Vezi GALERIE FOTO
Dinu Mititean avea o vorba: „Decat sa te prinda vremea buna acasa, mai bine o ploaie-n traseu!”. Cam cu asta ne consolam ruland joi, 26 septembrie, dimineata, de la ora 8, spre Muntii Ciucas, o premiera pentru noi, cei patru baimareni. In acest scop am traversat un splendid colt de tara transilvan, incepand din Maramures, continuand prin valea Somesului, Dej – Beclean, apoi prin Reghin si Defileul Muresului – zona Deda – Toplita, in Rastolita, aversa mocaneasca parand la un moment dat sa vireze-n grindina si lapovita.
O frumoasa zi de toamna avea pe urma sa ne incante din Ditrau, Lazarea si Gheorgheni spre Miercurea Ciuc, Tusnad Bai, Sf. Gheorghe si Brasov, apoi spre Sacele si Pasul Bratocea. Incepand de aici Muntii Ciucas provocandu-ne cu citadelele-i stancoase aferente Culmii Bratocea, Piscului Caprei si Muntelui lui Gheorghe. La ora 18,15 am ajuns in fata Cabanei Muntele Rosu. Astfel aveam sansa de-a arunca primele, emotionate si curioase ocheade ispititoare Muntelui Rosu si Muntelui Zaganu.
Date tehnice 
26 septembrie. Traseu la dus: Baia Mare – Dej – Reghin – Tusnad Bai – Brasov – Sacele – Cabana Muntele Rosu – 519 km, sosea impecabila. Exceptie ultimii trei kilometri, din DN1A, zona Pasului Bratocea (1.263 m altitudine), pana la 1.260 m – cota Cabanei Muntele Rosu.
28 septembrie. Parcurs la intoarcere via Sacele – Brasov – Rupea – Sighisoara – Tg. Mures – Reghin – Dej – Baia Mare – 460 km, sosea excelenta-final la ora 22,30.
27 septembrie. Am realizat un circuit de 11 ore si circa 25 km, cumuland astfel doua trasee de creasta principala intr-unul singur: Cabana Muntele Ciucas – Fantana Nicolae Ioan – Cabana Ciucas – vf. Ciucas (1954 m altitudine) – Saua Gropsoare – vf. Gropsoare Mari (1.883 m altitudine) – vf. Zaganu (1817 m altitudine) – Poiana Stanii de sub Zaganu – Islazu Vacii – valea Tampa – Pandarul ursilor – Cabana Silva – Cabana Muntele Rosu.
28 septembrie. Tur-retur patru ore – circa 10 km – Cabana Muntele Rosu – Muntele Rosu – La Rascruce. Pentru prealabila documentare am apelat la site-uri Internet aferente Muntilor Ciucas, monografia si harta turistica Muntii Ciucas publicata in prestigioasa colectie Muntii Nostri, harta Muntii Ciucas – autor Danut Calin si harta/pliant caracterizata de concizie si acuratete Muntii Ciucas – autor Andrei Beleaua, excelenta in teren, continand marcajele/traseele actualizate.
Traseele parcurse de noi nu prezinta zone expuse/tehnice, exceptie in Muntele Zaganu, La Lanturi (un pasaj foarte scurt asigurat cu cabluri pitonate) si dupa aceea spre Zaganu (doua scurte torente uscate cu praguri depasibile cu prudenta) – in conditii de vizibilitate redusa, pe ploaie, lapovita, ninsoare/viscol si depunere de chiciura si polei cu totul altfel prezentandu-se lucrurile. Ciucasul, in zonele abordate de noi, are flagrante asemanari geo-morfologico-peisagistice Ceahlaului, iar traseele, desi cu diferente de nivel considerabile, nu pun probleme de accesare pasionatilor de drumetii alpine.
