Duminică, în jurul orei 00.50, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borșa au fost sesizați de dispeceratul IJJ Maramureș despre faptul că 4 turişti din Germania, soi adulți cu doi copii minori, şi doi polonezi, s-au rătăcit în zona Negoiescu și au solicitat sprijin prin SNAU 112. A fost comunicată poziția lor prin coordonate GPS.
În urma sesizării, doi jandarmi împreună cu doi membri din cadrul Salvamont Borșa au format o echipă de căutare și s-au deplasat spre locația indicată. După aproximativ 2 ore, căutările au fost oprite datorită vizibilității reduse, a terenului foarte accidentat și impracticabil în condiții de siguranță.
La ora 06.30 s-au reluat căutările, echipa fiind formată din 3 jandarmi, doi membri din cadrul Salvamont Borșa și un membru al Unității Canine Salvamont Borșa cu un câine de căutare.
La aproximativ o ora de la reluarea căutării, persoanele au fost găsite în apropierea locului indicat prin coordonatele GPS, acestora le-a fost evaluată starea de sănătate constatându-se că nu prezintă leziuni sau alte afecțiuni, fiind doar epuizate fizic în special copiii minori. Persoanele rătăcite au fost însoțite până la drumul de acces și transportate în locul unde erau cazate.
Atunci când vă aflați într-o situație dificilă, solicitați cu încredere ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112
Nu e nici o mirare, traseul indicat cu o tabla mare din strada Negoiescu este un traseu doar cu numele, nu e curățat de lemne, marcat doar la început, cu zone în care trebuie sa traversezi raul pana la
1,5 m , e un traseu pe care nu m-as aventura niciodată.
La fel și traseul de la Manastirea Prislop către lacul Stiol sau cascada Cailor. Turistii se aventurează cu autoturismele, nefiind atenționați ca e un drum pentru off-road. Am văzut mulți turiști care si-au avariat mașinile.