de la Ochiul Gropitei, urmatoarea ocolind Custura Cetatelei, dupa care urmeaza cele doua succesive, dar invers dispuse, ca in oglinda, din aval de podul Salnitei, sub Cetatea din Dealul Corbului si vizavi de La Mese, acestea impreuna cu zona Scaruta Asprei subliniind magistral salbaticia particulara a acestui defileu.
Ce bine ar fi fost sa fi ajuns la belvederea de pe Piatra Cerbului, adica la circa 150-200 m deasupra imputinatelor ape maroniu-lutoase dupa ploile din seara precedenta ale Lapusului cu aproximativ 15-25 minute mai devreme! Am fi surprins atunci mult mai concludent ridicarea si migratia zdrentuitelor neguri deasupra Custurii Vimei si a Culmii Pietrei. Peisajul e insa oricum grandios si asta multumita raului, reliefului accidentat-valurit si padurilor de foioase, chiar daca de aceasta data capriorul din valcelele cu spurcate saritori ale Pietrei Cerbului nu-si lanseaza horcaitor -latratoarele avertismente marcatoare de teritoriu.
Suind spre cascada
Dupa circa 15 minute o luam oblic spre nord-est, coborand si traversand modesta valea Curetiului prin talvegul stancos-dolomitic extrem de alunecos, mazgos. Cascada Pisatoarea e in avala si la dreapta, la circa 20-25 m, invizibila insa, fiind obturata de huciul dens. Pentru a ajunge la ea suim versantul dolomitic stang, abrupt, inierbat si invadat de tufe agasante de paducei, porumbari, macesi si ienuperi, udandu-ne strasnic pantalonii de la apa ramasa pe vegetatie dupa ploaie. Evaporarea se accentueaza si odata cu ea efectul de jungla. O tinem oblic stanga pe o veche poteca pastorala pe curba de nivel, dand repede in culmea cu un alungit, dar restrans luminis.
De-acolo coboram direct spre vest pe versantul bolovanos-impadurit, avand in dreapta din ce in ce mai accentuat conturatul jgheab accidentat al unui torent pe care-l traversam in treimea inferioara, ajungand astfel la baza Cascadei Pisatoarea. De fapt, acolo unde primele trei zone de cadere ale apelor sale continua cu un scurt intermezzo dolomitic orizontal urmat de o alta si mare prabusire a apelor spre raul Lapus – mal drept geografic, aflat cam la 40-50 m distanta. Acea ultima cadere de apa nu poate fi insa admirata fara coborarea riscanta pe malul drept alunecos si ca o cuirasa sau, eventual preferabil, folosind macar o cordelina pentru asigurare. O varianta ar mai fi abordarea finalului vaii Curetiului, in lunile secetoase, dinspre raul Lapus in amonte… pana sub acest ultim prag al cascadei.
Descrierea cascadei
Cascada Pisatoarea nu exceleaza prin debit si vuiet, dar impresioneaza prin voalurile sale straveziu-alb-argintii de ape, in dreapta primei caderi remarcandu-se in peretele vertical o invaginatie intunecata (ca portalul unei grote) cu aspect de organ genital feminin extern, probabil de aici si toponimia.
Datorita caldurii reflectata de stancarii si a umiditatii constante, vegetatia de pe flancurile cascadei e deosebit de variata si luxurianta. Vom sui mai lejer decat am coborat, desi panta e de 35-45 grade, urmarind poteca cervidelor pentru a iesi deasupra unui perete din dreapta torentului si vizavi de belvederea Pietrei Cerbului. Abia a trecut de ora 9.15 dimineata – „cine se scoala de dimineata departe ajunge!”. Chiar asa. Ne hidratam, ciugulim cate ceva si pornim inapoi, de aceasta data pe versantul din stanga vaii Curetiului, spre nord. Ienuperi, arbusti teposi, vasta panorama spre fata sudica a Paltinului.
Traversam ingusta lunca mocirloasa a vaii Fantanii, invadata de mohor, menta brosteasca, afluent al Curetiului, alimentand cu apele lor cascada. O vulpe o taie miseleste peste culmea dolomitica pe care vom sui vreun ceas spre Paltinu si Preluca Veche. Urmele de cerb sunt pretutindeni, dar falnicul cervid niciunde. Un palc de fagi si mesteceni ascunde abil fosta galerie miniera de prospectare a IPEG Maramures, unde se descoperisera, ca si in Razoare si Groape, zacaminte de bentonita, aici neexploatate vreodata.
E tot mai cald, iar soarele arde nemilos. Nebuloasele sur-albicioase se aglomereaza deasupra Muntilor Lapusului, dar nu avem motive de alarmare. Apar exemplarele viguroase, albastre-liliachii, de urechea porcului – Salvia verticilatta, mai sus, in fanatele de pe terase, Salvia sativa. Putinele vite baltate au fost scoase la pascut intre gardurile electrice. Lumina cade violent de acum deasupra lucernierelor, a holdelor de cartofi rosii abia inflorite si intercalate cu bostani porcesti, infloriti si ei. Nu peste mult vedem turla galvanizata a bisericii ortodoxe si dincolo de ea crestetul rotunjit al Dealului Magura.
Oprire in valea Arinului si drumul spre casa
Inca nu e amiaza cand ne imbarcam pentru a o lua spre Valea Arinului pe drumul sinuos-abrupt, dolomitic, spectaculos, demn de un Camel Trophy, la un moment dat alarmant spalat de viitura torentiala, riscul de impracticabilitate sau accidente rutiere fiind unul serios si iminent.
Oprim in Valea Arinului, la rastignirea greco-catolica amplasata de o familie la marginea de hotar, traditional, prin 1942, dupa care coboram spre Rantase in Magureni. Drumul pietruit e excelent pe alocuri, mai accidentat in zona carierei de sub poalele Dealului Magureniului. In dreapta ramane un circular helesteu cu pastravi, stiut de mine de cand suisem din Valea Arinului la Poarta lui Pintea – portalul dolomitic cu frumoase legende legate de ipotetice si fabuloase comori. Panorama e splendida spre Magureni si bulbucata turla a bisericii cu influente arhitectonice baroce tarzii, ca la biserica din Rusor sau cele de lemn din Copalnic, in stanga vaii Domosa, respectiv Laschia, ambele splendide si relativ recent restaurate. Numerosi carabusi verzi-sidefii, alaturi de nestiute, inaripate, efemeride se intrec la valorificatul polenului si nectarului albelor rozete ale florilor de bozie.
Gata, coboram spre soseaua Tg. Lapus – Rusor – Baia Mare si rulam fara graba spre casa, iar la ora 12.30 ne-am terminat circuitul. Norii pot da linistiti de-acum navala. Aversa racoritoare va veni insa abia dupa-amiaza si, din pacate, doar in oras, nu si prin imprejurimi, desi ar fi fost atat de necesara. Ce zi minunata, imperfecta insa, de fapt ca oricare alta. De ce? Fiindca Novak Djokovic a fost infrant la Wimbledon de tenacele Andy Murray. Ei si, asta-i viata, necazul unuia, bucuria altuia!
Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
