TURISM – TRASEE TURISTICE MARAMURES – Vara prin Fisculas, in Maramuresul Istoric (GALERIE FOTO)

Vezi GALERIA FOTO
Ai chef de-o zbugheala in weekend, abia ai intrat in vacanta si vrei sa te familiarizezi cu ideea sau ai niste oaspeti carora vrei sa le oferi in nici macar o zi intreaga o carte de vizita specifica Maramuresului turistic, imbinand peisagisticul inedit cu istoria locurilor profana, ori cea religioasa, bogata varietate a florei spontane cu surprizele geomorfologice si mestesugurile ancestrale cu traditiile? Cu certitudine, Maramuresul, prin varietatea sa, iti ofera aceasta posibilitate.

Iata un circuit lejer realizabil pe parcursul a circa 10-12 ore, debutand in Baia Mare, luand pulsul stravechiului Fisculas, descinzand in Maramuresul Istoric prin Cavnic – Roata, Pasul Neteda si Budesti, continuand pe Valea Cosaului, facand o interesanta, dar scurta bucla prin Valea Stejarului, urmata de o alta ceva mai ampla pe vestita Valea Izei, spre Poienile Izei si Botiza, admirand Magura Glodului si piemonturile nordice ale Muntilor Lapusului, incheind periplul pe Valea Marei, la un pastrav cu mujdei si mamaliga din faina de parga, urmat de o admirabila valsare pe serpentinele Gutaiului.

Pentru a evita ceasurile de arsita caniculara si pentru a surprinde nasterea zilei, taranii iesiti la coasa dintai ori a otavii de lucerna si trifoi, femeile spargand proaspetele brazde asaltate de vrabii, sturzi, grauri, codobaturi sau berze in cautarea bietelor ganganii, pastorii manandu-si mioarele si caprele la muls prin strunga, e bine sa va treziti cat mai dis de dimineata.

Admirand siluetele numeroaselor biserici 

Abandonand DN 18 pentru a va indrepta spre Sisesti, aveti in fata ochilor un vast amfiteatru verde, de la Ignis spre Dealul Minei, Saua Iezuri, Gutai, Mogosa, iar aproape, indescriptibil, un altul ceva mai mic, spectaculos, pictural, cel al orasului Baia Sprie marcat de turlele bisericilor, grohotele si palcul de pini si arini care umbresc Lacul Albastru. Pe nesimtite ati patruns in vechiul Fisculas, iar panorama se desfasoara spre satele sale pitite-n nesfarsitele livezi cu fanate, la orizont conturandu-se Culmea Preluca.

Iesiti din Sisesti spre poalele Mogosei si Negreia, pentru a admira la stanga drumului asfaltat ingust suita de monumente sculptate-n aglomerate vulcanice de catre un amator cu neasemuit har. Lucrarile, in principal niste deosebit de pioase omagii aduse Fecioarei Maria, impresioneaza prin simbolistica romano-catolica, aerul multisecular si-n egala masura unul sintetic, expresiv, modern trimitand la arta hispanica transpusa de conquistadori pe taramurile Americii de Sud. 

Surpriza privitorului e cu atat mai mare, si admiratia deopotriva, afland de la localnici ca autorul, sculptorul popular Gavrila Cusco (etnic slovac dupa nume), nu are studii de arta, odinioara el lucrand, ca multi de-ai locului, la padure. La primele ceasuri ale zilei, soarele, strecurat peste padurile Mogosei, invaluie divin cu blajinele-i raze auriu-rosietice insiratele statui de piatra, innobilandu-le si sporindu-le sacralitatea. 

Revenind la soseaua principala, luati-o spre Danesti, o alta minunata localitate rurala marcata de valea cu scurte chei taiate-n roci vulcanice – Izvorul Bulzului – si maguricea cu brazi si pini, inspirat botezata Mandra Vedere. Si aici siluetele numeroaselor biserici, izbucnind din clasicele livezi cu pomi fructiferi, genereaza senzatia unei spirituale oaze. Suiti apoi spre Dealul Cornului, iar de acolo abateti-va putin spre biserica de lemn, monument istoric UNESCO, din Surdesti. Nu departe, pe stanga, e surata sa, aproape la fel de vestita, biserica de lemn monument istoric UNESCO din Plopis. Continuand spre Vad – Copalnic Manastur, in dreapta soselei, poate fi admirata o alta bijuterie de lemn, recent restaurata biserica din Laschia, cu turla influentata de principiile arhitectonice ale barocului.