Izvoarele sunt rare, ele aparand sub cota 1.300 m, in consecinta apa potabila trebuind din start asigurata. In masiv pot fi admirate, cu ceva sansa, capre negre (un nucleu redus). In timpul verii sunt prezente viperele – Vipera berus – varietatea comuna si cea melanica, brun-negricioasa (predilect in preajma calcarelor din Poiana Stanii de sub Zaganu – conf. salvamontist Eusebiu Niculae); caprioarele, cerbii pot fi de asemenea vazute-n masiv, ca si ursii ori corbii de altfel. De vreo doi ani, Muntii Ciucas, cu o suprafata de doar 200 kilometri patrati, au fost declarati Sit Natura 2000.
Spectaculozitatea zonei
Spectaculozitatea, salbaticia, grandoarea, semetia si fascinatia Ciucasului se datoreaza preponderent martorilor de eroziune, indeosebi conglomeratelor (rocile avand aspect de beton cu o granulatie diferita) care au forma de clai, ace, turnuri, caciuli, sfincsi antropomorfi (Babele la Sfat) sau zoomorfi. Unele toponimii au variante diferite, spre exemplu Tigaile Mari si Tigaile Mici nu spun mai nimic, daca se foloseste insa varianta pastorala ancestrala Tigaile Mari si Tigaile Mici, totul vine la mintea cocosului, ciobanii botezand astfel stancile spectaculoase care li se pareau nise hiperbolizate mioare din rasa tigaie. Lucru valabil si in cazul Culmii Suvitelor, ciobanii spunandu-i in acel dulce dialect mocanesc cu sorgintea-n Marginimea Sibiului, Culmea Sughitelor, stancariile alb-argintii efilat-ascutite si ritmic grupate catre firul arid al vaii Paraul Alb, parand niste suvite plouate de lana specifica oilor turcane sibiene.
Conglomeratele de Zaganu (asemanatoare celor intalnite in Muntii Ceahlau si Bucegi) reprezinta un amestec intens rulat si erodat format din sisturi cristaline, gnaise granitice si oculare, micasisturi, cuartite, calcare, flisuri si gresii, cimentarea fiind realizata de catre gresiile calcaroase. Stancile si peretii ofera vederii stratificari orizontale sau oblice in care granularea difera de la una fina pana la alta mare, cu bolovani de circa 30 cm diametru. Aceasta, mai ales in zonele nude (lipsite de vegetatie ierboasa, muschi si licheni) si alterate exogen conferindu-le un fotogenic aspect de ruine medievale.
In Ciucas, la fel de spectaculoase precum stancariile, majoritatea izbucnind triumfal pe versantii accidentati sau din marea padurilor de rasinoase sau/si foioase, sunt inlantuitele pajisti alpine taiate de obarsiile seci ale vailor salbatice (Tigaile, Chirusca Seaca, Paraul Laptelui, Valea Stanei, Paraul Alb, Gropsoarele sau Tampa) acaparate preponderent de afinis, tufe de merisoare, ienuperi si molizi pitici, nelipsind rododendronul si parul porcului, garofitele, gentianele, iarba viperei, papadiile, paralutele, ruscutele, specii variate de campanule etc. Reteaua marcajelor turistice, de vara si de iarna, este excelenta si profesionista. Din pacate, destui stalpi metalici, unii cu sageti indicatoare, sunt doborati si invizibili, cazuti fiind pe langa poteca sau prin padurea de ienupar, fapt care impieteaza mai ales asupra orientarii in turismul hibernal.
Daca cei trei km din DN 1A pana la Cabana Muntele Rosu, candva asfaltati, sunt infernali, dar accesibili aproape cu orice fel de autoturism, cei cinci km din Pasul Bratocea in amonte de valea Berii (care spre aval se numeste valea Teleajenului) pana la Cabana Ciucas sunt caracteristici unui excelent drum auto-forestier realizat din macadam/balast de rau, in zonele cu panta foarte mare consolidat anti spalare-erodare cu traverse CFR din beton, accesibilitatea fiind insa posibila numai autovehiculelor cu tractiune integrala, dotate cu anvelope cu aderenta deosebit de buna.
