Vezi VIDEO
Turnul fostului combinat Phoenix a devenit o sursa de inspiratie pentru un designer baimarean care va lansa peste cateva zile o colectie vestimentara care are in rol principal acest edificiu. Dupa nenumarate discutii de transformare a acestuia intr-un punct turistic, turnul combinatului este vedeta unei colectii vestimentare a designerului baimarean Lorand Coza.
Pana in momentul de fata, baimareanul a realizat mai multe tricouri cu imprimeuri care prezinta turnul inalt de peste 350 de metri. In viitor, designerul este decis sa puna imaginea acestei constructii simbol a municipiului Baia Mare si pe alte obiecte vestimentare.
„Eu de mult timp pregatesc ceva cu turnul combinatului. Pentru mine a fost practic un mausoleu de mic, ca si pentru multi dintre noi. M-am gandit cam de doi ani sa fac ceva care sa reprezinte orasul cu un edificiu de senzatie. Astfel doream sa fac niste tricouri 3D, dar pana la urma am ramas la faza de imprimeu si am pregatit practic o micro-colectie care va fi lansata la sfarsitul lunii acesteia. Se numeste colectia «Turnul». Astfel, turnul combinatului care este un obiect de inspiratie mai noua, va fi prezent atat pe pantaloni cat si pe sorturi de baie si pe maieuri, dar si rochii“, a spus designerul Lorand Coza.
Designerul baimarean spune ca si-ar dori ca baimarenii sa fie incantati din plin aceasta initiativa si astfel creatia lui sa intre cat mai repede in tendintele primaverii-verii 2014.
„Eu m-as bucura tare mult sa intre pe lista tendintelor principale. Din cate stiu eu se afla printre primele trei edificii foarte inalte din lume, astfel am putea spune ca este un obiect reprezentativ atat pentru noi, cat si o muza, si sper eu sa se regaseasca pe cat mai multe haine. Voi merge putin mai departe cu ideea, printuri noi in diferite ipostaze, sper eu sa nu supere pe nimeni si poate chiar vom catara o vedete locala pe turn intr-un print artistic“, a mai spus designerul.
Pana in acest moment, Lorand Coza a prezentat patru tricouri care contin imprimeuri cu turnul combinatului, trei dintre acestea fiind deja vandute. Baimareanul spune ca feedbackul a fost unul pozitiv si isi doreste ca initiativa sa inspire si alti oameni care sa transforme aceasta constructie intr-un punct real de atractie turistica.
Turnul de la Combinat a fost inaugurat de catre societatea Cuprom in 1995, pentru a dispersa gazele rezultate in urma activitatii industriale. Constructia, care este cea mai inalta din tara, avand 351,5 metri, are o deschidere la baza de 20 metri si un diametru in varf de 9 metri.
Sursa: Cosmin Carp