Biserica din Surdesti, unde nu e voie fotografierea…

Consistenta ofertei turistice in zona este atat de variata si bogata incat cu greu rezisti tentatiei, renuntarea la unele sau la altele din ele tinand exclusiv de bugetul de timp. Biserica din Surdesti are prioritate, nu doar datorita notorietatii sale. Pentru a o vizita urmam la stanga drumul asfaltat, ingust, taind cursul unui paraias. Merita admirate pana acolo cateva gospodarii si case specifice locurilor, acum inviorate de numeroasele flori. Casa parohiala cu prispa invadata de vita de vie salbaticita, fantana traditionala, cu roata si lant, uriasii nuci preced zveltul lacas de cult avantat contre jour spre cer.

Turisti straini campeaza in corturi dinaintea bisericii, altii mai la vale, la umbra uriasilor arbori. De remarcat in fata bisericii crucile seculare de piatra ale mormintelor marcate de un fel de sarcofage cioplite din aglomerate vulcanice. Biserica, ctitorita in 1766, avand hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, de catre mesterul Macarie Ion se distinsese nu doar prin formele armonioase, ci si foarte multa vreme dupa aceea, prin inaltimea de 54 m a turlei, fiind considerata a fi una dintre cele mai inalte constructii din lemn din intreaga lume si incepand cu anul 1999 fiind inclusa patrimoniului UNESCO. Picturile interioare realizate de zugravii Stan si Stefan sunt, din nefericire, in foarte mare parte afectate de fum, igrasie, mucegai, nerestaurate. 

O juna, ghid local, crezandu-ne straini, incepu sa-si ciripeasca litania melopeica memorata in aproximativul grai al lui Shakespeare, apoi, realizand ca suntem niste „absolut banali cetateni romani”, nu se mai osteni defel sa ne ofere cuvenitele informatii (pentru care se incaseaza o taxa de vizitare, fara chitanta, divinitatea, evident, fiind deasupra ANAF-ului, sic!).

In schimb imi atrase atentia ca nu se fotografiaza in lacas. Am intrebat daca neutilizand flash-ul se pot face fotografii, raspunsul a fost negativ, iar motivatia una… ocult – ezoteric – alambicata, de genul „nefasta influenta a razelor de luna asupra galosilor de guma” sau, poate, al unui imperceptibil muritorilor conflict divin dintre El si Necuratul declansat prin banala actionare a obturatorului! Cert e ca mi-am iesit din pepeni, cu toate ca respect regulile, dar detest ipocrizia, impostura, perfidia.

Prin ex-orasul minier Cavnic

Din zona estica a tintirimului, peste livezi si valea raului Cavnic, se iveste turla zvelta dranitata a bisericii din Plopis. Continuand prin Surdesti catre Cavnic, in stanga sus poate fi vazuta Piatra Rosie si un grup de stancarii negricioase in care se gaseste mica Pestera a Pintii, probabil un loc de medievala supraveghere si observatie a deplasarilor din zona. Traversarea ex-orasului minier Cavnic nu e defel una oarecare, pozitia sa dintre Pietrele Soimilor, Mogosa si Hija conferindu-i o frumusete aparte. Anostele blocuri ale „epocii de aur” amestecandu-se gospodariilor miniere, modeste dar ca de basm, celor noi, vilelor si caselor de vacanta, pitorescul fiind sporit de perspectiva nordica spre Gutaiul Mic si Gutaiul Doamnei.

Din Handalul Cavnicului, dincolo de obeliscul de piatra care marcheaza limita ultimei invazii tatare (1717), soseaua se desprinde la dreapta spre Pasul Rotunda si Poarta de Fier, continuand spre Tara Lapusului prin valea Strambului, varianta stanga continuand spre zona cu partii de schi si sporturi hibernale, Pasul Neteda si Budesti.