Inceput de drum
Am plecat din Baia Mare pe o vreme cu cer acoperit si temperatura de 14 grade Celsius, fiind plouati strasnic si alarmati de aversele reci si-n valuri care parca ne urmareau de pe la Dej incolo si precedau la un moment dat, in cateva randuri, scurtele rafale cu grindina marunta plesnind sec parbrizul. Ne consolam cu soseaua excelenta si traficul relativ redus, dar nu puteam intelege deloc discrepanta dintre evolutia meteo si prognoza cu acribie urmarita pentru finalul saptamanii in zona Cheia – Muntele Rosu pe cateva site-uri specializate diferite. Lucrurile se ameliorara insa incepand de prin Toplita, in Ditrau admirand impozanta biserica cu alura de catedrala si-n apropiere cealalta mai micuta, ca o transilvana citadela. Ambele le-am vizitat inca prin copilarie si adolescenta alaturi de parinti si excelenta trupa turistica a IPEG Maramures.
Mai tarziu (ultima oara cu Papa, incheindu-ne acolo o extraordinara tura alpina din Ceahlau) vizitand metodic si apropiata Lazarea, de la castelul medieval ce-i apartinuse la un moment dat lui Petru Rares, ulterior unui grof legendar care si-ar fi ucis unii invitati hranindu-si porcii cu ei, devenit muzeu si adapostind pretioase lucrari contemporane de pictura si sculptura adunate in anualele tabere de arta organizate acolo si in parcul superbei biserici a Manastirii Franciscane Lazarea. Zona Gheorgheni mai are un ceva peisagistic aparte, magurile cu creste rotunjite aducand unor imense clai ori capite, cu crestetele acoperite de restranse molidisuri verzi intunecate si pajisti pe versanti, contrastand izbitor sesurilor restranse, tonic verzi cultivate fiind cu lucerna, ori tern verzi-ruginii cele cu renumitii cartofi secuiesti.
Nu am intrat practic in Brasov, din departare admirand Tampa, Postavarul, Muntele Mare si peste Sacele Muntii Ciucas, dantelati de stancariile sale. Dupa un amplu „U” am trecut pe langa Sacele, admirandu-i monumentala arhitectura dominant saseasca punctata magistral de turlele bisericilor sale. Ne-am racordat apoi soselei DN1A spre Cheia, in zona lacului de acumulare cu ape albastre, Ciucasul oferindu-ne inca o provocatoare chemare. Curand, pe stanga soselei ce incepu sa suie-n serpentine spre Pasul Bratocea, aparura primele sageti si marcaje turistice spre Sfinxul si Coltii Bratocei, Culmea Bratocea si varful Ciucas. Nu lipseau nici pensiunile turistice, excelente pentru abordarea masivului, urcusul de-acolo pana pe Ciucas necesitand circa sase ore.
Cazare la Cabana Muntele Rosu si programarea traseului 
La ora 18,15 parcam in fata Cabanei Muntele Rosu unde, dupa prealabila rezervare, am fost cazati la etajul I, camere cu deschidere spre amfiteatrul Muntelui Zaganu. Camera mi s-a parut suficient de spatioasa, dotata modest, dar tocmai atat cat e nevoie intr-o veritabila cabana turistica. Caloriferul raspandea in jur o relaxanta caldura, numai buna pentru a contracara prognoza meteo ce anuntase drastica scadere a temperaturii in acest weekend. Dusuri separate pentru barbati/femei la capatul culoarului, diametral opuse WC-urile impecabil de curate.
Negurile serii au adus si cresterea nebulozitatii, dar, la un moment dat, stelele se asternura puzderie pe bolta. Stabiliseram ca vineri dimineata, la ora sase, sa ne trezim, astfel incat la sapte, pe cand se iveau zorile, sa pornim spre Ciucas cu retur la cabana prin saua La Rascruce si peste Muntele Rosu. Ne trezim si aflam ca vom face traseul doar in doi, Ionica Topo si eu, ceilalti decizand sa faca o „ciupercareala” in preajma cabanei si o plimbare pana la Cabana Ciucas.