Nou infiintate culturi de afin, stane traditionale sau in curs de europenizare, casute cochete de vacanta, intinse pajisti pline de musuroaie, acaparate de afin si merisoare, nesfarsite fanate inspicate, privelistile spre Magura Pintii, Magura Mare, Magura Mica, Piatra Totosului (un fost gheizer), Varatec, Sermetes, Chicera, caldeira vulcanica Gruiul Lupului si Corha, toate tinand de Muntii Lapusului, pot fi admirate spre est. La nord conturandu-se semetele culmi si varfuri ale Muntilor Maramuresului continuand cu Zakarpatya din Ucraina. La stanga, aproape, e Magura Budestiului iar la sud de aceasta varful Gutai, flancat de Creasta Cocosului si Trei Apostoli (Gutaiul Mic). 

Biserica din Budesti Josani…, unde e permisa fotografierea

Coboram spre Budesti, admirandu-i specificele terasari agricole multiseculare decorate de sutele de clai de fan si clenceri. Drumul se ramifica din nou, spre Breb si Ocna Sugatag la stanga, in jos si la dreapta acompaniind Valea Cosaului pana la Feresti.

Il urmam, deoarece din cele doua vestite biserici de lemn budestene, din Susani si Josani, dorim s-o vizitam pe a doua, monument UNESCO incepand cu sfarsitul anului 1999, ridicata la 1643, depozitara unei bogate si valoroase colectii de icoane de lemn dar si al unora pictate pe sticla, primite cadou de la Manastirea Nicula precum si a camesii din zale atribuita haiducului Pintea Viteazu.

O poarta maramureseana din stejar marcheaza accesul spre tintirim si treptele de piatra. Cruci de piatra multiseculare, o rastignire veche, tabliile de piatra din zona sudica, pe care se asezau la unele sarbatori cosurile cu bucate sfintite, atrag imediat atentia. Aici pot fi admirate mici ferestruici din sticla turnata, prinse printr-un local procedeu „cloisonne”, in sipci de brad in locul tablei maleabile din plumb utilizata la vitraliile romanicelor si-apoi a goticelor catedrale occidentale.

Aici e permisa vizitarea si fotografierea interioarelor (fara blit), pictura murala exceptionala – datata 1762 si atribuita in mare parte mesterului Alexandru Ponehalschi – fiind deosebit de bine conservata, chiar din pronaos, dupa frumoasa scara dintr-un lemn, atragand privirile o inspirata reprezentare a Apocalipsei. De o valoare artistica deosebita sunt si usile imparatesti sculptate si pictate cu deosebit har.

In drum spre Feresti

Timpul alearga nebuneste si, constatand ca abia am vazut cateva obiective, continuam spre Sarbi – Calinesti – Cornesti – Feresti – Berbesti – Vadu Izei – Valea Stejarului, inventariind din domoala alergatura a masinii numeroasele (inca) gospodarii maramuresene traditionale din lemn cu sarpantele dranitate, prispele inguste, minunat imbinate, de care incep sa atarne ghirlandele galbene de pastai puse la uscat pentru iarna.

Lasam pentru altadata bisericile de lemn, monumente istorice, Sarbi Josani si Susani, Calinesti Josani, Feresti, recent restaurata, valtorile, morile, helesteiele si noile pensiuni din lunca Vaii Cosaului. Apropiindu-ne de Feresti, in dreapta, malul Cosaului e deosebit de pitoresc datorita marnelor sur-vinete erodate si stratificarii lor. Acum de-o parte si alta a soselei fanatele sunt impanzite de mii de clai de fan si de „clenceri”, acolo unde fusese cultivat si recoltat trifoiul sau lucerna.

Dupa traversarea podului peste Iza, in Vadu Izei, o luam la dreapta, in amonte de vestitul curs de apa, pe malul sau geografic drept. Deasupra, la stanga, versantul arid ofera vederii minunate stratificari groase de gresii. Pescarii amatori apar pe malurile raului din umbra uriaselor salcii. 

Asfaltul lasa locul, scurta vreme, macadamului, continuand apoi pana la scoala si ulicioara din Valea Stejarului, cea care suie la biserica de lemn, monument istoric cu hramul Sf. Cuvioase Paraschiva. O splendida troita realizata de mesterul lemnului, Godja Patru, poreclit Pupaza, din Valea Stejarului, precede intrarea in stravechea asezare numita odinioara Valea Porcului (datorita numarului mare de mistreti care habiteaza in zona).

Pe vale, dintre gresii si marne izvorasc ape minerale sulfuroase, slab carbogazoase, folosite empiric de localnici in cure pentru diferite probleme gastrointestinale.

Curiozitatea aglomerarilor sferice si ovoidale de tufuri

Chiar la intrarea in sat, la stanga, e un grajd traditional de lemn si vizavi o ulicioara ce coboara si trece prin vadul modestei vai, aproape seaca, umbrita de tineri arini. Pe malul stang al vaii e o dezafectata cariera de piatra, rocile fiind reprezentate de tufuri vulcanice de Dej, sure in spartura proaspete, altfel brun-ruginii consecutiv infiltrarii apelor feruginoase si exogenelor lor alterari. Curiozitatea deosebita e reprezentata aici de asa numitele bile, aglomerari sferice sau ovoidale de tufuri in jurul unor nuclee centrale reprezentate de resturi vegetale, specii de nevertebrate etc. 

Bilele apar izolate sau aglomerate zeci intre straturile oblice, verticale uneori, ale cenusilor vulcanice. Nu foarte departe, spre nord-est, pe Dealul Hurgoi Mare si cel Mic, exista cateva mici pesteri dezvoltate in diaclazele tufurilor vulcanice. Catre Oncesti, pe o culme cu plantatie matura de conifere, se pot admira vestigiile sumare ale unei foste cetati medievale, dar si situl prospectat de arheologi al unei antice cetati ce ar fi apartinut dacilor liberi. Izvoarele cu ape minerale sulfuroase sunt cunoscute si pe versantii dinspre Oncesti, in flancul drept al Vaii Izei inferioara.

In vizita la mesterul Godja Patru Pupaza

Ii facem o vizita mesterului Godja Patru Pupaza, o veritabila enciclopedie ambulanta a locurilor, datinilor, traditiilor, un reputat daltuitor al portilor, troitelor, mobilierului autentic maramuresean, inspirat creator de lucrari artizanale, de la fusuri si furci pentru torsul lanii la miniaturalele pecetare sau monumentale garduri cu stalpi masivi de stejar. De-a lungul vietii a fost invitat la numeroase manifestari de gen, printre altele la targurile de la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti sau Astra, din Dumbrava Sibiului. Cu figura de haiduc hatru si neasemuitele-i istorisiri, imbiindu-i pe cei ce-i calca in batatura casei cu un pahar de horinca sau visinata dupa ce au trecut pe sub monumentala poarta de stejar pe care, in basorelief, si-a sculptat un autoportret, iar pe partea opusa un frumos memento adresat urmasilor sai, Godja Patru Pupaza te poate captiva ore-n sir. 

Personal l-am cunoscut de multa vreme si vizitat ani la rand, adica ne stim bine, cu toate acestea ochii imi fug curiosi si avizi spre cuierele sale traditionale, panoplia cu cap si coarne de berbec, colectia de clopote, botele migalos incrustate, goale pe dinauntru, instrutate cu panglici policrome si folosite de staroste la nunti, atunci fiind umplute cu horinca generos oferita celor din alai ori trecatorilor, o furca de tors imensa, statuara, dulapul de stejar ferecat cu fier forjat, zestrea de cergi mitoase, multicolore sau albe, jilturile masive din stejar, cu legendare basoreliefuri, sumanele aproape noi, purtate doar de sarbatori sau la biserica.

Din fericire, traditia mesterului e cu talent continuata de urmasii sai, comenzile pentru variate lucrari monumentale venind din toata tara, uneori si din strainatate.

Continuam pe Iza-n sus

A trecut de amiaza, pe coastele nordice, partial umbrite, localnicii lucreaza de zor la facutul fanului. Verde, tonic saturata si proaspata este otava de lucerna si trifoi.