Pornim la ora 7,20 spre nord, urmarind marcajul turistic banda galbena. Dimineata rece, umeda, cu intensificate rafale de vant, nebuloase coplesind cerul si neguri ascunzand Muntele Zaganu. Sageata cu banda galbena indica 11/2 ore pana la Cabana Ciucas – cota 1.390 m in saua din care se desprinde un picior abrupt, impadurit, ce suie spre Muntele Rosu.
Noi tinem din sa descendent-costis poteca spre valea Berii, modesta, pe care o traversam la ora 8,05 putin in aval de Fantana prof. Nicolae Ioan, la cota 1.274 m. De aici urmam marcajul turistic banda galbena dublat de marcajul turistic cruce albastra care acompaniaza drumul auto forestier, excelent, dar cu panta din ce in ce mai mare si cu traverse CFR din beton amplasate in curbe, la maximum de panta si acolo unde riscul spalarilor pluviale e iminent. Panta e atat de mare incat se resimte si in deplasarea pietonala. De la izvor spre Cheia, in avalul vaii Berii, marcajul indica 21/2 ore, spre Cabana Muntele Rosu 1-1.1/2 ore si o ora in sus, spre Cabana Ciucas. Fantana prof. Nicolae Ioan – fost presedinte de onoare al Asociatiei de Turism Romania Pitoreasca – a fost amenajata in talvegul aluvionar-conglomerat al vaii Berii in anul 1940 si reconstruita in anul 2008 – cota 1.344 m.
La Cabana Muntele Ciucas 
Nu ne facem inca provizii de apa (avem ceai si cafea in rucsac), urmand sa facem plinul PET-urilor la Cabana Ciucas, unde ajungem la ora 8,50, adica dupa 1.1/2 ore de la plecarea de la Cabana Muntele Rosu. Un timp de parcurs excelent, posibil stimulat si de frigul umed si vantul care ne obliga sa ne punem manusile de lana. Cabana, ne spune o receptionera/barmanita, a fost amenajata in urma cu doi ani si cam de atunci s-a lucrat in paralel la realizarea carosabilului larg, dar accesibil doar autoturismelor cu tractiune integrala.
Ingenioasa ni s-a parut imprejmuirea incintei cabanei cu barne de brad, astfel incat marlanii nu pot parca pe trepte sau langa peretii trainici din barne. Accesul pietonal se face peste parleazuri pastorale clasice. Bizara ni s-a parut solutia arhitecturala adoptata pentru cele doua usi frontale, acestea reprezentand niste jumatati de imense butoaie, iar captusirea lor interioara cu piei de capra si mistret te duce cu gandul la un fel de pagan-histrionic sanctuar dedicat lui Bachus.
Salonul-restaurant are pardoseala din rondele de lemn lacuite, peretii lambrisati, mobilierul trainic, de lemn, simplu si frumos, impresia generala fiind atat rustica si cinegetica, cat si horror draculiana. E curat, placut si inca liniste… la aceasta ora matinala. Pe o invizibila tejghea a barului se afla cateva harti-pliante Muntii Ciucas. Cumparam una editata de Bel Alpin si simtim acut nevoia dregerii cu cate un ceai fierbinte. Ne e facut si servit prompt si decent, insa pretul de 5 lei cana ne induce reflex instantanee sughituri. O apa minerala Borsec costa „doar” 10 lei, iar un pui la ceaun, la Cabana Muntele Ciucas de aceasta data, „doar” 150 lei! La astfel de tarife e logic ca si clientii locantelor mioritice alpine sa fie de regula mafioti, traficanti de curve, droguri, spalatori de bani, bugetari spagari etc. La Cabana Ciucas camerele au baie si WC proprii, iar tarifele ni s-au parut a fi rezonabile raportate la conditiile oferite: 90-110 lei/noapte/ camera, comparativ cu 70-80-90 lei la Cabana Muntele Rosu.