Revenim in Vadu Izei pentru a continua pe Iza-n sus, trecand prin Oncesti, Nanesti, Barsana, admirand pe un deal din stanga drumului silueta cenusie a bisericii de lemn, monument UNESCO, Sf. Cuvioasa Paraschiva, numeroasele porti de lemn maramuresene, tranzitand pe langa Manastirea Barsana, urmand sa o vizitam mai tarziu. Dincolo de manastire, la vreo 300 m, deviem in dreapta putin, traversand podul de peste Iza si urmand vreo suta de metri drumul catre Slatioara si Glod, satul de bastina al Fratilor Petreus, pentru a admira la gura vaii Slatioara casa morii, valtoarea si roata morii amutita si invadata de muschi de ani buni de zile.

Nu mai oprim in Stramtura, Rozavlea ori Sieu, desi obiectivele turistice abunda aici, de la cele peisagistice la bisericile de lemn. Dorim sa admiram biserica de lemn, monument istoric UNESCO (din 1999), Sf. Cuvioasa Paraschiva din Poienile Izei, atestata din anul 1632 si cunoscuta de unii ca biserica din Poienile Glodului. Intrarea descendenta in Poienile Izei genereaza o frumoasa, prima, perspectiva a satului dominat de impresionanta Magura a Glodului. Din pacate, inchisa fiind, nu i-am putut admira decat din afara armoniile si zveltetea, nu si celebra pictura interioara atribuita zugravului Radu Munteanu – anul 1785, la 1794 un mester local terminand decorarea murala interioara.

Biserica de lemn din Botiza

Un drum pietruit ingust si bunicel trece culmea dealului cu fanate si arini coborand in Botiza, pe Valea Sasului. Traversarea merita a fi facuta pentru a admira spre sud lantul impadurit al Muntilor Lapusului, de la Sermetes spre Varatec, Secu si piemonturile nordice, mai apoi, coborand in Botiza, nou ctitorita manastire. Un renumit borcut poate fi baut pe Valea Sasului, dar noi vrem sa vizitam biserica de lemn, monument istoric, vatra satului Botiza, celebra pentru gospodariile sale neasemuite, din nefericire multe dintre ele demolate si inlocuite de niste constructii fara noima si stil, strident zugravite, cu gardurile odinioara impletite maiestru din rude de alun inlocuite azi de gardurile oribile de inox.

Biserica e in curs de restaurare, deocamdata fiind acoperita cu dranita noua turla, actiunea urmand a fi incheiata peste 2-3 luni, adica inainte de sosirea iernii. Frescele interioare sunt aproape integral distruse de fum, igrasie si mucegai, cenusiul negricios acoperind aproape toata bolta, peretii si catapeteasma originala. Aici, in tintirimul bisericii de lemn, exista insa o piatra de capatai daltuita-n piatra, unica-n felul ei datorita sculptarii unei cruci in basorelief, cu un Iisus rastignit sumar sugerat, picioarele acestuia continuand cu un fel de radacini (ale umanitatii insasi) si doua portrete, posibil ale celor cazuti in primordialul pacat, Adam si Eva.

Langa stiva de barne si dranita atrage atentia un fel de „cal balan”, scaunul mesterului cioplitori de dranita, o ingenioasa scula cu pedala in care sipcile de molid fara noduri sunt prinse intr-un fel de menghina pentru a putea fi fasonate cu cutitoaia (mezdreaua).

Admiram la sud-vest de biserica de lemn, coplesita realmente de noua hardughie a bisericii zidita in Botiza, o frumoasa casa-muzeu cu prispa si curtea debordand de flori, pe un perete atragand atentia o inspirata masca populara grotesca cu chip de drac. Frumos e si gardul traditional de aici.

La Manastirea Barsana

Coboram apoi spre Sieu in lungul minunatei vai a Botizei, dam in soseaua nationala si ne-ndreptam spre Manastirea Barsana. Manastirea e o impresionanta realizare de dupa 1990, indiscutabil armonioasa, impresionanta, frumoasa, asezata, spune-se, in situl unei foarte stravechi manastiri din care nu s-a mai pastrat nimic insa. Arhitectura nu e defel una autentic maramureseana, ci mai degraba un fel de sinteza-mixt maramureseano-bucovineana. 

Locul amplasarii, la poalele dealurilor cu faget pe malul drept al Izei, conceptul general al manastirii ortodoxe, aleile radiale, florile variate si numeroase, mobilierul de gradina, monumentalitatea corpurilor de cladiri, atrag anual mii de vizitatori de pretutindeni. Probabil cel mai inspirat moment de vizitare al lacasului e la Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, atunci cand spre manastire se indreapta mii de pelerini crestini maramureseni, majoritatea invesmantati macar partial in straie traditionale, ocazie cu care pot fi admirati cei mai frumosi copii, coconi si cocoane, alaturi de hieratice chipuri de moroseni varstnici si tineri in toate puterile.

Drumul spre casa, pe o varianta deosebit de pitoreasca

Constatam surprinsi ca s-au scurs deja mai bine de noua ceasuri de la plecare in care am uitat de toti si de toate. Gata, pornim spre casa, din Barsana optand pentru varianta deosebit de pitoreasca prin Valeni – Calinesti – Ocna Sugatag. Asta pentru a admira dintr-o alta perspectiva piemonturile Lapusului, terasele picturale cu holde de ovaz, grau de primavara, cartofi, porumb si pepeni porcesti, flancate de fasolea pe rude ori floarea soarelui, fanatele cosite, de pe unele strafurile trase de frumosi cai semigrei carand fanul parfumat spre soprurile cu acoperis mobil din ograda casei.

Deviem spre Hoteni si, intorcand privirile spre Ocna Sugatag inghitita de livezile sale, strajuita de Padurea Craiasca, din preajma statiunii cu ape saline, ni se pare ca aduce (iarna indeosebi) celebrei lucrari a lui Ion Andreescu, Iarna la Barbizon. Din Hoteni panoramele largi ofera vederii incantatoare perspective spre platoul vulcanic Gutai si spre Culmea Pietrei.

Trecem peste Mara, suim in Harnicesti, unde dam de DN 18 si o luam spre stanga, catre Desesti, langa sosea putand admira o frumoasa, noua, biserica de lemn, iar indaratul ei si mai sus turla bisericii de lemn, monument UNESCO, Sf. Cuvioasa Paraschiva. Apoi porti, gospodarii, case traditionale, cele ramase neagresate si inlocuite de patima constructiva a capsunarilor dupa 1989, dar si case noi la care cel putin prispa si balcoanele au preluat cate ceva din arta maramureseana a lemnului. Un helesteu-pensiune, aproape gata de dare-n functiune, se iveste la stanga soselei, cealalta, o mai veche pastravarie cu terasa-restaurant, e la iesirea din Mara si reperabila facil, multumita cascadei sale antropic realizata dupa captarea unei vine de apa din Mara superioara.

Pe marginea drumului, localnice varstnice vand ciuperci, afine, mere de vara, altele artizanat din care nu lipsesc kitsch-urile. Esentiale ni se par insa umbra, tihna conferita de structurile de lemn si numeroasele obiecte casnice originale inspirat expuse pe terase drept decor ambiental, izul apei, susurul suvoaielor izvorate din cepurile bustenilor – parapeti, irizatiile inserarii, miresmele imbietoare de mamaliga, pastrav la gratar, pita coapta pe vatra-n cuptor, mujdei si… lipsa manelelor ca si a oricaror alte tiganii cotidiene.

Cam asta a fost. Mult, putin? Destul pentru 10 ceasuri sau ma rog o singura dar deosebit de bogata si variata zi de vara. Cu lene si cu greu ne dezlipim din context pentru a traversa Gutaiul, remarcand blanda mangaiere a inserarii deasupra Crestei Cocosului si a Secaturii, incheindu-ne circuitul in Baia Mare, dupa ora 20.30.

Unii vanitosi, dupa o astfel de intamplare, ar cuteza sa afirme ca au vazut, ba chiar si ca deja cunosc Maramuresul. Cu siguranta fals, fiindca, forfecandu-l in lung si-n lat pe picioare, nu doar prin geamurile autoturismului ori autocarului, sigur nu am ajuns sa-l cunosc la detaliu nici dupa mai bine de-o jumatate de secol, fiind mereu capabil sa-mi ofere alte si nevisate minunatii si surprize.
Sursa: Lucian Petru Goja