Prin ferestre scrutam creasta ascendenta din Saua Gropsoare spre La Rascruce, continuand spre Gropsoare, respectiv Muntele Rosu. Nebuloase tenebroase ascund insa crestele, iar de pe vai se-nalta fuioare albe de neguri. Iesim. E si mai dezolant, umed, vant si frig, dar macar bine ca nu ploua, ne spunem resemnati. Ne continuam traseul, de acum pe marcajul turistic cruce albastra si banda rosie, spre varful Ciucas.
Un batran caine ciobanesc urias ne latra grav, plictisit, de pe un delusor apropiat, la ora 9,20 cand iesim din Cabana Ciucas pentru a ne indrepta spre abrupturile Tigailor Mari si-apoi de jgheabul torentului sec si accidentat care ne va conduce aproape de Babele la Sfat. Ceata e atat de densa incat vizibilitatea nu depaseste cativa metri. Orientarea nu ne pune probleme, desi suntem in premiera pe-aici, marcajele fiind profesioniste si responsabil executate.
Un stalp cu sageti indica la stanga Saua Tigailor 1-1.1/2 ore si spre inainte varful Ciucas. Prin neguri de-abia intuim claile, turnurile, capitele conglomerate ale Tigailor Mari, pe una din apropierea potecii ce tine curba de nivel remarcand un inscris neo-crestin si simbolul pestelui sacru.
Poteca ingusta e bine conturata, pe alocuri trecand printre ienuperi si tineri molizi, mai apoi se angajeaza pe marginea jgheabului stancos dupa care continuarea suisului se face chiar pe firul torentului, la o aversa strasnica aceasta zona e deosebit de periculoasa. Stancariile Tigailor Mari impresioneaza chiar si admirate fiind prin negurile deranjante.
Un corb si trei turisti din Radauti
La ora 10,25 parasim jgheabul – cota 1.850 m – adica precum pe varful Arcer – Tibles, poposind in mica sa inierbata din zona Babele la Sfat – ora 10,30. Minunate formatiunile aducand izbitor giganticelor statui din Insula Pastelui, un ingenios stilizat profil de barbat cu alura amerindiana parand a fi imbratisat din spate, oarecum pervers, de o amerindiana goala ce-si infige adolescentinul san in spatele gigantului pietrificat. Speram ca rafalele se vor intensifica, aducand farama de lumina si vizibilitate, dar… nicio sansa. Asteptand minunea, ne dregem cu o dusca de cafea, dupa care, constienti ca miracolele-s doar in basme si propovaduite de popii onerosi, pornim spre foarte apropiatul de-aici varf Ciucas.
La ora 11, dupa doar 3.1/2 ore de la plecare in care am stat la un ceai la Cabana Ciucas si apoi la o cafea la Babele la Sfat, poposim langa stalpul metalic de pe varful Ciucas – 1.954 m altitudine. Suntem doar noi si un corb executandu-si elucubrantele volte si picaje in jurul nostru. Vizibilitate nula, desi de acolo, intr-o zi cat de cat senina, panorama circulara ar oferi nelimitat-splendide privelisti. Nu ne simtim defel frustrati, desi nu ne imaginaseram la plecare ca vom sui pe varful Ciucas nevazandu-l. La cata experienta montana am acumulat in deceniile de turism si numeroasele trasee batute apostolic, am inteles ca un munte e de obicei imposibil de deslusit din prima, revenirile, preferabil in varii anotimpuri, impunandu-se ca si directiile diferite de abordare. Altadata…!
Facem drumul inapoi spre marcajul de la Tigaile Mari intalnind trei tineri turisti din Radauti, doi flacai si o fata, simpatici foc si excelent echipati, resemnati si ei ca „asa-i la munte…”, treptat constatand insa ca nebuloasele par a se sparge si negurile dense a se ridica, de pe un promontoriu reusind sa ghicim Cabana Ciucas si la capatul vaii din dreapta, vag-tulbure, Cheia, parca si Muntele Rosu apare apoi varful Gropsoarele Mari spre sud-est.
In zilele urmatoare veti putea citi continuarea traseului
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
